Eritropoietina (EPO), un hormon glicoproteic codificat de o gena situata pe bratul lung al cromozomului 7 si secretat in principal in rinichi, intervine in controlul eritropoiezei. In mod normal, nivelurile de eritropoietina variaza invers proportional cu valoarea hematocritului. Hipoxia stimuleaza eliberarea EPO, care la randul sau induce productia de eritrocite la nivelul maduvei osoase. Valorile crescute ale numarului de eritrocite, hematocritului si hemoglobinei suprima eliberarea EPO.

EPO stimuleaza proliferarea, cresterea si diferentierea precursorilor eritroizi, avand drept consecinta cresterea numarului de eritrocite. EPO exercita un efect dominant asupra unitatilor formatoare de colonii eritroide (CFU-E), pronormoblastilor si  eritroblastilor bazofili^4;5. Una din actiunile cele mai spectaculoase ale EPO este capacitatea hormonului de a mentine viabilitatea acestor celule in absenta oricarui efect asupra ciclului celular. Efectul asupra megacariocitelor este minor^1;5.

Celulele hematopoietice care raspund la EPO prezinta pe suprafata lor receptori specifici pentru acest hormon (EPOR). Dupa legarea EPO de receptori urmeaza un proces de fosforilare a tirozinei. Deoarece EPOR nu prezinta un domeniu al kinazei este nevoie sa se asocieze cu o tirozinkinaza ce face parte din familia Janus kinazelor si este denumita JAK2. O mutatie punctiforma (Val617Phe) la nivelul JAK2 conduce la activarea acesteia. Aceasta mutatie somatica activatoare a fost depistata la majoritatea pacientilor cu policitemie vera si cu o frecventa mai mica in alte neoplazii mieloproliferative cronice¹.

Policitemia vera este o afectiune clonala a celulei stem caracterizata printr-o productie autonoma de celule hematopoietice. Cresterea masei eritrocitare are drept consecinta suprimarea compensatorie a nivelurilor EPO. Modificarile asociate cu policitemia vera includ: valori persistent crescute ale hemoglobinei (Hb >18.5 g/dL la barbati si  >16.5 g/dL la femei), adesea insotite de leucocitoza si trombocitoza, splenomegalie, eritromelalgie, tromboze in teritorii neobisnuite⁴. Valorile scazute ale eritropietinei serice constituie unul dintre criteriile minore de diagnostic al policitemiei vera⁶.

Policitemiile secundare se pot datora unei cresteri a masei eritrocitare, adecvate sau inadecvate. Policitemiile secundare adecvate se dezvolta ca urmare a unor conditii asociate cu hipoxie cronica (habitatul la altitudini mari sau bolile pulmonare). Productia EPO este ridicata pentru a creste compensator masa eritrocitara si a incerca sa se livreze tesuturilor o cantitate mai mare de oxigen. Policitemiile secundare inadecvate sunt determinate de o serie de tumori renale, hepatice, pulmonare sau cerebrale care secreta in exces EPO sau molecule asemanatoare acesteia⁴.

Deoarece 80-90% din cantitatea de EPO este produsa la nivel renal, insuficienta renala cronica este insotita de scaderea marcata a productiei de eritropoietina cu anemie consecutiva. Ficatul poate sintetiza cantitati mici de EPO, astfel incat pacientii anefrici prezinta o cantitate reziduala de EPO produsa la nivel hepatic^3;4.

Bolile inflamatorii cronice, procesele maligne, rejetul grefelor si traumatismele grave duc probabil la o inhibitie a productiei de eritropoetina prin citokine (IL-1,TNFα), insa anemia din cadrul acestor afectiuni este rezultatul unor fenomene multifactoriale³.

In 1989 a fost introdus tratamentul cu eritropoietina umana recombinata; pacientii candidati pentru aceasta terapie sunt cei cu insuficienta renala cronica, precum si cei cu anemii de diverse cauze: chimioterapie, SIDA si unele afectiuni hematologice⁴.

