Diareile acute la sugarul si copilul mic sunt in marea majoritate a cazurilor de etiologie infectioasa, fiind determinate in ordinea frecventei de virusuri, bacterii si, mult mai rar, de protozoare patogene².

Rotavirusurile reprezinta o cauza frecventa de gastroenterita la pacientii pediatrici⁴. Climatul de iarna favorizeaza infectia cu rotavirusuri, care determina pana la 85% din cazurile de diaree la copiii sub varsta de 3 ani. In sezonul cald, frecventa imbolnavirilor cu rotavirus scade la 40%².

Boala este puternic contagioasa si se poate asocia cu simptome respiratorii. Scaunele sunt lichide sau gleroase, cu mucus si sange, precedate frecvent de varsaturi si febra. Afectiunea este autolimitanta (5-8 zile), dar poate avea o evolutie severa la pacientii imunodeprimati. In 5-10% din cazuri se poate instala o intoleranta secundara la lactoza^4;5.

Calea fecal-orala si rolul “mainii murdare” sunt principalele modalitati de transmitere a infectiei. Exista o susceptibilitate particulara dependenta de varsta, in sensul ca numarul receptorilor pentru rotavirus, situati pe enterocit, scade odata cu inaintarea in varsta, ceea ce evolueaza paralel cu scaderea susceptibilitatii la aceasta infectie. Sunt posibile epidemii in colectivitatile aglomerate de sugari si copii de varsta mica².

La adulti infectiile cu rotavirus sunt de obicei asimptomatice, cu exceptia pacientilor care au primit transplant de maduva osoasa si a persoanelor varstnice institutionalizate care pot prezenta o evolutie severa⁷.

La debut si in faza acuta a bolii particulele de rotavirus sunt excretate in cantitati mari in materiile fecale (10⁸ particule virale/g scaun)³ astfel ca este posibila detectarea antigenului cu ajutorul unor teste ce utilizeaza anticorpi specifici legati de o faza solida. Rata rezultatelor pozitive obtinute poate varia in functie de varsta, anotimp, localizare geografica, categoria de pacienti investigata⁷.

Adenovirusurile umane (51 serotipuri identificate pana in prezent) pot determina o varietate mare de afectiuni, ce includ infectii respiratorii, oculare si gastrointestinale. Aceasta varietate se explica prin existenta numeroaselor serotipuri si prin tropismul tisular diferit al adenovirusurilor. Adenovirusurile enterice (tipurile 40-41) constituie un agent patogen important al gastroenteritei copilului, fiind implicate in unele epidemii sporadice de diaree survenite in comunitatile de copii dar si in spitale^1;6. Transmiterea infectiei in aceste situatii se face pe cale fecal-orala.

Diareea acuta infantila se manifesta clinic prin scaune apoase, insotite de febra si varsaturi, cu o durata medie de 8-12 zile. Aproximativ 2-5% din cazurile de boala diareica acuta la copii mici sunt cauzate de adenovirusurile 40 si 41.

Au fost raportate uneori si alte serotipuri de adenovirus in diareea infantila, cum ar fi 2, 3, 8 si 31¹.

Detectia directa a antigenului Adenovirus in scaun in faza acuta a bolii diareice cu ajutorul anticorpilor specifici legati de faza solida constituie o metoda de diagnostic rapid^1;3.

Recomandari pentru efectuarea antigenului Rotavirus si Adenovirus - suspiciune clinica de gastroenterita virala⁴.

Specimen recoltat - materii fecale proaspete, emise spontan³.

Recipient de recoltare - recipient steril cu capac pentru fecale, fara mediu de transport³.

Volumul proba - 2 mL de materii fecale lichide sau aproximativ 1 g de materii fecale semiformate³.

Stabilitatea probei - proba de materii fecale este stabila 72 ore la 2-8°C³.

Metoda – imunocromatografica³.

Valori de referinta

Antigen Rotavirus in materii fecale negativ.

Antigen Adenovirus in materii fecale negativ³.

Limite si interferente

Un rezultat negativ nu exclude infectia. Rezultate fals-negativ pot sa apara in urmatoarele situatii:

-recoltare si/sau transport inadecvat al probei (contaminare cu detergenti sau folosirea de conservanti);

-nivel redus al particulelor virale, sub limita de detectie a metodei⁶.

Pacientii trebuie investigati in paralel si pentru o posibila etiologie bacteriana a sindromului diareic, prin efectuarea coproculturii³.

Bibliografie

1. Elizabeth G. Rhee, Dan H. Barouch. Adenoviruses. In Mandell, Douglas, and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2027-2031.

2. I. Gherghina, D.Matei, M.Aloman, M.Iusan, E.Ionita. Actualitati in diareea acuta la sugar si copilul mic. In Medicina Moderna, dec. 2005.

3. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

4. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Rotavirus, Direct Detection Immunoassay. www.labcorp.com . 2010. Ref Type: Internet Communication

5. Maria Condor, Doina Luca. Diareea acuta la copil. In Medicina Familiei, nr.18-19, 1997.

6. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Adenovirus Antigen, EIA Stool. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

7. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Rotavirus Antigen, Feces. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

Clostridium difficile – un bacil Gram pozitiv anaerob sporulat – este responsabil de producerea colitei pseudomembranoase si a diareei induse de antibiotice.

Desi toxinele C. difficile au fost evidentiate mai demult de catre cercetatori, de abia in 1970 a fost confirmat rolul detinut de acestea in dezvoltarea colitei pseudomembranoase¹.

C. difficile produce cel putin 2 toxine denumite A si B. Toxina A, o enterotoxina, determina cresterea secretiei de fluide si inflamatie la nivelul mucoasei intestinale. Toxina B care prezinta in vitro o actiune citotoxica de aproximativ 1000 ori mai puternica decat toxina A actioneaza sinergic cu aceasta. In timp ce toxina A este produsa de aproape toate tulpinile de C. difficile implicate in aparitia bolii, s-a demonstrat recent ca unele tulpini secreta numai toxina B⁴.

Colita indusa de C.difficile rezulta ca urmare a unui dezechilibru a florei bacteriene a colonului, colonizarii cu C.difficile si producerii de toxine. Tratamentul antibiotic este responsabil de alterarea florei iar tinta principala a infectiei o reprezinta persoanele spitalizate. Colonizarea se produce pe cale fecal-orala. De asemenea, C. difficile formeaza spori termorezistenti care pot persista in mediul inconjurator de la cateva luni pana la cativa ani. Atunci cand contaminarea este prevalenta se pot produce epidemii de diaree in spitale si alte unitati de ingrijire. Flora intestinala normala se opune colonizarii, insa tratamentul antibiotic, prin suprimarea florei, faciliteaza proliferarea C.difficile¹.

Boala a fost descrisa initial la pacientii care au primit tratament cu clindamicina, insa la ora actuala se considera ca orice antibiotic poate genera colita pseudomembranoasa. In studii care au cuprins un numar mare de pacienti, mai mult de 70% din cazuri au fost asociate cu administrarea de cefalosporine (in special de generatia a doua si a treia)³. Urmeaza in ordinea frecventei ampicilina si amoxicilina. Mai putin implicate sunt macrolidele si celelalte peniciline. Aminoglicozidele, flurochinolonele, trimetoprim-cotrimoxazol, imipenem si meropenem pot genera ocazional boala. Chiar si o scurta administrare a unui antibiotic poate genera colita. Riscul este mai mare in cazul tratamentelor prelungite si a asocierilor de antibiotice¹.

Persoanele varstnice si pacientii imunodeprimati reprezinta categoriile cele mai susceptibile de a dezvolta colita indusa de C. difficile. Desi copiii mici sunt adesea purtatori de tulpini de Clostridium difficile secretante de toxine, infectia clinic manifesta la aceasta grupa de varsta este neobisnuita.

Colonizarea cu C. difficile genereaza un spectru larg de conditii clinice, de la o stare de purtator asimptomatic, diaree usoara autolimitanta pana la  colita pseudomembranoasa si colita fulminanta. Complicatiile cele mai grave sunt reprezentate de megacolonul toxic, perforatia de colon si peritonita. Majoritatea pacientilor dezvolta diaree in cursul sau imediat dupa initierea tratamentului antibiotic. Totusi, 25-40% din pacienti nu devin simptomatici mai devreme de 10 saptamani de la incheierea antibioticoterapiei. Au fost descrise si unele cazuri de boala aparuta spontan, la pacienti fara tratament antibiotic in antecedente^1;3;4.

Cel mai frecvent, tabloul clinic include:

-diaree usoara sau moderata, rar sanguinolenta;

-dureri abdominale colicative;

-anorexie;

-febra.

Diagnosticul de colita indusa de C. difficile trebuie suspectat la orice pacient cu diaree care a primit tratament antibiotic in ultimele 2 luni si/sau diareea a debutat dupa 72 ore (sau mai mult) de la spitalizare.

Detectia toxinelor produse de C. difficile este importanta pentru stabilirea unei terapii adecvate. Daca manifestarile clinice nu se remit la intreruperea tratamentului antibiotic incriminat, se recomanda administrarea per os de vancomicina, metronidazol sau bacitracina.

Cultura de rutina a bacteriei nu este recomandata datorita izolarii frecvente de tulpini care nu sunt secretoare de toxine³.

Testul efectuat in laboratorul nostru detecteaza toxina A si/sau B in materii fecale printr-o tehnica imunocromatografica².

