Interferonul gamma (IFNγ), considerat principala citokina responsabila de imunitatea mediata celular, este un activator major al macrofagelor^7;10.

Receptorul specific pentru IFNγ se afla in special pe suprafata macrofagelor, celulelor NK (engl. natural killer)¹⁰. Din punct de vedere structural, acest receptor apartine superfamiliei receptorilor citokinici (de tip interferon); este un heterodimer compus din 2 subunitati, IFNGR1 si IFNGR2 (sau IFNγRα si IFNγRβ). Mutatii ale genelor ce codifica subunitatile IFNGR1 si IFNGR2 sunt responsabile de susceptibilitatea crescuta la infectii cu mycobacterii si Salmonella¹⁰.

Citokina IFNγ este o proteina homodimerica formata din 143 aminoacizi, cu o greutate moleculara de 40-70 kDa⁹.

IFNγ este produs in principal de catre limfocitele T helper de tip 1 (ca raspuns la stimularea antigenica si mitogena), de celulele NK (consecutiv actiunii IL-2, anticorpilor anti-CD16 si in prezenta macrofagelor) si de celulele T citotoxice^7;9;10.

IFNγ mediaza cresterea expresiei moleculelor de histocompatibilitate (MHC) de clasa I si II. IFNγ stimuleaza in principal prezentarea antigenului si productia de citokine a monocitelor, precum si celelalte functii efectoare ale acestor celule: aderenta, fagocitoza, secretia, arderile respiratorii si productia de NO (monoxid de azot). Astfel, IFNγ favorizeaza acumularea macrofagelor la nivelul situsului raspunsului imun celular precum si abilitatea acestora de a distruge microorganismele intracelulare^7;9;10. De asemenea IFNγ stimuleaza si capacitatea altor celule de a distruge microorganisme, precum a celulelor NK si a neutrofilelor⁷. Asemanator celorlalti interferoni (in special INFα si IFNβ) inhiba replicarea virala^7;10.

Recomandari pentru determinarea IFNγ 

Nivelele cantitative ale IFNγ determinate in diverse lichide biologice pot fi utilizate in diagnosticarea unor afectiuni imune si in monitorizarea tratamentelor doar in corelatie cu date clinice si paraclinice complementare. Deocamdata nu sunt suficiente informatii de ordin statistic necesare stabilirii indicatiilor specifice ale determinarilor serice ale IFNγ.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial⁶.

Specimen recoltat - sange venos⁶.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator⁶.

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser⁶.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate⁶.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare cat mai repede dupa formarea completa a coagulului, iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate⁶.

Stabilitate proba - serul este stabil 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati⁶.

Metoda – EIA⁶.

Valori de referinta - < 0.1 UI/mL⁶.

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute ale marker-ului se intalnesc in:

- artrita idiopatica juvenila⁸;

- hepatita cronica cu virus hepatic C (VHC), constatandu-se valori mai mari in cazul asocierii consumului de alcool⁴;

- rejetul de grefa (faza acuta)²;

- boala celiaca³;

- boala Wilson⁵;

- diabet zaharat de tip I (evolutiv)¹.

Bibliografie

1. Alizadeh B. Z., Hanifi-Moghaddam P., Eerligh P. et al, “Association of interferong and interleukin 10 genotypes and serum levels with partial clinical remission in type 1 diabetes”, Clinical and Experimental Immunology. 2006; 145: 480–484.

2. Atalar K, Afzali B, Lord G et al, “Relative roles of Th1 and Th17 effector cells in allograft rejection”, Curr Opin Organ Transplant. 2009 Feb;14(1):23-9.

3. Bergamaschi G., Markopoulos K., Albertini R. et al, “Anemia of chronic disease and defective erythropoietin production in patients with celiac disease“, Haematologica. 2008; 93(12): 1785-91.

4. Castellano-Higuera Ana, Gonzalez -Reimers E., Aleman-Valls M. R. et al, “Cytokines and lipid peroxidation in alcoholics with chronic hepatitis C virus infection”, Alcohol & Alcoholism. 2008; 43 (2):137–142.

5. Goyal M. K., Sinha S., Patil S. A. et al, “Do cytokines have any role in Wilson’s disease?”, Clinical and Experimental Immunology. 2008; 154: 74–79.

6. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

7. N. Franklin Adkinson JR, Bruce S. Bocher. Cytokines in allergic inflammation. In Middleton’s Allergy, Principles and Practice – Mosby Elsevier 7th-Ed 2008, 169.

8. Prahalad S., Martins T. B., Tebo Anne E, “Elevated serum levels of soluble CD154 in children with juvenile idiopathic arthritis”, Pediatric Rheumatology. 2008, 6:8.

9. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Immunology and immunopathology. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21st-Ed 2007, 867.

10. Robert R. Rich, Thomas A. Fleisher. Cytokines and cytokines receptors. In Clinical Immunology, Principles and Practice– Mosby Elsevier 3rd-Ed 2008, 143-149.

