facebook

Diagnosticul de laborator al infecţiilor genitale produse de Chlamydia trachomatis şi Mycoplasme

Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Infecţiile genitale cu Chlamydia trachomatis constituie o problema majoră de sănătate, cu peste 50 milioane de cazuri noi pe an în întreaga lume.
Chlamydia trachomatis este bacteria cea mai frecvent implicată în producerea bolilor cu transmitere sexuala.
La femei, în foarte multe cazuri infecţia evoluează asimptomatic sau cu simptome discrete ce trec neobservate. În lipsa diagnosticului şi a tratamentului adecvat infecţia poate progresa spre o inflamaţie cronică severă ce poate conduce la artrită, infertilitate, sarcină extrauterină, avort spontan şi naştere prematură. Simptomele ce pot alerta femeia sunt: scurgeri vaginale, disurie (jena la urinat), dismenoree (dureri menstruale), neregularitaţi ale ciclului menstrual, sângerari dupa actul sexual, durere pelvină, durere lombară, infertilitate. Atunci când infecţia survine la femeile gravide exista riscul de a da naştere unor copiii ce pot dezvolta conjunctivita şi pneumonie.
La barbati Chlamydia trachomatis constituie cea mai frecventa cauză de uretrită non-gonococică şi de uretrită postgonococică după tratamentul cu penicilina. Simptomele cele mai frecvente sunt: disuria (care este mai puţin intensă decât în gonoree) însotiţă doar rareori de o scurgere uretrală. La barbaţii tineri, sub 35 ani, Chlamydia trachomatis constituie cea mai frecventă cauză de epididimită (inflamaţia epididimului). Se manifestă clinic prin congestie şi mărire de volum a scrotului, de obicei pe o singură parte, însoţită de durere locală, scurgere uretrală şi disurie. Sunt de asemenea posibile şi infecţii ale prostatei precum şi ale rectului.
Transmiterea acestor infecţii este favorizată de practicarea actului sexual neprotejat, de existenţa partenerilor sexuali multipli şi de promiscuitatea sexuală.
Pentru o perioada îndelungata de timp, cultura celulara a constituit metoda de referinţă în diagnosticul de laborator al infecţiei chlamydiene. Totuşi, metoda fiind foarte scumpă şi implicând o tehnica laborioasă, s-a simţit nevoia apariţiei unor alte teste, care să dea rezultate comparabile.
Astfel, detectarea imunoenzimatica a antigenului Chlamydia constituie o alternativă mai putin costisitoare la cultura celulară. Antigenul Chlamydia (un element component al bacteriei) este extras din probele recoltate din colul uterin (obligatoriu endocol la femei!), uretra sau din primul jet de urina la barbati. El poate fi detectat în mai puţin de trei ore.
Prelevarea probelor se realizează în cabinetele de ginecologie şi urologie, de către un personal bine instruit. Deoarece testul nu depinde de existenţa în probă a unor organisme vii, nu sunt necesare condiţii speciale de transport şi de păstrare a probelor, acestea putând fi recoltate şi în afara laboratorului.
De menţionat este şi metoda de detectare a ADN-ului bacterian prin biologie moleculara – PCR (Polymerase Chain Reaction) care deşi este scumpă va fi introdusă probabil şi în laboratoarele din România datorită sensibilitaţii analitice înalte. Exista posibilitatea detectării simultane, prin tehnica PCR atât a ADN-ului chlamydian cât si al gonococului, tehnică utilă datorită asocierii frecvente a acestor doi patogeni în infecţiile urogenitale.
Testele serologice (detectarea în serul pacienţilor a anticorpilor specifici) constituie un instrument non-invaziv de diagnosticare al infecţiei cu Chlamydia trachomatis. Prezenţa anumitor anticorpi poate indica stadiul infecţiei. Astfel, prezenţa anticorpilor de tip Ig A se asociază cu o infecţie activă, fie că este vorba de o infecţie primară, cronică sau reinfecţie.
Cealaltă categorie de infecţii genitale, care constituie subiectul acestui articol, este produsă de micoplasme (Mycoplasma hominis si Ureaplasma urealyticum), – microorganisme relativ frecvent întâlnite la multe persoane în cadrul florei normale din uretră si vagin. În anumite circumstanţe aceste microorganisme se pot multiplica excesiv şi pot determina infecţii (prin răspunsul inflamator din partea organismului). Infecţia poate fi din punct de vedere clinic asimptomatică sau cu diverse manifestări şi forme clinice de boală.
La barbaţi, Ureaplasma urealyticum determină în special uretrita (a doua cauza de uretrita non-gonococică) şi ocazional prostatita şi epididimita.
La gravide Ureaplasma urealyticum poate duce la corioamniotita şi la ruperea prematura a membranelor, cu risc de infecţie neonatală.
Mycoplasma hominis a fost implicată în producerea endometritelor şi salpingitelor (infecţii ale mucoasei uterine şi a trompelor uterine) şi este asociată cu vaginoza bacteriană.
Incidenţa colonizarii şi a infecţiei cu Mycoplasma hominis, respectiv izolarea acesteia sunt legate de: o activitate sexuala crescută, igiena deficitară, promiscuitate sexuală, colonizarea sau infecţia concomitenta cu alţi agenti infectioşi (gonococ, trichomonas, candida, treponeme), modificari ale ph-ului local în special la nivelul vaginului (prin înlocuirea florei normale cu o alta floră, dar şi prin întrebuinţarea frecventă a unor săpunuri alcaline!).
Infecţia cu micoplasme (asemanator infectiei cu alti agenţi) a fost asociată cu sterilitatea persoanei sau cuplului respectiv. Astfel, de la bărbaţii cu sterilitate s-a izolat frecvent Ureaplasma urealyticum din sperma. La femei, infecţia cu Ureaplasma urealyticum a fost asociată atât cu sterilitatea cât şi cu insuficienţa reproductivă, adică incapacitatea de a da naştere unor copii normali, la termen (avorturi habituale, naşteri premature, subponderabilitate a copiilor la naştere).
În laborator pentru diagnosticarea infecţiilor cu micoplasmele genitale se utilizează truse speciale care asigură cultivarea, identificarea şi titrarea diferenţiată (adică aprecierea cantitativă a microorganismului din probă) a celor doua specii de micoplasme. Se prelevează produse patologice din uretra, col uterin si vagin; este foarte important ca tampoanele recoltate să conţină celule epiteliale deoarece micoplasmele adera la aceste celule. Se mai pot recolta la barbaţi urina primul jet şi sperma. Citirea probelor se face de la caz la caz la 24h sau 48h.
Deoarece aceste microorganisme pot fi prezente atât în flora normală, cât şi ca organisme patogene în cadrul infecţiilor urogenitale, trebuiesc folosite criterii cantitative pentru interpretarea culturilor obtinuţe.
Rezultatul poate fi exprimat astfel: negativ, slab pozitiv sau pozitiv în functie de cantitatea de microorganism izolat, conduita terapeutică fiind stabilită de medicul clinician care ia în considerare şi simptomatologia clinică.

Dr. Cristina Mambet
Sef Laborator – Laboratorul Synevo Bucuresti

Abonează-te la Newsletter