Specimen recoltat -  materii fecale proaspat emise; cantitatea recomandata este 1-2 g de materii fecale formate sau 1-2 ml de materii fecale lichide; nu sunt acceptate probe recoltate pe tampon rectal³.

Recipient de recoltare - recipient de unica folosinta pentru fecale; este interzisa adaugarea de substante conservante².

Prelucrare necesara dupa recoltare - analiza se efectueaza pe materii fecale proaspat emise in maxim 3 ore de la recoltare (de preferat). Daca acest lucru nu este posibil proba va fi pastrata la 2-8°C maximum 3 zile. In vederea procesarii, o anumita cantitate din proba omogenizata este tratata cu un diluent special pentru solubilizarea toxinelor si centrifugata pentru separarea supernatantului².

Stabilitate proba - dupa recoltare, proba trebuie transportata cat mai repede la laborator; proba este stabila 3 zile la 2-8°².

Metoda – imunocromatografica. O cantitate din proba diluata se amesteca cu solutia conjugat 1 (contine anticorpi monoclonali specifici fata de Clostridium difficile toxina A si toxina B conjugati cu microparticule colorate) cat si cu solutia conjugat 2 (contine anticorpi specifici anti-toxina A si anti-toxina B biotinilati). Un anumit volum din acest amestec este transferat intr-o fereastra dedicata a casetei testului; caseta contine streptavidina imobilizata in banda testului si anticorpi anti-imunoglobulina de capra in banda controlului. Anticorpii specifici se vor lega de antigenul din proba si forma complexe antigen-anticorp de tip “sandwich”. Complexele migreaza prin capilaritate, ajung in zona care contine banda testului, se leaga de streptavidina prezenta la nivelul fazei solide si pot fi vizualizate sub forma unei benzi colorate in negru, de orice intensitate, in fereastra rezultatelor. In absenta toxinei A si/sau B din proba nu se va vizualiza nici o banda. Testul este validat numai daca se obtine o banda colorata in negru, de orice intensitate, in fereastra controlului².

Valori de referinta

Clostridium difficile toxina A/B – Negativ.

Rezultatele sunt exprimate calitativ: pozitiv/negativ².

Limite si interferente

Un rezultat negativ nu exclude prezenta unei afectiuni asociate cu C. difficile. Un rezultat fals-negativ poate avea urmatoarele cauze:

-recoltare, transport sau pastrare improprie a probei;

-niveluri scazute de toxine A/B, sub limita de detectie a metodei;

-degradarea toxinelor^2;4.

Bibliografie

1. Craig A Gronczewski, MD, Jonathan P Katz, MD. Clostridium Difficile Colitis. eMedicine Gastroenterology (update August 2006). Ref Type: Internet Communication.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

3. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Clostridium Difficile Toxins A and B, EIA. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

4. www.mayomedicallaboratories.com. Test Catalog. Clostridium Difficile Toxins A and B, Feces. Ref Type: Internet Communication.

Prin metoda de examinare in strat gros se pot decela ouale de helminti (cu precadere ouale cu coaja groasa) cu localizare intestinala: Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Taenia spp, etc.

Avantajele metodei:

1. Examinandu-se o cantitate mai mare (de aproximativ 7 ori) de materii fecale decat in cazul examenului direct, creste probabilitatea de depistare a oualor, chiar si in cazul infestarilor cu eliminare redusa a acestora in materiile fecale.

2. Majoritatea oualor isi pastreaza caracteristicele morfologice, fiind usor de identificat.

Pentru o crestere a eficientei examenului coproparazitologic si o diagnosticare cat mai corecta a infestarilor parazitare cu localizare intestinala este recomandata utilizarea ambelor metode, atat examenul direct cat si examinarea in strat gros (metoda Kato-Miura), precum si efectuarea a 2 – 3 examene coproparazitologice, la interval de 7-10 zile^1 ;3.

Pregatire pacient – pacientul va evita: 

-  inainte de recoltare: examenul radiologic gastrointestinal baritat, administrarea de laxative;

- in saptamana premergatoare recoltarii, administrarea anumitor medicamente: bismut, metamucil, uleiuri minerale, tetraciclina, antiamoebiene, antidiareice, antiacide^2;4.

Specimen recoltat - materii fecale din orice moment al zilei; se recolteaza cate o portiune de marimea unei alune, din 3 locuri diferite ale bolului fecal².

Cauze de respingere probei

- specimen obtinut cu uleiuri minerale, bismut, compusi de magneziu;

- recipient murdar pe exterior;

- specimen contaminat cu urina^2;4.

Recipient de recoltare - recipient de unica folosinta pentru fecale bine inchis cu capac; este interzisa adaugarea de substante conservante^2;4.

Stabilitate proba - cateva ore la temperatura camerei sau pana a doua zi, la frigider⁴. 

Prelucrare necesara dupa recoltare - analiza se executa din materii fecale proaspat emise (de preferat); daca acest lucru nu este posibil, proba va fi pastrata la 2-8°C^2;5.

Metoda - examen microscopic direct (intre lama si lamela)^2;4.

Valori de referinta - examen negativ pentru paraziti².

Limite si interferente

Aceasta metoda este mai putin eficienta in identificarea parazitilor flagelati (de exemplu, Giardia lamblia) si a amoebelor (de exemplu, Entamoeba spp) deoarece, in solutia de lucru, chisturile pot avea un contur retractat, facand dificila identificarea lor^1;3.

Bibliografie

1. Dan Steriu. Infectii parazitare, editura Ilex Bucuresti, 2003, 26-34, 152-155, 161-166, 221-226, 231-234, 243-246, 247-250.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

3. Simona Radulescu, Meyer Ernest. Diagnosticul bolilor parazitare. In Parazitologie medicala, editura All, Bucuresti, 1992; 276.

4. World Health Organisation Geneva Basic Laboratory Methods in Medical Parasitology, 1991.

Prin acest examen este detectata prezenta unor paraziti cu localizare intestinala, in limitele impuse de ciclul biologic al fiecarui parazit: 

Protozoare: Giardia lamblia, Trichomonas intestinalis, Entamoeba spp., Blastocystis hominis

Helminti

• Nematode: Ascaris lumbricoides, Trichuris trichiura, Enterobius vermicularis, Strongyloides stercoralis

• Trematode: Fasciola hepatica

• Cestode: Taenia spp., Hymenolepis nana, Diphyllobotrium latum^1;3;6.

Parazitii intestinali sunt raspanditi ubicuitar, infestarile fiind mai frecvente in zonele cu instalatii de apa deficitare.

Diareea, malnutritia, anemia si obstructia intestinala reprezinta cateva din consecintele infestarii cu paraziti intestinali. Protozoarele pot determina diaree si/sau malabsorbtie atat prin secretia de toxine cat si prin invadarea sau doar aderarea la mucoasa intestinala prin mecanisme necunoscute.

Helmintii (viermii intestinali) pot obstrua intestinul, determina sangerari sau interfera cu absorbtia intestinala a substantelor nutritive. Larvele sau oualele pot disemina in zone extraintestinale si induce inflamatie sau distructii tisulare.

Unii paraziti din categoría protozoarelor sau helmintilor pot habita tractul intestinal al omului si animalelor fara a provoca manifestari clinice⁵.

Pentru a creste sensibilitatea clinica a testului (mai ales ca unele elemente parazitare sunt eliminate intermitent), se recomanda 3 examene succesive, la interval de 7 zile.

Dupa tratarea unei parazitoze examenul coprologic de control se va efectua dupa un interval de timp variabil in functie de diagnostic. Astfel, dupa tratamentul unei infectii cu protozoare controlul se va efectua dupa 3-4 saptamani iar in infectiile cu helminti dupa 1-2 saptamani^1;3;5;6.

Giardia lamblia, cunoscut si ca Giardia intestinalis sau Giardia duodenalis, este parazitul cel mai frecvent depsitat la examenul coproparazitologic. Reprezinta un organism unicelular (protozoar) prevazut cu flageli care ii asigura mobilitatea. Este localizat in intestinul subtire (duoden si jejun) unde se ataseaza de microvilii enterocitelor prin intermediul unui disc adeziv. Datorita multiplicarii sale extrem de rapide numarul elementelor parazitare poate depasi 1 milion/cm. Consecintele infestarii sunt astfel tulburari de digestie si absorbtie intestinala, cu spolierea treptata a organismului-gazda de substantele nutritive necesare. De asemenea, parazitul poate acoperi mucoasa duodeno-jejunala pe suprafete intinse constituind adevarate bariere mecanice care reduc si mai mult capacitatea de absorbtie a principiilor nutritive si a vitaminelor⁷.

Parazitul prezinta doua forme de viata: trofozoit sau stadiul vegetativ si chist sau stadiu de rezistenta. Are o inmultire simpla prin diviziune binara. Parazitul poseda un rezervor animal, format in special din rozatoare (castor, hamster, etc), dar si caine⁴.

Boala se transmite pe cale digestiva (fecal-orala) prin maini murdare, consum de fructe si/sau legume nespalate, precum si de apa contaminata cu forma chistica a parazitului. Cel mai frecvent sunt afectati copiii mici din crese si gradinite, precum si rudele acestora. Infectia se transmite cu usurinta deoarece doza infectanta a chisturilor este redusa (~ 10 chisturi), chisturile sunt rezistente la clorinarea apei si pot supravietui cateva saptamani in apa rece, precum si datorita existentei rezervoarelor animale⁵.

