facebook

Profil boala Wilson

Boala Wilson este o afecţiune autozomal-recesivă, cauzată de o mutaţie/deleţie la nivelul genei ATP7b de pe braţul lung al cromozomului 13, ce codifică o proteină transportoare transmembranară, o ATP-ază, care realizează atât transferul cuprului în ceruloplasmină, cât şi excreţia biliară a acestuia. Aceste mutaţii au drept consecinţă pierderea funcţiei de transport a proteinei, urmată de:– lipsa încorporării cuprului în ceruloplasmină, ce are drept consecinţă secreţia unei apoproteine, ce este rapid degradată, ceea ce explică scăderea nivelului ceruloplasminei în serul pacienţilor cu boala Wilson;
– scăderea marcată a excreţiei biliare a cuprului cu acumularea excesivă în hepatocit, ulterior şi în alte ţesuturi; efectul toxic celular al cuprului se realizează prin acumularea de radicali liberi, oxidarea lipidelor, enzimelor şi proteinelor citoscheletale şi inducerea apoptozei celulare, cu apariţia leziunilor tisulare.
Aceste consecinţe reflectă perturbarea metabolismului cuprului, care caracterizează boala Wilson. Studiile moleculare ale genei ATP7b la subiecţii afectaţi au demonstrat existenţa a peste 200 mutaţii distincte, fără a se putea face o corelaţie între o anumită mutaţie specifică şi caracteristicile fenotipice ale pacienţilor.

Clinic, boala Wilson se manifestă extrem de variabil. Semnele şi simptomele sunt rareori prezente înaintea vârstei de 3 ani, probabil datorită capacităţii crescute de stocare hepatică a cuprului. La copii de 10-13 ani, afectarea ficatului este principala trăsătură clinică, semnele neurologice apărând în medie o decadă mai târziu. Aproximativ 45% din pacienţii afectaţi prezintă boală hepatică cronică, 35% au semne şi simptome neurologice şi 10% tulburari psihiatrice şi comportamentale. La mai puţin de 10% dintre cazuri prezentarea iniţială poate include anemie hemolitică, cardiomiopatie, sindrom Fanconi, osteomalacie sau hipotiroidism, consecinţa injuriei mediate prin cupru.
Spectrul afectării hepatice este variabil şi nespecific: hepatomegalie descoperită întâmplător, steatoză hepatică, creşterea asimptomatică a aminotransfeazelor, hepatita cronică clinic manifestă, ciroza hepatică sau insuficienţa hepatică rapid evolutivă. Copii sau adulţii tineri cu aparentă hepatită autoimună care nu răspund la terapia adecvată trebuie examinaţi cu atenţie pentru boala Wilson deoarece hipergamaglobulinemia sau autoanticorpii pot fi prezente în ambele afecţiuni. Dacă boala nu este diagnosticată în fazele iniţiale, cei mai mulţi pacienţi vor progresa inevitabil spre ciroză hepatică şi hipertensiune portală. În cazul în care boala se manifestă prin insuficienţă hepatică fulminantă, adesea asociată cu anemie hemolitică Coombs negativă, hemoglobinurie şi insuficienţă renală acută, transplantul hepatic este singura soluţie terapeutică. Hemoliza acută se datorează eliberării masive a cuprului în circulaţie din hepatocitele lezate. Prin urmare, în prezenţa hepatitei severe, hemoliza trebuie întotdeauna să ridice suspiciunea de boala Wilson.1
Tulburările neurologice (ex. tulburări de motricitate, frecvent de tip extrapiramidal) şi psihiatrice (ex. paranoia, deliruri, comportamente de tip schizoid) sunt întotdeauna însoţite de inelele Kaiser-Fleischer (depozite aurii de cupru în membrana Descemet a corneei, fără afectarea vederii).2

Diagnostic. Boala Wilson reprezintă o provocare pentru clinician datorită heterogenicitaţii clinice şi a criteriilor de diagnostic imperfecte. Diagnosticul pozitiv se bazează pe testele de laborator ce indică afectarea metabolismului hepatic al cuprului în prezenţa suspiciunii clinice de boală. Orice pacient tânăr ce prezintă creşterea inexplicabilă a transaminazelor, boală hepatică progresivă şi/sau simptome neuropsihiatrice trebuie evaluat pentru boala Wilson. Scăderea nivelului seric al ceruloplasminei se întâlneşte la 75% dintre pacienţii cu afectare hepatică. Cu toate acestea, niveluri scăzute pot fi întâlnite şi în alte situaţii clinice (aceruloplasminemie, malnutriţie severă, sindrom nefrotic, hepatopatii severe de alte etiologii, purtători heterozigoţi), în timp ce în formele severe de hepatită Wilsoniană ceruloplasmina poate fi normală. Cupremia poate fi normală în hepatita fulminantă, prin eliberarea masivă din hepatocitele necrotice. Creşterea izolată a cuprului urinar nu este diagnostică, în schimb cupruria poate fi utilizată ca metodă de monitorizare a eficienţei tratamentului chelator. Identificarea genei de susceptibilitate(ATP7b) nu a rezolvat pe deplin problema diagnosticului în boala Wilson din cauza heterogenicitaţii alelice şi diponibilităţii limitate a testelor moleculare.1 Demonstrarea incapacităţii de încorporare a cuprului radioactiv în ceruloplasmină este un test esenţial în stabilirea diagnosticului bolii Wilson3, dar de asemenea cu accesibilitate limitată. În practică, dozarea cantitativă a cuprului pe fragmentul de ţesut hepatic prelevat reprezintă „standardul de aur” pentru diagnosticul pozitiv al bolii Wilson, chiar în stadii presimptomatice, fiind de peste 250µg/g ţesut hepatic uscat. Rezultate fals pozitive se pot întâlni în afecţiuni cronice hepatice colestatice, dar rareori sunt atinse valorile întâlnite în boala Wilson.1


Bibliografie:

1. Şerban Gologan, Gabriel Becheanu, Mircea Diculescu, Manifestari hepatice în boala Wilson, 2006, www.presspro-gastro.ro
2. Jill C.Merill, et al. Metals. In Principles and Methods of Toxicology. Taylor & Francis, 4th Edition, 2001, 656
3. Laboratory Corporation of America, Ceruloplasmin, www.labcorp.com, Ref Type: Internet Communication


Testele screening disponibile în laboratorul Synevo:

* Ceruloplasmina serică
* Cupru în plasmă şi urină
Abonează-te la Newsletter