Aldosteronul, hormon mineralocorticoid sintetizat in zona glomerulara a corticosuprarenalei, este un element component al sistemului renina – angiotensina – aldosteron implicat in homeostazia sodiului si potasiului precum si in mentinerea tensiunii arteriale.

Secretia aldosteronului este stimulata prin urmatorul mecanism: scaderea volumului plasmatic si a perfuziei renale conduce la cresterea secretiei de renina care transforma angiotensinogenul in angiotensina I. Angiotensinogenul este o α2-globulina derivata din ficat; prezenta in ser. Angiotensina I este transformata la nivelul plamanului in angiotensina II. In final, angiotensina II stimuleaza sinteza de aldosteron. Aldosteronul actioneaza la nivelul tubilor distal si colector ai nefronului stimuland reabsorbtia sodiului si excretia potasiului si a ionilor de hidrogen^1;5;6.

Pe de alta parte, concentratiile crescute de potasiu  in plasma pot stimula direct  productia de aldosteron a suprarenalei. In conditii fiziologice, hormonul adrenocorticotrop hipofizar (ACTH) nu constituie un factor major in reglarea secretiei de aldosteron⁶.

In mod fiziologic nivelul plasmatic al aldosteronului sufera variatii in functie de pozitia corpului (orto- sau clinostatism) si de ingestia de sare.

De asemenea, concentratia aldosteronului inregistreaza un ritm circadian care este similar cu cel al cortizolului dar mai putin marcat. Astfel, nivelul hormonului atinge un peak in primele ore ale diminetii^1;4.

Determinarea aldosteronului seric este utila in atat pentru depistarea hiperaldosteronismului primar sau secundar cat si pentru evaluarea pacientilor suspectati ca avand o hipertensiune arteriala secundara. Pentru diagnosticul diferential intre aceste doua conditii trebuie sa se testeze simultan renina plasmatica si sa se calculeze raportul aldosteron/renina; astfel, renina este scazuta in hiperaldosteronismul primar si crescuta in cel secundar^1;5;6.

Societatea de Endocrinologie a elaborat un ghid pentru screening-ul, diagnosticul si tratamentul pacientilor cu hiperaldosteronism primar -  definit ca un grup de afectiuni in care se inregistreaza o productie de aldosteron crescuta inadecvat, relativ autonoma si care nu este suprimata de incarcarea cu sodiu⁷. Secretia inadecvata de aldosteron determina hipertensiune, dureri si crampe musculare, tetanie, paralizie, poliurie, proteinurie si in final insuficienta renala¹. Hiperaldosteronismul primar este cauzat in mod obisnuit de un adenom de suprarenala, o hiperplazie uni- sau bilaterala si mult mai rar de un hiperaldosteronism familial supresibil la glucocorticoizi. Pana nu demult, hipokaliemia era un criteriu obligatoriu pentru diagnostic, astfel ca aceasta conditie era considerata o cauza foarte rara de HTA (< 1%). Studii mai recente au evidentiat insa o prevalenta mult mai mare a hiperaldosteronismului primar  in randul pacientilor hipertensivi (>10%), hipokaliemia fiind prezenta doar la un grup restrans (9-47%). Din acest motiv, Societatea de Endocrinologie recomanda ca screening-ul hiperaldosteronismului primar sa fie efectuat la categoria de pacienti cu risc relativ crescut pentru aceasta afectiune – care prezinta:

-hipertensiune arteriala stadiul 2  (>160-179/100-109 mm Hg) sau 3 (>180/110 mm Hg) conform JNC (Joint National Commission);

-hipertensiune rezistenta la tratament;

-hipertensiune asociata cu hipokaliemie spontana sau indusa de diuretice;

-hipertensiune asociata cu incidentalom suprarenalian;

-hipertensiune si istoric familial de HTA cu debut precoce sau accident vascular cerebral  la varste <40 ani.

In plus, testarea este recomandata si la rudele de gradul I cu HTA ale pacientilor cu hiperaldosteronism primar.