Principalele roluri ale interleukinelor de tip 1 (IL-1), considerate cel mai important reglator al raspunsului imun si inflamator al organismului, se refera la inducerea unor evenimente asociate, precum sinteza reactantilor de faza acuta, casexia si febra. Pentru descrierea mecanismelor de modulare a acestor functii sunt vizate in principal cele 3 interleukine de tip 1 care se pot lega de 2 tipuri de receptori: citokinele IL-1α, IL-1b si IL-1RA (din familia receptorilor de tip IL-1/Toll-like receptor) si receptorii IL-1RI si IL-1RII. Caracteristicile functionale ale acestor citokine si receptori difera, determinand consecinte variate, necesare modularii efectelor, astfel: 

-IL-1α si IL-1b sunt citokinele active biologic, cu structuri si roluri similare, reglate insa diferit;

-IL-1RA (engl. IL-1 receptor antagonist) este, in fapt, un antagonist natural al receptorului pentru IL-1;

-IL-1α se poate lega doar de IL-1RI, iar IL-1b si IL-1RA se pot lega de ambii receptori;

-receptorul IL-1RII (67 kDa), care nu transmite semnale intracelulare, este considerat un receptor „capcana” (engl. „decoy”). De IL-1RII se pot lega doar IL-1b si IL-1RA;

-doar receptorul IL-1RI (80 kDa) transmite semnale intracelulare. De receptorul IL-1RI se pot lega toate cele 3 citokine IL-1 si transmite semnale intracelulare primite de la IL-1α sau IL-1b^7;8;9.

Atasarea IL-1α sau IL-1b de IL-1RI determina asocierea receptorului cu o proteina accesorie (IL-1RI RAcP), critica pentru inducerea semnalului ce determina activarea factorilor nucleari de transcriptie, prin intermediul unor proteine MAP (engl, macrotubule associate proteins) asociate caii kinazice⁸.

Receptorul activ, IL-1RI, este larg raspandit, spre deosebire de IL-1RII care se afla pe suprafata doar a catorva tipuri celulare (neutrofile, monocite, celule B). Prin captarea si sechestrarea celor 2 citokine active (IL-1b si IL-1RA) receptorul IL-1RII are rol antiinflamator⁷. Ambii receptori pot fi clivati, cu aparitia rapida in circulatie a receptorilor proteici solubili (un alt mecanism tampon al semnalizarii induse de citokinele IL-1)⁹.

Ambele citokine active biologic (IL-1α sau IL-1b) sunt sintetizate sub forma de precursori proteici, activi doar in cazul pre-IL-1α; precursorul pre-IL-1b ramane in citoplasma pana la clivarea sa de catre caspaza 1 (engl. IL-1b converting enzyme, ICE)^7;9. 

Sursa majora a citokinelor IL-1 este reprezentata de linia celulelor fagocitare mononucleare (macrofage), desi pot fi sintetizate de asemenea in multe alte celule (celule endoteliale, keratinocite, osteoblaste, neutrofile, celule gliale). Agentii stimulanti ai secretiei de IL-1 sunt reprezentati de endotoxine, alte citokine, microorganisme, antigene variate⁷.

Productia de IL-1 in cursul raspunsului imun este responsabila de spectrul manifestarilor clinice asociate „starii de boala”, precum febra, letargia, somnolenta si anorexia (urmare a actiunii IL-1 asupra sistemului nervos central)^7;8.

La nivelul hepatocitului, IL-1 stimuleaza, ca si IL-6, productia reactantilor de faza acuta (peptidul amiloid, proteina C reactiva, complementul), pe baza sechestrarii locale a altor proteine (scade in special eliberarea serica a albuminei)^7;8. Pentru a obtine aminoacizii necesari sintezei masive a acestor noi polipeptide, IL-1 favorizeaza de asemenea distructia proteinelor musculare, resimtita ca mialgia ce acompaniaza unele boli^7;8;9.  

Citokinele IL-1 stimuleaza raspunsurile imune de tip celular si umoral actionand atat asupra limfocitelor T, via IL-2 (IL-1 stimuleaza productia de IL-2 si cresterea expresiei receptorului pentru IL-2), cat si asupra limfocitelor B (IL-1 stimuleaza proliferarea limfocitelor B si productia de imunoglobuline)⁸. 

De asemenea este favorizata acumularea locala de leucocite prin cresterea expresiei moleculelor de adeziune la nivelul endoteliului vascular⁸.

Rolul proinflamator al citokinelor IL-1 este dat de stimularea metabolismului acidului arahidonic, cu productia si eliberarea consecutiva a altor citokine (mai ales IL6 si chemokine). De asemenea, IL-1 are efecte procoagulante⁹ si de stimulare a hematopoiezei (efect sinergic cu factori de crestere locali)^8;9. 

