facebook

Proteine şi teste de inflamaţie

Inflamaţia reprezintă o reacţie de apărare a ţesuturilor vascularizate faţă de o agresiune locală. Ea implică în primul rând o reacţie inflamatorie locală, care poate fi însoţită de un număr mare de modificări sistemice şi metabolice cunoscute ca – răspuns de fază acută.
Inflamaţia are un rol important în mecanismele de apărare ale gazdei şi protejează organismul prin:
– distrugerea microorganismelor şi substanţelor străine;
– izolarea microorganismelor, care devin incapabile să exercite efectul lor biologic, ex. în cazul tuberculozei; un astfel de proces de izolare necesită un răspuns inflamator constant.
Stimulii, care determină un răspuns de fază acută, includ de obicei: activitatea fizică intensă, sarcina, infecţiile bacteriene şi virale, operaţii chirurgicale şi alte traumatisme, infarctul tisular, arsurile termice şi electrice, complexele imune (ex. afecţiuni autoimune), afecţiuni induse de cristale (artrita gutoasă), cancerul în stadii avansate.
Există mai multe tipuri de reacţii inflamatorii, în funcţie de: agentul iniţiator, componentul de recunoaştere din sistemul imun de apărare al organismului (sistemul complement sau recunoaştere imună), mediatorii inflamaţiei (mediatorii inflamaţiei derivaţi din sistemul complement, factori chemotactici derivaţi din lipide, chemokine, citokine pp. IL-1, IL-6, TNF-alfa) şi celulele care se acumulează la locul reacţiei inflamatorii.
Modificările de fază acută, pot fi împărţite în modificări ale concentraţiei mai multor proteine plasmatice, cunoscute ca proteine de fază acută şi un număr mare de alte fenomene de fază acută (modificări neuroendocrine, hematologice, metabolice, hepatice etc.).
Proteinele de fază acută îşi modifică concentraţia în cursul răspunsului de fază acută în sensul:
– creşterii – proteinele de fază acută pozitive – componentele complementului C3, C4 şi ceruloplasmina (cresc de <2×normalul), alfa1-antitripsina şi fibrinogenul (de 2-3×normalul), proteina C reactivă (10-1000×normalul), feritina etc.
– scăderii – proteinele de fază acută negative – albumina, transferina, alfa-fetoproteina etc.
Această reacţie are la bază reglarea expresiei genice a proteinelor de fază acută la nivel hepatic, sub influenţa citokinelor, între care IL-6 are un rol esenţial.

În cazul reacţiei inflamatorii acute, creşterea concentraţiei proteinelor de fază acută este corelată cu activitatea răspunsului inflamator. În disfuncţia de organ fără inflamaţie, ea nu este prezentă. Prin urmare, determinarea proteinelor de fază acută este un criteriu important pentru diferenţierea dintre afectarea inflamatorie şi funcţională a unui organ.
Afecţiunile maligne pot de asemenea conduce la o creştere a proteinelor de fază acută; utilizarea lor poate fi limitată însă în cazul asocierii unei infecţii.
În inflamaţia cronică, creşterea proteinelor de fază acută este adesea mai mică decât se aşteaptă pentru severitatea afecţiunii; aceasta se datorează „down-regulation” la nivelul sintezei.
Una dintre proteinele de fază acută, care înregistrează o creştere pronunţată, curând (după 6-10 ore) de la stimulul inflamator este proteina C reactivă (CRP); de asemenea, după abolirea stimulului, ea înregistrează o scădere rapidă a concentraţiei (datorită timpului scăzut de înjumătăţire).
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), indicat ca test de screening în suspiciunea de reacţie inflamatorie şi de asemenea pentru monitorizarea acesteia, înregistrează o creştere, cel mai devreme la 24h după iniţierea răspunsului inflamator şi după încheierea răspunsului de fază acută scade cu un timp de înjumătăţire de 96-144h. În cazul afecţiunilor inflamatorii cronice (ex. LES, polimialgia reumatică, arterita temporală), în care CRP este adesea normal sau numai uşor crescut, VSH este un indicator mai bun al procesului inflamator, util pentru monitorizarea afecţiunii. Afecţiunile care determină creşterea proteinelor de fază acută (reacţiile inflamatorii), cele asociate cu creşterea policlonală a imunoglobulinelor, dar şi gamapatiile monoclonale conduc la creşterea VSH.
Un semn precoce al unui răspuns de fază acută, este creşterea alfa1-globulinelor pe electroforeza proteinelor serice, datorită creşterii alfa1-antitripsinei; aceasta este urmată de o creştere a alfa2-globulinelor, datorită creşterii haptoglobinei şi ceruloplasminei. Fibrinogenul şi CRP sunt localizate în banda beta-globulinelor, care nu înregistrează o creştere la analiza serului, pentru că fibrinogenul lipseşte, iar CRP nu este detectabil din cauza concentraţiei prea mici. Modificările alfa-globulinelor apar după 24-48h de la iniţierea răspunsului inflamator.1,2

Patternurile caracteristice ale modificărilor concentraţiilor plasmatice a unor proteine de fază acută, după un stimul inflamator moderat.2
inflamatie


Bibliografie:

1. Lothar Thomas, Inflammation, In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. Lothar Thomas. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998 pg.689-700.
2. Cem Gabay, M.D., and Irving Kushner, M.D., Acute-Phase Proteins and Other Systemic Responses to Inflammation, NEJM, Vol. 340:448-454, 1999.


Teste disponibile în laboratorul Synevo:

* Alfa1-antitripsina
* Complement C3
* Complement C4
* Ceruloplasmina
* Electroforeza proteinelor serice
* Feritina
* Fibrinogen
* Proteina C reactivă
* VSH

Abonează-te la Newsletter