facebook

LH (hormon luteinizant)

40 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Împreună cu FSH (hormonul foliculostimulant) LH aparţine familiei gonadotropilor. Secreţia FSH şi LH este pulsatilă şi este  controlată de eliberarea intermitentă de gonadotropin releasing hormone (GnRH) de la nivelul hipotalamusului. LH şi FSH reglează şi stimulează creşterea şi funcţionarea gonadelor (ovare şi testicule). Cei doi hormoni sunt produşi de celulele gonadotrope ale hipofizei anterioare de unde ajung în sânge şi de aici la gonade. La nivelul ovarelor gonadotropii stimulează creşterea şi maturarea foliculilor, formarea şi evoluţia corpului galben, respectiv sinteza şi secreţia estrogenilor şi a progesteronului. La bărbaţi LH stimulează activitatea celulelor testiculare Leydig, de aceea  mai este numit hormonul stimulator al celulelor interstiţiale3;7.

Cel mai mare nivel de LH apare la jumătatea ciclului menstrual inducând ovulaţia şi formarea corpului galben (a cărui principal produs de secreţie este progesteronul). În celulele Leydig din testicule LH stimulează producţia de testosteron şi controlează maturarea normală a spermatozoizilor3.

Recomandări pentru determinarea LH 

La bărbaţi: elucidarea disfuncţiilor axului hipotalamo-hipofizo-gonadal (în principal pentru diagnosticul diferenţial între insuficienţa testiculară primară şi deficitul de stimulare testiculară), secreţie ectopică de LH de către un neoplasm7.

La femei: elucidarea disfuncţiilor axului hipotalamo-hipofizo-gonadal (în principal pentru diagnosticul diferenţial între insuficienţa ovariană primară şi deficitul de stimulare ovariană), boala ovariană polichistică (sindrom Stein-Leventhal), clarificarea cauzelor de amenoree, boli congenitale cu aberaţii cromozomiale (ex. sindromul Turner), diagnosticul şi tratamentul infertilităţii, secreţie ectopică de LH de către un neoplasm, sindrom menopauzal2;4;5.

Pregătire pacient à jeun (pe nemâncate). Pacientele vor menţiona : • data ultimei menstruaţii; • trimestrul de sarcină6.

Specimen recoltat sânge venos6.

Recipient de recoltare vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator6.

Prelucrare necesară după recoltare se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C sau la -20°C6.

Volum probă – minim 0.5 mL ser6.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat6.

Stabilitate probă – 7 zile la 2-8°C; 6 luni la -20°C; nu decongelaţi/recongelaţi6.

Metodă imunochimică cu detecţie prin electrochemiluminiscenţă (ECLIA)6.

Valori de referinţă sunt dependente de vârstă şi sex6:

 

Vârstă

Valori (mUI/mL)

Bărbaţi

Femei

0-1 luna

0.1-7.8

0.1-7.8

2-12 luni

<0.1-0.4

<0.1-0.4

1-5 ani

0-1.3

0-0.5

6-10 ani

0-1.4

0-3.1

11-13 ani

0.1-7.8

0-11.9

14 -17 ani

1.3-9.8

 

1-95.6

>=18 ani

1.7-8.6

La femei nivelul de LH variază şi în funcţie de fazele ciclului menstrual:

Faza ciclului menstrual

Valori (mUI/mL)

• faza foliculară

2.4-12.6

• faza ovulatorie

14.0-95.6

• faza luteală

1.0-11.4

• postmenopauză

7.7-58.5

Factor de conversie: mUI/mL = UI/L.

Limita de detecţie – 0.1 mUI/mL6. 

Limite şi interferenţe

Secreţia de LH este pulsatilă (cu variaţii importante în diferite faze ale ciclului menstrual, dar şi cu variaţii circadiene) ca răspuns la eliberarea intermitentă de GnRH. De aceea, interpretarea valorii unei singure determinări este dificilă. S-a sugerat amestecul în părţi egale de seruri obţinute după recoltări  la 15-30 minute interval, pentru a reduce efectul secreţiei pulsatile.

• Medicamente

Creşteri: acid valproic, bromocriptina, clomifen, hidrocortizon, naloxon, spironolactona1.

Scăderi: digoxin, analogi ai GnRH (gonadotropin releasing hormone) în administrare continuă, megestrol, (suprimă vârful producţiei de LH),  noretindrona, contraceptive orale, fenitoin, fenotiazine, pravastatin, progesteron (suprimă vârful producţiei de LH), stanozolol1.

Efecte variabile: estrogeni (dietilstilbestrol, etinilestradiol, mestranol), cu efecte variabile în funcţie de doza şi de durata administrării (dozele mari produc scăderi ale LH; dozele mici produc creşteri ale LH; efectele durează numai câteva zile), ketoconazol, finasterid, tamoxifen, acid valproic1;6.

• Interferenţe analitice

Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:

– tratamentul cu biotină în doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomandă ca recoltarea de sânge să se facă după minimum 8 ore de la ultima administrare;
– titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidina şi anti-ruteniu6.

 

 Bibliografie

1. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 1245.
2. Henry John Bernard. Evaluation of endocrine function. In Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods. ASM Press, USA, 20 Ed., 1998, 402-404.
3. Ion Teodorescu Exarcu. Hormonii adenohipofizari. În Fiziologia şi fiziopatologia sistemului endocrin. Editura Medicală, România, Ed. 1989, 225-235.
4. Ion Teodorescu Exarcu. Fiziopatologia hormonilor gonadotropi. În Fiziologia şi fiziopatologia sistemului endocrin. Editura Medicală, România, Ed. 1989, 314-319.
5. Jacques Wallach. Afecţiuni endocrine. În Interpretarea testelor de diagnostic. Editura Stiinţelor Medicale, România, Ed. 7, 2001, 882-883.
6. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. 2010. Ref Type: Catalog.
7. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Luteinizing Hormone (LH), Serum. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
Abonează-te la Newsletter