Citokinei IL-1 i se atribuie, pe de o parte, un rol in promovarea si proliferarea unor linii celulare leucemice, iar pe de alta parte, efecte citotoxice directe asupra unor celule infectate viral si asupra unor celule tumorale⁸.

Inducerea sintezei de NO (monoxid de azot) de catre celulele endoteliale reprezinta mecanismul prin care IL-1 contribuie la vasodilatatia si hipotensiunea arteriala din socul septic si cel cardiogen^7;8.

La nivelul spatiului intraarticular, IL-1 promoveaza proliferarea sinoviocitelor, formarea depozitelor de colagen, resorbtia cartilajului si a tesutului osos, conditii asociate artritei reumatoide⁸.

De asemenea exista dovezi privind contributia IL-1b la destructia celulelor b pancreatice in ambele tipuri de diabet zaharat^3;6.

Recomandari pentru determinarea IL-1b 

Titrurile interleukinelor determinate in diverse lichide biologice pot fi utilizate in diagnosticarea unor afectiuni imune si in monitorizarea tratamentelor doar in corelatie cu date clinice si paraclinice complementare.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial⁵.

Specimen recoltat - sange venos⁵.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator⁵.

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser⁵.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate⁵.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare cat mai repede dupa formarea completa a coagulului, iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate⁶.

Stabilitate proba - serul este stabil 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati⁵.

Metoda – metoda imunoenzimatica EIA⁵.

Valori de referinta - < 5pg/mL⁵.

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute ale marker-ului se intalnesc in:

-boli febrile de cauza non-infectioasa³;

-artrita reumatoida^2;3;

-diabet zaharat^3;10;

-vasculite, inclusiv cea asociata crioglobulinemiei din hepatita C^1;3;

-boala Alzheimer⁴;

-tuberculoza pulmonara¹¹. 

Bibliografie

1. Antonelli A, Ferri C, Ferrari SM et al, “Serum concentrations of interleukin 1beta, CXCL10, and interferon-gamma in mixed cryoglobulinemia associated with hepatitis C infection”, J Rheumatol. 2010 Jan;37(1):91-7.

2. Fionula M. Brennan and I. B. McInnes, “Evidence that cytokines play a role in rheumatoid arthritis”, J Clin Invest. 2008; Nov, 118(11): 3537–3545.

3. Florence Allantaz, D. Chaussabel, J. Banchereau, et al, “Microarray-based identification of novel biomarkers in IL-1 mediated diseases”, Curr Opin Immunol, 2007 December, 19(6): 623–632.

4. Forlenza OV, Diniz BS, Talib LL et al, “Increased serum IL-1beta level in Alzheimer’s disease and mild cognitive impairment”, Dement Geriatr Cogn Disord. 2009;28(6):507-12.

5. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

6. Maedler K, Dharmadhikari G, Schumann DM et al, “Interleukin-1 beta targeted therapy for type 2 diabetes”, Expert Opin Biol Ther. 2009 Sep;9(9):1177-88.

7. N. Franklin Adkinson JR, Bruce S. Bocher. Cytokines in allergic inflammation. In Middleton’s Allergy, Principles and Practice – Mosby Elsevier 7th-Ed 2008, 167.

8. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Immunology and immunopathology. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21st-Ed 2007, 862.

9. Robert R. Rich, Thomas A. Fleisher. Cytokines and cytokines receptors. In Clinical Immunology, Principles and Practice– Mosby Elsevier 3rd-Ed 2008, 143-165.

10. Ruotsalainen E, Vauhkonen I, Salmenniemi U et al, “Markers of endothelial dysfunction and low-grade inflammation are associated in the offspring of type 2 diabetic subjects”, Atherosclerosis. 2008 Mar;197(1):271-7.

11. Su WL, Perng WC, Huang CH et al, “Association of reduced tumor necrosis factor alpha, gamma interferon, and interleukin-1beta (IL-1beta) but increased IL-10 expression with improved chest radiography in patients with pulmonary tuberculosis”, Clin Vaccine Immunol. 2010 Feb;17(2):223-31.

Principalele actiuni ale interleukinei 6 (IL-6) asupra celulelor limfoide si nelimfoide reprezinta mecanisme modulatoare ale raspunsurilor imun si inflamator al organismului. Desi multe dintre aceste functii se suprapun peste cele ale interleukinelor de tip 1 (IL-1), precum sinteza reactantilor de faza acuta si febra, IL-6 are si efecte antiinflamatorii⁵.

Receptorul specific pentru IL-6 (IL-6R) apartine superfamiliei receptorilor citokinici (de tip hematopoietic). IL-6R este un complex proteic membranar compus din 2 subunitati structurale si functionale: o subunitate ligant specifica, IL-6Rα (un lant α de 80 kDa) si o subunitate semnalizatoare, gp130 (un lant b, componenta comuna mai multor tipuri de receptori, precum cei de care se leaga IL-11, IL-27, IL-31)^6;7.