Ghidul recomanda la acesti pacienti raportul aldosteron/renina ca instrument de screening⁷.

Hiperaldosteronismul secundar este intalnit in urmatoarele situatii:

-stenoza de artera renala, toxemia gravidica (insotit de HTA);

-insuficienta cardiaca congestiva, ciroza cu ascita, sindrom nefrotic, incarcare cu potasiu, abuz de diuretice sau laxative si sindromul Bartter (fara a fi insotit de HTA)^1;5.

Un nivel scazut de aldosteron seric (hipoaldosteronism) poate rezulta ca urmare a unui deficit primar la nivelul glandei suprarenale (boala Addison). Printre cauzele mai putin obisnuite se numara defectele ereditare in biosinteza aldosteronului, cum ar fi deficitul de 21-hidroxilaza, forma cu pierdere de sare, din cadrul sindromului adrenogenital. Atunci cand hipoaldosteronismul este consecinta unui defect primar in biosinteza steroizilor suprarenalieni nivelurile plasmatice ale reninei sunt crescute.

Deficitul de aldosteron se poate produce si in asociere cu boli renale cronice, mai ales afectiuni tubulo-interstitiale si nefropatia diabetica. Majoritatea pacientilor prezinta niveluri scazute de renina, conditie denumita hipoaldosteronism hiporeninemic.

Indiferent de cauza, hipoaldestonismul determina hiperkaliemie³.

Recomandari pentru determinarea aldosteronului seric

-evaluarea pacientilor cu HTA si posibil hiperaldosteronism;

-diagnosticul diferential intre hiperaldosteronismul primar si cel secundar impreuna cu determinarea nivelului reninei plasmatice, calcularea raportului aldosteron/renina si cu efectuarea unor teste functionale;

-diagnosticarea unor forme de sindrom adrenogenital insotite de pierdere de sare in care concentratia aldosteronului este foarte scazuta^4;5;6.

Pregatirea pacientului

Pentru detectarea hiperaldosteronismului primar ghidul Societatii de Endocrinologie recomanda:

1. Cu cel putin 4 saptamani inaintea recoltarii trebuie intrerupt tratamentul cu medicamentele care afecteaza cel mai mult testarea: atat diureticele care economisesc potasiul (spironolactona, amilorid, triamteren, eplerenone) cat si cele care elimina potasiul. Se vor evita de asemenea produsele derivate din radacina de lemn dulce (licorice).

2. Se recomanda ca pacientii sa aiba o ingestie normala de sare (aproximativ 3 g sodiu/zi).

3. Daca este necesar sa se mentina controlul tensiunii arteriale se va prefera administrarea de preparate cu influenta redusa asupra testarii:

-verapamil retard;

-hidralazina in asociere cu verapamil retard;

-blocanti alfa-adrenergici: prazosin, doxazosin, terazosin.

4. In cazul pacientilor cu rezultate neconcludente la determinarile anterioare ale raportului aldosteron/renina si la care HTA poate fi controlata cu medicamente ce exercita o influenta redusa, se indica sa se intrerupa cu cel putin 2 saptamani inaintea recoltarii si alte medicamente, cum ar fi:

-beta-blocante; alfa2-agonisti cu actiune centrala (clonidina, alfa-metildopa); antiiflamatorii nesteroidiene;

-inhibitori ai enzimei de conversie; blocanti ai receptorilor de angiotensina (sartanii), inhibitorii de renina, dihidropiridinele din familia blocantelor canalelor de calciu.

5. La anamneza se va evalua statusul pacientelor in ceea ce priveste tratamentul cu contraceptive orale sau terapia  hormonala de substitutie; trebuie luat in considerare faptul ca preparatele ce contin estrogeni pot reduce nivelul reninei directe si induce astfel un raport aldosteron/renina fals crescut.

6. Este obligatoriu sa se precizeze pozitia pacientului la recoltarea probei. Pentru recoltarea in pozitia culcata este preferabil ca aceasta sa se faca dis-de-dimineata iinainte ca pacientul sa se deplaseze. Pentru recoltarea in ortostatism este necesar ca pacientul sa ramana in aceasta pozitie pe o perioada de cel putin 30 minute inaintea recoltarii.

