Componenta C1 este un complex proteic format din 3 molecule: C1q, C1r si C1s asociate necovalent impreuna cu ioni de Ca²⁺. C1q este o proteina de 400 kD formata din 18 catene polipeptidice, cu regiuni in triplu helix si regiuni globulare, la nivelul carora se gasesc situsurile de legare cu imunoglobulinele. C1q interactioneaza prin domeniul sau globular cu domenii specifice ale IgG si IgM numai daca acestea formeaza complexe imune. C1q nu are activitate proteazica si se asociaza cu 2 molecule C1r si 2 C1s, in prezenta Ca²⁺. In mod normal, activarea spontana a complexului C1s – C1r este stopata de un factor inhibitor – C1 inh (inhibitor de serin proteaza). In urma atasarii complexului antigen – anticorp, C1q sufera o modificare conformationala care duce la eliberarea C1 – inh si la activarea autocatalitica a unei molecule de C1r.

O serie de molecule, cum ar fi: proteina C reactiva, β amiloidul, heparina, unele bacterii gram negative, virusuri, mycoplasme, protozoare, componente celulare (ADN, membrana mitocondriala, filamente de citoschelet) au de asemenea capacitatea de a activa complementul pe calea clasica prin interactiunea directa cu componenta C1q.

Deficientele congenitale de la nivelul componentelor C1-C4 duc la incapacitatea de a genera peptide  necesare eliminarii complexelor imune, de a atrage neutrofile sau de a genera activitate catalitica. Acesti pacienti au susceptibilitate crescuta la infectii cu microorganisme incapsulate si pot prezenta, de asemenea, simptome care sugereaza o boala autoimuna^1;2;4;5.

Recomandari pentru determinarea C1q:

-diagnosticul deficientei C1;

-investigarea pacientilor cu absenta complementului (CH50)⁵.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)³.

Specimen recoltat – sange venos³.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator³.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare³.

Cantitate recoltata - 1 mL³.

Cauze  de respingere a probei - specimen intens hemolizat/lipemic/contaminat bacterian³.

Stabilitate proba – complementul se deterioreaza la temperatura camerei; daca proba nu se poate lucra imediat (2h), plasma separata si pastrata in tuburi inchise ermetic va fi congelata la -70ºC  pana se efectueaza testul³.

Metoda –imunodifuzie radiala³.

Valori de referinta - 5,0 – 25,0 mg/dL³. 

Interpretarea rezultatelor

Valorile scazute ale complementului pot fi cauzate de deficiente mostenite, dobandite sau ca urmare a consumului de complement din bolile infectioase sau autoimune.

Deficienta mostenita de C1 este rara. Deficitul de C1 este asociat cu o incidenta crescuta a bolilor cu complexe imune (lupus eritematos sistemic, polimiozita, glomerulonefrita si purpura Henoch-Schonlein). LES este manifestarea cea mai comuna de deficienta de C1, iar manifestarile clinice nu se deosebesc de cele din LES fara deficit de complement, insa varsta de debut este de multe ori inainte de pubertate.

Niveluri scazute de C1 au fost, de asemenea, raportate la pacientii cu niveluri anormale de imunoglobuline (hipogamaglobulinemie Bruton, hipogamaglobulinemie forma comuna si imunodeficienta severa combinata), dar acest lucru este cel mai probabil cauza unui catabolism crescut.

Masurarea activitatii C1q este un indicator al prezentei componentei C1. Absenta C1q in prezenta unor valori normale ale C3 si C4 sunt in concordanta cu o deficienta C1. Niveluri scazute de C1q in prezenta unor valori scazute de C4 si normale de C3 pot indica prezenta unui inhibitor dobandit (autoanticorpi) pentru C1 esteraza.

Proteinele complementului pot creste tranzitoriu ca urmare a raspunsului de faza acuta la inflamatie sau infectie, valorile revenind la normal dupa incetarea procesului patologic^1;2;4;5.

Bibliografie

1. Frances Fischbach, Total hemolytic complement (CH50). In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 7 Ed., 2009, 617-621.