Citokina IL-6 este secretata ca polipeptid format din 184 aminoacizi, cu o greutate moleculara de aproximativ 21 kDa, in functie de gradul glicozilarii⁶.

Asemanator IL-1, sursa cea mai importanta a IL-6 este reprezentata de macrofage, fiind sintetizata si de limfocitele T si B, de fibroblaste si celule endoteliale, de keratinocite, sinoviocite, condrocite, celule epiteliale^5;6;7. Astfel, IL-6 este produsa ca raspuns la infectii bacteriene si virale, inflamatii sau traumatisme, ajungand rapid la nivele plasmatice detectabile, spre deosebire de multe alte citokine⁷.

Citokina IL-6 este considerata cel mai important inductor al productiei hepatice a reactantilor de faza acuta: fibrinogen, amiloid seric A, haptoglobina, proteina C reactiva, complementul. Ca urmare a expunerii la IL-6, ficatul scade sinteza de albumina si transferina, initiind in schimb procesele de regenerare hepatocitara^5;7.

Citokina IL-6 stimuleaza raspunsurile imune de tip umoral si celular actionand atat asupra limfocitelor B, cat si a limfocitelor T. IL-6 actioneaza ca important factor de crestere si diferentiere a celulelor B si stimuleaza productia lor de imunoglobuline. De asemenea promoveaza activarea, cresterea si diferentierea celulelor T^5;6;7. Este implicata in patogenia mielomului multiplu, fiind utilizat ca factor de prognostic al bolii^2;6;7.

IL-6 stimuleaza hematopoieza (actioneaza sinergic cu IL-3), induce secretia de ACTH si alti hormoni pituitari (prolactina, hormon de crestere, hormon luteinizant)⁷.

Pe langa actiunile  proinflamatorii, IL-6 mediaza si o serie de efecte antiinflamatorii: in timp ce IL-1 si TNF isi induc reciproc sinteza, precum si pe cea de IL-6, IL-6 finalizeaza aceasta cascada inflamatorie deoarece inhiba sinteza de IL-1 si TNF, concomitent cu stimularea sintezei de IL-1RA⁵.

La nivelul tesutului osos, IL-6 stimuleaza formarea osteoclastelor, favorizand osteoporoza^6;7. Anomalii ale productiei de IL-6 s-au observat la pacienti cu artrita reumatoida^1;7 (cresteri in lichidul sinovial a nivelelor de IL-6 si IgG) si la cei cu glomerulonefrita membranara proliferativa din lupusul eritematos sistemic⁶.  

Recomandari pentru determinarea IL-6 

Titrurile interleukinelor determinate in diverse lichide biologice pot fi utilizate in diagnosticarea unor afectiuni imune si in monitorizarea tratamentelor doar in corelatie cu date clinice si paraclinice complementare.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial⁴.

Specimen recoltat - sange venos⁴.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator⁴.

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser⁴.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate⁴.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare cat mai repede dupa formarea completa a coagulului, iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate⁴.

Stabilitate proba - serul este stabil 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati⁴.

Metoda – imunoenzimatica (EIA)⁴.

Valori de referinta - < 9.7pg/mL⁴.

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute ale marker-ului se intalnesc in:

- artrita reumatoida^1;3;6;7;

- mielom multiplu: factor de prognostic^2;6;7;

- boli autoimune^3;7;

- limfoame³;

- sepsis³;

- SIDA³;

- afectare hepatica etanolica³;

- infectii virale^3;

- rejetul transplantului³;

- preeclampsie severa⁸.

Bibliografie

1. Fionula M. Brennan and I. B. McInnes, “Evidence that cytokines play a role in rheumatoid arthritis”, J Clin Invest. 2008; Nov, 118(11): 3537–3545.

2. Greer J, Foerster J, Lukens J, Rodgers G, Pareskevas F, Glader B. Hematologic malignancies. In Wintrobe`s Clinical Hematology, 11th ed, Lippincott Williams & Wilkins, 2004, 2156-2157, 2409.

3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Interleukin-6, www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

4. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

5. N. Franklin Adkinson JR, Bruce S. Bocher. Cytokines in allergic inflammation. In Middleton’s Allergy, Principles and Practice – Mosby Elsevier 7th-Ed 2008, 182.

6. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Immunology and immunopathology. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21st-Ed 2007, 863.

7. Robert R. Rich, Thomas A. Fleisher. Cytokines and cytokines receptors. In Clinical Immunology, Principles and Practice– Mosby Elsevier 3rd-Ed 2008, 143-165.

8. Tosun M, Celik H, Avci B et al, “Maternal and umbilical serum levels of interleukin-6, interleukin-8, and tumor necrosis factor-alpha in normal pregnancies and in pregnancies complicated by preeclampsia”, J Matern Fetal Neonatal Med. 2010 May 4.