Motivul pentru care EPO este pe lista dopajului in sportul de performanta este cresterea volumului sanguin, a eritrocitelor si hemoglobinei pentru a creste capacitatea de transport a oxigenului. Astfel, o crestere a hemoglobinei cu 0.3 g/dL are ca urmare o crestere a capacitatii de efort cu 1%. Folosirea EPO poate fi dificil de dovedit deoarece forma sintetica nu se deosebeste de cea naturala. Pot fi trase concluzii in mod indirect, prin modificarile hemoglobinei, hematocritului, feritinei si receptorului pentru transferina³.

Recomandari pentru determinarea  eritropietinei serice

•  Diferentierea policitemiei primare (vera) de cea secundara, • Identificarea candidatilor la terapia cu EPO umana recombinata, • Investigarea unei anemii normocitare de cauza neclara, • Evaluarea pacientilor aflati sub tratament cu EPO la care se constata un raspuns hematopoietic inadecvat, • Monitorizarea pacientilor cu tumori EPO-secretante^3;4.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate)³.

Specimen recoltat - sange venos³.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator³.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare³.

Volum proba – minim 0.5 mL ser³.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; timp indelungat la -20°C³.

Metoda - imunochimica cu detectie prin chemiluminiscenta (CLIA)³.

Valori de referinţă – 5.4-31 UI/L³

Interpretarea rezultatelor

In policitemia vera valorile EPO sunt scazute sau la limita inferioara a intervalului de referinta, in timp ce in formele secundare sunt crescute.

La pacientii cu anemie asociata insuficientei renale cronice se intalnesc valori  EPO foarte scazute in raport cu gradul anemiei, care se datoreaza incapacitatii rinichiului afectat de a produce eritropoetina. De asemenea, crizele de rejet la pacientii cu transplant renal sunt insotite de scaderea eritropoietinei³.

La pacientii cu anemii feriprive, talasemii sau insuficienta medulara se inregistreaza valori EPO crescute⁴.

Valori ridicate ale eritropoetinei pot fi cauzate de tumori renale producatoare de EPO sau care blocheaza fluxul sanguin local producand hipoxie, fara a exista o anemie sau hipoxie generala³.

Pacientii care prezinta un raspuns slab sau absent la tratamentul cu eritropietina si la care nivelele EPO serice sunt normale sau chiar crescute pot avea alte cauze nerecunoscute de anemie. Daca insa nu poate fi identificat nici un alt factor, se va lua in considera posibilitatea dezvoltarii de anticorpi anti-EPO. Aceasta conditie poate avea consecinte clinice grave cu riscul aparitiei aplaziei medulare de serie rosie⁴.

Limite si interferente

Unii pacienti cu policitemia vera prezinta niveluri serice normale de eritropoietina.

Acest test nu permite distinctia intre EPO endogena si cea administrata exogen⁴.

• Medicamente

Scaderi: acetazolamida, amfotericina B, cisplatin, enalapril, furosemid, teofilina.

Cresteri: steroizi anabolizanti, daunorubicin, eritropietina, fluoximesteron, hidroxiurea, teofilina, zidovudina. 

• Interferente analitice

Anticorpii heterofili prezenti in serul pacientilor pot interactiona cu imunoglobulinele incluse in componentele din kit alterand rezultatele³.

Bibliografie

1. Emmanuel N. Dessypriss, Stephen T Sawyer. Erytropoiesis. In Wintrobe’s Clinical Hematology, Lippincot Williams & Wilkins, 12th Edition, 2009, 118-121.

2. Frances Fischbach.Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed. 2009, 1237.

3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

4. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Erythropoietin (EPO), Serum. www.mayomedicallaboratories.com  Ref Type: Internet Communication.

5. Sharad Mathur, Kateherine Schexneider, Rober E. Huchinson. Hematopoiesis. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods.Sauders Elsevier 21-Ed 2007, 486.