2. H. Davis Massey, Richard A. McPherson. Mediators of Inflammation: Complement, Cytokines, and Adhesion Molecules. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods, Saunders-Elsevier, 21st Edition, 849-852.

3. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2011. Ref Type: Catalog.

4. Lothar Thomas. The complement system. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 794-805.

5. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Test Catalog. C1q Complement, Functional, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.

Informatii generale

Complementul este un sistem de aproximativ 20 de proteine si glicoproteine plasmatice (10% din totalul globulinelor serice), ce produce un raspuns rapid si mult amplificat la un stimul declansator, prin activarea in cascada a componentelor sale. In urma clivajul proteolitic se produc multiplii mediatori ai inflamatiei cu rol in reglarea sistemului imun. Componentele complementului se activeaza prin 3 cai: calea clasica, calea alterna si calea lectinelor ce foloseste o proteina serica denumita mannose-binding lectin (MBL).

Calea clasica a complementului este compusa dintr-o serie de proteine care sunt activate ca raspuns la prezenta de complexe imune ce contin IgM, IgG1, IgG2 sau IgG3. O serie de molecule, cum ar fi: proteina C reactiva, β amiloidul, heparina, unele bacterii gram negative, virusuri, mycoplasme, protozoare, componente celulare (ADN, membrana mitocondriala, filamente de citoschelet) au de asemenea capacitatea de a activa complementul pe calea clasica prin interactiunea directa cu componenta C1q.

Componenta C1 este un complex proteic format din 3 molecule: C1q, C1r si C1s asociate necovalent impreuna cu ioni de Ca²⁺. C1q este o proteina de 400 kD formata din 18 catene polipeptidice, cu regiuni in triplu helix si regiuni globulare, la nivelul carora se gasesc situsurile de legare cu imunoglobulinele. C1q interactioneaza prin domeniul sau globular cu domenii specifice ale IgG si IgM numai daca acestea formeaza complexe imune. C1q nu are activitate proteazica si se asociaza cu 2 molecule C1r si 2 C1s, in prezenta Ca²⁺. In mod normal, activarea spontana a complexului C1s – C1r este stopata de un factor inhibitor – C1 inh (inhibitor de serin proteaza). In urma atasarii complexului antigen – anticorp, C1q sufera o modificare conformationala care duce la eliberarea C1 – inh si la activarea autocatalitica a unei molecule de C1r.

Fragmentul C1r are activitate serin-proteazica si activeaza C1s. Acesta are activitate esterazica si cliveaza componenta C4 in doua fragmente: unul mic, C4a (o anafilatoxina eliberata in ser),  si unul mare, C4b, ce ramane atasat de activatorul sau. In prezenta ionilor de Mg²⁺, C4b leaga C2 care este clivat, la randul sau,  in doua fragmente: cel mare, C2a, ramane legat pe C4b si constituie complexul C4b2a, denumit convertaza  C3, iar cel mic, C2b, este eliberat in plasma.

Clivarea lui C3 este evenimentul central al fixarii complementului, pe calea clasica sau alterna. C4b2a (convertaza lui C3), prin componenta sa enzimatica C2a, formeaza doua pepetide: C3a, anafilatoxina, si C3b, principala opsonina a serului. Fiecare unitate C1qrs4b2a (convertaza C3) poate atasa si cliva sute de molecule C3, deoarece C3 are o concentratie plasmatica crescuta. Majoritatea moleculelor de C3b raman in plasma si au rol opsonizant. Restul se leaga la complexul C4b2a si formeaza urmatoarea unitate catalitica, C4b2a3b, convertaza C5. Aceasta enzima cliveaza substratul in doua subunitati: C5a si C5b. Fragmentul mare C5b se fixeaza pe membrana celulara, ataseaza C6 si initiaza formarea complexului de atac membranar. In prezenta lui C7 se formeaza complexul C5b67, cu proprietati amfifile, care se leaga de fosfolipidele membranare.  La acesta se adauga compomentele C8 si C9 constituindu-se astfel un complex macromolecular C5b6789, asemanator unui canal, cu suprafata externa hidrofoba si un ax central hidrofil. Rezultatul final al cascadei de activare este formarea unui complex de liza membranara (MAC), care permite intrarea rapida a cationilor (Ca²⁺, Na⁺) si a apei, distrugerea celulara cu eliberarea de histamina prin degranularea mastocitelor si plachetelor, cresterea permeabilitatii vasculare, contractia muschilor netezi si liza unor virusuri.  

