facebook

Zilele Medicale Medicover-Synevo 2005

Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

– Noutăţi şi tendinţe în medicină –

Conform tradiţiei, Medicover şi Synevo, două companii private din România, au organizat la Crowne Plaza, în 11 si 12 noiembrie a.c, cel mai mare eveniment dedicat medicilor de familie – Simpozionul Zilele Medicale Medicover – Synevo, eveniment ajuns la a VII-a ediţie.

le77

Manifestarea a adus în atenţia comunităţii medical ultimele noutăţi şi tendinţe atât din România prin prezentările unor distinse personalităţi cât şi din lume prin invitaţii speciali din Canada, Cehia şi Polonia. Dintre temele prezentate menţionăm:

* În cadrul sesiunii în plen, Prof. Dr. Alexandru Oproiu a suscitat un interes deosebit cu lucrarea privind infecţiile cu virusurile hepatice de tip B şi C care, cronicizându-se, duc în cele din urmă la ciroză. În cazul hepatitei virale de tip B, aproximativ 30-40% dintre cei afectaţi ajung la ciroză, iar cazul hepatitei virale de tip C procentul depăşeşte 40%. Mortalitatea prin ciroză hepatică este mare, boala generând complicaţii grave.
* Prof. Dr. I. Nedelcu a vorbit despre Apa Echilibrată în Deuteriu (AED), care este un produs de noutate absolută, obţinut printr-o sofisticată tehnologie de separare izotopică. AED este fabricată după un brevet românesc, premiat cu Medalii şi Diplome de Aur la cele mai prestigioase târguri internaţionale de inventică. AED controlează regenerarea tisulară, multiplicarea celulelor proliferative benigne şi maligne dar şi viteza de îmbătrânire tisulara şi implicit cutanată. Un alt subiect de interes pe care l-a abordat Dl Prof. Dr. I. Nedelcu a fost mezoterapia, o tehnică alopatică care aduce beneficii deosebite în tratamentul depozitelor aberante de grăsimi şi în terapia celulitei.
* Dr. Roxana Darabont a vorbit despre abordarea strategică a hipertensiunii arteriale, principalul obiectiv al tratamentului antihipertensiv fiind acela de a obţine o reducere maximă a riscului global de morbiditate şi mortalitate pe termen lung (Ghid ESH/ESC 2003). Acest obiectiv poate fi atins dacă tensiunea arterială este redusă la valori „ţintă” şi dacă sunt controlaţi factorii de risc reversibili (fumatul, dislipidemia, DZ). Valorile „ţintă” ale tensiunii arteriale stabilite în ultimii ani sunt bine precizate: <140/90 mmHg pentru majoritatea pacienţilor hipertensivi, indiferent de vârstă; <130/80 mmHg pentru hipertensivii diabetici sau cu boală renală cronică; 125/75 mmHg în caz de proteinurie>1g/24 de ore.
* Subiectul legat de diabetul zaharat a fost tratat sâmbătă în cadrul sesiunii dedicate laboratorului de catre Treffor Higgins, Master of Clincal Chemistry – Dynacare Laboratory, Alberta, Canada. Au fost atinse aspecte legate de diagnosticul şi monitorizarea diabetului zaharat conform celor mai noi recomandări ale instituţiilor de specialitate nord-americane.
* Dr Vlasta Chýlková, Agilab Praga, a vorbit despre cooperarea dintre medicii clinicieni şi laborator în Cehia pentru un management eficient al diferitelor afecţiuni.
* Dr. Violeta Cristea, a vorbit despre bolile cu transmitere sexuală (BTS). Acestea constituie un grup de afecţiuni de etiologie bacteriană, virală, fungică sau parazitară care se transmit preponderent prin contact sexual şi ale căror manifestări apar mai ales la nivel ano-genital. Infecţia cu Chlamydia ocupă primul loc în top-ul BTS, fiind cea mai răspândită în rândul persoanelor active sexual cu vârsta cuprinsă între 15 şi 49 ani.
* Prof. Dr. Astărăstoae, secretar general al Colegiului Medicilor România, a abordat vineri, în cadrul unui workhop de 2 ore, subiectul necesităţii consimţământului pacientului în ceea ce priveşte manevrele medicale la care este supus de către medicul său curant. Consimţământul liber al pacientului este esenţial mai ales în chirurgie, transplant, obstetrică-ginecologie, şi mai ales atunci când normele, valorile şi credinţele pacientului pot intra în conflict cu practicile medicale.
* În secţiunea de workshop-uri a zilei de sâmbătă, s-a discutat un subiect cu potenţial deosebit privind eficientizarea selectării analizelor de laborator – Utilitatea folosirii algoritmilor în diagnosticul de laborator. Moderatorul worksopului va fi Trefor Higgins, Master of Clincal Chemistry – Dynacare Laboratory, Alberta, Canada

le888Simpozionul a reunit peste 400 de medici din: centrele medicale Medicover, laboratoarele Synevo, reţeaua publică de sănătate din Bucureşti, medici din reţeaua naţională de cabinete particulare care colaborează cu Medicover şi Synevo, precum şi numeroase personalităţi din domeniu.

În paralel cu acest simpozion au avut loc şi prezentările unor companii renumite de medicamente, aparatura de laborator şi media de specialitate. Printre partenerii din acest an s-au aflat: Astra Zeneca, Bayer, Boehringer Ingelheim, Glaxo Smithkline, Gedeon Richter, Laboratoarele Servier, Pfizer, Philips, Roche, Top Diagnostics, Diamedix, Novaintermed, Sodimed, British Medical Journal, Revista Farmacia Ta, Observatorul Medical, Medical Market, Netmedica etc.

Synevo este lider pe piaţa serviciilor medicale de laborator din România prin cele 8 laboratoare si cele 12 centre de recoltare. Pentru detalii vizitaţi www.synevo.ro.

Informaţii suplimentare despre evenimet puteţi obţine contactând Departamentul de Marketing Synevo – Mihaela Barbu, Director Marketing, tel: 315 19 10, 0744 756 837, E-mail: mihaela.barbu@synevo.ro

Abonează-te la Newsletter