Dupa ingestie, procesul de dechistare are loc la nivelul duodenului si in treimea proximala a duodenului si jejunului sub actiunea sucurilor digestive. Dechistarea este un proces rapid, terminandu-se in 10 minute si este semnalata de emergenta flagelilor ventrali, iesirea acestora fiind urmata de intreg trofozoitul. Trofozoitul se fixeaza de enterocit, se hraneste cu continutul intestinal si, in decurs de 15-30 minute de la dechistare, incepe sa se divida prin fisiune binara. Pe masura ce parazitul antrenat de fluxul intestinal, este impins in aval catre colon, trofozoitul se autoprotejeaza de microambientul local prin conversie in forma chistica. Acesta va fi eliminat odata cu materiile fecale in exterior constituind o noua sursa de infectie^4;7.

Tabloul clinic include:

• infectii silentioase (mai ales la adulti);

• giardioza acuta: boala diareica acuta combinata cu un sindrom gazos si dispeptic biliar;

• giardioza cronica: disconfort digestiv persistent, episoade diareice alternand cu tranzit intestinal normal sau chiar incetinit.

Malabsorbtia de diverse grade este o complicatie dezvoltata in aproximativ 10-15% din cazuri, atat in formele acute cat si cronice de boala. Alaturi de aceasta pot aparea alergodermii polimorfe complexe⁴.

Diagnosticul giardiozei se stabileste cel mai frecvent prin examenul microscopic al materiilor fecale (depistarea chisturilor) precum si prin testul imunoenzimatic (identicarea antigenul Giardia in scaun). Determinarea anticorpilor specifici nu prezinta utilitate datorita persistentei indelungate a acestora chiar si in urma tratamentului eficace.

In absenta instituirii tratamentului chisturile continua sa fie eliminate in mediul inconjurator timp de saptamani sau luni^4;7.

Pentru depistarea purtatorilor se recomanda controlul periodic al copiilor din colectivitati precum si al persoanelor care lucreaza in sectorul alimentar⁵.

Entamoeba histolytica

Este o amoeba intestinala obligatoriu patogena, hematofaga, capabila sa invadeze tesuturile intestinale si extraintestinale⁴. Reprezinta agentul etiologic al amibiazei, boala cu evolutie cronica ce este endemica in regiunile tropicale si subtropicale umede, in special in India, Sri Lanka, Vietnam, Cambodgia, Indonezia, Malaezia.

In Romania se intalnesc cazuri sporadice, de obicei in mediu rural, in focar, sau la persoane care au calatorit in tari tropicale si nu au respectat regulile de igiena⁷.

E. histolytica prezinta doua forme morfologice: trofozoit sau stadiul vegetativ si chist sau stadiu de rezistenta. Rezervorul de infectie este reprezentat de omul purtator de forme chistice. Transmiterea se face pe cale digestiva prin intermediul mainilor murdare sau prin consumul de alimente contaminate cu ajutorul unor artropode (muste, gandaci de bucatarie). Transmiterea hidrica este rara dar are un potential epidemic⁴.

Parazitul se localizeaza la nivelul colonului, in special in colonul descendent si sigmoid unde, datorita efectului sau citolitic si proteolitic asupra tesuturilor, determina leziuni grave – abcese cu aspect de „buton de camasa”; in acest stadiu parazitul este hematofag. Tabloul clinic clasic este similar celui din dizenterie, cu scaune numeroase (15-20/zi), sarace cantitativ, insotite de dureri abdominale si tenesme rectale care sunt refractare la tratamentul cu antibiotice uzuale.

In absenta tratamentului, trofozoitii de E. histolytica se pot raspandi pe cale hematogena la ficat, plaman sau creier, unde provoaca abcese amoebiene asociate cu un prognostic rezervat⁷.

Diagnosticul se bazeaza pe examenul morfologic, coprocultura pe medii difazice, metode imunologice de detectare a anticorpilor specifici pentru formele extraintestinale de boala.

Examenul morfologic consta in evidentierea parazitului sub forma de trofozoit in cursul stadiului acut, diareic de boala, sau sub forma de chist in stadiile de acalmie sau de purtator de parazit. Diagnosticul morfologic poate fi practicat coproparazitologic (direct, pe probe concentrate sau pe frotiuri colorate) ori pe fragmente bioptice intestinale recoltate prin colonoscopie⁴.

Entamoeba coli

Este o amiba comensala care intra in alcatuirea florei intestinale normale, avand rolul de a mentine un echilibru intre diversele populatii microbiene locale.

Nu are capacitate invaziva si nici nu este hematofaga; prezinta ambele forme biologice de viata – trofozoit si chist – cu o inmultire prin diviziune binara. Devine patogena numai in conditiile alterarii imunitatii locale, cel mai adesea dupa tratamente antibiotice prelungite. In aceste situatii, se dezvolta manifestari de colita cu tranzit intestinal accelerat si scaune mucoase, fara sange sau puroi. Deseori apar si manifestari cutanate de hipersensibilizare.

Diagnosticul se bazeaza pe examenul coproparazitologic, cu identificarea trofozoitilor sau a mai mult de 5 formatiuni chistice parazitare pe cimpul microscopic⁴.

Blastocystis hominis

Este un protozoar cu taxonomie controversata, cu caractere biologice apropiate de fungi si cu multe neclaritati in ceea ce priveste morfobiologia sa (inmultire prin sciziparitate, sporulare sau inmugurire).

Prezinta 4 forme morfologice majore:

• forma vacuolara – comensala, cel mai frecvent identificata, cu aspect de “rulment”;

• forma amoeboidala – identica cu cea vacuolara, cu exceptia formei neregulate datorata pseudopodelor; nucleii sunt pozitionati central iar vacuolele sunt absente;

• forma granulara – considerata forma oportunista; prezinta 1-6 nuclei periferici iar citoplasma este ocupata de numeroase granule de dimensiuni variabile;

• forma chistica – controversata mult timp; existenta sa este in prezent bine documentata, insa pentru a o identifica sunt necesare tehnici speciale de laborator.

Blastocystis hominis este un parazit cosmopolit, fiind intalnit mai frecvent in regiuni cu deficiente igienice; este comensal si cu potential oportunist fiind implicat in infectii severe la pacientii imunodeprimati.

Transmiterea parazitului se face pe cale digestiva (maini murdare), interumana (cu risc nosocomial accentuat in special in armata), hidrica (diareea turistilor) si sexual-venerica (homosexuali). Rezevorul animal de parazit a fost pana nu demult controversat, dar se accepta riscul zoonotic, cu precadere de la porc, cal si rozatoare.

Tabloul clinic al blastocystozei include tulburari de tranzit intestinal (alternarea constipatiei cu diareea) si alergodermiile.

Examenul coproparazitologic reprezinta principala metoda de identificare a parazitului. Conform opiniei majoritatii specialistilor decelarea unui numar minim de 5 elemente parazitare pe cimpul microscopic reprezinta criteriul de diferentiere intre comensalism si patogenicitate⁴.

Ascaris lumbricoides

Este un vierme cilindric (nematod) specific omului, cu dezvoltare obligatorie pe sol (geohelmint) si raspandire ubicuitara. Prezinta dimorfism sexual, femela avand dimensiuni de 25-31 cm si masculul de 15-25 cm.

Ascaridioza constituie una din bolilele parazitare frecvent intalnite in mediu rural si mai putin in cel urban.

Rezervorul de infectie este reprezentat de omul parazitat cu Ascaris lumbricoides, femela fiind capabila sa depuna zilnic in intestinul uman cca 200 000 oua. Ajunse pe sol odata cu fecalele, ouale neembrionate in momentul depunerii vor deveni embrionate dupa 5-7 zile de stagiu pe sol, la temperaturi de 20-24 ºC si umidiate peste 10%. Omul se poate contamina cu oua embrionate prin intermediul mainilor murdare si prin ingerarea de legume/fructe nespalate. Insectele (muste, gandaci) au un rol important in poluarea alimentelor cu oua de Ascaris. Dupa ce patrund in intestinul omului sanatos (in special copii) ouale isi pierd invelisul protector si pun in libertate embrionul (larva); acesta traverseaza activ peretele intestinal si prin intermediul circulatiei sangvine si limfatice ajunge in parenchimul hepatic, unde stationeaza o perioada de 4-5 zile. Ulterior, larva urmeaza calea venelor suprahepatice, traverseaza atriul si ventriculul drept si prin artera pulmonara ajunge la plaman. In statia pulmonara larva sufera doua naparliri, rezultand in final un element ciliat care prin miscari de autopropulsie rupe septurile interalveolare si ascensioneaza prin bronhiole catre faringe. In cavitatea orofaringiana larva poate urma doua cai: fie va fi eliminata in exterior prin expectoratie, fie va ajunge in intestin prin deglutitie; in ultima situatie, larva are nevoie de 60-75 zile pentru a atinge stadiul de adult. Astfel, parazitul sufera un circuit perienteric inainte de a ajunge in intestin si a deveni un vierme adult^4;7.

Tabloul clinic reflecta etapele ciclului parazitar, existand manifestari provocate de larvele pulmonare si de adultii de la nivelul intestinului subtire:

- pneumonia interstitiala tranzitorie hipereozinofilica Loeffler: tuse spastica, wheezing, expectoratie seroasa ce contine eozinofile si cristale Charcot-Leyden;

- alergii polimorfe;

- enterita ascaridiozica: dureri periombilicale, varsaturi, tulburari de tranzit intestinal; numarul parazitilor din intestin poate depasi cifra de 40; la acest nivel exercita o actiune mecanica, spoliatoare si toxica putang genera obstructii intestinale si malnutritie protein-calorica.

