facebook

Oxalat urinar

270 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Oxalatul constituie produsul final de metabolism al glioxalatului şi gliceratului. Organismul uman nu deţine enzime capabile să degradeze oxalatul; în consecinţă acesta trebuie eliminat prin rinichi. La nivel tubular oxalatul se combină cu calciul determinând formarea calculilor de oxalat de calciu, iar concentraţiile crescute de oxalat pot fi toxice pentru celulele renale.

Hiperoxaluria poate fi:

primară, având la bază deficite enzimatice genetice;
secundară unor afecţiuni gastrointestinale ce determină malabsorbţie sau unei ingestii alimentare crescute de produse bogate în oxalat sau vitamina C6.

Hiperoxaluria apare în cazul consumului crescut de proteine animale, purine, gelatină, căpşuni, rubarbă, fasole, sfeclă, spanac, roşii, ciocolată, cacao şi ceai. Hiperoxaluria este descrisă şi în deficitul de piridoxină.

Oxalatul urinar provine din metabolismul glicinei şi al acidului ascorbic mai mult decât din aportul alimentar. Excreţia de oxalat este crescută la vegetarieni, deşi aceste persoane prezintă un consum scăzut de proteine animale5.

Vitamina C determină creşterea excreţiei de oxalat şi poate reprezenta un factor de risc pentru nefrolitiaza cu oxalat de calciu la persoanele ce consumă “megadoze” de vitamina C. Dacă se dovedeşte că utilizarea vitaminei C favorizează excreţia crescută a oxalatului urinar şi formarea calculilor, această terapie trebuie oprită. În cazul în care excreţia oxalatului tinde să se normalizeze după oprirea administrării de vitamina C, atunci terapia adiţională de prevenire a litiazei nu mai este necesară4.

Hiperoxaluria poate apărea şi ca efect al absorbţiei intestinale crescute, asociată cu ingestia scăzută a calciului sau cu legarea crescută a calciului enteric de către grăsimile neabsorbite din malabsorbţia lipidelor.

Excreţia urinară crescută de acid uric apare frecvent la persoanele care prezintă nefrolitiază oxalică. Nefrolitiaza calcică la pacienţii cu hiperuricozurie apare datorită favorizării cristalizării oxalatului de calciu de către urat7.

Concentraţia oxalatului urinar apare crescută la foarte mulţi copii prematuri subponderali care au primit soluţii parenterale de aminoacizi1.

Există 2 tipuri de hiperoxalurie primară datorate unor defecte genetice rare care determină creşterea producţiei endogene de oxalat. Acestea se caracterizează printr-un  nivel urinar ridicat de oxalat şi prin nefrolitiaza oxalică recurentă. In tipul I este implicat un deficit în metabolismul glioxalatului, care determină în primul rând creşterea sintezei de oxalat şi excreţia urinară  excesivă de acid glioxalic şi glicolic. Tipul II este rar şi se caracterizează prin excreţia urinară crescută de acid oxalic şi acid L-gliceric, cu excreţie normală de acid glicolic.

Oxaluria apare şi în intoxicaţia cu etilenglicol. Excreţia de acid oxalic este crescută de methoxiflurane. Calciul seric şi excreţia urinară de calciu trebuie de asemenea determinate în cazul prezenţei litiazei renale cu oxalat de calciu4.

Recomandări pentru determinarea oxalatului urinar

– monitorizarea terapiei în litiaza renală;
– identificarea creşterii oxalatului urinar în diferite afecţiuni, ca factor de risc pentru formarea calculilor renali6 (dupa bypass jejunoileal efectuat pentru obezitate extremă, intervenţii chirurgicale de reducere a intestinului distal, mai ales în boala Crohn – incidenţa nefrolitiazei la pacienţii cu boli inflamatorii intestinale variază între 2.6 şi 10%2);
– diagnosticul hiperoxaluriei primare şi secundare6.

Pregătire pacient – trebuie evitat tratamentul cu vitamina C sau suplimentul alimentar de vitamina C din ouă, citrice, broccoli, roşii, ardei, cartofi cu 48 de ore înainte de recoltare3;4.

Specimen recoltat – urina din 24 ore: la ora 7 dimineaţa pacientul urinează şi nu reţine această urină; apoi colectează într-un vas curat de 2-3 litri toate emisiunile de urină până la ora 7 dimineaţa în ziua următoare, inclusiv; omogenizează (prin agitare) urina recoltată; măsoară întreaga cantitate; reţine aproximativ 20 ml, în pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină; proba se ţine la 2-8°C în timpul colectării şi ulterior, până se lucrează efectiv3. 

Recipient de recoltare – vas de 2-3 litri şi pahar de plastic de unică folosinţă pentru urină, pe care se notează cantitatea totală de urină din 24 ore3. 

Volum optim probă – 10 mL3.

Cauze de respingere a probei – recipient de urină menţinut la temperatura camerei3.

Stabilitate probă urina refrigerată la 2-8 °C este stabilă timp de 7 zile3. 

Metodăcromatografie de lichide cuplată cu spectrometrie de masă (LC-MS/MS)3.

Valori de referinţă – < 44 mg/24h3.

Interpretarea rezultatelor

Un nivel ridicat al oxalatului urinar creşte riscul de formare de calculi renali şi sugerează:

– afecţiuni ce determină hiperoxalurie secundară prin malabsorbţie;
– hiperoxalurie primară, prin deficit al enzimei alanin glioxalat transferază sau glicerat dehidrogenază;
– hiperoxalurie idiopatică;
– exces alimentar de oxalat sau vitamina C6.

Limite şi interferenţe 

O ingestie crescută de vitamina C (> 2g/zi) poate determina rezultate fals crescute ale excreţiei urinare de oxalat6.

 

Bibliografie

1. Campfield T, Braden G. Urinary Oxalate Excretion by Very Low Birth Weight Infants Receiving Parenteral Nutrition. In Pediatrics, 1989, 84(5):860-3.
2. Earnest DL. Enteric Hyperoxaluria. In Adv Intern Med, 1979, 24:407-27 (review).
3. Laborator Synevo. Referinţe specifice tehnologiei de lucru utilizate 2015. Ref Type: Catalog.
4. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Oxalate, Quantitative, 24H-Urine. www.labcorp.com 2015. Ref Type: Internet Communication.
5. Marangella M, Bianco I, Martini C, et al. Effect of Animal and Vegetable Protein Intake on Oxalate Excretion in Idiopathic Calcium Stone Disease. In Br J Urol, 1989, 63(4):348-51.
6. www.mayomedicallaboratories.com Test Catalog: Oxalate, Urine. Ref Type: Internet Communication.
7. Pak CY, Peterson R. Successful Treatment of Hyperuricosuric Calcium Oxalate Nephrolithiasis With Potassium Citrate. In Arch Intern Med, 1986, 146(5):863-7.
Abonează-te la Newsletter