6. WHO 2008 Classification of Chronic Myeloid Neoplasms.

Preluarea fierului de catre celule este mediata prin internalizarea complexelor fier-transferina. Aceste complexe se leaga de receptorii transferinei situati pe fata externa a membranei plasmatice si sunt internalizate cu ajutorul endozomilor care vor elibera in final fierul in citoplasma⁴. Atunci cand o celula are nevoie de fier creste exprimarea receptorilor pentru a facilita captarea fierului. Deoarece fierul este utilizat in principal in sinteza hemoglobinei 80% din receptorii pentru transferina se gasesc pe suprafata progenitorilor seriei eritroide³.

Prin clivajul proteolitic al domeniului extracelular rezulta o forma solubila  a receptorului transferinei care circula liber in plasma. Concentratia serica a sTfr constituie un indicator al statusului fierului in organism. Astfel, deficitul de fier induce cresterea exprimarii receptorilor transferinei pe suprafata celulelor si indirect a nivelului sTrf, in timp ce supraincarcarea cu fier genereaza un efect invers.

Desi dozarea feritinei serice reprezinta metoda acceptata pentru evaluarea deficitului de fier totusi aceasta reprezinta un reactant de faza acuta care creste in conditii care nu se coreleaza cu depozitele de fier: infectii, inflamatii, boli cronice, procese neoplazice. Dimpotriva, sTfr nu constituie un reactant de faza acuta iar evaluarea statusului fierului pe baza acestui parametru nu este influentata de conditiile patologice mentionate mai sus⁴.

Recomandari pentru determinarea receptorului solubil al  transferinei::

• Diagnosticul diferential al anemiilor microcitare (creste in anemiile feriprive, dar nu si in anemia din bolile cronice;

• Diagnosticul deficitului de fier la pacientii cu boli cronice (ex. poliartrita reumatoida);

• Evaluarea anemiilor atunci cand valorile feritinei sunt in limite normale datorita reactiilor de faza acuta;

• Monitorizarea terapiei cu eritropoietina¹.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate)².

Specimen recoltat - sange venos².

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator².

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare².

Volum proba – minim 0.5 mL ser².

Cauze de respingere a probei - specimen hemolizat².

Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 6 luni la -20².

Metoda - turbidimetrica².

Valori de referinta²

Interpretarea rezultatelor

Concentratiile sTrf sunt invers proportionale cu depozitele de fier din organism⁴.

O crestere >20% peste nivelul de baza, in interval de 2 saptamani de la instituirea terapiei cu eritropietina sau cresterea dozei indica raspunsul la doza folosita si anunta probabil cresterea ulterioara a hemoglobinei¹.

 Limite si interferente

• Testul nu trebuie folosit ca screening pentru statusul fierului la pacientii fara boli cronice (feritina este testul de electie).

• Pacientii cu hemoliza si sangerari recente pot prezenta valori fals crescute sTfr.

• Nivelul sTfr este crescut la pacientii cu talasemie si siclemie, de aceea rezultatele trebuie interpretate cu prudenta la acesti pacienti⁴.

Bibliografie

1. Jacques Wallach. Afectiuni hematologice. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 ed., 2001; 471.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Soluble Transferrin Receptor. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

4. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Soluble Transferrin Receptor (sTfR), Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

Cobalamina este formata dintr-un tetrapirol plan cu un atom de cobalt central, o grupare nucleotidica (5,6-dimetilbenzimidazol) sub nivelul planului si o parte prostetica deasupra planului. In functie de gruparea prostetica se identifica mai multe forme de cobalamina: metilcobalamina, care predomina in plasma si in citoplasma, adenozilcobalamina, care predomina intramitocondrial, si ciancobalamina, care este un preparat farmacologic stabil care trebuie convertit in alte forme pentru a fi activ metabolic. Pentru a fi activa cobalamina trebuie redusa din starea naturala oxidata (Co³⁺ sau Co²⁺). Cobalamina redusa (Co⁺) are doua roluri cunoscute la om: transformarea metilmalonat CoA in succinil CoA (ca parte a oxidarii acizilor grasi), reactie catalizata de metilmalonil CoA mutaza – dependenta de cobalamina si metilarea homocisteinei la metionina, reactie catalizata de metionin sintetaza si care necesita prezenta de metiltetrahidrofolat, metilcobalamina servind drept cofactor. Deficienta cobalaminei determina acumularea de metilmalonil CoA, homocisteina si metiltetrahidrofolat, cu scaderea formei active, tetrahidrofolatul, ducand la alterarea sintezei ADN, rezultatul final fiind oprirea in diferite stadii ale interfazei a precursorilor hematopoietici. Consecinta este aparitia anemiei megaloblastice care se poate asocia cu leziuni ireversibile ale SNC (prin deficit de metilare a proteinelor SNC).