Diagnosticul ascaridiozei este morfologic prin identificarea macroscopica a viermilor adulti sau evidentierea la examenul microscopic a oualelor neembrionate sau embrionate⁴.

Trichuris trichiura (tricochocefal)

Este un nematod geohelmint, hematofag si specific omului. Adultii traiesc in cec si colon prezentand dimensiuni medii: femela 3.5-5 cm lungime iar masculul 2-3.2 cm. Corpul este disproportionat, primele 3/5 anterioare fiind subtiri si efilate (cu rol in fixarea de mucoasa intestinala) iar cele 2- posterioare groase, plonjand in lumenul intestinal.

Femela elimina oualele prin materiile fecale, ajungand in contact cu solul. Geombrionarea dureaza aproximativ 5-8 saptamani. Omul se  infecteaza pe cale digestiva prin intermediul mainilor murdare sau a vegetalelor ce contin urme de pamant contaminat cu oua embrionate de trichocefal. Ajunse in intestinul omului oualele sunt digerate si pun in libertate larvele care se vor matura in decurs de o saptamana la nivelul vilozitatilor intestinale. Dupa aceasta perioada larvele se intorc in lumenul intestinal si migreaza spre cec, unde se stabilizaeza ca forme adulte, mature sexual.

Printre caracteristicile trichocefalului se numara capacitatea de a se insinua sub mucoasa intestinala prin intermediul capatului proximal, crearea unor denivelari cu zone microulcerate la locul de patrundere si hematofagia. Rezulta astfel o reactie inflamatorie intestinala difuza, uneori cu aspect granulamatos, similar celui descris in boala Crohn.

Tabloul clinic este influentat de incarcatura parazitara si reactivitatea gazdei; se pot inregistra atat forme asimptomatice asociate cu o incarcatura parazitara redusa, cat si forme severe, asemanatoare bolilor inflamatorii intestinale (diaree sanguinolenta insotita de tenesme rectale si dureri colicative, mai in fosa iliaca dreapta). O complicatie severa la copil o reprezinta prolapsul rectal. Hemoleucograma indica constant eozinofilie 10-15%.

Diagnosticul se stabileste prin identificarea oualelor de trichocefal la examenul coproparazitologic si, in cazurile grave, prin vizualizarea viermilor adulti la rectocolonoscopie^1;4.

Strongyloides stercoralis

Reprezinta unul din din cei mai evoluati paraziti. Este un nematod geohelmint, specific omului, ce prezinta doua cicluri biologice independente (intern si extern) cu variantele de autoinfectie (endogena si exogena) si heteroinfectie (directa, indirecta, maligna).

In mod surprinzator, femela este vivipara eliminand direct prin orificiul uterin larve rabditoide, neinfectioase, care ajung odata cu materiile fecale in exterior.

Ciclul direct de heteroinfectie

In contact cu solul larva rabditoida se transforma prin naparlire in larva strongyloida infectioasa care poate supravietui in conditii prielnice 2-3 saptamani. Omul se infecteaza pe cale cutanata: larva penetreaza tegumentul intact si ajunge prin circulatia sangvina si limfatica la plamani, unde stationeaza cca 2 saptamani. Dupa ce sufera o noua naparlire, larva rupe septurile interalveolare si ascensioneaza prin bronhiole catre faringe; din cavitatea orofaringiana ajunge prin deglutitie in intestin unde va atinge stadiul de adult.

Ciclul indirect de heteroinfectie

In conditii neprielnice de mediu larva rabditoida ajunsa la sol se poate transforma direct in stadiul de adult liber. Acesti paraziti adulti sunt capabili sa se reproduca in sol, intretinand astfel un rezervor teluric in asteptarea conditiilor favorabile dezvoltarii larvelor infectioase.

Autoinfectia

Este posibil ca in organismul parazitat larvele rabditoide sa se transforme in larve infectioase, in urma unor modificari metabolice. Conditiile care favorizeaza acest fenomen sunt constipatia si igiena precara. Autoinfectarea se poate produce in lumenul duodeno-jejunal, regiunea perianala si epiteliul bronsic; sta la baza cronicizarii bolii.

Hiperinfectia sau ciclul malign

In conditii de imunodepresie sistemica larva strongyloida apare in situ la nivelul intestinului subtire. Acesta va traversa peretele intestinal si va disemina pe calea circulatiei limfatice si sangvine in numeroase organe: ficat, plamani, rinichi si mai ales creier. Rata de mortalitate este ridicata.

Tabloul clinic include:

• manifestari cutanate: alergodermii;

• tulburari intestinale (enteropatia strongyloidozica): sindrom diareic cronic, grata persistenta, dureri colicative episodice;

• manifestari respiratorii: tuse cu expectoratie seroasa, dispnee cu wheezing, dureri toracice;

• tulburari neuropsihice: anxietate, depresie;

• manifestari sistemice nespecifice: stare subfrebila.

Hemograma indica eozinofilie 10-15%.

Diagnosticul strongyloidozei se bazeaza pe depistarea larvelor rabditoide in fecale, lichid duodenal, sputa sau lavaj bronholaveolar. In cazurile severe sunt necesare biopsii duodeno-jejunale⁴.

Fasciola hepatica

Este un trematod hermafodit cu localizare la nivelul cailor biliare. Este raspandit in zonele temperate, inclusiv Romania, rezervorul animal fiind reprezentat de ovine.

Adultul de Fasciola hepatica elimina oul neembrionat, neinfectios prin bila; oul traverseaza nemodificat tubul digestiv si se excreta prin materiile fecale.

Pentru a-si continua ciclul biologic oul trebuie sa ajunga in ape statatoare calde unde embrioneaza si, in decurs de 3 saptamani, formeaza prima larva – miracidium. Aceasta forma larvara trebuie sa intalneasca o gazda intermediara – un melc din genul Lymnaea – in interiorul careia se va genera in final larva infectioasa denumita cercar. Dupa ce paraseste corpul melcului, cercarul inoata liber in apa, incepe sa secrete substante mucoide si se inconjoara de un perete, devenind metacercar. Metacercarii sunt intalniti pe plantele acvatice, in mod particular in culturile de salata verde Cresson.

Omul si ierbivorele se infecteaza prin consumul de salata sau plante acvatice sau chiar apa contaminate cu metacercari. Ajuns in intestinul uman peretele metacercarului va fi digerat rapid iar larva rezultata va urma un traseu invaziv prin peretele intestinal, cavitatea peritoneala, capsula hepatica si va atinge in final canaliculele biliare, in interiorul carora se matureaza in decurs de 3 luni. In traiectul sau parazitul va provoca efecte mecanice de tip iritativ si hemoragic, precum si actiuni toxice si hipersensibilizante.

Tabloul clinic reflecta etapele de dezvoltare a parazitului si include:

• faza migratorie sau acuta: febra, stare generala alterata, prurit, dureri abdominale predominant in hipocondrul drept, diaree muco-sanguinolenta; eozinofilia este marcata (20-40%) iar testul hemoragiilor oculte in scaun este pozitiv ca urmare a hemobiliei;

• faza obstructiva sau cronica: icter/subicter mecanic, asociat cu episoade colicative biliare;

• faza ectopica: forma aberanta de fascioloza ce cuprinde fascioloza cutanata si fascioloza buco-faringiana (datorata consumului de ficat de miel, mai ales in regiunile din Orientul Mijlociu si Africa de Nord).

Diagnosticul se bazeaza pe detectarea antigenelor sau anticorpilor specifici prin metode imunoenzimatice in faza acuta si cea obstructiva a bolii si pe evidentierea oualelor de Fasciola hepatica la examenul coproparazitologic sau in lichidul duodenal^1;4.

Genul Taenia

Face parte din clasa cestodelor si include doua specii: Taenia saginata si Taenia solium. Parazitii se caracterizeaza printr-un corp aplatizat si segmentat (in jur de 800-2000 segmente denumite proglote), de dimensiuni mari si un cap (scolex) care prezinta organisme de fixare la peretele intestinal (ventuze si/sau carlige). Pentru a fi asigurata dezvoltarea lor biologica acesti paraziti au nevoie de doua sau mai multe gazde.

Rezervorul de infectie este reprezentat de omul purtator de tenie in stadiul adult ale carei proglote terminale, pline cu oua (50 000-250 000/segment), se desprind in lumenul intestinal si sunt eliminate activ in mediul exterior, prin fortarea sfincterului anal, independent de defecatie. De aici, odata cu hrana, pot ajunge in intestinul unor animale care detin rolul de gazda intermediara si care vor face forma larvara a infectiei (cisticercoza).

Taenia saginata este un vierme plat cu dimensiuni mari (8-12 m), avand un numar de 1000-2000 segmente, in timp ce Taenia solium are lungimi cuprinse intre 2 si 8 m si prezinta 800-1000 segmente. Gazda intermediara este reprezentata de bovine in cazul Taeniei saginata si de porcine in cazul Taeniei solium. Omul se infesteaza prin consumul de carne de vita/porc insufucient preparata termic, care contine formele larvare (cysticercus bovis si respectiv cysticercus cellulosae)⁷. In tubul digestiv al omului, corpul veziculos al larvei este digerat iar scolexul se evagineaza si se fixeaza de mucoasa intestinului cu ajutorul ventuzelor. Dupa aproximativ 60-65 zile se va atinge stadiul adult, omul constituind astfel gazda definitiva pentru tenie⁴.

