facebook

Profil infecţii genitale femei

Infecţiile genitale reprezintă una din cele mai frecvente motive de prezentare la medicul ginecolog. Un diagnostic corect, urmat de un tratament bine ales şi corect condus, în paralel cu explicarea clară a regulilor minime de igienă genitală şi sexuală, au consecinţe favorabile pe termen lung, în special la segmentul tânăr al populaţiei feminine, care este de altfel cel mai afectat de această patologie.

În funcţie de localizare, infecţiile genitale se pot clasifica în infecţii de tract genital inferior şi de tract genital superior.
Infecţiile genitale joase sunt împărţite în vulvovaginite şi cervicite. Tractul genital feminin reprezintă un continuum, iar unele din infecţiile joase se pot complica relativ uşor şi rapid, ducând la infecţii genitale înalte, cu sechele redutabile.
Leucoreea sau „scurgerea vaginală” reprezintă una din principalele simptome ginecologice. Aceasta poate fi însoţită de disurie, dispareunie superficială, senzaţie de arsură vulvară, mâncărimi sau miros neplăcut. Leucoreea „fiziologică” sau secreţia vaginală normală este albă, nemirositoare şi este formată din apă (produs de secreţie a epiteliului vaginal şi/sau cervical), celule epiteliale vaginale şi cervicale descuamate, flora bacteriană normală, electroliţi şi alţi compuşi chimici. Flora bacteriană vaginală normală formează biocenoza vaginală, considerată un ecosistem dinamic. Condiţiile de dezvoltare a florei normale sunt reprezentate de pH-ul vaginal normal: 3,8 – 4,2 şi de temperatura normală. În condiţiile unei secreţii adecvate de estrogeni (la femeia de vârsta reproductivă), celulele epiteliale vaginale au un conţinut corespunzător de glicogen. Acesta este metabolizat de flora vaginală (în special de bacilii Doderlein-Lactobacillus acidophilus) în acid lactic, care menţine pH-ul vaginal în limite normale. Aceste valori de pH împiedică dezvoltarea bacteriilor şi protozoarelor patogene. De asemenea, lactobacilii eliberează peroxid de hidrogen, care împiedică dezvoltarea germenilor anaerobi. Pe lângă lactobacili, în secreţia vaginală normală mai apar în număr redus bacterii aerobe de tipul difteroizilor, streptococilor, stafilococilor sau anaerobi (peptococi, peptostreptococi, Bacteroides speciae), precum şi mycoplasme sau tulpini izolate de Candida. Orice modificare a condiţiilor ecologiei vaginale (modificare de pH, temperatură, impregnare hormonală etc.) poate duce la colonizarea cu germeni condiţionat sau real patogeni şi la apariţia infecţiilor vulvovaginale.

Cele mai frecvente infecţii vulvovaginale sunt:
trichomoniaza vaginală, reprezintă 5-10% din infecţiile vaginale, este produsă de protozoarul flagelat Trichomonas vaginalis (extrem de sensibil în mediul exterior) şi are transmitere aproape exclusiv sexuală; rezervorul este reprezentat în primul rând de vaginul femeii bolnave sau purtătoare, dar parazitul se mai poate localiza în uretră, glandele Skeene, glandele endocervicale; ~50% din femeile care găzduiesc acest microorganism sunt asimptomatice;
candidoza vulvovaginală, cea mai frecventă dintre infecţiile fungice, care reprezintă ~ 30-35% dintre infecţiile vaginale; întâlnită mai frecvent la femei gravide, femei care au diabet, care utilizează DIU, care prezintă imunodeficienţă, postantibioterapie;
vaginoza bacteriană, cu o frecvenţă de 60% din infecţiile vulvovaginale, reprezintă dezvoltarea anormală a florei comensuale, condiţionat patogene, predominant anaerobe din vagin (specii de Bacteroides, Peptostreptococcus, Gardenella vaginalis şi G. mobiluncus) în detrimentul lactobacililor şi în special a celor producători de peroxid de hidrogen; nu este determinată de un agent patogen exogen, nu este considerată boală cu transmitere sexuală; diverse practici igenice frecvent utilizate sunt incriminate a avea implicaţii în patogenie, dar legatura cauzală nu este bine definită în momentul actual;
herpesul genital, boală cu transmitere predominant sexuală, având ca agent patogen de obicei virusul herpetic de tip 2 ( <10% din cazuri virusul herpetic tip 1);
infecţia cu virusul Papilloma uman, boala cu transmitere aproape exclusiv sexuală, contagiozitate mare; dintre serotipurile virale, tulpinile 6 şi 11 au un potenţial oncogen scăzut şi determină predominant condiloame acuminate/vegetaţii veneriene anogenitale, în timp ce celalate serotipuri virale pot determina modificări displazice la nivel vaginal şi cervical, fiind cert implicate în etiopatogenia leziunilor precanceroase şi canceroase ale colului uterin.