Complexele imune nu sunt capabile sa activeze cascada complementului in absenta unor componente ale complementului cum ar fi C1, C2, C3, C4. Pacientii cu deficiente de C5, C6, C7, C8 si C9 nu pot forma MAC si au o sensibilitate crescuta la infectiile bacteriene.

Determinarea CH100 este un test screening pentru bolile asociate cu hipocomplementemie; evalueaza  in principal calea clasica a complementului si cuantifica complementul seric functional total^1;2;4;5;6.

Recomandari pentru determinarea CH100 – primul test screening pentru evaluarea deficientelor congenitale ale componentelor complementului; evaluarea si monitorizarea LES (lupus eritematos sistemic); evaluarea activitatii complementului in cazul bolilor cu complexe imune: vasculite generalizate, glomerulonefrite, artrita reumatoida, crioglobulinemie^4;5,6.

Pregatire pacient – à jeun (pe nemancate)³.

Specimen recoltat – sange venos³.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator³.

Prelucrare necesara dupa recoltare – se separa serul prin centrifugare³.

Cantitate recoltata - 1 mL³.

Cauze  de respingere a probei - specimen intens hemolizat/lipemic/contaminat bacterian³.

Stabilitate proba – complementul se deterioreaza la temperatura camerei; daca proba nu se poate lucra imediat (2h), serul se pastreaza in tuburi inchise ermetic,  congelate la  -70ºC pana se efectueaza testul³.

Metoda – EIA³.

Valori de referinta - 40 – 200 U/ml ³. 

Interpretarea rezultatelor

Un nivel normal de CH100 indica faptul ca toate componentele de la C1 la C9 sunt prezente, dar, cu toate acestea, chiar si in prezenta unei concentratii normale, valorilor absolute ale unor componente (de exemplu, C3 si C4) pot fi semnificativ (50 – 80%) mai mici decat nivelele de referinta, fara a afecta insa activitatea complementului. Acest lucru se datoreaza faptului ca, in mod normal, in ser exista concentratii in exces de C3 si C4.

Nivele nedetectabile se gasesc la pacientii cu diferite deficiente ale componentelor complementului. Acestia nu pot genera peptide chemotactice si prezinta risc crescut de infectii bacteriene recurente cu microorganisme incapsulate. De asemenea pot prezenta simptome care sugereaza o boala autoimuna.

Concentratii scazute se intalnesc in boli infectioase si autoimune datorita consumului complementului ca urmare a procesului de fixare. Astfel, persoanele cu afectiuni reumatismale, in special cele cu forme active si complexe imune circulante prezente, au concentratii plasmatice reduse de complement. Nivelul scazut in ser al complementului hemolitic total, dar si al fractiunilor C1q, C3 si C4 sunt semnalate la o parte semnificativa a bolnavilor cu LES in puseu si atunci cand exista o afectare renala. Hipocomplementemia severa este considerata un indicator precoce al unui puseu de LES.

Proteinele complementului pot creste tranzitoriu ca urmare a raspunsului de faza acuta la inflamatie sau infectie, valorile revenind la normal dupa incetarea procesului patologic^1,4,6.

Limite si interferente

CH100 poate fi utilizat pentru evaluarea integritatii caii clasice (prezenta componentele C1-C9), dar pentru monitorizarea specifica a modificarilor concentratiilor componentelor complementului sunt necesare determinari suplimentare de C3 si C4.

Factorii caii alternative nu pot fi detectati si din acest motiv este necesara efectuarea unor teste specifice de determinare a nivelelor individuale de componente ale complementului.

Deoarece acesta este un test functional, rezultatele sunt dependente de modul de transport si depozitare a probei^4;6.

Bibliografie

1. Frances Fischbach, Total hemolytic complement (CH50). In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 7 Ed., 2009, 617-621.