Tabloul clinic este dominat de eliminarea de proglote terminale; simptomatologia digestiva este similara celei din sindromul de colon iritabil: diaree mucoida, uneori cu mulaje tubulare intestinale de mucus, insotita de dureri abdominale cu carcater colicativ, greata, apetit modificat (bulimie sau, dimpotriva, anorexie), scadere ponderala.

Diagnosticul se bazeaza fie pe examenul macroscopic al proglotelor eliminate, fie prin evidentierea microcopica a oualelor de tenie^4;7.

Hymenolepis nana

Este un vierme plat, segmentat (prezinta circa 200 segmente) cu o lungime de 2-4 cm, specific omului. Parazitul nu are nevoie de o alta gazda in cursul dezvoltarii sale biologice, astfel ca omul reprezinta atat gazda definitiva cat si cea intermediara.

Rezervorul de infectie il constituie omul purtator de parazit, simptomatic sau nu, care elimina in mediul inconjurator odata cu materiile fecale oualele embrionate. Omul sanatos se infecteaza pe cale digestiva prin intermediul mainilor murdare sau consumul de vegetale contaminate cu oua embrionate de Hymenolepis nana. De asemenea, exista posibilitatea unei autoinfectii endogene, datorita numarului foarte mare de paraziti (zeci-sute) care populeaza intestinul la un moment dat.

In intestinul omului se dezvolta atat formele larvare (cisticercoizi) cat si formele adulte; ciclul se numeste autoxen si are o durata totala de 21-30 zile⁷.

Infectiile mici si medii cu Hymenolepis nana pot evolua asimptomatic; in cursul infectiilor masive se intalneste  tabloul clinic de abdomen cronic dureros: colici abdominale, tranzit intestinal alternant, tulburari de apetit, scadere ponderala, tulburari neuropsihice nespecifice.

Diagnosticul se bazeaza in principal pe identificarea oualelor caracteristice la examenul coproparazitologic^4;7.

Dyphilobothrium latum (botriocefal)

Este o cestoda cu corpul plat format din 2000-4000 segmente (proglote) si cu o lungime de 10-16 m. Se fixeaza in intestinul omului cu ajutorul a doua ventuze, situate la nivelul scolexului ce are o forma ovoidal-migdalata caracteristica.

Parazitul are nevoie in cursul dezvoltarii sale biologice de doua gazde intermediare (un crustaceu din genul Cyclops si pesti rapitori: stiuca, biban, crap, mihalt) in organismul carora se vor dezvolta larvele. Omul sanatos se infecteaza pe cale digestiva prin consumul de peste crud si icre ce contin larve inchistate⁷. In intestinul omului scolexul evagineaza si se fixeaza cu ventuzele de mucoasa; stadiul de adult este atins dupa 70-90 zile, omul constituind astfel gazda definitiva pentru parazit. Viermele adult elimina un numar mare de oua (pana la un milion/zi) care vor fi excretate in mediul inconjurator odata cu materiile fecale.

Botriocefalul nu distruge enterocitul si in consecinta nu provoaca un sindrom de malabsorbtie. In schimb, exercita o actiune de spoliere selectiva prin consumul de vitamina B12 si acid folic; de asemenea, prin pozitionarea sa in jejunul superior poate bloca receptorii pentru factorul intrinsec. Din aceste motive se intalneste frecvent in botriocefaloza anemia megaloblastica. Alaturi de posibilitatea expulzarii spontane a viermelui in cursul defectiei persoanele afectate mai pot prezenta o simptomatologie digestiva similara teniazei.

Diagnosticul se bazeaza in principal pe identificarea oualelor de botriocefal la examenul coproparazitologic⁴.

Pregatire pacient

Pacientul va evita:

-  inainte de recoltare: examenul radiologic gastrointestinal baritat, administrarea de laxative;

- in saptamana premergatoare recoltarii, administrarea anumitor medicamente: bismut, Metamucil, uleiuri minerale, Tetraciclina, antiamoebiene, antidiareice, antiacide^2;8.

Specimen recoltat - materii fecale din orice moment al zilei; se recolteaza cate o portiune de marimea unei alune, din 3 locuri diferite ale bolului fecal².

Cauze de respingere a probei

- specimen obtinut cu uleiuri minerale, bismut, compusi de magneziu;

- recipient murdar pe exterior;

- specimen contaminat cu urina^2;8.

Recipient de recoltare - recipient de unica folosinta pentru fecale bine inchis cu capac; este interzisa adaugarea de substante conservante^2;8.

Stabilitate proba - examinarea prompta a scaunului este importanta pentru scaunele lichide sau moi care ar putea contine trofozoiti de protozoare; scaunele formate, care pot contine chisti de protozoare, oua sau larve de helminti pot ramane cateva ore la temperatura camerei sau pana a doua zi la frigider⁶. 

Prelucrare necesara dupa recoltare - analiza se executa din materii fecale proaspat emise (de preferat); daca acest lucru nu este posibil, proba va fi pastrata la 2-8ºC ^2;8.

Metoda – examen macroscopic + examen microscopic direct (intre lama si lamela)^2;8.

Valori de referinta – absente elemente parazitare intestinale².

Interpretarea rezultatelor

Examenul macroscopic

Examinarea se face direct in recipientul in care s-a prelevat proba, cu ohiul liber sau cu lupa de mana, utilizand o bagheta de sticla sau o ansa. Se observa culoarea, mirosul, consistenta scaunului, prezenta de mucus, puroi, sange, precum si de elemente suspecte ca fiind parazitare. Dintre elementele parazitare se pot observa:

- proglote de Taenia spp.

Proglotele de Taenia saginata (rar vizibile in materiile fecale, deoarece se elimina prin orificiul anal intre defecatii) sunt dreptunghiulare de 2 cm lungime/0,5 cm latime, au uterul bine dezvoltat, prevazut cu 20-30 de ramificatii inchise in deget de manusa, pline cu oua si au miscari periodice caracteristice. Proglotele de Taenia solium au dimensiuni de 2 cm lungime/6-8mm latime, uterul lor prezinta 7-10 ramificatii laterale, inchise in deget de minusa pline de oua) fara a prezenta miscari.

- viermi adulti de Ascaris lumbricoides.

Au corpul cilindric, de culoare roz-albicioasa si prezinta striuri discrete longitudianle. Se va preciza sexul viermelui eliminat. Femelele au 20-30 cm lungime/5-6 mm grosime. Masculii sunt mai mici, au 15-20 cm lungime si extremitatea posterioara incurbata.

Examenul microscopic direct

Se examineaza intre lama si lamela o cantitate mica de materii fecale (1.5 – 2 mg), prelevata din diferite parti ale probei, amestecata in ser fiziologic sau solutie Lugol.

Pentru realizarea preparatelor se folosesc lame curate, degresate. Pe o lama se pune o picatura de ser sau solutie Lugol. Cu ajutorul unei  baghete se preleva o mica cantitate din proba de examinat si se amesteca pe lama cu picatura de ser sau solutie Lugol. Se acopera cu o lamela.

Preparatul trebuie examinat cat mai repede pentru a se evita uscarea. Se utilizeaza lamele de 18/18 mm dimensiuni, astfel incat marginile lor sa fie cuprinse in interiorul marginilor lamei. Suspensia trebuie sa fie uniforma, iar lamela asezata orizontal, nu inclinat.

Preparatul se examineaza in intregime, deplasand lama de la stanga la dreapta si de sus in jos.

Examinarea se face cu obiectiv 10x sau 20x, iar identificarea fiecarui element parazitar decelat se face cu obiectivul 40x; se utilizeaza oculare 10x.

La examinarea microscopica  se pot depista diferite specii de paraziti.

Giardia lamblia

Poate apare sub doua forme: trofozoit (forma vegetativa) si chist. Forma vegetativa se intalneste exceptional,

doar in scaunele apoase, in stadiul acut al bolii, mai ales la copii (in 5-10% din cazuri). Trofozoitul este piriform

de 15 µm lungime/6-10 µm latime. Are corp cu simetrie bilaterala cu 2 nuclei, 4 perechi de blefaroplasti si 4 perechi de flageli, un disc adeziv si un axostil.

Fig. 21.4.8.1 Trofozoiti de Giardia lamblia (dupa MicrobeLibrary.com)

Chistul este ovalar are 9-13 µm lungime / 6µm latime. Are o membrana externa fina, dubla, 4 nuclei si un  manunchi de flageli. Nucleii au o dispozitie variabila, frecvent sunt grupati la o extremitate a celulei.

In axul chistului se observa resturi flagelare cu dispozitie sinuoasa, in forma de S.

Fig. 21.4.8.2 Chisturi de Giardia lamblia (preparat nativ in solutie salina – imagine din colectia proprie a laboratorului)

In preparatul nativ efectuat in solutie Lugol chisturile sunt evidente fiind colorate in brun.

Cu obiectivul de 40 x se detecteaza detalii structurale si aspecte diferite:

a) chisturi mari, oval rotunde, colorate brun deschis; sunt chisturi tinere, recent formate, bine hidratate; dubla membrana  se observa net, dar nucleii si manunchii de flageli sunt mai estompati; 

b) chisturi de dimensiuni medii, ovale, colorate brun inchis; dublul contur se distinge mai greu, dar interiorul chistului este net. 

c) chisturi mici albastre sau palid cenusii; sunt rar obervate (2-3%); nu au contur dublu si au interior omogen; sunt chisturi neviabile.