Rolul major al interleukinei 8 (IL-8) in cadrul raspunsului inflamator al organismului este cel de a induce acumularea neutrofilelor in regiunile lezate.

Citokina chemoatractanta IL-8 apartine familiei α (sau CXC) de chemokine, fiind denumita, in consecinta, si CXCL8^3;4.

Ambii receptori specifici ai IL-8, IL-8RA si IL-8RB, sunt de tipul receptorilor cu 7 domenii transmembranare. IL-8RA are specificitate si afinitate mai mare pentru IL-8 decat IL-8RB, in timp ce IL-8RB se pare ca poate lega si alte proteine conexe chemokinei IL-8⁴.

Chemokina IL-8 este secretata ca peptid mic (monomer, 8 kDa, 72 aminoacizi) de catre cateva tipuri celulare (celule endoteliale, celule epiteliale, fibroblaste, neutrofile, monocite, macrofage, limfocite T) si este eliberata ca raspuns la stimuli variati, de tipul lipopolizaharidelor (LPZ) si leucotrienelor. Desi IL-8 poate exista si sub forma de homodimer (legatura necovalenta), actiunea chemoatractanta maximala o are in forma sa monomerica⁴.

Chemokina IL-8 a fost descoperita initial ca fiind factor de activare a neutrofilelor, ulterior evidentiindu-se rolul sau in recrutarea si acumularea neutrofilelor la nivelul zonelor inflamate. Actiunile chemotactice se adreseaza secundar si altor celule, precum bazofilele si un subset de limfocite T (CD4/CD8)^3;4.

Expresia IL-8 este crescuta la nivelul celulelor endoteliale din vecinatatea situsului inflamator. Fiind o proteina solubila, IL-8 formeaza un gradient chemotactic in interiorul tesuturilor, ghidand leucocitele activate extravazate catre zonele inflamate. Traversarea endoteliului de catre leucocitele activate este facilitata de IL-8 care altereaza expresia integrinelor⁴.

Desi IL-8 are rolul principal de chemoatractant, nivelele crescute sanguine de IL-8 se asociaza cu o acumulare scazuta de neutrofile in zonele inflamate si cu neutrofilie sistemica. Chemokinele pot promova progresia bolilor, studiile relevand rolul IL-8 in variate circumstante inflamatorii, de la artrita cronica la sepsis⁴.

In cazul sepsisului, IL-8 are rolul central in acumularea neutrofilelor in diverse organe si in progresia catre stadiile finale ale bolii. Masurarea IL-8 concomitent cu proteina C reactiva la nou-nascuti permite identificarea cazurilor reale de sepsis neonatal precoce, reducand in consecinta administrarile ne-necesare de antibiotice⁴.

Recomandari pentru determinarea IL-8 

Titrurile interleukinelor determinate in diverse lichide biologice pot fi utilizate in diagnosticarea unor afectiuni imune si in monitorizarea tratamentelor doar in corelatie cu date clinice si paraclinice complementare.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial¹.

Specimen recoltat - sange venos¹.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator¹.

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser¹.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate¹.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare cat mai repede dupa formarea completa a coagulului, iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate¹.

Stabilitate proba - serul este stabil 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati¹.

Metoda – imunoenzimatica (EIA¹.

Valori de referinta - < 15pg/mL¹.

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute ale marker-ului se intalnesc in:

-boli coronariene (in discutie valoarea predictiva)²;

-sepsis neonatal⁴;

-preeclampsie severa⁶.

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

2. Pål Aukrust, Bente Halvorsen, Arne Yndestad et al, „Chemokines and Cardiovascular Risk”, Arterioscler Thromb Vasc Biol. 2008;28:1909-1919.

3. N. Franklin Adkinson JR, Bruce S. Bocher. Cytokines in allergic inflammation. In Middleton’s Allergy, Principles and Practice – Mosby Elsevier 7th-Ed 2008, 167.

4. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Immunology and immunopathology. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21st-Ed 2007, 862.

5. Robert R. Rich, Thomas A. Fleisher. Cytokines and cytokines receptors. In Clinical Immunology, Principles and Practice– Mosby Elsevier 3rd-Ed 2008, 143-165.

6. Tosun M, Celik H, Avci B et al, “Maternal and umbilical serum levels of interleukin-6, interleukin-8, and tumor necrosis factor-alpha in normal pregnancies and in pregnancies complicated by preeclampsia”, J Matern Fetal Neonatal Med. 2010 May 4.

Functia majora a interleukinei 10 (IL-10) este de a servi ca principal antiinflamator si imunosupresor in cadrul mecanismelor de modulare a raspunsului organismului la diversi factori patogeni^3;4.   

Receptorul specific pentru IL-10 (IL-10R) apartine superfamiliei receptorilor citokinici (de tip interferon). Acesta se afla in special pe suprafata celulelor hematopoietice (macrofage, celule mastocitare), expresia sa la nivelul celulelor nehematopoietice fiind inductibila de catre stimuli precum lipopolizaharide⁴.

