facebook

Osmolalitate urinară

35 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Osmolalitatea urinară este o măsură a concentraţiei de particule osmotic active, în principal sodiu, clor, potasiu şi uree, glucoza contribuind semnificativ la osmolalitate doar atunci când este prezentă în urină în cantităţi substanţiale. Capacitatea rinichiului de a menţine tonicitatea şi echilibrul hidroelectrolitic la nivelul compartimentului extracelular poate fi evaluată prin măsurarea osmolalităţii urinare. Informaţii suplimentare despre funcţia rinichiului pot fi obţinute, dacă osmolalitatea urinară este comparata  cu cea serică, raportul normal variind între 0.2-4.7, cu valori > 3 în cazul deshidratării nocturne. În afecţiunile caracterizate de capacitate scăzută de concentrare raportul este scăzut, dar încă ≥ 1.

Un pacient cu aport normal de lichide şi alimente va produce o urină de aproximativ 500-850 mosmol/kgH2O. Rinichiul normal poate concentra urina la 800-1400 mosmol/kg, iar în cazul unui aport excesiv de lichide, determină o osmolalitate de 40-80 mosmol/kg. În condiţii de deshidratare, osmolalitatea urinară este de 3-4 ori mai mare decât cea plasmatică1,4,5,6.

Recomandări pentru determinarea osmolalităţii urinare

– investigarea echilibrului hidro-electrolitic şi acido-bazic;
– evaluarea capacităţii de concentrare a rinichilor în insuficienţa renală acută şi cronică;
– sindromul de secreţie inadecvată de ADH;
– diabet insipid;
– amiloidoza;
– evaluarea deshidratării;
– monitorizarea afecţiunilor renale;
– monitorizarea pacienţilor cărora li s-au administrat substanţe radioopace4;5.

Pregătire pacient – pentru a creşte sensibilitatea testului se impune o dietă hiperproteică cu 3 zile înainte de efectuare; nu se consumă lichide la masa de seară; de la ultima masă până la începerea colectării de urină nu se vor consuma lichide şi alimente1;3

Specimen recoltat – urina din 24 ore3.

Recipient de recoltare – vas de 2-3 litri şi pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină, pe care se notează cantitatea totală de urină din 24 ore 3.

Prelucrare necesară după recoltare – nu este necesară 3.

Volum probă – 10 mL3.

Stabilitate probă 3 zile la 2-8°C3.

Metoda osmometrie cu reducerea punctului de îngheţ (freezing point depression)3.

Valori de referinţă – 50 -1200 mOsmol/kg3.

Interpretarea rezultatelor

Determinarea osmolalităţii urinare este un test important în monitorizarea creşterii volumului urinar. Defectele de concentrare a urinii (volum urinar < 2L/24h) trebuie diferenţiate de poliuria cauzată de diureza osmotică sau apoasă cu volum urinar  > 2,5-3L/24h.

O valoare a osmolalităţii <150 mOsmol/kg H2O sugerează o diureză apoasă, ce se caracterizează prin excreţia unui volum urinar crescut cu diluţie scăzută, ce are drept cauză  reducerea reabsorbţiei apei la nivelul tubilor colectori. Această reducere poate fi motivată prin lipsa secreţiei de hormon antidiuretic ADH (diabet insipid central) sau prin incapacitatea rinichiului de a răspunde la stimularea ADH-ului (diabet insipid nefrogen). Diabetul insipid nefrogen poate fi de două tipuri: congenital (defect la nivelul receptorului ADH-ului sau la nivelul canalelor de apă –aquaporine) sau dobândit (intoxicaţie cu litiu, metoxifluran, amiloidoza, hipercalcemie, hipokalemie, uropatie obstructivă).

Lipsa secreţiei de ADH poate fi de cauzată de: degenerescenţa celulară, tumori, granuloame, intervenţii chirurgicale, traumatisme, infarct sau infecţii hipofizare sau hipotalamice, sarcina (ca urmare a supresiei secreţiei ADH prin producţia excesivă de vasopresină); de asemenea pot fi implicate cauze psihogene sau iatrogene.

Diureza osmotică, cu nivel al osmolalităţii >400 mOsmol/kg H2O, este o mărire a volumului urinar consecutivă creşterii presiunii osmotice plasmatice, ce survine în cursul diabetului zaharat, supraîncărcării azotate a sângelui, administrării de glucoză, uree sau manitol. Prin proba de diureză osmotică, se poate monitoriza excreţia apei sub influenţa diureticelor osmotice (furosemid).

În SIADH valorile urinare ale sodiului şi osmolalităţii sunt mai mari decât cele plasmatice. Sugarii cu greutate mică la naştere au osmolalitate serică crescută fără modificarea osmolalităţii urinare.

Gap-ul osmolar urinar este descris ca suma concentraţiilor urinare de sodiu, potasiu, bicarbonat, clor, glucoză, uree in comparaţie cu osmolalitatea urinară măsurată. Această valoare este în mod normal 80-100 mOsm/kg H2O. Determinarea urinară a gap-ului osmolar este utilizată pentru depistarea acidozei metabolice2,4,5,6.

Creşteri

Scăderi 
  • Azotemia prerenală;
  • Insuficienţa cardiacă congestivă;
  • Sindrom de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH);
  • Boala Addison;
  • Deshidratare;
  • Amiloidoza:
  • Hiponatremie1.
  • Insuficienţa renala cronica;
  • Diabet insipid;
  • Hipokalemie;
  • Hipernatremie;
  • Polidipsie primară;
  • Hipercalcemie;
  • Ingestie excesivă de apă1.

 

 
Limite şi interferenţe
Administrarea i.v. de sodiu, dextroză şi apă interferă cu determinarea osmolalităţii urinare1.

  

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Urine Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 Ed., 2009, 203-204.
2. Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods by Matthew R. Pincus, Matthew R. Pincus, Richard A. McPherson. Evaluation of Renal Function, Water, Electrolytes and Acid-Base Balance, 147-150.
3. Laborator Synevo. Referinţe specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
4. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Osmolality, Urine. www.labcorp.com 2010. Ref Type: Internet Communication.
5. Lothar Thomas. Electrolyte and water balance. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 299-302.
6. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Osmolality, Urine. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication.
Abonează-te la Newsletter