7. Este recomandabil sa se cunoasca in prealabil concentratiile serice ale sodiului si potasiului precum si eliminarile urinare ale acestor ioni.

8. De asemenea se va evita administrarea de izotopi radioactivi cu 24 ore inaintea recoltarii⁷.

Specimen recoltat – sange venos; se va preciza pe biletul de trimitere catre laborator postura in care s-a efectuat recoltarea probei de sange⁴.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator⁴.

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser⁴.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat sau lipemic⁴.

Stabilitate proba – serul separat este stabil 7 zile la 2-8ºC; 1 an la -20ºC⁴.

Metoda – radioimunologica (RIA)⁴.

Valori de referinta⁴ 

Aldosteron seric:

• clinostatism (dimineata): 29.4 -161.5 ng/L (pg/mL)

• ortostatism: 38.1 – 313.3 ng/L (pg/mL)

Raport aldosteron/renina: <20.

Interpretarea rezultatelor

Screening-ul pentru hiperaldosteronismul primar este considerat pozitiv in cazul in care se obtine un raport aldosteron/renina >50⁶. In continuare, se va recurge la testele de confirmare (testul de incarcare cu sodiu p.o., testul de infuzie salina, testul de supresie cu fludrocortizon sau testul de provocare cu captopril)⁷.

Limite si interferente

● Medicamente

Cresteri: amilorid, clortalidona, clorura de amoniu, corticotropina, dobutamina, fenoldopam, furosemid, hidralazina, hidroclorotiazid, laxative, metoclopramid, nifedipina, opiacee, pravastatin, spironolactona, triamteren.

Scaderi: antiinflamatorii nesteroidiene, atenolol, candesartan, captopril, carvedilol, clonidina, ciclosporina, dexametazon, enalapril, ergoloid mesilat, etomidat, finasteride, fosinopril, ketoconazol,lisinopril, heparinele cu greutate moleculara mica, losartan, nicardipina, nifedipina, nisoldipin, perindopril, ramipril, ranitidina².

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Chemistry studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 384-386.

2. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. in A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1222.

3. H. David Humes. James A. Sheyman. Nephrology. In Kelley”s Essential of Internal Medicine, Lippincott Williams & Witkins, 2nd Edition, 2001, 304-305.

4. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.

5. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Aldosterone. Aldosterone: Renin Ratio. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

6. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Aldosterone, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

7. The Endocrine Society’s Clinical Guidelines. Case Detection, Diagnosis, and Treatment of Patients with Primary Aldosteronism: An Endocrine Society Clinical Practice Guidelines. First published in the Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, September 2008, 93(9):3266–3281.

Aldosteronul, hormon mineralocorticoid sintetizat in zona glomerulara a corticosuprarenalei, este un element component al sistemului renina – angiotensina – aldosteron implicat in homeostazia sodiului si potasiului precum si in mentinerea tensiunii arteriale.

Secretia aldosteronului este stimulata prin urmatorul mecanism: scaderea volumului plasmatic si a perfuziei renale conduce la cresterea secretiei de renina care transforma angiotensinogenul in angiotensina I. Angiotensinogenul este o α₂-globulina derivata din ficat; prezenta in ser. Angiotensina I este transformata la nivelul plamanului in angiotensina II. In final, angiotensina II stimuleaza sinteza de aldosteron. Aldosteronul actioneaza la nivelul tubilor distal si colector ai nefronului stimuland reabsorbtia sodiului si excretia potasiului si a ionilor de hidrogen^1;4.

Pe de alta parte, concentratiile crescute de potasiu  in plasma pot stimula direct  productia de aldosteron a suprarenalei.

Nivelurile aldosteronului urinar se coreleaza invers proportional cu excretia urinara a sodiului. Astfel, la persoanele sanatoase se va inregistra o supresie a aldosteronului urinar la incarcarea cu sodiu.

