Lector Universitar, Medic primar medicină de laborator, Director medical Synevo România
Antoanela Curici are o experiență de peste 16 ani în
medicina de laborator, cea mai mare parte a activității sale în acest domeniu
fiind asociată Laboratorului Central Synevo România.
Din anul 2017, coordonează întreaga activitate a echipei medicale a Synevo România. Acesta este cea mai mare unitate privată de acest tip și deservește actualmente patru mari piețe din regiunea de Sud-Estul a Europei.
Antoanela este, de asemenea, lector universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
A semnat și a publicat numeroase lucrări de specialitate,
în engleză și în română și are o activitate intensă în domeniul cercetării.
Este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul
Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, ulterior fiind
medic stagiar la Spitalul Victor Babeș din București.
Sănătatea sub microscop
Vezi toateTiroida: 25 mai, Ziua Mondială a Tiroidei
Ziua Mondială a Tiroidiei (WTD), stabilită de Asociația Europeană a Tiroidei (ETA) și de Federația Internațională a Tiroidiei (ITF) în anul 2008, în ziua de 25 Mai - este dedicată persoanelor din întreaga lume, care trăiesc cu o afecțiune tiroidianăIncidența generală a bolilor glandei tiroide era de 18,57% în rândul...
SARS-COV-2 și diabetul
COVID-19: Diabetul și virusul SARS-CoV-2 Informațiile primite de la cercetătorii și medicii din China, unde a fost descoperit noul coronavirus SARS-COV-2 și unde au fost diagnosticate primele cazuri de COVID-19, arată că unele persoane au un risc mai mare de a se îmbolnăvi:vârstnicii (peste 65 ani) – cu risc mare...
Tuberculoza: Ziua Mondială a Tuberculozei
În contextul epidemiologic actual și ținând cont de eforturile medicale care se efectuează la nivel mondial pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2 nu trebuie să uităm că, de-a lungul anilor, populația s-a confruntat cu numeroase epidemii. Medicina a descoperit tratamente pentru eradicarea unor boli contagioase, Tifosul, Holera, Ebola, Malaria, Gripa Spaniolă...