2. H. Davis Massey, Richard A. McPherson. Mediators of Inflammation: Complement, Cytokines, and Adhesion Molecules. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods, Saunders-Elsevier, 21st Edition, 849-852.

3. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

4. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Complement, Total, Serum Profile. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

5. Lothar Thomas. The complement system. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 794-805.

6. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Test Catalog. Complement, Total, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication

Mannose binding lectin (MBL) este o glicoproteina polimorfa care activeaza complementul dupa legarea specifica, dependenta de calciu, a manozei si a N-acetil glucozaminei¹. Este implicata in cea de a treia cale de activare a complementului, recent descrisa sub denumirea de calea lectinelor².

MBL face parte din familia colectinelor, proteine ce sunt caracterizate prin prezenta in aceeasi subunitate atat a unor structuri colagenice cat si a unor domenii de lectine.

Este sintetizata in ficat si este asemanatoare din punct de vedere structural cu fractiunea C1q. Forma circulanta (functionala) este alcatuita din oligomeri ai unor subunitati care sunt asociate cu o serin proteaza (MASP); sunt descrise 2 serin proteaze care leaga MBL si care sunt similare din punct de vedere structural si functional cu C1r si C1s^3;4.

MBL are o afinitate crescuta pentru structuri repetitive de carbohidrati ce contin manoza (carbohidrati „patogenici”) de pe suprafata a numeroase microorganisme; in acelasi timp proteina nu recunoaste carbohidrati cum ar fi galactoza si acidul sialic ce reprezinta zaharuri terminale exprimate pe glicoproteinele mamiferelor. Datorita acestor proprietati, MBL este capabila sa discrimineze self-ul de non-self. Studiile au raportat ca MBL reactioneaza cu o varietate larga de bacterii Gram pozitive si Gram negative acapsulare, virusuri, levuri, mycobacterii, paraziti si protozoare^2;3.

Dupa recunoasterea carbohidratului ligand MBL adopta o modificare conformationala care conduce la activarea celor doua serin-proteaze MASP-1 si MASP-2. Dupa activare, MASP-2 cliveaza C4 pentru a genera aceeasi C3 convertaza (C4b2a) din calea clasica. MASP-1 are capacitatea de a cliva C3, sugerand ca ar putea provoca direct activarea caii alterne. Dupa formarea C3 convertazei, activarea complementului decurge in acelasi fel ca pe calea clasica, cu posibila recrutare si a caii alterne^2;5.

Legarea MBL de agentii patogeni si activarea complementului conduce la liza microorganismelor si la eliminarea rapida a acestora prin celulele fagocitare ale sistemului imun (granulocite, monocite/macrofage). A fost descrisa o interactiune intre MBL legata de membranele tinta si un receptor specific de pe suprafata acestor celule care faciliteaza indepartarea microorganismelor (opsonizare) ^2;3.

Calea lectinelor mai poate fi activata de catre unele complexe antigen-anticorp. Astfel, s-a demonstrat ca o fractiune a moleculelor IgG careia ii lipsesc reziduurile de galactoza terminala (IgG-G0), cum este cea intalnita in plasma pacientilor cu poliartrita reumatoida, are proprietatea de a interactiona cu  MBL si activa complementul.

Se pare ca reglarea caii lectinelor este mediata de catre C1 inhibitor si alfa2-macroglobulina².

Recent a fost depistata si a o activitate anti-tumorala a MBP denumita citotoxicitate mediata celular dependenta de mannose-binding lectin (MDCC). Aceasta activitate nu necesita activarea complementului ci implicarea unor celule imune. S-a demonstrat de asemenea ca MBP este exprimata selectiv la nivelul celulelor epiteliale din intestinul subtire, fapt ce sugereaza ca aceasta proteina detine un rol important de aparare locala a gazdei¹.

Deoarece MBL apartine celor mai importante componente ale raspunsului imun, un deficit al acestei  proteine de faza acuta este asociat cu o activitate opsonofagocitica redusa si in consecinta cu o predispozitie crescuta pentru infectii recurente rezistente la tratament. Nivelurile serice scazute de MBL sunt conditionate genetic^3.