Hiperaldosteronismul primar, ce poate fi cauzat de un adenom/carcinom secretant sau de o hiperplazie de  suprarenala, se caracterizeaza prin hipertensiune arteriala insotita de niveluri crescute de aldosteron, supresia secretiei de renina, hipenatremie si  hipokaliemie.

Hiperaldosteronismul secundar, ca raspuns la boala renovasculara, depletia de sodiu, incarcarea cu potasiu, insuficienta cardiaca congestiva, ciroza cu ascita, sindromul Bartter sau sarcina, se caracterizeaza atat prin niveluri crescute de aldosteron cat si de renina plasmatica⁴.

Recomandari pentru determinarea aldosteronului urinar

-in cadrul testului de incarcare cu sodiu (pentru confirmarea unui hiperaldosteronism primar)⁵;

- investigarea sistemului renina-angiotensina-aldosteron (hiperaldosteronismului primar sau secundar)^3;4;

-evaluarea hipertensiunii arteriale de cauza renala³.

Pregatirea pacientului

Testul de incarcare cu sodiu

Pacientii vor creste ingestia de sodiu la 6 g/zi timp de 3 zile; aportul adecvat va fi confirmat prin determinarea excretiei urinare a sodiului (aceasta trebuie sa fie > 200 mmol/zi). Pentru mentinerea potasiului plasmatic in limite normale pacientii vor primi o suplimentare adecvata cu un preparat de clorura de potasiu cu eliberare lenta.

Aldosteronul va fi determinat in urina colectata in urmatorul interval: dimineata zilei a 3-a pana in dimineata zilei a 4-a.

Testul este contraindicat la pacientii cu HTA severa necontrolata, insuficienta renala, insuficienta cardiaca, aritmii sau hipokaliemie marcata⁵.

Investigarea sistemului  renina-angiotensina aldosteron

Cu cel putin 4 saptamani inaintea recoltarii trebuie intrerupt tratamentul cu diuretice (atat diureticele care economisesc potasiul: spironolactona, amilorid, triamteren, eplerenone, cat si cele care elimina potasiul). Se vor evita de asemenea produsele derivate din radacina de lemn dulce (licorice). Se recomanda ca pacientii sa aiba o ingestie normala de sare (aproximativ 3 g sodiu/zi). De asemenea se va evita administrarea de izotopi radioactivi cu 24 ore inaintea recoltarii³.

Specimen recoltat – urina din 24 ore (la ora 7 dimineata pacientul urineaza si nu retine aceasta urina; apoi colecteaza intr-un vas curat de 2-3 litri toate  emisiile de urina pana la ora 7 dimineata in ziua urmatoare, inclusiv; omogenizeaza prin agitare urina recoltata; masoara intreaga cantitate; retine aprox.10 mL intr-un pahar de plastic de unica folosinta pentru urina; proba se pastreaza la 2-8°C in timpul colectarii si ulterior, pana se lucreaza efectiv)².

Recipient de recoltare - pahar de plastic de unica folosinta pentru urina, pe care se noteaza cantitatea totala de urina din 24 de ore².

Cantitate recoltata - 10 mL urina².

Cauze de respingere a probei - prezenta de conservanti in proba².

Stabilitate proba – urina este stabila 7 zile la 2-8ºC².

Metoda - radioimunologica (RIA)².

Valori de referinta

Aldosteron urinar in conditii bazale: 2.25 – 21.41 μg/24 ore².

Interpretarea rezultatelor

In conditii normale daca excretia urinara a sodiului >200 mmol/24 ore excretia urinara a aldosteronului trebuie sa fie <10 μg/24 ore. Astfel, in prezenta unei excretii urinare a aldosteronului <10 μg/24 ore la testul de incarcare cu sare, diagnosticul de hiperaldosteronism primar este putin probabil.

Pe de alta parte, obtinerea unei excretii urinare > 12-14 μg/24 ore la testul de incarcare cu sodiu este inalt sugestiva pentru hiperaldosteronismul primar⁵.