Citokina IL-10 este o proteina formata din 160 aminoacizi, cu o greutate moleculara de 18.5 kDa si, spre deosebire de IL din aceeasi familie, este un dimer bi-sulfidic^3;4.

Citokina IL-10 este produsa de numeroase celule: limfocite T helper de tip 1 si 2 (Th1 si Th2), limfocite T citotoxice, celule B activate, monocite, macrofage, keratinocite, celule epiteliale bronsice^2;3;4. Lipopolizaharidele, TNFα si alte citokine sunt inductori ai IL-10^2;4.

Deoarece IL-10 poate fi produsa intr-o maniera autocrina, reglandu-si productia prin intermediul unei bucle de feed-back negativ, IL-10 poate regla raspunsul imun din interiorul focarului inflamator.

Rolul modulator al IL-10 este complex: pe de o parte, IL-10 inhiba sinteza citokinelor asociate imunitatii celulare si inflamatiei de tip alergic, iar pe de alta parte, stimuleaza raspunsurile imune citotoxic si umoral³.

Citokina IL-10 este considerata un puternic inhibitor al productiei de citokine provenite din variate tipuri celulare. Astfel, IL-10 induce scaderea productiei de: IFNγ si IL-2 (din limfocitele Th1), IL-4 si IL-5 (din limfocitele Th2), IL-1b, IL-6, IL-8, IL-12 si TNF-α (din fagocitele mononucleare), IFNγ si TNF-α (din celulele NK, engl. natural killer)^2;3;4. De asemenea IL-10 inhiba expresia moleculelor MHC clasa II, CD23, ICAM-1, CD80 si CD86 de la nivelul celulelor dentritice si a altor celule prezentatoare de antigen (APC, engl, antigen presenting cells). Scaderea productiei de citokine de catre limfocitele Th1 si Th2 este mediata de acest efect al IL-10 asupra expresiei CD80 si CD86^2;4.

Citokina IL-10 inhiba eliberarea radicalilor liberi de oxigen precum si activitatea bactericida dependenta de oxidul nitric (NO) a macrofagelor³. 

La nivelul tractului respirator, IL-10 detine un rol central in inductia si mentinerea tolerantei la alergenii din atmosfera, consecinta a expresiei constitutionale a IL-10 la nivelul celulelor dendritice imature si al fagocitelor mononucleare. Conditii patologice precum astmul si rinita alergica sunt asociate cu o diminuare a expresiei IL-10, ceea ce permite dezvoltarea unui mediu inflamator si crearea unei ambiante permisive expresiei celulelor dendritice mature².

In plus, IL-10 inhiba sinteza mediata de IL-4 a imunoglobulinelor E (IgE) si scade timpul de viata al eozinofilelor, reducerea nivelului sau fiind implicata in patogeneza bolilor alergice^2;3.

IL-10 participa la aparitia si progresia lupusului eritematos sistemic (LES), activitatea bolii corelandu-se cu titrurile de IL-10 (paradoxal, titrurile de IL-10 sunt ridicate la acesti pacienti, iar nivelele de IL-10 sunt corelate cu productia de anticorpi)^3,4.

IL-10 pare a fi implicata intr-o serie mai larga de boli autoimune (miastenia gravis, boala Graves, sindrom Sjögren, polimiozita, psoriazis, scleroza sistemica, pemfigus vulgaris, boala Kavasaki)³ precum si in imunosupresia din lepra lepromatoasa si infestari parazitare¹.

Recomandari pentru determinarea IL-10

Titrurile interleukinelor determinate in diverse lichide biologice pot fi utilizate in diagnosticarea unor afectiuni imune si in monitorizarea tratamentelor doar in corelatie cu date clinice si paraclinice complementare.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial¹.

Specimen recoltat - sange venos¹.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator¹.

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser¹.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate¹.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare cat mai repede dupa formarea completa a coagulului, iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate¹.

Stabilitate proba - serul este stabil 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati¹.

Metoda – imunoenzimatica (EIA¹.

Valori de referinta - < 9.1 pg/mL¹.

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute ale marker-ului se intalnesc in:

- LES^3,4;

- diabet zaharat⁵;

- tuberculoza pulmonara (factor de predictie a evolutiei favorabile)⁶.

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

2. N. Franklin Adkinson JR, Bruce S. Bocher. Cytokines in allergic inflammation. In Middleton’s Allergy, Principles and Practice – Mosby Elsevier 7th-Ed 2008, 172.

3. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Immunology and immunopathology. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21st-Ed 2007, 864.

4. Robert R. Rich, Thomas A. Fleisher. Cytokines and cytokines receptors. In Clinical Immunology, Principles and Practice– Mosby Elsevier 3rd-Ed 2008, 143-165.

