facebook instagram

Profil tulburări digestive acute (sindrom diareic)

Sindroamele diareice sunt împărţite în mod arbitrar în acute (cu durata mai mică de 2 săptămâni) şi cronice; de asemenea se consideră uşoare, formele – cu mai puţin de trei scaune pe zi, moderate – cu patru /mai multe scaune pe zi, asociate cu simptome locale (crampe abdominale, greaţă, tenesme rectale) şi severe – cu patru/mai multe scaune pe zi şi simptome sistemice (febră, frisoane, deshidratare). Diareea acută poate fi cauzată de mai mulţi factori, printre care se numără stresul emoţional, intoleranţa alimentară, ingestia de anumite substanţe anorganice (ex. nitritul de sodiu), organice (ex. ciuperci), o serie de medicamente, precum şi diferiţi agenţi infecţiosi (virusuri, bacterii şi protozoare).
Clasificarea sindroamelor diareice acute de etiologie infecţioasă în două categorii şi anume cele inflamatorii,cu diaree sanguinolentă şi cele neinflamatorii, cu diaree nesanguinolentă sau apoasă, este utilă în special din punct de vedere diagnostic şi terapeutic.
În general, termenul de diaree inflamatorie sugerează implicare colonică prin invazie bacteriană sau parazitară sau prin producerea de toxine, care afectează intestinul gros. Clinic, pacienţii prezintă numeroase scaune sanguinolente, de volum mic, frecvent asociate cu: febră, crampe abdominale, tenesme rectale. Agenţii etiologici uzuali ai acestui sindrom sunt reprezentaţi de: Shigella, Salmonella, Campylobacter, Yersinia, tulpini invazive de E.coli, Entamoeba histolytica şi Clostridium difficile. Coprocitogramele sunt frecvent pozitive, iar diagnosticul etiologic de certitudine necesită efectuarea de coproculturi.
Diareea neinflamatorie este de obicei mai puţin severă şi este determinată de virusuri sau de toxine cu tropism pentru intestinul subtire şi care afectează echilibrul hidro-electrolitic, producând diaree apoasă, de volum mare, adesea însoţită de greţuri, vărsături, crampe abdominale. Cauzele frecvente ale acestui sindrom sunt reprezentate de virusuri (ex. rotavirusuri, virusul Norwalk, adenovirusuri enterice, astrovirusuri, coronavirusuri), vibrioni (ex.V. Cholerae, V. Parahaemolyticus), E.coli secretoare de enterotoxină, Giardia lamblia şi diverşi agenţi ce produc gastroenterite de origine alimentară.
Termenul de “toxiinfecţie alimentară” desemnează afecţiunile cauzate de toxine din alimentele ingerate. Când perioada de incubaţie este scurtă (1-6 ore după ingestie), este foarte probabil că toxina este preformată şi prezentă ca atare în alimentul contaminat. Vărsăturile sunt simptomul major, iar cei mai multi pacienţi sunt afebrili. Exemplele includ intoxicaţia cu S. aureus sau cu Bacillus cereus, situaţii în care toxina poate fi identificată în alimente. Când perioada de incubaţie este mai mare (8-16 ore), este foarte probabil ca microorganismul să fi fost prezent în aliment şi că secreţia toxinei a avut loc după ingestie. Vărsăturile sunt mai puţin severe, crampele abdominale sunt mai frecvente, iar febra lipseşte în majoritatea cazurilor. Cel mai bun exemplu îl reprezintă toxiinfecţia determinată de Clostridium perfringens. Toxina poate fi detectată în alimentele ingerate sau în materiile fecale.
Bolile diareice inflamatorii şi neinflamatorii pot fi transmise atât prin alimente cât şi prin apă, iar perioadele de incubaţie variază între 12-72 ore. Datele epidemiologice pot sugera diagnosticul etiologic, de ex. spitalizările recente sau tratamentele cu antibiotice, sugerează C. difficile, călătoriile recente în străinătate sugerează Salmonella, Shigella, Campylobacter, E.coli sau V.cholerae.1


Bibliografie:

1. Richard A. Jacobs, Bolile infectioase acute de cauza infectioasa, In Diagnostic şi Tratament în Practica Medicala, Lawrence M. Tierney, Stephen J. McPhee, Maxine A. Papadakis, traducere Current Medical Diagnosis and Treatment – 2001, 1048-1049.


Teste disponibile în laboratorul Synevo:

* Coprocitogramă
* Coprocultură
* Antigen Rotavirus în materii fecale

Termeni şi condiţii. | Politica de confidentialitate. | Politică privind fișierele cookies.