Limite si interferente

Testul de incarcare cu sodiu nu trebuie efectuat la pacientii cu insuficienta renala deoarece valorile aldosteronului urinar pot fi fals scazute⁵.

Determinarile izolate de aldosteron urinar au valoare limitata in diagnosticul hiperaldosteronismului. Valorile crescute necesita investigatii ulterioare³.

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Chemistry studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 384-386.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.

3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Aldosterone 24H-Urine. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

4. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Aldosterone, Urine. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

5. The Endocrine Society’s Clinical Guidelines. Case Detection, Diagnosis, and Treatment of Patients with Primary Aldosteronism: An Endocrine Society Clinical Practice Guidelines. First published in the Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, September 2008, 93(9):3266–3281.

Renina este o enzima care apartine familiei aspartil-proteazelor; prezinta doua reziduuri de acid aspartic la nivelul situsului activ si poate fi inhibata de pepstatina. Sinteza reninei a fost depistata initial la nivelul aparatului juxtaglomerular al rinichiului, insa ulterior s-a constatat ca aceasta se poate produce si la nivel cerebral, cardiac, precum si in musculatura neteda arteriala.

Renina circula sub doua forme diferite: prorenina si renina activa. Prorenina constituie  precursorul reninei lipsit de activitate enzimatica; este procesata in granulele secretorii ale celulelor aparatului juxtaglomerular sub actiunea unei tiol proteaze asemanatoare catepsinei B, care indeparteaza un fragment amino-terminal de 42 aminoacizi si permite astfel expunerea situsului activ al reninei³.

Renina activa prezinta specificitate de substrat si, in circulatie, actioneaza asupra angiotensinogenului  pentru a genera angiotensina I, un decapeptid biologic inactiv. La randul sau, angiotensina I este clivata de catre angiotensin-convertaza in octapeptidul activ angiotensina II, cel mai potent vasopresor, care detine un rol esential in reglarea tensiunii arteriale. Angiotensina II stimuleaza de asemenea productia suprarenaliana de aldosteron^1;3.

Sistemul renina-aldosteron controleaza balanta de sodiu si potasiu, volumul sangvin si tensiunea arteriala. Reabsorbtia renala de sodiu afecteaza volumul plasmatic. Hipovolemia, hipotensiunea arteriala si hiponatremia stimuleaza secretia de renina care induce cresterea nivelului aldosteronului. Aldosteronul determina retentie hidrosalina, cresterea tensiunii arteriale si pierderea de potasiu^1;4;5.

Determinarea reninei este utila in diagnosticul diferential al pacientilor hipertensivi. Niveluri ridicate de renina plasmatica vor fi inregistrate la pacientii cu hipertensiune arteriala generata de stenoza arterelor renale (hipertensiune reno-vasculara).

Testarea reninei poate fi de asemenea utila pentru diagnosticarea pacientilor cu hiperaldosteronism primar, acestia prezentand in mod caracteristic niveluri scazute de renina⁴.

Societatea de Endocrinologie a elaborat un ghid pentru screening-ul, diagnosticul si tratamentul pacientilor cu hiperaldosteronism primar -  definit ca un grup de afectiuni in care se inregistreaza o productie de aldosteron crescuta inadecvat, relativ autonoma si care nu este suprimata de incarcarea cu sodiu⁶. Secretia inadecvata de aldosteron determina hipertensiune, dureri si crampe musculare, tetanie, paralizie, poliurie, proteinurie si in final insuficienta renala¹. Hiperaldosteronismul primar este cauzat in mod obisnuit de un adenom de suprarenala, o hiperplazie uni- sau bilaterala si mult mai rar de un hiperaldosteronism familial supresibil la glucocorticoizi. Pana nu demult, hipokaliemia era un criteriu obligatoriu pentru diagnostic, astfel ca aceasta conditie era considerata o cauza foarte rara de HTA (< 1%). Studii mai recente au evidentiat insa o prevalenta mult mai mare a hiperaldosteronismului primar  in randul pacientilor hipertensivi (>10%), hipokaliemia fiind prezenta doar la un grup restrans (9-47%). Din acest motiv, Societatea de Endocrinologie recomanda ca screening-ul hiperaldosteronismului primar sa fie efectuat la categoria de pacienti cu risc relativ crescut pentru aceasta afectiune – care prezinta:

