facebook

Elastaza pancreatica in materii fecale

84 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informatii generale

Elastaza pancreatica este o enzima proteolitica cu greutate moleculara de 28 kDa, reprezentand 6% din totalul enzimelor secretate la nivelul pancreasului. Este activata in duoden de catre tripsina si strabate intestinul subtire fara a fi degradata, concentrandu-se in materiile fecale (de 5-6 ori concentratia pancreatica).

In afectiunile pancreatice secretia de elastaza este redusa, rezultand astfel o scadere a concentratiei enzimatice in materiile fecale. In diabetul de tip I se inregistreaza o scadere a elastazei in peste 50% din cazuri, in timp ce doar 35% din bolnavii cu diabet de tip II au nivele scazute de enzima. Determinarea elastazei pancreatice este un test simplu, neinvaziv, fiind un marker important in evaluarea afectiunilor pancreasului exocrin. Deoarece are o specificitate de 90%-100% si o sensibilitate de 93%-98%, aceasta investigatie ii permite clinicianului sa stabileasca un diagnostic rapid si corect1;2;5

Recomandari pentru determinarea elastazei pancreatice – pancreatita cronica; fibroza chistica; carcinoame pancreatice; diabet zaharat de tip I; sindrom Shwachman-Diamond; insuficienta pancreatica de diverse etiologii4.
Specimen recoltat– materii fecale prospete, emise spontan in orice moment al zilei3.
Recipient de recoltare – recipient de unica folosinta pentru materii fecale bine inchis cu capac; este interzisa adaugarea de substante conservante3.

Volumul probei– aproximativ 2g3.
Stabilitate proba7 zile la 2-8°3.
Metoda –  imunoenzimatica (EIA)3.
Valori de referinta – > 200 µg/g materii fecale3.

Interpretarea rezultatelor

Valori  > 200 μg/g materii fecale se inregistreaza atunci cand functia pancreasului exocrin este normala.

Niveluri ale elastazei pancreatice ce variaza intre 100-200 μg/g materii fecale sugereaza o insuficienta pancreatica usoara – moderata.

Deoarece exista o corelatie stransa intre concentratia elastazei si gradul de insuficienta pancreatica, valori < 100 μg/g materii fecale se intalnesc doar in afectiuni severe ale pancreasului1,2.

Limite si interferente

Testul nu este afectat de administrarea unui tratament de substitutie si nu este necesara intreruperea medicatiei.

Testul nu interfera cu prezenta altor enzime  din tractul gastrointestinal.

Elastaza pancreatica nu este degradata la nivelul intestinului subtire si nu este afectata de modificarile de tranzit, concentratia enzimei corespunzand statusului functiei pancreatice1.

 

Bibliografie

1. Genova Diagnostics. Test Catalog. Pancreatic Elastase. www.genovadiagnostics.com. Ref Type: Internet Communication.

2. Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods by Matthew R. Pincus, Richard A. McPherson. Laboratory Diagnosis of Gastrointestinal and Pancreatic Disorders. Ed., 2007, 293.

3. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

4. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Pancreatic Elastase, Fecal. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.

5. Lothar Thomas. Gastrointestinal and pancreatic function. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 414.

Abonează-te la Newsletter