Sursa alimentara de vitamina B12 este reprezentata de produsele animale (carne, lactate, oua). Cobalamina este eliberata de proteinele de legare din alimente de catre pepsina la pH-ul acid din stomac, se leaga de transcobalamina (TC) I salivara; in duoden cobalamina este eliberata sub actiunea proteazelor pancreatice si se leaga de factorul intrinsec (FI) (inclusiv cobalamina excretata biliar) produs de celulele parietale gastrice. Complexul cobalamina-FI este endocitat la nivelul celulelor ileale prin intermediul cubilinei si megalinei, apoi este splitat si cobalamina se leaga de TC II (sintetizata in ficat), acest complex parasind bazolateral celulele ileale si intrand in circulatie la cateva ore dupa ingestie. O parte din cobalamina este internalizata la nivelul ficatului prin intermediul receptorilor pentru TC II, iar clearance-ul continua in circulatia sistemica, mai ales la nivelul rinichiului, cu un timp de injumatatire de 90 minute. ~70% din cobalamina plasmatica este legata de TC I (produsa de leucocite), acest complex nefiind preluat de tesuturi (timp de injumatatire 9-10 zile). Continutul total de cobalamina al organismului este de 2.5 mg la adult, in timp ce pierderile zilnice (biliare si urinare) sunt de numai 1 µg. Deficitul alimentar de vitamina B12 este extrem de rar, exceptand vegetarianismul strict, copiii nascuti din mame cu deficienta sau in cazul dietei restrictive din fenilcetonurie. Absorbtia intestinala insuficienta reprezinta principala cauza de deficit de vitamina B12^1;6;7.

Recomandari pentru determinarea vitaminei B12 serice

•  Anemie megaloblastica,• Gastrita atrofica cronica, • Gastrectomie, • Boli ale ileonului terminal (boala  Crohn, limfom, rezectie etc.), • Alcoolism cronic, • Dieta vegetariana prelungita (ani),  

 • Ingestia prelungita (ani) de inhibitori ai pompei de protoni/blocanti de receptori H_2,

 • Pacienti cu SIDA^4;6.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate), inaintea unei eventuale injectii cu vitamina B12, efectuarii testului Schilling sau administrarii de radionuclizi⁵.

Specimen recoltat - sange venos⁵.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator⁵.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare⁵.

Volum proba – minim 0.5 mL ser⁵.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 2 zile la 2-8°C; 2 luni la -20°C; se congeleaza numai o data, se protejeaza de lumina⁵.

Metoda - imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)⁵.

Valori de referinta - 191-663 pmol/L (pentru populatia europeana⁵.

Factori de conversie: pmol/L x 1.36 = pg/mL (ng/L); pg/mL (ng/L) x 0.738 = pmol/L.

Limita de detectie - 22 pmol/L (30 pg/mL)⁵. 

Interpretarea rezultatelor

Limite si interferente

• Conditii fiziologice si patologice:

False scaderi (fara semne de deficienta) :

- Sarcina (trimestrele II-III): niveluri pana la <100 ng/L, se normalizeaza la cateva zile dupa nastere.

- Deficit de folati: valorile se normalizeaza dupa tratament cu folati; trebuie diferentiata de deficitul combinat al ambelor vitamine.

- Infectie HIV, mielom multiplu, scleroza multipla¹.

Fals normala:

- Exista un numar de pacienti varstnici cu semne si simptome clare de deficienta, dar cu niveluri normale de cobalamina serica (250-350 ng/L) din motive necunoscute.