-hipertensiune arteriala stadiul 2  (>160-179/100-109 mm Hg) sau 3 (>180/110 mm Hg) conform JNC (Joint National Commission);

-hipertensiune rezistenta la tratament;

-hipertensiune asociata cu hipokaliemie spontana sau indusa de diuretice;

-hipertensiune asociata cu incidentalom suprarenalian;

-hipertensiune si istoric familial de HTA cu debut precoce sau accident vascular cerebral  la varste <40 ani;

In plus, testarea este recomandata si la rudele de gradul I cu HTA ale pacientilor cu hiperaldosteronism primar.

Ghidul recomanda la acesti pacienti raportul aldosteron/renina ca instrument de screening⁶.

Renina plasmatica este folosita si in monitorizarea terapiei cortizonice de substitutie, la pacientii cu insuficienta corticosuprarenaliana. Nivelul reninei este normal la pacientii cu terapie cortizonica adecvata si va fi ridicat la pacientii cu substitutie steroidiana neadecvata^3;4.

La majoritatea pacientilor cu HTA esentiala renina inregistreaza valori normale sau scazute. Cu toate acestea, exista un subgrup de pacienti la care nivelurile reninei sunt crescute si care, se pare, asociaza un risc mai mare de infarct miocardic sau accident vascular cerebral³.

Exista doua tipuri de teste utilizate in determinarea reninei:

-activitatea reninei plasmatice (ARP); plasma este incubata initial in conditii bine stabilite de temperatura si pH pentru a genera angiotensina I, ca urmare a actiunii reninei asupra substratului sau specific, dupa care acest decapeptid este cuantificat printr-o metoda radioimunologica (RIA);

- renina plasmatica directa; renina este detectata imunochimic cu ajutorul unor anticorpi anti-renina.

Testul de activitate masoara activitatea reninei indirect prin rata de angiotensina I generata, pe cand testele  imunochimice masoara renina direct; din acest motiv valorile obtinute sunt diferite.

Recomandari pentru determinarea reninei plasmatice

-diagnosticul diferential intre hiperaldosteronismul primar si cel secundar impreuna cu determinarea nivelului aldosteronului seric, calcularea raportului aldosteron/renina si cu efectuarea unor teste functionale;

-diagnosticul si managementul pacientilor cu HTA datorata stenozei arterei renale;

-monitorizarea terapiei cortizonice de substitutie, la pacientii cu insuficienta corticosuprarenaliana

-evaluarea riscului de complicatii vasculare la pacientii cu HTA esentiala^3;4;6. 

Pregatire pacient

Pentru detectarea hiperaldosteronismului primar Ghidul Societatii de Endocrinologie recomanda:

1. Cu cel putin 4 saptamani inaintea recoltarii trebuie intrerupt tratamentul cu medicamentele care afecteaza cel mai mult testarea: atat diureticele care economisesc potasiul (spironolactona, amilorid, triamteren, eplerenone) cat si cele care elimina potasiul. Se vor evita de asemenea produsele derivate din radacina de lemn dulce (licorice).

2. Se recomanda ca pacientii sa aiba o ingestie normala de sare (aproximativ 3 g sodiu/zi).

3. Daca este necesar sa se mentina controlul tensiunii arteriale se va prefera administrarea de preparate cu influenta redusa asupra testarii:

-verapamil retard;

-hidralazina in asociere cu verapamil retard;

-blocanti alfa-adrenergici: prazosin, doxazosin, terazosin.

4. In cazul pacientilor cu rezultate neconcludente la determinarile anterioare ale raportului aldosteron/renina si la care HTA poate fi controlata cu medicamente ce exercita o influenta redusa, se indica sa se intrerupa cu cel putin 2 saptamani inaintea recoltarii si alte medicamente, cum ar fi:

-beta-blocante; alfa2-agonisti cu actiune centrala (clonidina, alfa-metildopa); antiiflamatorii nesteroidiene;

-inhibitori ai enzimei de conversie; blocanti ai receptorilor de angiotensina (sartanii), inhibitorii de renina, dihidropiridinele din familia blocantelor canalelor de calciu.

