Cumpără online analizele medicale necesare, utilizează codul ONLINE10 și beneficiază de 10% reducere la coșul de cumpărături.
Synevo
Programări
Coșul meu
Despre noi

Laboratorul Central de Referință

O premieră pe piața serviciilor medicale de laborator din țara noastră

Amplasat pe Platforma Comercială București Militari Chiajna, Laboratorul Central Synevo se distinge prin designul ultramodern, o replică exterioară a dotărilor sale de ultima oră. Inaugurat în decembrie 2010, acesta este rezultatul unei investiții de de 10 milioane de Euro, cea mai mare din piața privată de laboratoare din România. Echipat cu aparatură unică în țara noastră, Laboratorul Central de Referință poate efectua analize deosebit de complexe într-un timp mult mai scurt și cu o marjă de eroare mult mai mică decât până acum.

Laboratorul Central de Referință - Synevo
16 milioane de teste efectuate anual
În acest moment, Synevo oferă o gamă completă de analize medicale de laborator în domenii precum hematologie, chimie, microbiologie, imunologie, alergologie, toxicologie, histopatologie, citologie, genetică și biologie moleculară.
Laboratorul Central de Referință - Synevo
Echipat cu aparatură unică în țara noastră
Laboratorul Central de Referință dispune de platforme robotizate în histopatologie și IHC, citologie cervicovaginală, microbiologie, genetică. Laboratorul Central de Referinţă este un hub regional pentru Sud-Estul Europei deservind 5 țări: România, Republica Moldova, Serbia, Bulgaria și Georgia.
Laboratorul Central de Referință - Synevo
Peste 2.000 tipuri de teste Synevo
Peste 2.000 de analize medicale de laborator, teste uzuale și de diagnostic avansat, care ajută medicul să stabilească rapid un diagnostic, să inițieze și să monitorizeze schema de tratament.
Prezentare video

Laboratorul Central de Referință - Synevo
Tehnologie de ultimă generație

Alergeni

În laboratorul Synevo se efectuează o paletă extinsă de teste de alergie ce include alergeni individuali (peste 600 tipuri de alergeni), dar şi paneluri de alergeni alimentari, respiratori, de pediatrie, folosindu-se o metodă de referinţă (metoda imunoenzimatică cu detecţie prin fluorescent – FEIA) şi aparatură considerată lider de diagnostic pentru testarea alergenilor şi bolilor autoimune. Sistemul folosit în laboratorul nostru a fost validat clinic de numeroase studii efectuate de-a lungul timpului. Acesta foloseşte atât extracte naturale de alergeni din diverse surse, cât şi alergeni recombinaţi. Testele serologice prezintă avantajul efectuării dintr-o singură probă de sânge, sunt non-invazive (foarte important pentru copiii mici care pot dezvolta o reacţie alergică chiar şi la o cantitate foarte redusă de alergen existând posibilitatea apariţiei unui şoc anafilactic) şi nu este necesară întreruperea tratamentului.

Laboratorul Central de Referință - Synevo
Identificare automată

Spectrometrie de masă

Prin tehnologia de ultimă generație din dotare, Laboratorul Central Synevo București efectuează examinările microbiologice la cele mai înalte standarde internaționale. Astfel, departamentul de microbiologie procesează un volum de probe de aproximativ 800/zi, reprezentate de examinări microscopice native și colorate, culturi bacteriene, culturi levuri și culturi fungi dermatofiți. Implementarea în faza preanalitică a noului concept de „Microbiologie în mediul lichid” a adus avantajul stabilității probelor recoltate pentru o perioadă mai mare de timp, comparativ cu sistemele clasice, și a făcut posibilă procesarea robotică, cu ajutorul sistemului WASP (Walk Away Specimen Processing). Reducerea timpului de eliberare a rezultatelor a fost posibilă prin efectuarea identificărilor microorganismelor prin metoda spectrometrie de masă, metodă care permite obținerea numelui microorganismului în 2 minute după însămânțare și cultivare. În cazul culturilor monobacteriene, rezultatul pozitiv cu antibiogramă poate fi eliberat în doar 36 ore. În laboratorul nostru testarea sensibilității la antibiotice se efectuează în sistem automat, iar interpretarea conform concentrației minime inhibitorii.

Galerie foto

icon-cart

Produsul a fost adăugat în coș

Continuă cumpărăturile
Vezi coșul
×
Cumpărate frecvent împreună
    Cumpără online analizele adăugate în coșul tău, Utilizează codul ONLINE10 și beneficiezi de 10% reducere.

    În plus, ai la dispoziție 30 de zile pentru a veni la recoltare.