Pemfigusul include un grup de boli autoimune caracterizate prin leziuni intraepiteliale la nivelul tegumentului si mucoaselor. Inainte de introducerea terapiilor cu glucocorticoizi si imunosupresoare aceastea erau frecvent considerate afectiuni cu potential letal. Din acest grup fac parte pemfigusul vulgar si pemfigusul foliaceu. Pemfigusul vulgar afecteaza atat mucoasele cat si tegumentul, spre deosebire de pemfigusul foliaceu care asociaza doar leziuni epidermice. Alte forme de pemfigus sunt reprezentate de pemfigusul paraneoplazic care se dezvolta in special la pacientii cu limfom si pemfigusul indus medicamentos care se produce predominant dupa administrarea de penicilamina.

Pemfigusul se dezvolta ca urmare a interactiunii dintre predispozitia genetica si unii factori exogeni. Prezenta unor focare de pemfigus foliaceu in America de Sud sugereaza ca aceasta afectiune ar putea fi declansata la persoanele susceptibile de un agent infectios neidentificat pana in prezent, a carui antigene mimeaza structura unor elemente cutanate. Pe de alta parte, a fost demonstrata si o asociere a bolii cu antigenele de histocompatibilitate HLA-DR4 si HLA-DQ8 la pacientii evrei, la care se adauga HLA-DR6 si HLA-DQ5 la cei de alta origine³.

Studii de imunofluorescenta indirecta au evidentiat faptul ca ambele forme de pemfigus sunt cauzate de prezenta autoanticorpilor indreptati impotriva unor molecule de adeziune calciu-dependente ce intra in alcatuirea desmozomilor (jonctiuni intercelulare). Aceste antigene sunt proteine transmembranare situate pe suprafata keratinocitelor si sunt reprezentate de desmogleina 1 (DSG1) in pemfigusul foliaceu si desmogleina 3 (DSG3) si/sau DSG1 in pemfigusul vulgar. Autoanticorpii anti-desmogleine, formati in serul persoanelor afectate si prezenti pe suprafata celulelor epiteliale atat la nivelul cat si in jurul zonelor afectate, determina pierderea aderentei intre celule, principala cauza a formarii veziculelor in pemfigus².  

Desi diferitele boli cutanate buloase au anumite caracteristici specifice care le disting de cele mai multe ori, manifestarile clinice sunt atipice si se suprapun cu alte afectiuni. Diagnosticul se bazeaza atat pe studii histologice cat si pe testarea autoanticorpilor serici. La examenul prin imunofluorescenta directa a preparatelor de biopsie cutanata sau de membrana mucoasa prelevate perilezional se observa prezenta unor depozite de IgG, IgG4 si frecvent de complement C3 in spatiile intercelulare, la pacientii cu toate variantele clinice de pemfigus.

Prin imunoflourescenta indirecta pot fi pusi in evidenta in serul pacientilor anticorpi IgG indreptati impotriva suprafetei keratinocitelor prezenti in toate formele de pemfigus veritabil, la aproximativ 75% dintre pacientii cu boala activa. Titrurile anticorpilor se coreleaza cu gradul de activitate a bolii si raspunsul la tratament^2;3.

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-desmozomali - utilitate in diagnosticul pacientilor suspectati ca avand pemfigus (impreuna cu examenul histologic); monitorizarea raspunsului terapeutic al pacientilor cu pemfigus².

Pregatire pacient - nu este necesara o pregatire speciala¹.

Specimen recoltat - sange venos¹.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator¹.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C, la -20°C sau la -70°C¹.

Volum proba – minim 2 mL ser¹.

Cauze de respingere a probei: specimen hemolizat, ser lipemic sau contaminat bacterian¹. 

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile 2-8°C; timp indelungat la -20°C; nu decongelati/recongelati¹.

Metoda – imunofluorescenta indirecta; ca substrat  sunt folosite sectiuni de esofag de maimuta¹.

Valori de referinta

Anticorpi antidesmozomali – negativ.

In cazul rezultatelor pozitive se va comunica titrul anticorpilor. Dilutia initiala a serului este de 1/10¹.

Interpretarea rezultatelor

In cazul unui rezultat pozitiv se observa o fluorescenta a jonctiunilor intercelulare din epiteliul stratificat cu un aspect caracteristic de „sarma ghimpata”¹.

Limite si interferente

Un rezultat pozitiv indica prezenta anticorpilor anti-desmozomali si nu identifica in mod specific un anumit tip de pemfigus.

Un rezultat negativ nu exclude prezenta pemfigusului. Anticorpii antinucleari, antimitocondriali, anti-fibra musculara neteda si anti-muschi striati pot reactiona cu substratul utilizat; prezenta acestora trebuie insa confirmata pe substraturi specifice¹.

Deoarece un titru detectabil de anticorpi poate fi gasit foarte rar si la persoanele normale interpretarea rezultatelor trebuie facuta in corelatie cu manifestarile clinice^1;3.

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

2. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Desmoglein 1 (DSG1) and Desmoglein 3 (DSG3), Serum. Cutaneous Immunoflourescence Antibodies, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

3. Thomas P. Habif. Vesicular and Bullous Diseases. In Clinical Dermatology, Mosby, 4th Edition, 2004, 559-564.

Pemfigoidul include un grup de boli autoimune localizate la nivelul tegumentelor si mucoaselor ce se caracterizeaza prin prezenta unor vezicule situate subepidermal sau subepitelial si anticorpi IgG anti-membrana bazala in ser. Din aceasta categorie fac parte: pemfigoidul bulos, herpesul gestationis si pemfigoidul cicatricial.