- Asocierea leucemiei mieloide cronice cu anemie pernicioasa¹.

• Medicamente

Scaderi: anticonvulsivante, acid ascorbic, colestiramina, clorpromazina, colchicina, metformin, neomicina, octreotid, contraceptive orale, ranitidina, rifampicina³.

Cresteri: cloralhidrat, omeprazol³. 

• Interferente analitice

Daca pacientul se afla in tratament cu biotina > 5 mg/zi, recoltarea de sange pentru determinarea vitaminei B12 se va face la cel putin 8 ore de la ultima administrare.

In cazuri izolate, prezenta in titruri mari de anticorpi antiantistreptavidina sau antiruteniu poate cauza interferente, iar rezultatele obtinute sunt neconcludente⁵.

Bibliografie

1. Carmel R.Megalobastic Anemias: Disorders of Impaired DNA Synthesis. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 2 ed. 2004, 1367-1388.

2. Frances Fischbach.Blood Studies: Hematology and Coagulation. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed. 2009, 139-140.

3. Frances Fischbach.Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed. 2009, 1257.

4. Jacques Wallach. Afectiuni hematologice. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 ed. 2001, 502-503.

5. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

6. Lothar Thomas.Cobalamin. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 ed. 1998, 424-430.

7. Wayne R.DeMott, Lowell L.Tilzer.Haematology. In Laboratory Test Handbook. David S. Jacobs, Wayne R. DeMott, Paul R. Finley et al.,LEXI-COMP.Inc., USA, 3 ed. 1994, 612-614.

Acidul folic (acidul pteroilmonoglutamic) este substanta comuna din care sunt produsi folatii, un grup de compusi cu structura asemanatoare, care constau dintr-un inel pteridinic, paraaminobenzoat si unul sau mai multe lanturi glutamice laterale. Formele poliglutamice sunt cele care predomina intracelular si sunt mai eficiente in reactiile enzimatice. Formele metabolic active sunt 5-metiltetrahidrofolatul (forma majora din organism), 10-formiltetrahidrofolatul si tetrahidrofolatul (care functioneaza ca donor/acceptor de grupuri cu un atom de carbon in reactii din metabolismul  unor aminoacizi si al nucleotidelor, respectiv sinteza ADN). Metabolismul folatului este legat de cel al vitaminei B12: cobalamina este implicata in preluarea celulara de 5-metiltetrahidrofolat monoglutamat si transformarea intracelulara in poliglutamat.

Folatul este ubicuitar, gasindu-se in aproape toate clasele de alimente, in primul rand in legumele cu frunze verzi, dar si in carne, organe, produse lactate, cereale. Folatul alimentar este poliglutamat si necesita conversie in monoglutamat pentru a fi absorbit, fiind mai putin biodisponibil decat acidul folic de sinteza. Folatul este absorbit atat prin intermediul unui carrier, care predomina in intestinul subtire proximal (proces saturabil), cat si printr-un proces nonsaturabil, care predomina la nivelul ileonului. Folatul alimentar si folatul biliar reabsorbit intra in circulatie, unde se leaga nespecific si cu afinitate mica de albumina; o treime circula in forma libera si numai o fractiune foarte mica se leaga specific de proteina de legare a folatului derivata din membrana celulara; folatul circulant monoglutamat este preluat rapid la nivel celular via receptorul pentru folat sau prin difuzie pasiva, este convertit in folat poliglutamat la nivel citosolic si apoi transportat la nivelul organitelor (35% din folatul intracelular se gaseste in mitocondrii). Organismul uman contine 5-10 mg de folati, iar cea mai mare parte (50%) este depozitata la nivelul ficatului. Excretia are loc prin materiile fecale (reciclarea enterohepatica este importanta) si urina (filtrare glomerulara, reabsorbtie si secretie tubulara). De asemenea, folatii sunt sintetizati de catre bacteriile intestinale^1;7.

