Informaţii generale

 EGFR (epidermal growth factor receptor = receptorul pentru factorul de creştere epidermică) este un receptor tirozinkinazic ce aparţine familiei ErbB alcătuită din patru receptori înrudiţi: HER-1/ErbB1, HER-2/neu/ErbB2, HER-3/ErbB3 şi HER-4/ErbB4. După ataşarea liganzilor, urmată de homodimerizarea sau heterodimerizarea şi fosforilarea receptorului, sunt activate căile de semnalizare PI3K/AKT şi RAS/RAF/MAPK situate în aval, cu rol în reglarea unor procese celulare esenţiale, cum ar fi proliferarea şi apoptoza.

Exprimarea EGFR de către unele tumori pulmonare, opţiunile terapeutice limitate în cancerul pulmonar avansat, precum şi dezvoltarea unor terapii noi care ţintesc EGFR au condus la începutul anilor 2000 la câteva studii clinice; acestea au analizat răspunsul la tratamentul cu molecule mici de inhibitori tirozinkinazici EGFR al pacienţilor neselecţionaţi cu cancer pulmonar altul decât cel cu celule mici (NSCLC). Deşi marea majoritate a pacienţilor nu a prezentat răspuns terapeutic, un procent redus a demonstrat o reducere dramatică a volumului tumoral însoţită de ameliorarea simptomatologiei.

Răspunsul favorabil a fost înregistrat mai frecvent la persoanele din sud-estul Asiei, la femei, precum şi la pacienţii cu adenocarcinoame. Aceste observaţii au condus în 2004 la 3 studii de referinţă ce au demonstrat că tumorile ce răspund la inhibitorii tirozinkinazici EGFR gefitinib şi erlotinib conţin mutaţii somatice în domeniul tirozinkinazic al EGFR¹.

Din punct de vedere statistic aproximativ 10% din pacienţii cu NSCLC răspund la inhibitorii tirozinkinazici EGFR, iar peste 75% dintre aceştia prezintă mutaţii activatoare ale EGFR². Mutaţiile somatice din domeniul tirozinkinazic (exonii 18-21) reprezintă principalul mecanism al activării receptorului independent de ataşarea liganzilor şi, consecutiv, al intensificării semnalelor de „supravieţuire” în aval; peste 90% dintre aceste mutaţii sunt reprezentate de deleţii scurte (<18 pb, cu păstrarea cadrului de citire) survenite în exonul 19 sau de mutația punctiformă p.L858R (c.2573 C>G) în exonul 21. Studiile au arătat că deleţiile survenite la nivelul exonului 19 sunt asociate cu o probabilitate mai mare de răspuns la tratament decât în cazul receptorului mutant L858R. Alte mutaţii EGFR mai rare care conferă sensibilitate la inhibitorii tirozinkinazici includ mutaţia p.G719 din exonul 18 şi mutaţia p.L861 în exonul 21^1;2.

Mutaţiile activatoare se dezvoltă predominant în adenocarcinoame şi mai rar în alte forme de NSCLC; aproximativ 20% din adenocarcinoamele pulmonare prezintă mutaţii EGFR; în cadrul adenocarcinoamelor mutațiile au fost asociate predominant cu subtipul micropapilar și cu aspectul lepidic (cunoscut anterior sub denumirea de carcinom bronșiolo-alveolar – BAC). De asemenea există o asociere negativă între fumat şi mutaţiile EGFR^1;3.

În 2009, primul studiu clinic randomizat (IPASS) care a înrolat pacienți din Asia de Est, nefumători, cu adenocarcinom pulmonar în stadiu avansat, a arătat că persoanele cu tumori conținând mutații EGFR activatoare ce au primit inițial tratament cu gefitinib au avut o durată de supraviețuire fără progresie a bolii semnificativ mai mare decât cei cărora li s-a administrat chimioterapie bazată pe compuși de platină. Ulterior, cinci studii randomizate controlate (EURTAC, OPTIMAL, NEJ 002, WJTOG3405, LUX LUNG3) au confirmat asocierea dintre mutațiile EGFR activatoare și răspunsul obiectiv la terapia cu gefitinib și/sau erlotinib⁴.

Alături de mutaţiile EGFR, creşterea numărului de copii genice ar putea constitui un mecanism alternativ de activare EGFR. Cu toate acestea, studii recente au arătat că un număr crescut de copii genice EGFR (detectat prin tehnici FISH sau CISH) şi supraexprimarea proteinei EGFR (evidenţiată imunohistochimic) nu au valoare predictivă independentă, astfel că doar determinarea mutatiilor activatoare prin tehnici PCR și de secvențiere este utilă pentru selectarea pacienților ce sunt eligibili pentru tratamentul inițial cu inibitori tirozinkinazici EGFR².

Screening-ul pacienţilor cu adenocarcinom pulmonar pentru cele mai comune mutaţii EGFR a devenit disponibil în multe laboratoare clinice de biologie moleculară. Acest screening poate fi efectuat pe material arhivat (blocuri de parafină, cu țesut fixat) sau pe material biopsic proaspăt⁴.

Recomandări de efectuare a testului

Indicații de testare moleculară EGFR (conform College of American Pathologists, International Association for the Study of Lung Cancer, Association for Molecular Pathology):

Când este indicată testarea EGFR?

Specimen recoltat – țesut tumoral (tumoră primară sau metastază) fixat (de preferat în formol 10% timp de 6-24 ore) și inclus în parafină.

Se vor prezenta la laborator:

• Blocul de parafină cu țesutul fixat sau
• Lame cu secțiuni de țesut fixat, necolorat, tăiate din blocul de parafină (4-5 lame).

Este de preferat ca fiecare probă de țesut să fie însoțită de lama cu țesutul colorat cu hematoxilină-eozină pentru evaluarea conținutului tumoral. Se recomandă ca țesuturile tumorale recoltate de la pacient să fie fixate cât mai repede față de momentul prelevării⁴.

Criterii de respingere a probei – țesuturi fixate în fixatori acizi sau cu metale grele; probe supuse tratamentului cu soluții de decalcificare⁵.

Metodă – Real-time PCR: amplificarea ADN și detecția în timp real a celor mai frecvente 43 de mutații în exonii 18-21 ai genei EGFR⁵.

Timp de execuţie – 7 zile lucrătoare din momentul intrării probei în laborator⁵.

Bibliografie