facebook

Lactoferin în materii fecale

250 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Lactoferina este o proteină care leagă fierul, prezentă în secreţiile mucoase (salivă, lacrimi, lapte matern) şi în granulele specifice ale neutrofilelor. Se consideră că exercită o acţiune antibacteriană.

Lactoferina detectată în scaun este o măsură directă a migrării chemotactice a granulocitelor din peretele intestinal în lumen şi, prin aceasta, un marker al unui proces inflamator celular. Deoarece lactoferina provine din răspunsul imun celular nespecific, nu are specificitate în ceea ce priveşte boala de bază, ci indică, în general, prezenţa şi extinderea unei inflamaţii.

Determinarea este utilă în evidenţierea sau excluderea unui proces inflamator acut, ca în infecţiile bacteriene, dar şi pentru monitorizarea activităţii în boli inflamatorii cronice deja depistate, cum ar fi: boala Crohn, diverticulita, colita ulceroasă2.

Determinarea lactoferinei permite diagnosticul diferenţial între tulburările funcţionale intestinale în care nu există activitate inflamatorie (sindromul de colon iritabil) de bolile organice. Astfel, conform studiilor efectuate, determinarea lactoferinei în materiile fecale prezintă o sensibilitate de 86% şi o specificitate de 100% pentru diferenţierea bolilor inflamatorii intestinale de sindromul de colon iritabil, după excluderea infecţiilor şi a cancerului colorectal2;3.

Lactoferina a fost folosită şi în diagnosticul polipilor şi tumorilor colorectale precum şi a intoleranţelor alimentare. Sensibilitatea în cazul depistării inflamaţiilor floride s-a dovedit în studii mari a fi de ~90%, iar specificitatea de ~ 85%2.

Un studiu recent care a inclus copii cu boala Crohn aflaţi în tratament cu Infliximab a indicat faptul că lactoferina fecală reprezintă un biomarker sensibil şi specific atât pentru inflamaţia intestinală cât şi pentru evaluarea răspunsului la tratament4.

În ceea ce priveşte proctita acută de iradiere, dintre cei 8 markeri testaţi în materiile fecale ale pacienţilor dintr-un studiu, doar lactoferina şi calprotectina au prezentat concentraţii semnificativ crescute în cursul radioterapiei, ceea ce a dus la indicaţia că acestea ar putea constitui markeri non-invazivi pentru proctita acută indusă de iradiere1.

Recomandări pentru determinarea lactoferinei fecale

  • diferenţierea pacienţilor cu sindrom de colon iritabil de cei cu boli inflamatorii intestinale;
  • monitorizarea activităţii inflamatorii la pacienţii cu boli inflamatorii intestinale2;3.

Pregătire pacient – se va evita administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene cu 2 zile înaintea recoltării2.

Specimen recoltat – materii fecale prospete, emise spontan în orice moment al zilei2.

Recipient de recoltare – recipient de unică folosinţă pentru fecale bine închis cu capac; este interzisă adăugarea de substanţe conservante2.

Volumul probei – aproximativ 2g2.

Stabilitate probă7 zile la 2-8°2.

Metodă –  ELISA2.

Valori de referinţă

Negativ: < 3 mg/L

Echivoc: 3 – 7.3 mg/L

Pozitiv: > 7.3 mg/L2

Interpretarea rezultatelor
Obţinerea unui rezultat pozitiv indică prezenţa unei inflamaţii intestinale3.

 

Bibliografie
1. A. Larsen et al. Faecal calprotectin and lactofferin as markers of acute radiation proctitis: a pilot study of eight stool markers. In Scandinavian Journal of of Gastroenterology, Volume 39, Number 11, Nov. 2004, 1113-1118(6).
2. Laborator Synevo. Referinţe specifice tehnologiei de lucru utilizate 2015. Ref Type: Catalog.
3. Quest Diagnostics. Test Menu. Lactofferin. Non-invasive differentiation of Irritable Bowel Syndrome (IBS) from Inflammatory Bowel Disease (IBD). Ref Type: Internet Communication.
4. Stephan Buderus et al. Fecal Lactoferrin: A New Parameter to Monitor Infliximab Therapy. In Digestive Diseases and Sciences, Volume 49, Number 6, June 2004.
Abonează-te la Newsletter