Recomandari pentru determinarea folatului seric⁷

•  Diagnosticul diferential al anemiei megaloblastice;

•  Alcoolismul cronic;

•  Femei care intentioneaza sa aiba o sarcina, mai ales daca au avut un copil cu defect de tub neural;

•  Monitorizarea tratamentului cu anticonvulsivante, antifolati (metotrexat), pirimetamina (antimalaric), sulfasalazina (pentru boli inflamatorii intestinale), contraceptive orale;

•  Sindroame de malabsorbtie;

•  Boli hepatice cronice;

•  Varstnici cu malnutritie.

Se pot determina atat folatul seric (care reflecta modificari recente in aportul alimentar si absorbtia intestinala de folat), cat si folatul eritrocitar (adevaratul indicator al folatului tisular). Folatul eritrocitar nu face distinctia intre deficitul de folat si cel de vitamina B12: 63% din pacientii cu deficit de vitamina B12 prezinta niveluri scazute de folati. Pe de alta parte folatul seric este crescut la 30% din pacientii cu deficit de vitamina B12; de aceea determinarile de folat si vitamina B12 trebuie efectuate simultan⁷.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate), inaintea unor eventuale injectii cu vitamina B12, administrarii de transfuzii sau inceperii tratamentului cu folat³.

Specimen recoltat - sange venos⁶.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator⁶.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare⁶.

Volum proba – minim 1 mL ser⁶.

Cauze de respingere a probei - ser hemolizat⁶.

Stabilitate proba – serul separat este  stabil 2 ore la 20-25°C; 2 zile la 2-8°C; 1 luna la -20°C; se protejeaza de lumina⁶.

Metoda de determinare - imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)⁶.

Valori de referinta - 4.6-18.7 ng/mL (pentru populatia europeana)⁶.

 Factori de conversie: nmol/L x 0.44 = ng/mL; ng/mL x 2.27 = nmol/L.

Limita de detectie – < 0.640 ng/mL (< 1.45nmol/L)⁶. 

Interpretarea rezultatelor

Limite si interferente

Deficitul sever de fier poate determina cresteri ale folatului printr-un mecanism necunoscut⁷.

• Medicamente

Scaderi:  acid aminosalicilic,  ampicilina,  antiacide,  anticonvulsivante,  barbiturice,  cloramfenicol,  colistiramina,  eritromicina,  fier,  izoniazida,  levodopa,  lincomicina, metformin,  metotrexat,  nitrofurantoin, contraceptive orale,  penicilina,  pentamidina, primidona,  pirimetamina,  rifampicina,  sulfasalazina,  sulfisoxazol, tetraciclina, triamteren, trimetoprim⁴.

• Interferente analitice

In prezenta unui ser hemolizat pot aparea false cresteri (eliberarea folatului eritrocitar).

La pacienti care primesc tratament cu doze mari de biotina (>5mg/zi), recoltarea probei trebuie facuta la cel putin 8 ore dupa ultima doza de biotina. Nu se recomanda dozarea in cursul tratamentului cu metotrexat/leucovorin (interactioneaza cu proteina de legare a folatului folosita pentru testare)⁷.

Hiperproteinemia marcata >16 g/dL (macroglobulinemia Waldenström) interfera cu testul (formare de gel proteic in cupa de testare).

Bibliografie

1. Carmel R. Megalobastic Anemias: Disorders of Impaired DNA Synthesis. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott, Williams & Wilkins, USA, 11 Ed., 2004, 1367-1388.

2. DeMott W, Tilzer L, et al. Hematology.In Laboratory Test Handbook. Lexi-Comp Inc. Jaffe, USA, 3 Ed., 1994, 545-546.

3. Frances Fischbach. Blood Studies: Hematology and Coagulation. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott, Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 141-143.

4. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott, Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1238.