Gena care codifica MBL este situata pe cromozomul 10, contine 4 exoni si  prezinta 4 alele (variante genetice) care influenteaza semnificativ concentratia serica de MBL: tipul MBL salbatic denumit alela A  si 3 forme mutante B, C, D. Formele B, C, D rezulta ca urmare a unor mutatii punctiforme inactivatoare la nivelul exonului 1 al genei MBL; proteinele formeaza mai greu oligomeri si astfel prezinta o activitate redusa de activare a complementului. O treime din populatia Europei Centrale este heterozigota pentru cel putin una din aceste mutatii, ceea ce se poate corela cu o predispozitie crescuta la infectii. Defectele homozigote (BB, CC, DD) apar la 0,3% din populatia europeana si au drept consecinta un deficit aproape complet de MBL. Au mai fost descrise 2 polimorfisme in zona reglatoare a promotorului genei MBL care de asemenea cauzeaza un nivel seric scazut de MBL si sunt responsabile de efectele clinice^3;4.

MBL induce si fagocitoza materialului celular apoptotic si a complexelor imune. In deficitul de MBL resturile celulare nefagocitate se acumuleaza si sunt o sursa de autoantigene. In plus se accepta faptul ca pacientii cu deficit de MBL pot fi infectati cu agenti patogeni care joaca rol in patogeneza bolilor autoimune induse de acestia. La pacientii cu lupus eritematos sistemic, artrita reumatoida sau sindrom Sjögren s-au gasit niveluri scazute de MBL si acesti pacienti sunt mai frecvent purtatori de mutatii in gena MBL.

Doar nivelurile scazute de MBL sunt relevante pentru un defect de imunitate; concentratiile crescute indica o infectie activa. Tratamentele de substitutie cu concentrate de MBL recombinate sau obtinute din plasma se afla inca in stadiul de testare clinica. Pacientii cu niveluri scazute de MBL ar trebui sa primeasca vaccinari profilactice, mai ales fata de virusurile gripale, Haemophilus influenzae si Streptococcus pneumoniae³.

Recomandari pentru determinarea MBL - evaluarea pacientilor (copii sau adulti) cu istoric de infectii recurente, mai ales in prezenta unui status imun aparent normal (formula leucocitara normala, imunoglobuline serice normale) ^3;4.

Pregatire pacient - à jeun³.

Specimen recoltat - sange venos³.

Recipient de recoltare - vacutainer fara anticoagulant, cu/fara gel separator³.

Cantitate recoltata - minim 0.5 mL ser³.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, icteric, lipemic sau contaminat bacterian³.

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa serul prin centrifugare si se transporta in conditii de refrigerare³.

Stabilitate proba - serul este stabil 1 saptamana la 4-8°C³.

Metoda - ELISA³.

Valori de referinta - >450 ng/mL³.

Interpretarea rezultatelor

Un nivel scazut de MBL in ser (<450 ng/mL) se asociaza cu o predispozitie crescuta pentru   infectii cu bacterii si fungi (mai ales Candida albicans) datorita defectelor functionale ale complementului.

Un defect MBL poate fi de asemenea cauza unei eliminari virale scazute sau prelungite (de exemplu in cazul infectiilor cu virus herpetic tip 2).

Spre deosebire de defectele  homozigote clinic evidente (MBL in ser <50 ng/mL), cele heterozigote se exprima clinic numai in contextul unor boli de baza sau tratamente (infectii cronice, radioterapie, chimioterapie, terapie imunosupresoare) sau in asociere cu alte anomalii innascute ale sistemului imun (deficit de imunoglobuline sau de subclase IgG, alele C4 nule). Tablourile clinice tipice sunt candidoza recidivanta sau infectiile bacteriene, ca de exemplu infectiile agresive cu pneumococ sau infectiile recurente de cai respiratorii³.

Limite si interferente

MBL este o proteina de faza acuta indusa in cursul unei infectii; daca testarea se efectueaza in aceasta situatie este posibil ca un deficit latent de MBL sa fie mascat. De aceea, in cazul unui rezultat normal sau aflat in zona de granita (450-1500 ng/mL), in prezenta unei suspiciuni clinice de deficit se recomanda testarea genetica pentru MBL deoarece aceasta nu este influentata de activitatea imuna³.

