Recent, un grup international de consens a stabilit ca anticorpii anti-β2 glicoproteina 1 de tip IgG si IgM sa fie inclusi in criteriile de diagnostic ale sindromului antifosfolipidic. Prezenta unuia sau ambelor tipuri de anticorpi constituie un factor de risc independent pentru tromboza si complicatii ale sarcinii³.

Ca urmare a acestui fapt s-au dezvoltat teste imunoenzimatice care detecteaza anticorpi ce se leaga de β2 glicoproteina 1 in absenta fosfolipidelor².

β2 glicoproteina 1 (apolipoproteina H – β2GP1 ) este un polipeptid alcatuit din 326 aminoacizi sintetizat de catre hepatocite, celule endoteliale si trofoblast. Contine 5 domenii omoloage, fiecare avand aproximativ 60 aminoacizi; domeniul 5 localizat la nivelul capatului C terminal este format dintr-un nucleu hidrofob inconjurat de 14 reziduuri de aminoacizi incarcate pozitiv care interactioneaza electrostatic cu fosfolipidele incarcate negativ (ex. cardiolipina) din membranele plasmatice. In vivo, complexele formate din β2GP1 si fosfolipide “demasca” epitopi care reactioneaza cu autoanticorpi naturali⁴.

In mod surprinzator, anticorpii anti-cardiolipinici se leaga mai puternic de tinta membranara daca cofactorul proteinogenic β2GP1 este de asemenea prezent; in plus exista dovezi ca reactivitatea β2GP1 este asociata cu potentialul patogenic al anticorpilor antifosfolipidici. Mai mult, unii anticorpi antifosfolipidici prezinta reactivitate impotriva acestui cofactor chiar in absenta cardiolipinei, daca o densitate mare de molecule β2GP1 se ataseaza  la nivelul unor suprafete solide.  Aceasta inseamna ca exista o categorie de pacienti cu sindrom antifosfolipidic care nu prezinta anticorpi anticardiolipinici dar sunt pozitivi pentru anti-β2GP1¹.

Toate cele 3 izotipuri de anti-β2GP1 (IgA, IgG, IgM) au fost asociate cu tromboze. Anticorpii anticardiolipinici care nu necesita prezenta β2GP1 au de obicei un caracter tranzitoriu si nu sunt clinic semnificativi. Studiile arata ca anticorpii anticardiolipinici asociati cu infectii nu sunt anti-β2GP1 dependenti. Din acest motiv, testele care detecteaza anti-β2GP1 sunt mai specifice decat cele pentru anticorpi anticardiolipinici.

Aproximativ 20% din pacientii cu anticorpi anticardiolipinici negativi au un rezultat pozitiv pentru anti-β2GPI².

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anti-β2 glicoproteina 1 (IgG, IgM, IgA)

 - episoade de tromboza venoasa sau arteriala, survenite in special la pacienti tineri, in absenta oricarui diagnostic alternativ sau a altei etiologii trombotice; complicatii ale sarcinii (una sau mai multe pierderi de sarcina dupa saptamana 10 cu fat morfologic normal, una sau mai multe nasteri premature inainte de saptamana 34 cauzate de preeclampsie severa sau insuficienta placentara, sau 3 sau mai multe avorturi spontane inainte de saptamana 10 de sarcina la care s-au exclus etiologiile cromozomiale, hormonale sau anatomice); evaluarea riscului trombotic la pacientii diagnosticati cu boli de tesut conjunctiv (in special LES); evaluarea unei trombocitopenii neexplicabile; evaluarea pacientilor cu anticorpi anti-cardiolipinici pozitivi care nu prezinta criterii clinice certe de sindrom antifosfolipidic⁴.

Pregatire pacient - jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)¹.

Specimen recoltat - sange venos¹.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator¹.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare¹.

Volum proba – minim 0.5 mL ser¹.

Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian¹.

Stabilitate proba - serul separat este stabil 7 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C².

Metoda – ELISA. Antigenul folosit este o β2 glicoproteina-I umana purificata².

Valori de referinta

IgG: < 20 RE/mL

IgM: < 20 RE/mL

IgA: < 20 RE/mL

Interpretarea rezultatelor

Obtinerea unor titruri crescute de anti-β2GP1 (la cel putin 2 determinari efectuate la un interval de 12 satamani) la pacienti cu tablou clinic sugestiv sustine diagnosticul de sindrom antifosfolipidic, chiar daca s-au obtinut rezultate negative pentru anticoagulantul lupic si anticorpii anti-cardiolipinici^2;3.

Pe de alta parte, obtinerea unui rezultat negativ pentru anti-β2GP1 la pacienti cu anticorpi anti-cardiolipinici pozitivi, care insa nu prezinta criterii clinice certe, nu sustine diagnosticul de sindrom anti-fosfolipidic².

Limite si interferente

Obtinerea unui rezultat negativ pentru anti-β2GP1 la un pacient cu tablou clinic sugestiv de sindrom antifosfolipidic nu exclude diagnosticul, fiind necesara determinarea si a celorlate 2 teste care intra in criteriile diagnosticului de laborator: anticoagulantul lupic si anticorpii anticardiolipinici^3;4.

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

2. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. β-2 Glycoprotein 1 Antibodies, IgA, IgG, IgM. www.labcorp.com . 2010. Ref Type: Internet Communication

3. Miyakis S, Lockshin MD, Atsumi T, et al, ”International Consensus Statement on an Update of the Classification Criteria for Definite Antiphospholipid Syndrome (APS),” J Thromb Haemost, 2006, 4(2):295-306.

4. www.mayomedicallaboratories.com. Test Catalog: Beta-2 Glycoprotein 1 Antibodies, IgA, IgG, IgM. Ref Type: Internet Communication.

