facebook

Profil poliartrită reumatoidă

Poliartrita reumatoidă (PR) este o boală inflamatorie sistemică cronică, cea mai frecventă suferinţă reumatică de tip inflamator, caracterizată clinic printr-o artropatie cu evoluţie deformantă şi distructivă, alături de manifestări generale şi extra-articulare (ex. cutanate – nodulii reumatoizi – cea mai frecventă manifestare extra-articulară, cardiace, pulmonare, oculare). PR afectează aproximativ 1% din populaţie, femeile de 2-3 ×mai frecvent decât bărbaţii şi debutează la orice vârstă, mai frecvent între 25-50 ani.

Etiologia exactă este necunoscută, posibil mutifactorială, factorii favorizanţi (de mediu, infecţioşi, hormonali, imunologici) acţionând pe un teren genetic predispozant (HLA-DR4/DR1). Poliartrita reumatoidă este asociată cu fenomene autoimune, dar nu se cunoaşte încă dacă autoimunitatea este un eveniment secundar sau primar.1,2 Hiperplazia celulelor sinoviale şi activarea celulelor endoteliale sunt evenimente iniţiale în cadrul procesului patologic, acesta progresând spre inflamaţie necontrolată cu distrugeri consecutive cartilaginoase şi osoase. Factorii genetici şi anomaliile sistemului imun contribuie la progresia afecţiunii. Celulele care au un rol major în procesul patogenic sunt: celulele T CD4, fagocite mononucleare, fibroblaşti, osteoclaşti şi neutrofile, limfocitele B (care produc autoanticorpi ex. factorul reumatoid). De asemenea, la pacienţii cu PR a fost demonstrată o producţie anormală de numeroase citokine, chemokine şi alţi mediatori ai inflamatiei (ex. TNF-alfa, IL-1, IL-6). Manifestările extra-articulare foarte diferite ca expresie şi severitate în funcţie de durată şi severitatea bolii, sunt determinate de infiltrate limfoplasmocitare sau procese vasculitice şi apar de obicei la bolnavii cu titru mare de factor reumatoid, complement seric scăzut, complexe imune circulante în concentraţie crescută, crioglobuline şi factori antinucleari prezenţi.2
Poliartrita reumatoidă, datorita asocierii cu fenomene autoimune, se caracterizează prin prezenţa unei varietăţi de autoanticorpi în ser şi în lichidul sinovial; aceştia o diferenţiază de alte afecţiuni articulare precum: artrita psoriazică, artrita reactivă sau artroza, situaţii în care fenomenele autoimune sunt rare.
Primul element autoreactiv identificat (în 1940) în serul pacienţilor cu PR, a fost factorul reumatoid (FR), autoanticorp specific anti-imunoglobulina G. FR interacţionează cu porţiunea Fc a IgG. Izotipul major este IgM, dar în serul şi lichidul sinovial al pacienţilor cu PR sunt prezenţi şi FR-IgG sau FR-IgA. FR-IgM poate fi detectat la 60-80% din pacienţii cu PR instalată, prevalenţa fiind considerabil scăzută la pacienţii cu PR la debut. Specificitatea FR pentru PR creşte considerabil o dată cu creşterea titrului, un FR >50UI/ml fiind specific pentru poliartrita reumatoidă. Cu toate acestea, FR >50mUI/ml se găseşte doar la 50% din pacienţii cu PR la debut, când criteriile de diagnostic pentru PR nu sunt complet întrunite. În prezent, FR este cel mai utilizat marker serologic, constituind unul din cele şapte criterii ACR de diagnostic a poliartritei reumatoide, deşi se acceptă faptul că acest test are specificitate redusă şi este uneori negativ în această afecţiune.3 În funcţie de prezenţa sau absenţa factorului reumatoid, poliartrita reumatoidă este clasificată în 2 categorii: seropozitivă sau seronegativă. Pacienţii seropozitivi au un risc mai mare decât cei seronegativi de a dezvolta artrită erozivă cu impotenţă funcţională articulară şi manifestări extraarticulare, cum ar fi: noduli reumatoizi, determinare pulmonară de boală, vasculită, sindrom Felty (neutropenie şi splenomegalie asociate cu artrita reumatoidă), polineuropatie, serozite şi sindrom Sjögren secundar.4

Diagnosticul poliartritei reumatoide se face conform criteriilor clinice, biologice şi radiologice elaborate de ACR (American College of Rheumatology), revizuite ultima oară în 1987; aceasta are multe limite bazându-se în principal pe simptome clinice care nu se regăsesc de multe ori în stadiile precoce de boală. Este unanim acceptat faptul că intervenţia terapeutică precoce este vitală în prevenirea distrucţiei articulare ireversibile şi de aceea este foarte important ca această boală să fie diagnosticată în stadii iniţiale. Din acest motiv, ar fi esenţial să poată fi utilizat un marker serologic specific care să identifice acei pacienţi care ar putea beneficia de un regim terapeutic agresiv.5
În acest sens, una din cele mai spectaculoase descoperiri ştiinţifice în cercetarea afecţiunilor autoimune din ultimii zece ani a fost identificarea în serul pacienţilor cu poliartrita reumatoidă, a unor autoanticorpi care recunosc epitopii citrulinaţi, cunoscuţi sub numele de anticorpi antiproteine citrulinate(ACPA). ACPA pot fi măsurate folosind ca antigen proteine citrulinate ca filagrina, vimentina şi fibrinogenul sau peptide ciclic citrulinate (CCP). Cele mai utilizate teste folosesc peptide ciclic citrulinate, iar ACPA determinaţi prin astfel de metode sunt cunoscuţi ca anticorpi antipeptide ciclic citrulinate (anti-CCP). ACPA constituie markerii serologici cu specificitatea cea mai ridicată în PR, prezenţi în stadiile precoce de boală, putând chiar precede debutul clinic. Câteva studii au arătat o corelaţie semnificativă între prezenţa ACPA şi progresia radiologică a bolii (a leziunilor osoase). ACPA se asociază semnificativ cu prezenţa alelelor HLA-DR specifice poliartritei reumatoide, pacienţii prezentând această asociere având un risc crescut de a dezvolta forme severe de PR. În concluzie, ACPA sunt anticorpii markeri cei mai valoroşi şi determinarea lor este deosebit de utilă în cazul pacienţilor cu artrită la debut când nu sunt îndeplinite toate criteriile pentru PR.3


Bibliografie:

1. Andra Bălănescu, Poliartrita reumatoidă, în Esenţialul în reumatologie, coordonator Ruxandra Ionescu, Ed.a 2-a, 2007, 214-235
2. Howard R. Smith, MD, Rheumatoid Arthritis, www.emedicine.com 2006, Ref Type: Internet Communication
3. Carmen Stentel, Diagnosticul serologic în poliartrita reumatoidă, www.presspro-medic.ro 2007, Ref Type: Internet Communication
4. Francesco Dati & Erwin Metzmann. Autoimmune Diseases. In Proteins Laboratory Testing and Clinical Use, Media Print Taunusdruck GmbH, Frankfurt am Main; 2005, 214, 225-226
5. Pooja Khosla, S. Shankar, Lalit Duggal. Anti-CCP Antibodies in Rheumatoid Arthritis. In J.Indian Rheumatolog.Assoc 12:143-146. 2004. Ref Type: Journal (Full)


Teste disponibile în laboratorul Synevo:

* Factor reumatoid
* Factor reumatoid Waaler-Rose
* Anticorpi anti-CCP

Abonează-te la Newsletter