facebook

Imunoglobulina IgD

100 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Imunoglobulina D (IgD) este o proteină cu masă moleculară de 180 kDa, ce reprezintă 0.25% din totalul imunoglobulinelor serice. Este o componentă importantă a proteinelor membranare de pe suprafaţa limfocitelor B la nou-născuţi, fiind de obicei co-exprimată cu o altă categorie de anticorpi (IgM). Rolul IgD membranare nu este pe deplin cunoscut, dar se crede că aceasta este implicată în modularea diferenţierii şi proliferării clonale a limfocitelor B. Forma serică este un monomer cu două lanţuri grele din clasa delta (δ) şi două lanţuri uşoare (k sau λ), ce devine detectabilă abia după vârsta de 6 luni. Concentraţia serică a imunoglobulinei D prezintă valori crescute ca urmare a unor proliferări clonale înregistrate în boli hepatice, infecţii acute sau cronice, afecţiuni autoimune sau la nou-născuţii cu infecţii in utero. Dozarea IgD este cel mai important test în diagnosticul cazurilor rare de mielom multiplu cu proliferare monoclonală IgD3;4;5.

Recomandări pentru determinarea IgD:

• diagnosticul mielomului multiplu de tip IgD;
• evaluarea imunităţii umorale2,4.

Pregătire pacient à jeun (pe nemâncate)1.

Specimen recoltat sânge venos1.

Recipient de recoltare vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator1.

Prelucrare necesară după recoltare probele suspectate a avea crioglobuline se menţin la 37ºC; după ce se produce coagularea, se separă serul prin centrifugare; probele suspectate a avea aglutinine la rece se tratează într-un mod similar1.

Volum probă – minim 0.5 mL ser1.

Cauze  de respingere a probei specimen intens hemolizat sau lipemic1.

Stabilitate probă serul separat este stabil: 7 zile la temperatura camerei; 3 luni la 2-8°C ; 6 luni la – 20°C1.

Metodă dublă imunodifuzie1.

Valori de referinţă – <100 UI/mL1.

Limita de detecţie – 10 UI/mL1.

Interpretarea rezultatelor

IgD monoclonală este prezentă la 1% dintre pacienţii cu mielom. De multe ori aceste proteine se află în concentraţii scăzute şi nu au un vârf maxim cuantificabil pe electroforeza proteinelor serice, dar cu toate acestea, prezenţa lor indică aproape întotdeauna o tulburare malignă, cum ar fi mielomul sau amiloidoza primară.
Un nivel crescut de IgD nu poate fi considerat o dovadă a existenţei unei proteine monoclonale, pentru aceasta fiind necesare analize ulterioare care să facă distincţia între IgD poli- şi monoclonală (imunofixare).
Concentraţii  serice crescute al IgD au fost întâlnite în lepra, tuberculoza, salmoneloza, hepatita infecţioasa, infecţii stafilococice recurente, infecţii virale, malarie, însa relevanţa clinica a tuturor acestor creşteri de anticorpi specifici IgD, dacă există, nu este cunoscută.
Pacienţii imunodeprimaţi pot înregistra nivele crescute de IgD, dar, cum de cele mai  multe ori aceştia prezintă o serie de infecţii oportuniste, nu este clar dacă concentraţiile IgD reflectă imunodeficienţa în sine sau procesul infecţios.
La pacienţii cu boli autoimune a fost raportat un nivel seric IgD crescut, dar în contextul creşterii tuturor tipurilor de anticorpi (IgG, IgA şi IgM).
Anticorpi antinucleari din clasa IgD au fost depistaţi la pacienţi cu lupus eritematos sistemic, sindrom Sjögren sau tiroidită autoimună, iar autoanticorpi IgD s-au înregistrat la unii pacienţi cu sclerodermie sau dermatită atopică4,5.

 

Bibliografie

1. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
2. Laboratory Corporation of America Directory of Services and Interpretive Guide. Immunoglobulin D, Quantitative, Serum.www.labcorp.com . 2010. Ref Type: Internet Communication
3. Lothar Thomas. Immunoglobulins. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 452-455.
4. www.mayomedicallaboratories.com. Test Catalog. Immunoglobulin D (IgD), Serum. Ref Type: Internet Communication
5. Vladutiu AO. Immunoglobulin D: properties, measurement, and clinical relevance. Clin Diagn Lab Immunol. 2000. 7(2):131-40.
Abonează-te la Newsletter