Identificarea unui deficit MBL nu exclude alte etiologii care ar predispune la o susceptibilitate crescuta la infectii⁴.

Bibliografie

1. Francesco Dati & Erwin Metzmann. Complement System. In Proteins Laboratory Testing and Clinical Use, Media Print Taunusdruck GmbH, Frankfurt am Main; 2005, 29-30.

2. H. Davis Massey, Richard A. McPherson. Mediators of Inflammation: Complement, Cytokines, and Adhesion Molecules. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods, Saunders- Elsevier, 21st Edition, 852.

3. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.

4. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories.Test Catalogs and Guides. Mannose-Binding Lectin, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication

5. Terry W. Du Clos, Carolyne Mold. Complement and complement deficiencies. In Clinical Immunology. Principles and Practice, Mosby, Elsevier, Third Edition, 2008, 308.

C1 inhibitor esteraza (C1-INH) este o proteina polimorfa inalt glicozilata care apartine familiei inhibitorilor de serin proteaze numiti serpine. Contine un singur lant polipeptidic cu 478 aminoacizi si are o masa moleculara de ~105 KDa.

C1-INH este un inhibitor major al factorului XII activat, de asemenea inactiveaza plasmina, factorul XI si kalicreina si constituie singurul inhibitor al componentelor complementului C1r si C1s. Astfel, aceasta proteina controleaza nivelul activarii C3 prin impiedicarea formarii C3 convertazei (C4bC2a).

Pe de alta parte, C1-INH reprezinta un reactant de faza acuta, productia sa fiind stimulata de interleukina-6, interferonul-α si interferonul-γ¹.

Deficitul de C1-INH conduce la o activare inadecvata a fractiunii C1 si la eliberarea consecutiva din C2 a unui peptid cu activitate asemanatoare kininei care creste permeabilitatea vasculara. Acest deficit se traduce clinic prin aparitia angioedemului (ereditar sau dobandit)⁴.

Angioedemul ereditar este o afectiune cu transmitere autozomal-dominanta. Cea mai obisnuita forma de boala (tipul I, 85% dintre pacienti) este caracterizata printr-o sinteza redusa de C1-INH (cu 70-95% fata de valorile normale) asociata cu scaderea fractiunilor C4 si C2. In tipul II de boala, mai rar, se sintetizeaza o varianta de proteina anormala, astfel ca activitatea C1-INH este redusa, insa la determinarea antigenului (proteinei) se obtin valori in intervalul de referinta sau chiar crescute; C2 si C4 sunt de asemenea scazute. Conform unor studii mai noi, bradikinina ar fi principalul mediator al angioedemului⁶.

Din punct de vedere clinic nu se poate face o distinctie intre cele 2 tipuri. Boala debuteaza in copilarie sau adolescenta cu episoade recurente de tumefieri subcutanate si/sau submucoase, nedureroase, nepruriginoase si necomprimabile. Episoadele sunt autolimitate; se remit de obicei in decurs de 2-5 zile. Atacurile sunt variabile ca frecventa, severitate, durata, localizare; factorii declansatori sunt insufucient cunoscuti. Cel mai frecvent sunt afectate extremitatile, fata, organele genitale, tracturile respirator si gastrointestinal. Atacurile intestinale sunt adesea asociate cu voma si diaree; cele laringiene pot conduce la obstructii respiratorii cu potential letal. Atacurile recurente se produc continuu in decursul vietii si pot afecta zone multiple sau pot progresa de la o zona la alta. Terapia de lunga durata a angioedemului ereditar include administrarea de androgeni atenuati de tipul danazolului si stanozolului care cresc concentratiile serice de C1-INH normal in ambele tipuri de boala^3;6.