Fig. 21.4.8.3 Chist de Giardia lamblia (preparat nativ in solutie Lugol, – imagine de la www.dpd.cdc.gov)

Entamoeba histolytica

Chistul matur este rotund, cu dimensiuni de 10-20 µm si cu un numar constant de 4 nuclei; continutul chistului este relativ compact, fiind intalnite 1-4 baghete cu capete rotunjite, denumite corpi siderofili sau cromatoizi.

Fig. 21.4.8.4 Chist de Entamoeba histolytica (preparat nativ – imagine de la www.dpd.cdc.gov)

Entamoeba coli

Chistul matur are dimensiuni variabile (10-30 µm), cu un perete gros, dublu-lamelar si un continut granular uniform ce ii confera in preparatele proaspete o coloratie gri-cenusie; numarul nucleilor este constant de 8, asezati in acelasi plan sau in planuri diferite.

Fig. 21.4.8.5 Chist de Entamoeba coli (preparat nativ – imagine de la www.dpd.cdc.gov)

Blastocystis hominis

Forma vacuolara (considerata de unii drept chist) este sferica sau elipsoidala si are in medie 8-10 µm. Poate prezenta o capsula proeminenta; contine o vacuola mare centrala, clara, delimitata de o banda subtire neregulata din citoplasma, la nivelul careia se gasesc nucleii si granulele dispuse periferic.

Detine in general un nucleu, dar uneori poate avea 2-4 nuclei sau chiar mai multi. La formele binucleate, nucleii pot fi dispusi la cei doi poli, iar la formele tetranucleate la periferia celulei.

Fig.21.4.8.6 Blastocystis hominis – forma vacuolara (preparat nativ in solutie salina – imagine de la www.dpd.cdc.gov)

Ascaris lumbricoides. Oul este oval, de 65-80 µm/ 50 µm. Prezinta un invelis dublu: un invelis extern, gros, cu aspect mamelonat caracteristic si un invelis intern de natura chitinoasa, neted, transparent, stratificat.

Oul neembrionat prezinta in interior celula-ou, inconjurata de masa vitelina, retractata, lasand un spatiu liber intre ea si invelisurile externe. Forma si dimensiunile oului embrionat sunt asemanatoare cu ale celui neembrionat, dar in interiorul lui se dezvolta o larva cilindrica de 250 µm, rasucita in jurul sau, in forma literei S, ocupand in intregime interiorul oului.

Fig. 21.4.8.7 Ou de Ascaris lumbricoides (preparat nativ in solutie salina – imagine din colectia proprie a laboratorului)

Trichiuris trichiura (Tricocefalul). Oul este oval, brun, de 50 / 22 µm. Prezinta un invelis extern  gros si in interior celula-ou inconjurata de masa vitelina. La cei doi poli exista dopuri albuminoase transparente, care confera oului un aspect caracteristic de lamaie.

Fig. 21.4.8.8 Ou de Trichuris trichiura (preparat nativ in solutie salina – imagine din colectia proprie a laboratorului)

Strongyloides stercoralis.

Deoarece ouale eclozeaza imediat dupa emisie  si elibereaza larve in lumenul intestinal, in materiile fecale se vor evidentia doar larve.

Larvele rabditoide masoara 250-300 µm, au un esofag “bicameral” (o portiune proximala cilindrica de calibru redus si un segment distal globulos “in bulb de ceapa”) si o extremitate posterioara ascutita.

Fig. 21.4.8.9 Larva rabditoida de Strongiloides (preparat nativ in solutie salina – imagine din colectia proprie a laboratorului)

Fasciola hepatica

Ouale sunt neembrionate, cu dimensiuni de 140/ 80 µm, culoare galben bruna, prezentand la exterior o coaja subtire, deformabila, cu un opercul la un pol, iar in interior celula ou inconjurata de masa vitelina.

Fig. 21.4.8.10  Ou de Fasciola hepatica (preparat nativ in solutie salina – imagine de la www.dpd.cdc.gov)

Taenia solium si Taenia saginata. Ouale sunt embrionate, rotund-ovalare, avand dimensiuni de 30-50 µm. Prezinta o coroana periferica striata caracteristica, alcatuita din trei membrane embrionare; contin in interior o substanta vitelina galben-maronie si un embrion hexacant, cu 6 carlige dispuse in perechi.

Fig. 21.4.8.11 Ou de Taenia spp. (preparat nativ in solutie salina – imagine din colectia proprie a laboratorului)

Hymenolepis nana. Ouale sunt transparente, avand dimensiuni de 47/37 µm. Prezinta un embrion hexacant (cu trei perechi de carlige) si un invelis dublu alcatuit dintr-o membrana externa fragila si o membrana interna densa, cu doua proeminente care-i confera aspect de lamaie si de la nivelul carora pornesc 4-8 filamente dispuse intre cele doua membrane ale oului.

Fig.21.4.8.12 Ou de Hymenolepis nana (preparat nativ in solutie salina – imagine de la www.dpd.cdc.gov)

Diphylobothrium latum. Ouale sunt neembrionate, au aspect oval, culoare bruna si dimensiuni de 70/45 µm. Prezinta un invelis extern dedublat, cu un opercul la unul din poli si o mica proeminenta (carena) la polul opus; in interior se gaseste celula-ou inconjurata de masa vitelina^1;2 ;4 ;6.

Fig.21.4.8.13 Oua de Diphylobothrium latum (preparat nativ in solutie Lugol – imagine de la www.dpd.cdc.gov)

Limite si interferente

Un rezultat pozitiv indica prezenta parazitului dar aceasta nu implica intotdeauna ca parazitul este responsabil pentru simptomele pacientului⁵.

Un singur examen negativ nu exclude posibilitatea infestarii parazitare.

Examenul pentru Giardia poate fi negativ in stadiile precoce ale infestarii, in infestari cronice si la pacientii care elimina ciclic parazitul.

Rezultate fals negative pot sa apara daca in saptamana care precede testul, s-au administrat bariu, bismut, Metamucil, uleiuri minerale, Tetraciclina, medicamente antiamoebiene, antidiareice, antiacide.

In toate aceste cazuri se recomanda determinarea de antigen Giardia in fecale^1;3..

Acest test nu este indicat pentru depistarea Toxoplasmei gondii, Toxocarei canis, Plasmodium spp sau Trichomonas deoarece aceste organisme nu apar in materiile fecale.

Ouale de Enterobius vermicularis sunt rar intalnite in materiile fecale (doar in infestarile masive) datorita particularitatilor ciclului evolutiv. Atunci cand exista suspiciunea clinica se indica efectuarea amprentei anale.

Pentru identificarea ouachistilor sporozoarelor digestive (Cryptosporidium parvum si Cyclospora cayetanensis) este necesara efectuarea de froturi colorate cu coloratii speciale (Ziehl-Neelsen modificata Hendricksen-Pohlentz)⁴.

Bibliografie

1. Dan Steriu. Infectii parazitare, Editura Ilex, Bucuresti 2003, 26-34, 152-155, 161-166, 221-226, 231-234, 243-246, 247-250.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2006. Ref Type: Catalog.

3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Giardia lamblia by EIA and Ova and Parasites Examination. www.labcorp.com. 2003. Ref Type: Internet Communication.

4. Lidia Lazar. Compendiu de parazitologie medicala – Parazitii in Patologia Umana. Editura Universitara “Carol Davila”, Bucuresti, 2006.

5. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Parasitic Examination. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

6. Simona Radulescu, Meyer Ernest. Diagnosticul bolilor parazitare. In Parazitologie medicala, Editura All, Bucuresti, 1992, 271-275.

7. Valeriu Stefanoiu. Diagnosticul infectiilor parazitare. Prezentare Congres SRML 2010.

8. World Health Organisation Geneva Basic Laboratory Methods in Medical Parasitology, 1991.

Sindromul diareic este, ca frecventa, al treilea sindrom intalnit in practica medicala.

Desi majoritatea pacientilor prezinta o infectie autolimitanta, exista si forme severe, caracterizate prin scaune frecvente (3-40/zi), de consistenta redusa (uneori apoasa), cu pierderi lichidiene mari, ce pot duce la dezechilibru hidroelectrolitic insotit de tulburari hemodinamice grave (colaps cardiovascular) cauzatoare de deces.

Etiologie

Recoltarea si transportul probelor

Prelevarea trebuie facuta cat mai aproape de debutul bolii si inaintea instituirii oricarui tratament antimicrobian.

• Prelevarea din scaun emis spontan – este de preferat si se indica in toate formele de diaree acuta cand emisia de materii fecale este frecventa.

• Pentru examinari bacteriene si parazitare, prelevarea se face cu “lingurita” coprorecoltorului, vizand portiunile lichide si, mai ales, cele mucoase si/sau sangvinolente, daca exista. Volumul recoltei trebuie sa fie de minim 5 ml sau 3-5 cm³ daca scaunul este format³ .

• Pentru izolari sau examene virusologice se preleva 5-10 cm³ materii fecale sau minim 5 ml daca scaunul nu este format³ .

• Prelevarea rectala – este recomandata in:

  – shigelozele cronice, unde raclarea mucoasei rectale cu sonda ori tamponul ofera sanse mai mari izolarii;

  – investigarea purtatorilor de Shigella si Salmonella, cu exceptia celor de S. Typhi.

