facebook

Virus herpetic uman (HHV) tip 7: Anticorpi IgG, IgM

350 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Virusul herpetic uman tip 7 – Human herpesvirus 7 (HHV-7) – a fost izolat în 1990 de către Frenkel şi colaboratorii in limfocitele CD4 ale unui adult sănătos cu exanthema subitum. Face parte din subfamilia β-herpesvirusurilor, genul Roseolovirus, prezentând omologie cu HHV-6 în proporţie de 20–75%.  

Având în vedere caracterul ubicuitar al HHV-7, peste 80% din populaţie prezintă anticorpi anti-HHV-7 în ser. Infecţia cu HHV-7 apare mai târziu decât cea cu HHV-6; 18% dintre copii sunt infectaţi în primul an de viaţă, procentul atingând 53% până la vârsta de 2 ani. Mulţi copii dezvoltă boala între 2 şi 5 ani, transmisia virusului realizându-se, în general, prin intermediul salivei persoanelor infectate.

HHV-7 are tropism pentru limfocitele T CD4 pozitive, celulele epiteliale de la nivelul glandelor salivare, precum şi celulele din plămâni şi tegument. De asemenea virusul a fost detectat în laptele matern. HHV-7 rămâne cantonat în concentraţii crescute în salivă, atât la adulţi, cât şi la copii, pe toata durata vieţii. Virusul induce degradarea moleculelor din clasa I a complexului major de histocompatibilitate.

Infecţia primară poate fi asimptomatică sau se caracterizează prin apariţia febrei (400C), convulsiilor febrile, mai rar a vomei, diareei şi a manifestărilor de tract respirator superior.

HHV-7 este implicat de asemenea şi în apariţia exantemului subit (identic cu cel indus de HHV6), deşi majoritatea cazurilor sunt induse de HHV-6. HHV-7 a fost asociat mai rar cu boala SNC decât HHV-6.

HHV-7 poate determina encefalită, atât la persoanele imunocompetente, cât şi la cei imunosupresaţi. Conform unui studiu, 10% din copiii spitalizaţi în Marea Britanie cu encefalită sau febră şi convulsii au fost diagnosticaţi ca având infecţie acută cu HHV-7.

Ca şi în cazul HHV-6 un instrument util în diagnosticul infecţiei HHV-7 la copii il constituie testele serologice efectuate mai ales pe seruri-perechi (la debutul bolii şi în perioada de convalescenţă) pentru demonstrarea seroconversiei anticorpilor de tip IgG1.

Recomandări pentru determinarea HHV-7: Anticorpi IgM, IgG – utilitate în diagnosticul infecţiilor primare cu HHV-71;2.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial2.    

Specimen recoltat – sânge venos2.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator2.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare2.

Volum probă – minim 2 mL ser2.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, hemolitic sau contaminat bacterian2.

Stabilitate probă 2 săptămâni la 2-8°C; timp îndelungat la –20°C; evitaţi decongelarea/recongelarea repetată3.

Metodă imunofluorescenţa indirectă IFA2.

Valori de referinţă

HHV-7 IgM : Negativ
HHV-7 IgG  : Negativ2
Interpretarea rezultatelor
Diagnosticul pozitiv al unei infecţii primare poate fi demonstrat prin seroconversia anticorpilor IgG de la negativ la pozitiv sau prin prezenţa anticorpilor IgM1

Bibliografie

 1. Jeffrey I. Cohen Human Herpesvirus Types 6 and 7. In Mandell, Douglas,and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2011-2014.
 2. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
Abonează-te la Newsletter