Cervicitele. Colul uterin are rolul unei bariere între flora bacteriană vaginală şi mediul steril endometrial şi endotubar. Mucusul cervical constituie nu numai o barieră fizică, ci mai ales un obstacol bacteriostatic, la acest nivel izolându-se anticorpi şi celule inflamatorii. A fost dovedit tropismul pentru epiteliul columnar al endocolului a unor germeni (N. gonorrhoeae, Chlamydia trachomatis) consideraţi agenţi patogeni ai endocervicitelor. Importanţa acestor infecţii constă în posibilitatea evolutivă, de cele mai multe ori silenţioasă, spre boală inflamatorie pelvină cu sechelele bine cunoscute infertilitate, sarcină ectopica şi sindromul algic pelvin.
Infecţia cu Neisseria gonorrhoeae, diplococ Gram-negativ, se transmite în principal prin contact sexual, frecvent este asimptomatică (infecţia endocervicală asimptomatică în >80% din cazuri), cronică, cu potenţial de reactivare la menstră; uneori simptomele sunt predominant urinare.
Infecţia cu Chlamydia trachomatis, microorganism obligatoriu intracelular („bacterie cu comportament de virus”), ce nu îşi poate sintetiza ATP-ul. Dintre serotipurile descrise, cele cuprinse între D şi K produc o serie de boli cu transmitere sexuală. La femeie, Chlamydia se cantonează la nivel uretral, putând da un sindrom uretral (disurie, urini „sterile”), la nivelul endocolului (endocervicita) sau ascensionează, de obicei silenţios, la nivelul endosalpinxului. La acest nivel, infecţia se poate manifesta ca boală inflamatorie pelvină acută sau cronică, practic mută clinic (în contextul unei infertilităţi).
Infecţiile cu Mycoplasma homins şi Ureaplasma urealyticum, germeni procarioţi, fără perete celular rigid, ce aparţin florei comensuale a tractului genital inferior la femeia activă sexual. Mecanismul prin care devin patogene nu este bine definit, dar viaţa sexuală dezordonată, promiscuitatea, nivelul socio-economic scăzut par a fi factori favorizanţi. Clinic, se pot manifesta ca uretrite, vulvovaginite, skeenite, bartholinite, cervicite, cu tablou necaracteristic. Infecţiile cronice sau incorect tratate sunt incriminate ca factor de infertilitate feminină. Pe parcursul sarcinii, mycoplasmele pot favoriza corioamniotitelor, fiind incriminate în patogenia ameninţărilor de avort sau naştere prematură.1,2

Boala inflamatorie pelvină este un termen general ce denumeşte infecţia şi inflamaţia organelor tractului genital feminin superior (uter, trompe uterine, ovar) şi este în general consecinţa unei infecţii de tract genital inferior, dar poate fi favorizată şi de utilizarea DIU, manevrelor instrumentale ginecologice recente în cavitatea uterină. Germenii implicaţi cu cea mai mare frecvenţă în determinismul BIP sunt: Chlamydia trachomatis – după serologie se estimează că ~ 60% din toate cazurile de endometrită/salpingită se datorează C.trachomatis, N.gonorrhoeae, mycoplasme (M.hominis, Ureaplasma urealyticum), flora aerobă şi anaerobă endogenă (controversate de-a lungul timpului), cele anaerobe fiind răspunzătoare de alterări tisulare marcate, caracteristice infecţiilor pelvine severe.
Boala inflamatorie pelvină apare frecvent la femeile < 35 ani şi reprezină una din cauzele majore de morbiditate ginecologică, cum ar fi infertilitatea, sarcina ectopică şi durerea cronică pelvină.2,3


Bibliografie:

1. Corina Grigoriu, Infecţii frecvente ale tractului genital inferior feminin, 2005, www.medic.ro
2. Mark H. Beers, Robert Berkow, Inflamaţiile şi infecţiile ginecologice, în Manualul Merck de diagnostic şi tratament, Ed.XVII, versiunea in lb. română, 2002,1948-1956
3. Manuela Russu, Inflamaţiile genitale şi sterilitatea feminină, 2006, www.gineco.ro


Teste disponibile în laboratorul Synevo :

* Antigen Chlamydia (secreţie col uterin)
* Antigen Mycoplasma (secreţie vaginală)
* Examen microscopic preparat proaspăt şi colorat al secreţiei vaginale
* Cultură secreţie vaginală
* Cultura secreţie genitală pentru Sreptococ grup B

Termeni şi condiţii. | Politica de confidentialitate. | Politică privind fișierele cookies.