5. Ruotsalainen E, Vauhkonen I, Salmenniemi U et al, “Markers of endothelial dysfunction and low-grade inflammation are associated in the offspring of type 2 diabetic subjects”, Atherosclerosis. 2008 Mar;197(1):271-7.

6. Su WL, Perng WC, Huang CH et al, “Association of reduced tumor necrosis factor alpha, gamma interferon, and interleukin-1beta (IL-1beta) but increased IL-10 expression with improved chest radiography in patients with pulmonary tuberculosis”, Clin Vaccine Immunol. 2010 Feb;17(2):223-31.

Receptorul pentru IL-2 detine un rol important in reglarea raspunsului imun. Prin legarea interleukinei-2 de acest receptor pe suprafata limfocitelor T, se transmit in interiorul celulelor o serie de semnale care au ca rezultat activarea si proliferarea limfocitelor. Sunt generate astfel limfocitele T helper, T supresor si T citotoxic care mediaza reactiile imune.

Receptorul pentru IL-2 este un complex proteic membranar compus din 3 subunitati: α, β, γ. Exista trei forme celulare ale acestui receptor:

-un complex cu afinitate crescuta pentru interleukina-2 compus din toate cele trei subunitati α, β, γ;

-un complex cu afinitate intermediara compus din subunitatile β si γ;

-o forma cu afinitate scazuta reprezentata numai de subunitatea α¹.

Subunitatea α prezinta o forma solubila care apare in ser in paralel cu cresterea expresiei celulare a receptorului. Cresterea nivelului seric al formei solubile se coreleaza astfel cu cresterea activitatii limfocitelor T si / sau B.

Niveluri crescute ale receptorului solubil pentru interleukina-2 pot fi intalnite in urmatoarele conditii clinice: sindromul imunodeficientei dobandite, boli autoimune, sarcoidoza, unele tipuri de limfoame si leucemii, rejetul de transplant^2;3.

Recomandari pentru determinarea receptorului solubil pentru interleukina-2

-monitorizarea sarcoidozei, atat in formele pulmonare cat si in cele extrapulmonare  (marker seric al

   inflamatiei);

-limfoame maligne non-Hodgkin, limfoame nediferentiate (factor de prognostic pe termen lung)²^;³.

-la pacientii HIV pozitivi (niveluri crescute ale receptorului sunt intalnite atat in faza asimptomatica cat si in fazele de limfadenopatie generalizata persistenta si simptomatica si pot fi corelate cu activitatea limfocitelor T)³.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial¹.

Specimen recoltat - sange venos¹.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator¹.

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser¹.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate¹.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare cat mai repede dupa formarea completa a coagulului iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate¹.

Stabilitate proba - serul este stabil 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati¹.

Metoda – ELISA¹.

Valori de referinta - < 710 U/mL¹.

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute ale marker-ului se intalnesc in:

-afectiuni hematologice maligne (limfoame, leucemia cu celule T, leucemia cu celule paroase) si se coreleaza cu cantitatea de celule tumorale si cu raspunsul la terapie^2;3.

-boli autoimune (LES, vasculita autoimuna, colita ulcerativa) unde se coreleaza cu gradul de activitate a afectiunilor⁵.

-boli infectioase cu afectare severa a statusului imunologic (infectie HIV)².

-sarcoidoza^2;3.

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

2. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Interleukin-2 Soluble Receptor Alfa, www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

3. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog: Interleukin-2 Receptor (IL-2R), ELISA. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

4. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Immunology and immunopathology. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21-Ed 2007, 862.

5. Scandinavian Journal of Rheumatology vol 22, Issue 5, 1993, 215-219. Serum levels of soluble interleukin-2 receptor in pacients with SLE and systemic idiopathic vasculitis.

TNF (tumor necrosis factor) este o citokina proinflamatorie al carui nume deriva din capacitatea de a distruge celulele tumorale si de a induce necroza hemoragica in  tumorile transplantate la soarece⁵.

TNF-α (casectina) si TNF-β (limfotoxina) au fost descrise initial ca factori citotoxici produsi de macrofage si respectiv de limfocite; ulterior s-a descoperit ca TNF-α si TNF-β sunt doua proteine care prezinta omologie la 34% din secventele de aminoacizi^3;5. Ambii mediatori actioneaza asupra celulelor tinta prin aceeasi receptori si din acest motiv au efecte biologice similare, dar nu identice.

Gena pentru TNF-α este localizata pe cromozomul 6. In conditii de denaturare TNF-α este o proteina de 17 kDa, neglicozilata. Forma biologic activa a  TNF-α este cea de trimer. Pe langa aceasta forma solubila exista si o forma legata de membrana (28 kDa), situata pe suprafata celulelor producatoare de TNF-α si care serveste drept pool pentru forma solubila, generata prin clivare proteolitica³.