Pentru acest tip de prelevare se folosesc sonde Nelaton (nr.14-16) ori tampoane adecvate, astfel: cu tamponul, umectat in solutie salina izotona (a nu se folosi geluri lubrefiante), se penetreaza sfincterul anal prin rotire lenta, introducandu-se intrarectal aproximativ 15 cm. Se va proceda identic si cu sonda Nelaton, la care se adapteaza o seringa (10 ml) cu care se fac 1-2 aspiratii. Dupa prelevare, sondele si tampoanele se introduc in recipiente sterile ce contin mediu de conservare, se eticheteaza corespunzator si se trimit la laborator³ .

Transportul probelor si prelucrarea lor se face in max. 2 h daca au fost recoltate in recipiente fara mediu de transport, sau pot fi pastrate pana la 24 h la temperatura camerei, daca s-au recoltat in recipiente ce contin mediu de transport Cary-Blair, ce asigura o buna viabilitate a patogenilor intestinali bacterieni. Exceptie de la aceste reguli fac probele recoltate in suspiciunea de infectie cu Shigella spp, bacterie foarte sensibila, ce necesita insamantare pe mediile de cultura imediat dupa prelevare^3;4 .

Pentru etiologia virala, probele care nu se prelucreaza imediat trebuie pastrate la – 70°C³ .

Izolarea bacteriilor aerobe

• Se insamanteaza proba pe doua medii de cultura, unul slab selectiv (Mac Conkey) si unul moderat selectiv (Hektoen) si se incubeaza 24 h la 35-37ºC, urmarindu-se culturile la 24 si 48 h pentru aparitia coloniilor caracteristice. Pentru genul Vibrio, mediul selectiv recomandat este BSA (agar saruri biliare), iar pentru levuri- mediul Sabouraud cu Cloramfenicol.

• Pentru a creste sansele de izolare, proba este subcultivata pe medii de imbogatire ce favorizeaza multiplicarea patogenilor (e.g., bulion selenit acid de sodiu pentru Salmonella spp., apa peptonata alcalina sau bulion cu taurocolat si peptona la pH=8,0-9,0 pentru Vibrio de unde, dupa incubare, se pot efectua frotiuri si culturi din partea superioara a mediului). Se incubeaza 24 h la 35-37°C, apoi se fac treceri pe mediile de cultura.

• Coloniile caracteristice fiecarui gen vor fi repicate in vederea indentificarii la nivel de specie si aglutinarii cu seruri specifice 

Izolarea levurilor

Microscopia

 • pe frotiuri colorate Gram se urmareste prezenta levurilor in cantitate mare si predominanta fata de flora bacteriana fecaloida diminuata².

• este decisiva pentru cultivarea materiilor fecale in vederea izolarii si cuantificarii levurilor.

Cultivarea pe mediul Sabouraud cu Cloramfenicol, cu urmarire la 48–72 h³.

In vederea stabilirii etiologiei micotice a sindromului diareic se va efectua examenul cantitativ al levurilor, respectiv determinarea numarului de unitati formatoare de colonii micotice per g sau ml de materii fecale, semnificativ cantitativ fiind un numar >10⁹UFC/g sau ml materii fecale³ .

Comunicarea si interpretarea rezultatelor

In laboratoarele Synevo, se comunica urmatorii agenti patogeni enterici:

 • Salmonella spp., • Shigella spp., • E coli (EPEC – numai la copii <2 ani -, EHEC, EIEC), • Klebsiella spp – la copii pana in 2 luni, atunci cand pe mediile de cultura cresterea este predominanta, • Candida albicans.

De asemenea, mentionam ca in laboratoarele nostre nu se efectueaza culturi pentru virusuri².

Bibliografie

1. Betty A.Forbes, Daniel F.Sahm, Alice S.Weissfeld. Gastrointestinal tract infections. In Bailey and Scott’s Diagnostic Microbiology. Mosby, USA, 11 ed. 2002; 62, 965-969.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref TypeCatalog.

3. Marian Negut. Diagnosticul de laborator in sindromul diareic infectios. In Tratat de Microbiologie Clinica. Dumitru Buiuc, Marian Negut, Editura Medicala Romania, 1 ed. 1999, 349-386.

4. Richard B.Thomson J, J.Michael Miller. Specimen collection, transport and processing : Bacteriology. In Manual of Clinical Microbiology. Patrick R. Murray et al, ASM PRESS, USA, 8 ed. 2003; 20, 312-313.

Coprocitograma este o tehnica uzuala, care stabileste un diagnostic prezumtiv in diareea infectioasa, ca urmare a examenului microscopic al materiilor fecale².

Este indicata ca o procedura preliminara in stabilirea etiologiei unui sindrom diareic acut, avand in vedere faptul ca rezultatul unei coproculturi standard se obtine dupa cel putin 72 ore^1;2.

Coprocitograma indica de obicei prezenta eritrocitelor si a leucocitelor in numar mare. Testul are semnificatie daca exista un numar de polimorfonucleare (PMN) mai mare de 10/hpf (camp microscopic cu putere mare – obiectiv 40x). Cel mai frecvent implicati sunt germenii din grupul Shigella, Salmonella, Campylobacter, Escherichia coli enteroinvaziv si enterohemoragic². Cu cat este mai mare numarul de leucocite prezente in materii fecale, cu atat mai mare este probabilitatea existentei unui agent patogen invaziv¹.

Bacteriile cu actiune enterotoxigena si virusurile determina scaune diareice apoase, cu putine elemente celulare si coprocitograma nu arata prezenta unei reactii inflamatorii².

Recomandari pentru efectuarea coprocitogramei - diagnosticul diferential al sindroamelor diareice acute³.

Specimen recoltat - materii fecale prospete emise spontan³.

Recipient de recoltare - recipient cu capac pentru fecale, fara mediu de transport³.

Volumul probei – aproximativ 1 g³.

Transportul probei - se aduce proba la laborator imediat dupa recoltare, la temperatura camerei³.

Metoda - examen microscopic al frotiului efectuat din materii fecale si colorat cu albastru de metilen^3;4.

 Interpretarea rezultatelor

Conditii asociate cu un numar crescut de leucocite (>10 PMN/hpf), eritrocite si mucus in scaun sunt: colita difuza indusa de administrarea de antibiotice, colita ulceroasa, shigeloza, salmoneloza, infectiile cu Yersinia, Campylobacter, E. coli enteroinvaziv si enterohemoragic^1;3.

Conditii asociate cu un numar modest de leucocite in scaun includ: shigeloza la debut ce afecteaza intestinul subtire, colita indusa de antibioticoterapie si amoebiaza³.

Conditii asociate cu absenta leucocitelor in scaun sunt urmatoarele: infectiile virale, holera, infectiile cu bacterii enterotoxigene (Staphylococcus, Clostridium), giardioza^1;3.

Salmonella typhi poate induce un raspuns monocitar³.

Limite si interferente

Leucocitele pot fi absente in scaun intr-un procent de 10-15% din cazurile de infectie cu bacterii enteroinvazive.

Pe de alta parte, prezenta leucocitelor in fecale este asociata si cu afectiuni non-infectioase (ex. boli inflamatorii idiopatice ale intestinului subtire)³.

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Stool Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed. 2009; 302-303.

2. I. Gherghina, D.Matei, M.Aloman, M.Iusan, E.Ionita. Actualitati in diareea acuta la sugar si copilul mic. In Medicina Moderna, dec.2005.

3. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. White Blood Cells (WBC), Stool. www.labcorp.com . 2010. Ref Type: Internet Communication

4. Maria Condor, Doina Luca. Diareea acuta la copil. In Medicina Familiei, nr.18-19, 1997.

Infectia cu Helicobacter pylori este o cauza majora de gastrita cronica si ulcer peptic; de asemenea, studiile epidemiologice efectuate in ultimii ani au confirmat asocierea infectiei persistente cu un risc crescut de aparitie a cancerului gastric.

In plus, aceasta bacterie este responsabila pentru majoritatea cazurilor de limfoame de tip MALT (forme de neoplazii hematologice, caracterizate prin proliferarea celulelor din tesutul limfoid asociat mucoasei digestive)².

Principalul rezervor de infectie sunt indivizii H. pylori pozitivi, iar contactul interuman, intrafamilial reprezinta cea mai importanta cale de transmitere, in principal in prima copilarie.

In tarile in curs de dezvoltare pot interveni si alte cai de transmitere, de exemplu prin intermediul apei^1;2.

Infectia evolueaza in multe cazuri asimptomatic. Atunci cand se insoteste de manifestari clinice, pacientii prezinta in mod obisnuit o simptomatologie de tip dispeptic cu: disconfort abdominal, dureri abdominale, greata, arsuri, regurgitatii, senzatie de plenitudine dupa mese^1;3.

Exista doua categorii de metode diagnostice ale infectiei:

• invazive: prin endoscopie digestiva superioara sunt prelevate mici portiuni de la nivelul mucoasei stomacului sau duodenului (biopsie). Detectia microorganismului in materialul bioptic se poate face prin examen microscopic, cultura sau prin testul ureazei (prezenta acestei enzime este un indicator al infectiei cu H. pylori);
• non-invazive: testul respirator cu uree si depistarea antigenului H.pylori in materiile fecale.

Metodele invazive  produc un disconfort semnificativ pacientilor, de aceea multi dintre acestia  refuza endoscopia, mai ales cea de control, la 4 saptamani dupa incheierea tratamentului.