5. Jacques Wallach. Afectiuni hematologice. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 ed., 2001, 503-506.

6. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

7. Lothar Thomas. Folates. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 431-435.

Fierul intracelular este depozitat in doi compusi, feritina si hemosiderina. Apoferitina (feritina fara fier) are o GM de 440 kD, forma unei sfere goale, cu diametrul de 13 nm, cu o cavitate centrala cu diametrul de 6 nm, unde este depozitat fierul, care comunica cu exteriorul prin 6 canale (prin care intra si iese fierul) si un invelis proteic format din 24 molecule, reprezentate de doua subunitati distincte: H (heavy) si L (light), cu GM de 21, respectiv 19 kD si codificate pe cromozomii 11 (H), respectiv 19 (L). O singura molecula de apoferitina poate pastra ~4500 atomi de fier, GM depasind in acest caz 800 kD, insa, de obicei se gasesc molecule de feritina cu cel mult 2000 atomi de fier. Fierul intra in molecula sub forma de Fe²⁺ si este oxidat sub actiunea catalitica a apoferitinei (lanturile H au un centru feroxidazic) si este pastrat ca polimer trivalent de hidroxid fosfat feric, invelisul proteic protejand celula de efectele toxice ale ionilor de fier. Sinteza apoferitinei este stimulata de expunerea la fier. Exista cel putin 20 proteine de isoferitina distincte, cu proportii variabile de lanturi H si L, care difera prin incarcatura de suprafata: isoferitina acida contine o proportie crescuta lanturi H si predomina in tesutul cardiac, renal, placenta, limfocite, monocite, precursorii eritroizi, dar si in tesuturile tumorale; isoferitina bazica este bogata in lanturi L, este mai stabila, si se gaseste in ficat, splina, precum si in ser. Feritina se gaseste in plasma in cantitati mici si concentratia sa se coreleaza cu depozitele de fier. Feritina serica este glicozilata (sugerand secretia de catre celulele sistemului fagocitic) si relativ saraca in fier. In deficitul de fier, feritina scade inaintea aparitiei anemiei/altor modificari hematologice^1;6.

Recomandari pentru determinarea feritinei

•  Diagnosticul diferential al anemiilor;

•  Evaluarea anemiei feriprive si monitorizarea tratamentului de substitutie cu fier (punctul final este reprezentat de umplerea depozitelor de fier) si a compliantei la tratament;

• Monitorizarea categoriilor de pacienti cu risc de deficit de fier (detectarea deficitului de fier latent): femei insarcinate, donatori de sange, copii mici, pacienti hemodializati etc.

•  Monitorizarea statusului fierului la pacienti cu boli renale cronice, dializati/nedializati.

•  Diagnosticul si monitorizarea tratamentului de depletie in sindroamele de supraincarcare cu fier^5;6.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa masa); evitarea medicatiei radioactive cu 3-4 zile inaintea testarii; abstinenta de la alcool³.

Specimen recoltat - sange venos⁷.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator⁷.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare si se lucreaza in aceeasi zi; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C sau la (-20)°C⁷.

Volum proba – minim 0.5 mL ser⁷.

Cauze de respingere a probei - specimen intens hemolizat⁷.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 12 luni la (-20)°C⁷.

Metoda de determinare -  imunochimica cu detectie prin electrochemiluminiscenta (ECLIA)⁷.

Valori de referinta – sunt dependente de varsta si sex⁷.

 Limita de detectie – 0.50 µg/L (ng/mL)^7.

Interpretarea rezultatelor                              

Limite si interferente

Bibliografie

1. Andrews N. Iron Deficiency and Related Disorders. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 11 Ed., 2004, 980-1004.

2. Edwards C. Hemochromatosis. In Wintrobe’s Clinical Hematology. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 2 ed. 2004, 1036-1049.

3. Frances Fischbach. Blood Studies: Hematology and Coagulation. In A Manual of Laboratory and Diagnostics Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 123-125.

4. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1238.

5. Jacques Wallach. Afectiuni hematologice. In Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiintelor Medicale, Romania, 7 Ed., 2001, 448-450.

6. Joachim P. Kaltwasser. Ferritin. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas.TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Germany, 1 Ed., 1998, 278-281.

7. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.

8. Paul R.Finley, Harold J.Grady, Eugene S. Olsowka. Chemistry. In Laboratory Test Handbook. David S. Jacobs, Wayne R. DeMott, Paul R. Finley et.al., LEXI-COMP Inc., USA, 3 Ed., 1994, 220-222.