Anticorpi anticardiolipinici IgG

Anticorpi anti-beta2 glicoproteina 1 – IgA, IgG, IgM

Anticorpii anticardiolipinici apartin grupului anticorpilor antifosfolipidici specifici pentru fosfolipidele incarcate negativ, componente ale membranelor celulare.

Cardiolipina este un fosfolipid acid, derivat din glicerol si a fost pentru prima data izolata in 1941 din cordul bovin, de unde provine si denumirea sa⁵.

Anticorpii anticardiolipinici sunt adesea prezenti la persoanele cu sindrom antifosfolipidic (Hughes). Acesta constituie o boala autoimuna caracterizata prin repetate tromboze arteriale si venoase, sarcini pierdute recurent si/sau trombocitopenie asociate cu prezenta anticorpilor anticardiolipinici, a anticoagulantului lupic sau a anticorpilor anti-β2 glicoproteina-I. Exista 2 forme clinice de sindrom antifosfolipidic: primar (53% din cazuri) sau in asociere cu alte afectiuni autoimune (LES, sindrom Sjögren, sclerodermie, boala mixta de tesut conjunctiv, artrita reumatoida, artrita psoriazica, vasculite, boala Crohn, etc.)¹.

Majoritatea anticorpilor anticardiolipinici recunosc drept tinta antigenica β2 glicoproteina-I, exprimata pe suprafata celulelor endoteliale si a trombocitelor. Autoanticorpii anti-β2 glicoproteina-I activeaza celula endoteliala, monocitele si trombocitele, avand un efect procoagulant⁴.

Testul de aglutinare VDRL folosit de mult timp in diagnosticul sifilisului, se bazeaza pe detectarea anticorpilor anticardiolipinici. Un VDRL repetat pozitiv in absenta TPHA exclude diagnosticul de sifilis si impune continuarea investigatiilor in vederea identificarii unui posibil sindrom antifosfolipidic.

Testele imunoenzimatice pentru detectarea anticorpilor anticardiolipinici sunt de 100 ori mai sensibile decat testul VDRL si genereaza mult mai multe rezultate pozitive.

In general, anticorpii anticardiolipinici sunt mai sensibili decat anticoagulantul lupic pentru detectarea sindromului antifosfolipidic. Anticorpii sunt prezenti la 80-90% din pacientii cu sindrom antifosfolipidic, avand o frecventa de cinci ori mai mare in aceasta afectiune decat anticoagulantul lupic. Cu toate acestea, anticoagulantul lupic este considerat a fi mai specific decat anticorpii anticardiolipinici. Astfel, atunci cand exista suspiciunea de sindrom antifosfolipidic se recomanda efectuarea ambelor teste³.

Recomandari pentru determinarea anticorpilor anticardiolipinici - episoade de tromboza venoasa sau arteriala, survenite in special la pacienti tineri, in absenta oricarui diagnostic alternativ sau a altei etiologii trombotice; avorturi spontane, nastere prematura sau nastere de fat mort (cu fat morfologic normal); evaluarea riscului trombotic la pacientii diagnosticati cu boli de tesut conjunctiv; evaluarea unei trombocitopenii neexplicabile; test VDRL pozitiv in absenta TPHA^1;5.

Pregatire pacient - jeun (pe nemancate) sau postprandial (dupa mese)².

Specimen recoltat - sange venos².

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator².

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare².

Volum proba – minim 0.5 mL ser².

Cauze de respingere a probei - ser intens hemolizat, lipemic sau puternic contaminat bacterian².

Stabilitate proba - serul separat este stabil 2 zile la 4°C; timp mai indelungat la -20 °C².

Metoda – ELISA. Antigenul folosit este o cardiolipina inalt purificata impreuna cu β2 glicoproteina-I umana nativa².

Valori de referinta

< =15 GPL: negativ

>  15 GPL: pozitiv²

Pentru sindromul antifosfolipidic sunt semnificative valori >40 GPL, obtinute la 2 determinari, efectuate la un interval de minimum 12 saptamani¹.

Limite si interferente

Anticorpii anticardiolipinici pot fi depistati si la indivizi sanatosi din populatia generala (2-6,5 % pentru anticorpii IgG). Incidenta acestor anticorpi este si mai mare in sarcina normala, unde rata de detectie pentru IgG poate ajunge la 10%. Multi din acesti anticorpi sunt tranzitorii si nu se asociaza cu sindrom antifosfolipidic³.

De asemenea, acesti autoanticorpi pot fi prezenti si in infectii de tip hepatita C, malarie, boala Lyme, sifilis, infectie HIV, leucemii, tumori solide si frecvent in ciroze alcoolice.

Datorita acestor factori, diagnosticul de sindrom antifosfolipidic nu trebuie stabilit pe baza unei singure determinari. Specificitatea anticorpilor anticardiolipinici pentru sindromul antifosfolipidic creste cu titrul si este mai mare pentru IgG decat pentru IgM¹.

Bibliografie

1. E.Bontas, M.A.Khamashata, D.Bartos, et.al. Noile criterii de clasificare pentru sindromul antifosfolipidic Hughes. In Viata medicala , 7-6. 2006. Ref Type: Journal (Full)

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

3. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Anticardiolipin Antibodies (ACA), IgG. www.labcorp.com . 2010. Ref Type: Internet Communication

4. Meroni Pl., Raschi E, Testoni C, Borghi Mo. Endothelial cell activation by antiphospholipid antibodies. In Clin.Immunol 112, 169-174, 2004. Ref Type: Journal (Full)

5. Roubey Ras. Antiphospholipid antibodies: immunological aspects. In Clinical Immunology 112, 127-128. 2004. Ref Type: Journal (Full)