5. La anamneza se va evalua statusul pacientelor in ceea ce priveste tratamentul cu contraceptive orale sau terapia  hormonala de substitutie; trebuie luat in considerare faptul ca preparatele ce contin estrogeni pot reduce nivelul reninei directe si induce astfel un raport aldosteron/renina fals crescut.

6. Este obligatoriu sa se precizeze pozitia pacientului la recoltarea probei. Pentru recoltarea in pozitia culcata este preferabil ca aceasta sa se faca dis-de-dimineata iinainte ca pacientul sa se deplaseze. Pentru recoltarea in ortostatism este necesar ca pacientul sa ramana in aceasta pozitie pe o perioada de cel putin 30 minute inaintea recoltarii.

7. Este recomandabil sa se cunoasca in prealabil concentratiile serice ale sodiului si potasiului precum si eliminarile urinare ale acestor ioni.

8. De asemenea se va evita administrarea de izotopi radioactivi cu 24 ore inaintea recoltarii⁶.

Specimen recoltat - sange venos; vacutainerul se agita foarte usor si se transporta in conditii ambientale la laborator cat mai repede posibil pentru a fi centrifugat; vacutainerul nu trebuie tinut pe gheata deoarece se poate produce crioactivarea prorereninei, rezultand valori fals crescute ale reninei active³.

Recipient de recoltare - vacutainer cu EDTA K3³.

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul³.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat; plasma decongelata³.

Prelucrare necesara dupa recoltare - in maxim 1 ora de la recoltare se separa plasma prin centrifugare 15 minute la 1500 x g [g = (1118 + 10^-8) x (raza in cm) x (rpm)²]; pentru separarea plasmei se foloseste o pipeta de plastic; plasma va fi congelata rapid la -20°C in recipient de plastic (polipropilen sau polistiren); probele de plasma recoltate in afara sediilor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate³.

Stabilitate proba - plasma este stabila 6 luni la -20°C sau la -70°C; nu decongelati/recongelati³.

Metoda – imunochimica cu detectie prin chemilumiscenta (CLIA);  este vorba de un test de tip “sandwich” care detecteaza renina activa; primul tip de anticorpi anti-renina este legat de faza solida (microparticule magnetice); cel de-al doilea anticorp anti-renina este marcat cu un derivat de isoluminol si se leaga de o regiune adiacenta situsului activ al reninei³.

Valori de referinta³

• Clinostatism: 1.68-23.94 pg/mL

• Ortostatism: 2.64-27.66 pg/mL.

Limita de detectie – 0.7 pg/mL³.

Interpretarea rezultatelor

Screening-ul pentru hiperaldosteronismul primar este considerat pozitiv in cazul in care se obtine un raport aldosteron/renina >20. In continuare, se va recurge la testele de confirmare (testul de incarcare cu sodiu p.o., testul de infuzie salina, testul de supresie cu fludrocortizon sau testul de provocare cu captopril)⁶.

In stenoza arterei renale se inregistreaza valori crescute atat ale reninei plasmatice cat si ale aldosteronului seric.

Valorile reninei sunt utile pentru decizia clinica de a recurge la investigatii imagistice ale vaselor renale^3;5.

Limite si interferente

● Medicamente

Cresteri: captopril, furosemid

Scaderi: contraceptive orale².

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Chemistry studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 384-386.

2. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. in A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1252.

3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

4. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Renin Activity, Plasma. Aldosterone: Renin Ratio.www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

5. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Renin Activity, Plasma. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

6. The Endocrine Society’s Clinical Guidelines. Case Detection, Diagnosis, and Treatment of Patients with Primary Aldosteronism: An Endocrine Society Clinical Practice Guidelines. First published in the Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, September 2008, 93(9):3266–3281.