TNF-α este produs nu numai de macrofage si monocite, ci si de limfocite, mastocite, neutrofile, keratinocite, astrocite, microglii, celule musculare netede si unele linii celulare tumorale⁵. Cantitati mari de TNF sunt eliberate la contactul macrofagelor, limfocitelor T CD4+ si a celulelor natural-killer (NK) cu lipopolizaharidele, produsii bacterieni si interleukina 1³.

TNF-α actioneaza direct prin doi receptori de suprafata distincti, denumiti TNFR I si TNFR II, avand greutati moleculare diferite^3;4;5. Acesti receptori pot fi identificati pe toate tipurile de celule, cu exceptia eritrocitelor. Portiuni ale acestor receptori sunt clivate de catre proteaze si ajung in mediul extracelular formand receptori solubili; acestia actioneaza ca inhibitori endogeni de TNF-α si regleaza astfel nivelul de TNF-α extracelular⁴.

Legarea TNF-α de receptor determina modificari conformationale in structura receptorului, care conduc la activarea in cascada a transcriptiei altor proteine implicate in proliferarea celulara, raspunsul inflamator si apoptoza celulara. TNF-α poate avea o actiune locala paracrina (cresterea locala a concentratiei TNF poate cauza semnele cardinale ale inflamatiei: roseata, durere, caldura si tumefactie) sau poate actiona la distanta, asemenea hormonilor endocrini⁵. Datorita prezentei receptorilor sai in majoritatea tesuturilor, TNF-α exercita o varietate larga de efecte biologice:

• efecte citolitice si citostatice asupra celulelor tumorale;
• efect chemotactic asupra neutrofilelor³;
• creste permeabilitatea la nivelul celulelor endoteliale din regiunea cu inflamatie; acestea nu determina numai acumularea de celule imune ci are impact si asupra procesului de coagulare;
• activeaza diverse procese metabolice din celulele musculare si adipocite pentru a furniza energia necesara reactiei inflamatorii¹;
• la nivelul macrofagelor stimuleaza fagocitoza si producerea de prostaglandina E2;
• la nivelul altor tesuturi creste rezistenta la insulina;
• activeaza osteoclastele, deci stimuleaza resorbtia osoasa;
• este factor de crestere pentru fibroblasti si stimuleaza sinteza de colagenaza;
• intensifica proliferarea limfocitelor T dupa stimularea cu interleukina 2³;
• determina anorexie si febra, actionand ca un pirogen endogen¹;
• este responsabil pentru sindromul de casexie asociat cu procesele maligne si cu majoritatea infestarilor parazitare⁵.

Determinarea nivelului seric de TNF-α constituie un marker pentru raspunsul inflamator sistemic (SIRS) asociat cu sepsisul, traumatismele si insuficienta cardiaca. Anumite studii au indicat asocierea concentratiei de TNF-α in lichidul cefalorahidian cu gradul de activitate in scleroza multipla; pe de alta parte, determinarea TNF-α ar putea fi utila in diferentierea meningitei bacteriene de alte cauze de meningita¹.

Studiile efectuate pe animale au aratat ca TNF-α este implicat in patogenia poliartritei reumatoide si a bolilor inflamatorii intestinale, datorita efectul proinflamator exercitat prin activarea celulelor endoteliale si inducerea chemotaxiei neutrofilelor. Din acest motiv, tratamentul acestor afectiuni include si inhibitori ai TNF-α:  fie anticorpi monoclonali anti- TNF-α (infliximab, adalimubab), fie proteine de fuziune anticorp-receptor, respectiv TNFRII-IgG1 (etanercept)⁵.

Nivelul TNF-α poate fi utilizat in diagnosticarea unor afectiuni imune si in monitorizarea tratamentelor doar in corelatie cu date clinice si paraclinice complementare².

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial².

Specimen recoltat - sange venos².

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator².

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser².

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian; probe care nu au sosit la laborator congelate².

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare cat mai repede dupa formarea completa a coagulului, iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate².

Stabilitate proba - serul este stabil 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati².

Metoda – metoda imunoenzimatica EIA².

Valori de referinta¹ – < 8.1pg/ml².

Interpretarea rezultatelor

Niveluri crescute de TNF-α se inregistreaza in sepsis, traumatisme, boli autoimune si inflamatorii cronice (artrita reumatoida, spondilita ankilopoetica, boala Crohn, psoriazis), boli infectioase si rejetul de grefa².

Bibliografie

 1. Hans D. Volk, Gernot Keyser, Gerd R. Burmester. Cytokines and Cytokine Receptors. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany,1 ed. 1998, 764-772.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog

3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Tumor Necrosis Factor-α. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

4. Magda Negru. Inflamatia. In Esentialul in Reumatologie. Editura Amaltea, 2007, 56.

5. Richard A. McPetersen, Matthew R. Pincus. Immunology and immunopathology. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods- Sauders Elsevier 21st-Ed 2007, 867.