facebook

Profil hepatită autoimună

Hepatita autoimună este o afecţiune necroinflamatorie a ficatului, cu predilecţie pentru sexul feminin (4:1), caracterizată prin: hipergamaglobulinemie, autoanticorpi caracteristici, asocierea cu HLA DR3 sau DR4 şi un răspuns favorabil la terapia imunosupresoare. Etiologia sa este necunoscută.1
De obicei, se prezintă ca o hepatită cronică, dar un număr important de pacienţi pot prezenta o formă acută de boală, cu icter, mimând prezentarea hepatitei acute virale. Ocazional se poate prezenta ca insuficienţă hepatică acută.
Important în diagnosticarea hepatitei autoimune este asocierea frecventă cu alte boli autoimune (tiroidita, colita ulcerativă, poliartrita reumatoidă, diabetul zaharat, sindromul Sjogren, etc.).2
Clasificarea actuală a hepatitelor autoimune include 2 tipuri majore, în funcţie de caracteristicile serologice.
Tipul 1 este caracterizat în mod tipic prin prezenţa autoanticorpilor antinucleari(ANA) şi/sau anti-fibra musculară netedă (ASMA). Determinarea suplimentară a anticorpilor p-ANCA, a anticorpilor îndreptaţi împotriva receptorului pentru asialoglicoproteine (anti-ASGP-R) precum şi a anticorpilor împotriva antigenelor solubile hepatice şi pancreatice (anti-SLA/LP) este utilă pentru identificarea pacienţilor care sunt seronegativi pentru ANA şi ASMA.
Tipul 2 este asociat cu prezenţa autoanticorpilor îndreptaţi împotriva antigenelor microzomiale hepatice şi renale (anti-LKM tipul 1 şi mai rar tipul 3) şi/sau a anticorpilor împotriva antigenului de tip 1 din citosolul hepatic (anti-LC1). Din punct de vedere clinic, hepatita autoimună de tip 2 debutează în copilărie, fiind caracteristică grupei de vârsta 2-14 ani şi are o evoluţie mai severă decât hepatita autoimună de tip 1.1 Tipul 1 de hepatită autoimună este cel mai frecvent întâlnit.2

Clasificarea hepatitelor autoimune1

 

Tipul hepatitei autoimune                                                                  Autoanticorpi prezenţi
 
Tipul 1                                                                                              ANA, ASMA, p-ANCA şi/sau anti-SLA/LP
 
Tipul 2                                                                                              anti-LKM-1, anti-LKM-3 şi/sau anti-LC1
 

ANA este prezent la 2/3 din pacienţii cu hepatite autoimune şi în alte afecţiuni hepatice (ciroza biliară primitivă, colangita primară sclerozantă, hepatita indusă de medicamente, hepatita alcoolică, steato-hepatita nealcoolică, hepatita cronică virală). Tipic, în hepatita autoimună titrul este peste 1/160. Nu există o corelaţie între titrul şi activitatea/prognosticul bolii.
ASMA este prezent în hepatitele autoimune (87%), dar şi în alte afecţiuni hepatice. Ca şi ANA titrul nu se corelează cu prognosticul.
Anti-LKM prezenţi variabil, nu sunt specifici pentru hepatitele autoimune şi pot fi prezenţi în hepatita indusă de medicamente.
Cu toate că autoanticorpii şi hipergamaglobulinemia sunt de ajutor în diagnosticul hepatitei autoimune, trebuie avut în vedere că şi alte afecţiuni hepatice (ex. hepatita indusă de medicamente, hepatitele cronice virale) pot de asemenea asocia prezenţa de autoanticorpi. Biopsia hepatică rămâne cel mai important test în diagnosticul diferenţial; de asemenea ea furnizează informaţii despre severitatea bolii.2


Bibliografie:

1. Kalliopi Zachou, et al. Autoantibodies and autoantigens in autoimmune hepatitis:important tools in clinical practice and to study pathogenesis of the disease, In Journal of Autoimmune Diseases, 2004, 2:1740-1757
2. Samir P. Desai, MD, Autoimmune Hepatitis, In Clinician’s Guide to Laboratory Medicine, 2004, 713-714

 


Teste disponibile în laboratorul Synevo:

* Anticorpi antinucleari (ANA)
* Anticorpi anti-fibră musculară netedă (ASMA)
* Anticorpi anti-SLA/LP
* Anticorpi p-ANCA, vezi Anticorpi anti-citoplasma neutrofile (ANCA)
* Anticorpi anti-LKM1
* Anticorpi antimitocondriali (AMA) – ciroza biliară primitivă

Termeni şi condiţii. | Politica de confidentialitate. | Politică privind fișierele cookies.