facebook

Histamina în sânge

135 Lei

Informaţii generale

Histamina – (2-[4-imidazolil]etilamina) – este o amină endogenă cu acțiune scurtă, larg distribuită în organism. Este sintetizată din aminoacidul L-histidină sub acțiunea histidin-decarboxilazei de către o varietate mare de celule, în principal de către mastocite, bazofile, neuroni histaminergici și celule enterocromafine. Mastocitele și bazofilele depozitează în granulele citoplasmatice cantități mari de histamină care este eliberată prin degranulare ca răspuns la stimuli imunologici și non-imunologici1.

Histamina își exercită funcțiile prin atașarea de cei patru receptori de suprafață prezenți în diverse țesuturi (H1R, H2R, HR3 și H4R). În reacțiile de hipersensibilitate de tip imediat histamina este implicată în vasodilatație, creșterea permeabilității vasculare, edem, eritem, prurit, contracția musculaturii netede, stimularea fibrelor nociceptive. Alături de acestea, histamina deține roluri în neurotransmitere, imunomodulare, hematopoieză, vindecarea plăgilor, ciclul somn-veghe, etc1;2. La nivelul tractului gastrointestinal histamina este prezentă în concentrații relativ crescute, mai ales în cursul reacțiilor inflamatorii și poate exercita o influență imunomodulatoare într-un număr de afecțiuni cum ar fi: alergia alimentară, intoleranța la histamină, intoxicația cu histamină, bolile inflamatorii intestinale, sindromul de colon iritabil1.

Sunt descrise două căi de metabolizare a histaminei: prin deaminare oxidativă cu ajutorul diaminoxidazei (DAO) și prin metilare de către histamin-N-metiltransferaza (HNMT). Se consideră că DAO este responsabilă de degradarea histaminei extracelulare, în timp ce HNMT intervine asupra histaminei intracelulare1;2. Deficitul DAO genetic sau dobândit este responsabil de apariția intoleranței la histamină, condiție în care există un dezechilibru între histamina acumulată în organism şi capacitatea de degradare a acesteia. Scăderea capacităţii de degradare a histaminei datorită unei activităţi DAO reduse poate determina o serie de manifestări clinice care mimează o reacţie alergică: diaree, cefalee, urticarie, prurit, flushing, simptome rino-conjunctivale, bronhospasm, hipotensiune, aritmii cardiace. Intoleranţa la histamină devine clinic manifestă când organismul este încărcat cu histamină mai mult decât poate cataliza (consum de alimente bogate în histamină, alcool sau medicamente care eliberează histamină sau blochează DAO). Această condiție este identificată prin determinarea activității DAO în ser. Cu toate acestea, în situațiile în care activitatea enzimatică se află în zona de graniţă și este posibil să existente un deficit DAO latent poate fi util să se determine histamina în sânge2;3.

Reacțiile alergice acute reprezintă o cauză frecventă de prezentare în unitățile de primire urgențe. Deși opțiunile terapeutice sunt bine definite nu este întotdeauna clar dacă anumite simptome și semne clinice constituie o anafilaxie ca urmare a eliberării sistemice de mediatori și necesită în consecință un tratament mai agresiv și o monitorizare adecvată. Niveluri crescute de mediatori, cum ar fi histamina și mai puțin triptaza, sunt descrise la aproximativ jumătatea din pacienții care prezintă reacții alergice acute. În unele cazuri, deși este vorba de un sindrom de eliberare de mediatori, tabloul clinic este mai puțin sever, fără hipotensiune și tahicardie. Determinarea histaminei în sânge poate fi utilă în evaluarea pacienților cu reacții alergice acute de severitate variabilă4.

Afecțiunile generate de activarea mastocitară sunt clasificate astfel:

  • primare – mastocitoza sistemică și sindromul de activare mastocitară clonală;
  • secundare – alergii, urticarie fizică, urticarie autoimună cronică, activare mastocitară asociată cu neoplazii sau inflamații cronice;
  • idiopatice – anafilaxia idiopatică, urticaria idiopatică, angioedemul idiopatic, sindromul de activare mastocitară.

Deteminarea histaminei în sânge poate avea un rol adjuvant în diagnosticul și monitorizarea pacienților ce prezintă aceste afecțiuni5.

Recomandări pentru determinarea histaminei în sânge

  • evaluarea pacienților cu simptome și semne de alergie (de exemplu, anafilaxie);
  • test adjuvant pentru diagnosticul și monitorizarea afecțiunilor generate de activarea mastocitară5.

Specimen recoltat – sânge venos3.

Recipient de recoltare – vacutainer cu heparinat de litiu (capac verde)3.

Volum probă – 10 mL sânge heparinat3.

Stabilitate probă – sângele trebuie să ajungă în maxim 24 ore la laboratorul la care se efectuează testul şi în această perioadă se păstrează la temperatura camerei. Este contraindicată refrigerarea probei3.

Cauze de respingere a probei – specimene care au depăşit intervalul de stabilitate, probe refrigerate sau congelate3.

Metodă metodă imunoenzimatică (EIA)3.

Valori de referinţă – <75 ng/mL3.

 

Bibliografie

  1. Smolinska S, Jutel M, Crameri R, O’Mahony L. Histamine and gut mucosal immune regulation. Allergy. 2014 Mar;69(3):273-81.
  2. Maintz L, Novak N. Histamine and histamine intolerance. Am J Clin Nutr. 2007 May;85(5):1185-96.
  3. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2016. Ref Type: Catalog.
  4. Lin RY, Schwartz LB, Curry A, Pesola GR, Knight RJ, Lee HS, Bakalchuk L, Tenenbaum C, Westfal RE. Histamine and tryptase levels in patients with acute allergic reactions: An emergency department-based study. J Allergy Clin Immunol. 2000 Jul;106(1 Pt 1):65-71.
  5. Arup Laboratories. Laboratory Test Directory, 2016. Histamine, Whole Blood. Ref Type: Internet Communication. www.aruplab.com 
Abonează-te la Newsletter