Forurile internationale recomanda folosirea mijloacelor neinvazive de diagnostic, ca alternativa la metodele invazive, la pacientii sub 45 ani, fara simptome de “alarma” care sa impuna endoscopia (pierdere ponderala nejustificata, sangerari digestive, varsaturi repetate, etc). Testul respirator cu uree are un cost ridicat si este rareori disponibil³.   

In laboratorul Synevo, printr-o tehnica imunocromatografica se detecteaza antigenul H. pylori eliminat in materiile fecale. Testul are o acuratete de peste 90% atat pentru diagnostic, cat si pentru confirmarea eradicarii infectiei dupa tatament (pentru populatia adulta si pediatrica deopotriva) si  prezinta avantajul unui cost mai redus, in comparatie cu celelalte metode.

Metoda imunocromatografica este capabila sa deceleze o concentratie minima de 25 ng/mL. Sistemul este specific pentru Helicobacter pylori si nu reactioneaza incrucisat cu genul Campylobacter care prezinta cea mai relevanta asemanare genomica cu Helicobacter pylori^4;5.

Pregatire pacient - testul nu necesita o pregatire prealabila. Este bine ca pacientul sa nu se afle sub tratament antibiotic care ar putea interfera cu determinarea H. pylori. Se recomanda evitarea contactului cu urina sau apa.

Specimen recoltat -  materii fecale proaspat emise; se recolteaza cate o portiune de marimea unei alune, din 3 locuri diferite ale bolului fecal⁴. Cantitate recomandata – 1-2 g de materii fecale formate sau 1-2 ml de materii fecale lichide⁵.

Recipient de recoltare - recipient de unica folosinta pentru fecale; este interzisa adaugarea de substante conservante⁴.

Prelucrare necesara dupa recoltare - analiza se executa pe materii fecale proaspat emise (de preferat). Daca acest lucru nu este posibil proba va fi pastrata la 2-8°C sau la –20°C⁴.

Stabilitate proba - dupa recoltare, proba trebuie pastrata la frigider si transportata la laborator in maximum 24 de ore de la colectare. Daca se depaseste aceasta perioada, proba trebuie congelata la  – 20°C⁴.

Metoda - imunocromatografica⁴.

Valori de referinta - Antigen Helicobacter pylori negativ⁴.

Bibliografie

1. Angela Sopa, Camelia Diaconu, Alice Balaceanu. Consideratii asupra rolului cu Helicobacter pylori in patologia digestiva. In Medicina Moderna [11] 2005. Ref Type: Journal (Full)

2. Bernhard Lembcke. Helicobacter pylori infection. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 ed. 1998 436-438.

3. Consensul de la Maastricht. Managementul infectiei cu Helicobacter pylori in practica medicului generalist 2-2002. In Stetoscop 18. 2003. Ref Type: Journal (Full).

4. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

5. Laboratory Corporation of America.Directory of Services and Interpretive Guide. Helicobacter pylori stool antigen. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication

Giardia lamblia – un protozoar flagelat – este agentul etiologic al giardiozei. Parazitul prezinta doua forme: vegetativa si chistica si se localizeaza in intestinul subtire, mai ales la nivelul  duodenului. Forma chistica reprezinta forma de inmultire, de rezistenta a parazitului in mediul extern, si in acelasi timp stadiul infectant. Pe masura ce fluxul intestinal poarta formele vegetative (rezultate din dechistarea chisturilor ingerate) catre portiunile terminale ale intestinului, incepe procesul de inchistare. Chisturile sunt eliminate odata cu materiile fecale si sunt foarte rezistente in conditii de temperatura si umiditate scazute, precum si in apa clorinata. Infectia se realizeaza pe cale digestiva prin intermediul mainilor murdare, a alimentelor si apei contaminate^1;4.

Metoda imunoenzimatica de detectare a antigenului Giardia in fecale prezinta avantajul de a detecta si chisturile distruse, spre deosebire de examenul microscopic, care poate detecta numai chisturile intacte ^2;3.

Pregatire pacient

Pacientul va evita:

- inainte de recoltare: examenul radiologic gastrointestinal baritat, administrarea de laxative;

- in saptamana premergatoare recoltarii, administrarea anumitor medicamente : bismut, Metamucil, uleiuri minerale, Tetraciclina, antiamoebiene, antidiareice, antiacide^2;5.

Specimen recoltat - materii fecale din orice moment al zilei; se recolteaza cate o portiune de marimea unei alune, din 3 locuri diferite ale bolului fecal ². Cantitatea optima de materii fecale este de aproximativ 2 g din scaun format sau aproximativ 2 ml din scaun lichid³.

Cauze de respingere a probei

- specimen obtinut cu uleiuri minerale, bismut, compusi de magneziu;

- recipient murdar pe exterior;

- specimen contaminat cu urina^2;5.

Recipient de recoltare - recipient de unica folosinta pentru fecale bine inchis cu capac; este interzisa adaugarea de substante conservante^2;5.

Stabilitate proba - cateva ore la temperatura camerei sau la frigider pana a doua zi⁴. 

Prelucrare necesara dupa recoltare - conform instructiunilor specifice de lucru. Analiza se executa din materii fecale proaspat emise (de preferat). Daca acest lucru nu este posibil proba va fi pastrata la 2-8°C^2;5.

Metoda - imunoenzimatica (ELISA)² .

Valori de referinta - Antigen Giardia in fecale negativ².

Limite si interferente

Rezultatele testului trebuie interpretate in context clinic.

Nu exista o relatie intre valoarea absorbantei probei la testul ELISA si relevanta clinica.

Un rezultat pozitiv nu exclude prezenta altor patogeni.

Un rezultat negativ nu exclude in general infectia; acesta se poate datora unei excretii intermitente a parazitului.

Un rezultat echivoc se poate datora unei diseminari inegale a parazitului in proba; in acest caz trebuie investigatã a doua suspensie din aceeasi proba de scaun sau dintr-o noua proba^1-3.

Bibliografie

1. Dan Steriu. Infectii produse de protozoare. In Infectii parazitare, Editura Ilex Bucuresti, 2003, 32- 33.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Giardia lamblia, Direct Detection by EIA. www.labcorp.com. 2010. Ref Type: Internet Communication

4. Simona Radulescu, Meyer Ernest. Protozoare parazite. In Parazitologie medicala, Editura All, 1992, 52-60, 297.

5. World Health Organisation Geneva. Basic Laboratory Methods in Medical Parasitology, 1991.

Amprenta anala este cea mai eficienta metoda de depistare a oualor de Enterobius vermicularis. Parazitii adulti colonizeaza temporar intestinul subtire, iar dupa fecundare femelele migreaza in colon (mai ales in zona cecului). Cand toate ouale ajung la aproximativ acelasi stadiu de dezvoltare, femelele migreaza si le depun in pliurile anale, in timpul noptii. Pruritul puternic este datorat prezentei femelei in pliurile anale, ceea ce determina ca gazda sa se scarpine involuntar, astfel incat ouale ajung pe lenjeria si pe degetele persoanei in cauza. Aceste caracteristici ale ciclului biologic al Enterobius vermicularis duc la concluzia ca o metoda coproparazitologica clasica (examen direct, in strat gros, etc.) este inutila, deoarece ouale localizate in pliurile anale sunt evidentiate cel mai eficient prin metoda amprentei anale.

Avantajul metodei consta in faptul ca poate detecta la un prim examen peste 50% din cazuri, fata de un examen coproparazitologic obisnuit care poate detecta doar 10 – 15% din cazuri.

Pentru a exclude un diagnostic de enterobioza sunt necesare 7 examene efectuate la interval de 2 zile.

In cazul obtinerii unui rezultat pozitiv, se recomanda sa fie investigati  si ceilalti membrii ai familiei (mai ales copiii)^1;3.

Pregatire pacient - recoltarea se face dimineata, inainte de efectuarea toaletei perineale sau a defecarii³.

Tehnica de recoltare

Materiale necesare:

- banda adeziva transparenta sau celofan

- baghete de sticla

- eprubete de sticla

- lame de microscopie

Pregatirea materialului

- unul din capetele baghetei de sticla se acopera pe o distanta de 1-2 cm cu banda adeziva sau celofan; in acest din urma caz, celofanul se prinde cu un inel de cauciuc;

-  bagheta astfel preparata se introduce intr-o eprubeta de sticla, fiind imobilizata cu un dop de vata.

Modul de lucru

- se scoate bagheta cu celofan din eprubeta;

- se apropie de zona perianala a pacientului, introducand capatul baghetei 1-3 mm in anus;

- se roteste usor bagheta astfel incat eventualele oua din pliurile mucoasei anale sa fie desprinse si sa adere de pelicula de celofan;

- se desprinde pelicula de celofan de pe bagheta si se depune pe o lama de microscopie curata, fara zgarieturi, asigurandu-se ca pelicula este bine intinsa, evitand formarea bulelor de aer^1-4.

Metoda - examen microscopic direct².

Limite si interferente

Un rezultat pozitiv nu exclude prezenta altor patogeni.

Un rezultat negativ nu exclude in general infectia; acesta se poate datora unei excretii intermitente a parazitului¹.

Bibliografie

1. Dan Steriu. Infectii produse de helminti. In Infectii parazitare, Editura Ilex, Bucuresti, 2003, 247-250.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

3. Simona Radulescu, Meyer Ernest. Nematode intestinale. In Parazitologie medicala, Editura All, Bucuresti, 1992, 230, 283.

4. World Health Organisation Geneva Basic Laboratory Methods in Medical Parasitology, 1991.