Exista si forme dobandite de angioedem asociate cu deficit de C1-INH descrise mai ales la pacienti varstnici cu boli limfoproliferative, boli autoimune (in special lupus eritematos sistemic si hipereozinofilie), diverse neoplazii, caracterizate prin dezvoltarea de anticorpi anti-C1-INH. Uneori episoadele de angioedem pot preceda aparitia bolilor limfoproliferative. Alte forme de angioedem dobandit sunt: angioedemul alergic (mediat de histamina mastocitara eliberata in urma unui mecanism ce implica IgE), angioedemul indus de inhibitorii enzimei de conversie (frecventa 0.1-0.5% la pacientii hipertensivi tratati cu aceste preparate care cresc nivelul seric de bradikinina), angioedemul pseudoalergic (indus de inhibitorii de ciclooxigenaza) si angioedemul idiopatic (diagnostic de excludere; ex. angioedemul ce insoteste uneori urticaria cronica)^3;5;6.

Recomandari pentru determinarea C1- INH (activitate) - diagnosticul si monitorizarea angioedemului ereditar⁴.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial².

Specimen recoltat - sange venos².

Recipient de recoltare - vacutainer cu citrat de Na 0.105 M (1/9) (capac bleu/verde)².

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul ².

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, coagulat sau un vacutainer care nu este plin; probe care nu au sosit la laborator congelate².

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa plasma prin centrifugare cat mai repede dupa recoltare, iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate².

Stabilitate proba - plasma este stabila 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati².

Metoda – cromogena².

Valori de referinta - 70-130%².

Interpretarea rezultatelor

Obtinerea unor valori scazute (<10-35%) este sugestiva pentru angioedemul ereditar (ambele forme). Pacientii cu angioedem dobandit vor asocia la nivelul redus de C1-INH o valoare scazuta de C1q ⁴.

Bibliografie

1. Francesco Dati & Erwin Metzmann. The Complement System. In Proteins Laboratory Testing and Clinical Use, Media Print Taunusdruck GmbH, Frankfurt am Main; 2005, 29.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Complement C1 Esterase Inhibitor, Functional. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

4. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Test Catalog: C1 Esterase (C1ES) Inhibitor Functional Assay, Serum. Ref type: Internet Communication.

5. Mihai Patrasescu. Angioedemul ereditar – o problema medicala potential severa. In Stetoscop nr.68, 2007.

6. Terry W. Du Clos, Carolyne Mold. Complement and complement deficiencies. In Clinical Immunology. Principles and Practice, Mosby, Elsevier, Third Edition, 2008, 318-319.

C1 inhibitor esteraza (C1-INH) este o proteina polimorfa inalt glicozilata care apartine familiei inhibitorilor de serin proteaze numiti serpine. Contine un singur lant polipeptidic cu 478 aminoacizi si are o masa moleculara de ~105 KDa.

C1-INH este un inhibitor major al factorului XII activat, de asemenea inactiveaza plasmina, factorul XI si kalicreina si constituie singurul inhibitor al componentelor complementului C1r si C1s. Astfel, aceasta proteina controleaza nivelul activarii C3 prin impiedicarea formarii C3 convertazei (C4bC2a).

Pe de alta parte, C1-INH reprezinta un reactant de faza acuta, productia sa fiind stimulata de interleukina-6, interferonul-α si interferonul-γ¹.

Deficitul de C1-INH conduce la o activare inadecvata a fractiunii C1 si la eliberarea consecutiva din C2 a unui peptid cu activitate asemanatoare kininei care creste permeabilitatea vasculara. Acest deficit se traduce clinic prin aparitia angioedemului (ereditar sau dobandit)⁴.

Angioedemul ereditar este o afectiune cu transmitere autozomal-dominanta. Cea mai obisnuita forma de boala (tipul I, 85% dintre pacienti) este caracterizata printr-o sinteza redusa de C1-INH (cu 70-95% fata de valorile normale) asociata cu scaderea fractiunilor C4 si C2. In tipul II de boala, mai rar, se sintetizeaza o varianta de proteina anormala, astfel ca activitatea C1-INH este redusa, insa la determinarea antigenului (proteinei) se obtin valori in intervalul de referinta sau chiar crescute; C2 si C4 sunt de asemenea scazute. Conform unor studii mai noi, bradikinina ar fi principalul mediator al angioedemului⁶.

