facebook

Anticorpi anti-beta2 glicoproteina 1 – IgA, IgG, IgM

135 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Recent, un grup internaţional de consens a stabilit că anticorpii anti-β2 glicoproteină 1 de tip IgG şi IgM să fie incluşi în criteriile de diagnostic ale sindromului antifosfolipidic. Prezenţa unuia sau ambelor tipuri de anticorpi constituie un factor de risc independent pentru tromboză şi complicaţii ale sarcinii3.

Ca urmare a acestui fapt s-au dezvoltat teste imunoenzimatice care detectează anticorpi ce se leagă de β2 glicoproteina 1 în absenţa fosfolipidelor2.

β2 glicoproteina 1 (apolipoproteina H – β2GP1 ) este un polipeptid alcătuit din 326 aminoacizi sintetizat de către hepatocite, celule endoteliale şi trofoblast. Conţine 5 domenii omoloage, fiecare având aproximativ 60 aminoacizi; domeniul 5 localizat la nivelul capătului C terminal este format dintr-un nucleu hidrofob înconjurat de 14 reziduuri de aminoacizi încărcate pozitiv care interacţionează electrostatic cu fosfolipidele încărcate negativ (ex. cardiolipina) din membranele plasmatice. In vivo, complexele formate din β2GP1 şi fosfolipide “demască” epitopi care reacţionează cu autoanticorpi naturali4.

In mod surprinzător, anticorpii anti-cardiolipinici se leagă mai puternic de ţinta membranară dacă cofactorul proteinogenic β2GP1 este de asemenea prezent; în plus există dovezi că reactivitatea β2GP1 este asociată cu potenţialul patogenic al anticorpilor antifosfolipidici. Mai mult, unii anticorpi antifosfolipidici prezintă reactivitate împotriva acestui cofactor chiar în absenţa cardiolipinei, dacă o densitate mare de molecule β2GP1 se ataşează la nivelul unor suprafeţe solide. Aceasta înseamnă că există o categorie de pacienţi cu sindrom antifosfolipidic care nu prezintă anticorpi anticardiolipinici, dar sunt pozitivi pentru anti-β2GP11.

Toate cele 3 izotipuri de anti-β2GP1 (IgA, IgG, IgM) au fost asociate cu tromboze. Anticorpii anticardiolipinici care nu necesită prezenţa β2GP1 au de obicei un caracter tranzitoriu şi nu sunt clinic semnificativ. Studiile arată că anticorpii anticardiolipinici asociaţi cu infecţii nu sunt anti-β2GP1 dependenţi. Din acest motiv, testele care detectează anti-β2GP1 sunt mai specifice decât cele pentru anticorpi anticardiolipinici.

Aproximativ 20% din pacienţii cu anticorpi anticardiolipinici negativi au un rezultat pozitiv pentru anti-β2GPI2.

Recomandări pentru determinarea anticorpilor anti-β2 glicoproteina 1 (IgG, IgM, IgA)

 – episoade de tromboză venoasă sau arterială, survenite în special la pacienţi tineri, în absenţa oricărui diagnostic alternativ sau a altei etiologii trombotice; complicaţii ale sarcinii (una sau mai multe pierderi de sarcină după săptămâna 10 cu făt morfologic normal, una sau mai multe naşteri premature înainte de săptămâna 34 cauzate de preeclampsie severă sau insuficienţă placentară, sau 3 sau mai multe avorturi spontane înainte de săptămâna 10 de sarcină la care s-au exclus etiologiile cromozomiale, hormonale sau anatomice); evaluarea riscului trombotic la pacienţii diagnosticaţi cu boli de ţesut conjunctiv (în special LES); evaluarea unei trombocitopenii neexplicabile; evaluarea pacienţilor cu anticorpi anti-cardiolipinici pozitivi care nu prezintă criterii clinice certe de sindrom antifosfolipidic4.

Pregătire pacient – jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după mese)1.

Specimen recoltat – sânge venos1.

Recipient de recoltare vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.

Prelucrare necesară după recoltare se separă serul prin centrifugare1.

Volum probă – minim 0.5 mL ser1.

Cauze de respingere a probei ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian1.

Stabilitate probă serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai îndelungat la -20 °C2.

Metodă – ELISA. Antigenul folosit este o β2 glicoproteină-I umană purificată2.

Valori de referinţă

IgG: < 20 RE/mL
IgM: < 20 RE/mL
IgA: < 20 RE/mL

Interpretarea rezultatelor

Obţinerea unor titruri crescute de anti-β2GP1 (la cel puţin 2 determinări efectuate la un interval de 12 săptămâni) la pacienţi cu tablou clinic sugestiv susţine diagnosticul de sindrom antifosfolipidic, chiar dacă s-au obţinut rezultate negative pentru anticoagulantul lupic şi anticorpii anti-cardiolipinici2;3.

Pe de altă parte, obţinerea unui rezultat negativ pentru anti-β2GP1 la pacienţi cu anticorpi anti-cardiolipinici pozitivi, care însă nu prezintă criterii clinice certe, nu susţine diagnosticul de sindrom anti-fosfolipidic2.

Limite şi interferenţe

Obţinerea unui rezultat negativ pentru anti-β2GP1 la un pacient cu tablou clinic sugestiv de sindrom antifosfolipidic nu exclude diagnosticul, fiind necesară determinarea şi a celorlate 2 teste care intră în criteriile diagnosticului de laborator: anticoagulantul lupic şi anticorpii anticardiolipinici3;4.

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog
2. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. β-2 Glycoprotein 1 Antibodies, IgA, IgG, IgM. www.labcorp.com . 2010. Ref Type: Internet Communication
3. Miyakis S, Lockshin MD, Atsumi T, et al, ”International Consensus Statement on an Update of the Classification Criteria for Definite Antiphospholipid Syndrome (APS),” J Thromb Haemost, 2006, 4(2):295-306.
4. www.mayomedicallaboratories.com. Test Catalog: Beta-2 Glycoprotein 1 Antibodies, IgA, IgG, IgM. Ref Type: Internet Communication.
Abonează-te la Newsletter