Pemfigoidul bulos este o boala cronica pruriginoasa debilitanta, ce apare in principal la persoanele in varsta si este caracterizata prin dezvoltarea unor vezicule pe o zona eritematoasa sau urticariana. Eruptia este de obicei generalizata. Au fost descrise mai multe asocieri ale pemfigoidului bulos cu alte afectiuni, dar probabil ca acestea sunt intamplatoare. De asemenea nu a putut fi demonstrata asocierea cu procese maligne³.

Anticorpii IgG anti-membrana bazala se gasesc in serul a 80% dintre pacienti, dar si local la nivelul membranei bazale, unde se pot observa depozite lineare de IgG si C3^1;2;3.

In pemfigoid, anticorpii IgG se leaga de proteine specifice ce intra in alcatuirea unor complexe de adeziune celula-matrice – hemidesmozomi – si activeaza complementul. In urma reactiei dintre anticorpi si moleculele din componenta jonctiunii celulare sunt eliberate numeroase substante chemotactice care atrag la acest nivel celulele inflamatorii; celulele elibereaza proteaze si diversi mediatori, care degradeaza hemidesmozomii si determina o separare dermo-epidermica. Tinta autoanticorpilor serici sunt proteinele transmembranare BP230 si BP180 (BPAG1 si BPAG2), denumite astfel deoarece greutatea moleculara a acestor antigene este 230 kD si respectiv, 180 kD. Se considera ca BP180 reprezinta tinta directa a autoanticorpilor datorita localizarii sale de-a lungul membranei bazale, in timp ce anticorpii anti-BP230 sun produsi secundar^2;3.

Pemfigoidul cicatricial afecteaza in principal cavitatea bucala (gingivita descuamativa) si zona oculara (conjunctivita la debut care dezvolta in timp aderente fibroase conjunctivale, obliterarea sacului conjunctival, xeroftalmie, opacifierea si perforatia corneei si in final orbire). Pacientii prezinta acelasi tip de anticorpi IgG circulanti ca si cei cu pemfigus generalizat³.

Desi diferitele boli cutanate buloase au anumite caracteristici specifice care le disting, de cele mai multe ori manifestarile clinice sunt atipice si se suprapun cu alte afectiuni. Depistarea anticorpilor anti-membrana bazala in ser este extrem de sensibila si specifica pentru pemfigoid si reprezinta un element important in diagnosticarea si monitorizarea acestei afectiuni, deoarece titrurile serice de anticorpi se coreleaza cu gradul de activitate al bolii. Anticorpii serici anti-BMZ pot fi, de asemenea, detectati la pacientii cu epidermolisis acquisita bullosa (EBA), precum si la cei cu lupus eritematos bulos.

Diagnosticul  prompt si precis este util in stabilirea tratamentului, minimizarea sechelelor bolii, comorbiditatii si disconfortului pacientului².

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-membrana bazala epidermica - diagnosticul si monitorizarea pacientilor cu pemfigoid². 

Pregatire pacient - nu este necesara o pregatire speciala¹.

Specimen recoltat - sange venos¹.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator¹.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare; se lucreaza serul proaspat; daca acest lucru nu este posibil, serul se pastreaza la 2-8°C, la -20°C sau la -70°C¹.

Volum proba – minim 2 mL ser¹.

Cauze de respingere a probei: specimen hemolizat, ser lipemic sau contaminat bacterian¹.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile 2-8°C; timp indelungat la -20°C; nu decongelati/recongelati¹.

Metoda – imunofluorescenta indirecta; ca substrat  sunt folosite sectiuni de esofag de maimuta¹.

Valori de referinta

Anticorpi antimembrana bazala epidermica – negativ.

In cazul rezultatelor pozitive se va comunica titrul anticorpilor. Dilutia initiala a serului este de 1/10¹.

Interpretarea rezultatelor

La multi pacienti, titrul de anticorpi din ser se coreleaza cu gradul de activitate al bolii. Pacientii cu boala severa au, de obicei titruri mari de anticorpi, care scad atunci cand boala este corect tratata si se produce ameliorarea clinica. Din acest motiv rezultatele pot fi folosite pentru monitorizarea bolii si raspunsului la tratament. O parte semnificativa a pacientilor cu pemfigoid bulos prezinta in ser anticorpi IgG anti-membrana bazala, in timp ce in pemfigoidul cicatricial anticorpii sunt intalniti intr-un numar mai mic de cazuri².

Limite si interferente

Un rezultat negativ nu exclude prezenta pemfigoidului^1,3.

Anticorpii antinucleari, anti-mitocondriali, anti-fibra musculara neteda si anti-muschi striati pot reactiona cu substratul utilizat; prezenta acestora trebuie insa confirmata pe substraturi specifice¹.

Deoarece un titru detectabil de anticorpi poate fi gasit foarte rar si la persoanele normale interpretarea rezultatelor trebuie facuta in corelatie cu manifestarile clinice^1;3.

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

2. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Bullous Pemphigoid, BP180 & BP230, IgG Antibodies, Serum. Cutaneous Immunoflourescence Antibodies, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

3. Thomas P. Habif. Vesicular and Bullous Diseases. In Clinical Dermatology, Mosby, 4th Edition, 2004, 567-572.