Din punct de vedere clinic nu se poate face o distinctie intre cele 2 tipuri. Boala debuteaza in copilarie sau adolescenta cu episoade recurente de tumefieri subcutanate si/sau submucoase, nedureroase, nepruriginoase si necomprimabile. Episoadele sunt autolimitate; se remit de obicei in decurs de 2-5 zile. Atacurile sunt variabile ca frecventa, severitate, durata, localizare; factorii declansatori sunt insufucient cunoscuti. Cel mai frecvent sunt afectate extremitatile, fata, organele genitale, tracturile respirator si gastrointestinal. Atacurile intestinale sunt adesea asociate cu voma si diaree; cele laringiene pot conduce la obstructii respiratorii cu potential letal. Atacurile recurente se produc continuu in decursul vietii si pot afecta zone multiple sau pot progresa de la o zona la alta. Terapia de lunga durata a angioedemului ereditar include administrarea de androgeni atenuati de tipul danazolului si stanozolului care cresc concentratiile serice de C1-INH normal in ambele tipuri de boala^3;6.

Exista si forme dobandite de angioedem asociate cu deficit de C1-INH descrise mai ales la pacienti varstnici cu boli limfoproliferative, boli autoimune (in special lupus eritematos sistemic si hipereozinofilie), diverse neoplazii, caracterizate prin dezvoltarea de anticorpi anti-C1-INH. Uneori episoadele de angioedem pot preceda aparitia bolilor limfoproliferative. Alte forme de angioedem dobandit sunt: angioedemul alergic (mediat de histamina mastocitara eliberata in urma unui mecanism ce implica IgE), angioedemul indus de inhibitorii enzimei de conversie (frecventa 0.1-0.5% la pacientii hipertensivi tratati cu aceste preparate care cresc nivelul seric de bradikinina), angioedemul pseudoalergic (indus de inhibitorii de ciclooxigenaza) si angioedemul idiopatic (diagnostic de excludere; ex. angioedemul ce insoteste uneori urticaria cronica)^3;5;6.

Recomandari pentru determinarea C1- INH (activitate) - diagnosticul si monitorizarea angioedemului ereditar⁴.

Pregatire pacient - à jeun (pe nemancate) sau postprandial².

Specimen recoltat - sange venos².

Recipient de recoltare - vacutainer cu citrat de Na 0.105 M (1/9) (capac bleu/verde)².

Cantitate recoltata - cat permite vacuumul ².

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, coagulat sau un vacutainer care nu este plin; probe care nu au sosit la laborator congelate².

Prelucrare necesara dupa recoltare - se separa plasma prin centrifugare cat mai repede dupa recoltare, iar proba va fi imediat congelata la -20°C; probele recoltate in afara punctelor laboratorului vor fi transportate in recipientul destinat probelor congelate².

Stabilitate proba - plasma este stabila 1 luna la -20°C; nu decongelati/recongelati².

Metoda – nefelometrica².

Valori de referinta - 210 -390 mg/L².

Interpretarea rezultatelor

Obtinerea unor valori scazute (<10-35%) este sugestiva pentru angioedemul ereditar (ambele forme). Pacientii cu angioedem dobandit vor asocia la nivelul redus de C1-INH o valoare scazuta de C1q ⁴.

Bibliografie

1. Francesco Dati & Erwin Metzmann. The Complement System. In Proteins Laboratory Testing and Clinical Use, Media Print Taunusdruck GmbH, Frankfurt am Main; 2005, 29.

2. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Complement C1 Esterase Inhibitor, Functional. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

4. Mayo Clinic/Mayo Medical LaboratoriesTest Catalogs and Guides. Test Catalog: C1 Esterase (C1ES) Inhibitor Functional Assay, Serum. Ref type: Internet Communication.

5. Mihai Patrasescu. Angioedemul ereditar – o problema medicala potential severa. In Stetoscop nr.68, 2007.

6. Terry W. Du Clos, Carolyne Mold. Complement and complement deficiencies. In Clinical Immunology. Principles and Practice, Mosby, Elsevier, Third Edition, 2008, 318-319.