facebook

Virus herpetic uman (HHV) tip 6: Anticorpi IgG, IgM

320 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Virusul herpetic uman tip 6 – Human herpesvirus 6 (HHV-6) – a fost izolat în 1986 de Salahuddin şi colaboratorii, în urma supravegherii virusulogice a pacienţilor cu boli limfoproliferative şi HIV, fiind recunoscut ca un virus cu afinitate crescută pentru limfocitele T CD4 pozitive. Face parte din subfamilia β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus şi se descriu două variante: A şi B. HHV-6B este principalul agent implicat în etiologia unei afecţiuni cutanate – exanthema subitum (roseola infantum sau a 6-a boala a copilăriei) – în timp ce HHV-6A a fost detectat în principal la gazde imunocompromise1.

HHV-6 este un virus ADN, genomul său fiind înconjurat de un înveliş lipidic. Ca şi în cazul celorlalte virusuri herpetice HHV-6 determină atât infecţii primare cât şi reactivări ale unor infecţii latente3.

HHV-6 este răspândit ubicuitar, 95% din populaţie prezentând anticorpi anti-HHV-6; transmisia virusului se face în general prin intermediul salivei persoanelor infectate.

In vivo, HHV-6 infectează şi se replică la nivelul limfocitelor CD4 pozitive, prin intermediul receptorului celular CD46, care este o glicoproteină transmembranară de 52-57kDa, ce interacţionează cu glicoproteine virale: gH, gL, gQ1 sau gQ2.

În timpul infecţiei acute replicarea se produce în limfocite (B, T, NK), macrofage, histiocite, celule endoteliale, hepatocite, glande salivare şi în sistemul nervos central. HHV-6A infectează cu predilecţie celulele nervoase, în timp ce HHV-6B se găseşte mai frecvent în celulele mononucleare din sângele periferic. Virusul produce citoliză directă, acest efect fiind responsabil pentru manifestările cutanate şi cele asemănătoare mononucleozei infecţioase. HHV-6 creşte expresia CD4 pe suprafaţa limfocitelor T determinând o creştere a susceptibilităţii la infecţia cu HIV.

Infecţia primară apare, după o perioadă de incubaţie de 1-2 săptămâni, de obicei, la sugari (40 – 50% dintre copii fac boala în primul an de viaţă, procentul celor infectaţi ajungând la 77 – 82% până la vârsta de 2 ani, cu un vârf între 9 şi 21 luni) şi este responsabilă de o treime din cazurile de convulsii febrile la copiii cu vârsta între 6-24 luni. Aproximativ 25% din infecţiile cu HHV-6 se manifestă ca exanthema subitum (roseola infantum), caracterizată prin febră ridicată ce durează 3-4 zile, urmată de erupţii cutanate maculare sau maculopapuloase, care apar atunci când temperatura se normalizează. Erupţiile cutanate încep de la trunchi sau gât, se răspândesc spre faţă şi membre şi au o durată ce variază între câteva ore şi 2 zile. Boala mai poate fi acompaniată de: tuse, limfadenopatie cervicală sau occipitala, iritabilitate, conjunctivită, edem palpebral, protruzia fontanelei, rinoree, sau diaree. Manifestările clinice durează în medie 9 zile şi rareori se complică cu meningită sau encefalită.

Diagnosticul de roseola infantum se stabileşte de obicei clinic însă uneori pentru confirmarea infecţiei sunt utile şi testele serologice efectuate mai ales pe seruri-perechi (la debutul bolii şi în perioada de convalescenţă) pentru demonstrarea seroconversiei anticorpilor de tip IgG. Anticorpii de tip IgG apar în prima săptămână după infecţie, ating un maxim la aproximativ 14 zile şi persistă toată viaţa. Anticorpii de tip IgM pot fi detectaţi la începutul infecţiei cu HHV-6 şi persistă câteva săptămâni, însă pot lipsi în unele cazuri.

Infecţia acută cu HHV-6 este rară la adulţii imunocompetenţi si se poate manifesta ca un sindrom asemănător mononucleozei infecţioase cu febră, limfadenopatie, rash generalizat, hepatită fulminantă, purpura trombocitopenică, miocardită sau encefalită.

După infecţia primară virusul rămâne latent în limfocite şi monocite, persistă la un nivel scăzut în diverse celule sau ţesuturi şi se poate reactiva în momentul în care sistemul imunitar este compromis. La persoanele imunocompetente această infecţie persistentă nu are nici o consecinţă.

Reactivarea HHV-6 este o manifestare frecventă la persoanele imunosupresate (50% din pacienţii cu transplant de celule stem hematopoetice si 33% din cei cu transplant de organe solide), ADN-ul viral putând fi detectat în sângele periferic. Reactivările au loc în prima lună de la transplant şi sunt mai frecvente la pacienţii trataţi cu anticorpi anti-CD3 sau corticosteroizi sau la cei care au suferit un transplant alogenic sau cu celule stem din cordonul ombilical. Pacienţii prezintă frecvent febră şi rash în perioada precoce posttransplant. HHV-6 infectează celulele progenitoare hematopoietice inhibând formarea de colonii in vitro şi a fost asociat în unele studii cu supresia măduvei osoase şi grefarea tardivă. 95% din reactivările virale la pacienţii cu transplant de celule stem hematopoetice se datorează HHV-6B.

Diagnosticul infecţiei HHV-6 active la pacienţii imunodeprimaţi este adesea dificil – demonstrarea ADN-ului viral în ser, plasmă sau LCR poate ajuta în acest sens. Testele serologice au valoare limitată în depistarea reactivărilor infecţiei la această categorie de pacienţi1;3.

Recomandări pentru determinarea HHV-6: Anticorpi IgM, IgG – utilitate în diagnosticul infecţiilor primare cu HHV-63.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial2.

Specimen recoltat – sânge venos2.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator2.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare2.

Volum probă – minim 2 mL ser2.

Cauze de respingere a probei –  specimen intens hemolizat, hemolitic sau contaminat bacterian2.

Stabilitate probă 2 săptămâni la 2-8°C; timp îndelungat la –20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea repetată2.

Metodă imunofluorescenţă indirectă IFA2.

Valori de referinţă

HHV-6 IgM : Negativ
HHV-6 IgG : Negativ2

Interpretarea rezultatelor

Diagnosticul pozitiv al unei infecţii primare poate fi demonstrat prin seroconversia anticorpilor IgG de la negativ la pozitiv sau prin prezenţa anticorpilor IgM.
Prezenţa anticorpilor de tip IgM la unii adulţi poate sugera reactivarea bolii1.
Limite şi interferenţe
Anticorpii de tip IgM pot să nu fie detectaţi la unii copii cu roseola infantum. Testele serologice nu pot diferenţia o infecţie HHV-6A de o infecţie HHV-6B1.

Bibliografie

 1. Jeffrey I. Cohen. Human Herpesvirus Types 6 and 7. In Mandell, Douglas,and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2011-2014.
 2. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2011. Ref Type: Catalog.
 3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Human Herpesvirus 6 (HHV-6)Antibodies, IgG/Ig Antibodies. www.labcorp.com 2011. Ref Type: Internet Communication.
Abonează-te la Newsletter