facebook

Eritropoietina

180 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Eritropoietina (EPO), un hormon glicoproteic codificat de o genă situată pe braţul lung al cromozomului 7 şi secretat în principal în rinichi, intervine în controlul eritropoiezei. În mod normal, nivelurile de eritropoietină variază invers proporţional cu valoarea hematocritului. Hipoxia stimulează eliberarea EPO, care la rândul său induce producţia de eritrocite la nivelul măduvei osoase. Valorile crescute ale numărului de eritrocite, hematocritului şi hemoglobinei suprimă eliberarea EPO.

EPO stimulează proliferarea, creşterea şi diferenţierea precursorilor eritroizi, având drept consecinţă creşterea numărului de eritrocite. EPO exercită un efect dominant asupra unităţilor formatoare de colonii eritroide (CFU-E), pronormoblastilor şi eritroblaştilor bazofili4;5. Una din acţiunile cele mai spectaculoase ale EPO este capacitatea hormonului de a menţine viabilitatea acestor celule în absenţa oricărui efect asupra ciclului celular. Efectul asupra megacariocitelor este minor1;5.

Celulele hematopoietice care răspund la EPO prezintă pe suprafaţa lor receptori specifici pentru acest hormon (EPOR). După legarea EPO de receptori urmează un proces de fosforilare a tirozinei. Deoarece EPOR nu prezintă un domeniu al kinazei este nevoie să se asocieze cu o tirozinkinază ce face parte din familia Janus kinazelor şi este denumită JAK2. O mutaţie punctiformă (Val617Phe) la nivelul JAK2 conduce la activarea acesteia. Această mutaţie somatică activatoare a fost depistată la majoritatea pacienţilor cu policitemie vera şi cu o frecvenţă mai mică în alte neoplazii mieloproliferative cronice1.

Policitemia vera este o afecţiune clonală a celulei stem caracterizată printr-o producţie autonomă de celule hematopoietice. Creşterea masei eritrocitare are drept consecinţă suprimarea compensatorie a nivelurilor EPO. Modificările asociate cu policitemia vera includ: valori persistent crescute ale hemoglobinei (Hb >18.5 g/dL la bărbaţi şi  >16.5 g/dL la femei), adesea însoţite de leucocitoză şi trombocitoză, splenomegalie, eritromelalgie, tromboze în teritorii neobişnuite4. Valorile scăzute ale eritropietinei serice constituie unul dintre criteriile minore de diagnostic al policitemiei vera6.

Policitemiile secundare se pot datora unei creşteri a masei eritrocitare, adecvate sau inadecvate. Policitemiile secundare adecvate se dezvoltă ca urmare a unor condiţii asociate cu hipoxie cronică (habitatul la altitudini mari sau bolile pulmonare). Producţia EPO este ridicată pentru a creşte compensator masa eritrocitară şi a încerca să se livreze ţesuturilor o cantitate mai mare de oxigen. Policitemiile secundare inadecvate sunt determinate de o serie de tumori renale, hepatice, pulmonare sau cerebrale care secretă în exces EPO sau molecule asemănătoare acesteia4.

Deoarece 80-90% din cantitatea de EPO este produsă la nivel renal, insuficienţa renală cronică este însoţită de scăderea marcată a producţiei de eritropoietină cu anemie consecutivă. Ficatul poate sintetiza cantităţi mici de EPO, astfel încât pacienţii anefrici prezintă o cantitate reziduală de EPO produsă la nivel hepatic3;4.

Bolile inflamatorii cronice, procesele maligne, rejetul grefelor şi traumatismele grave duc probabil la o inhibiţie a producţiei de eritropoetină prin citokine (IL-1,TNFα), însă anemia din cadrul acestor afecţiuni este rezultatul unor fenomene multifactoriale3.

În 1989 a fost introdus tratamentul cu eritropoietină umană recombinată; pacienţii candidaţi pentru această terapie sunt cei cu insuficienţă renală cronică, precum şi cei cu anemii de diverse cauze: chimioterapie, SIDA şi unele afecţiuni hematologice4.

Motivul pentru care EPO este pe lista dopajului în sportul de performanţă este creşterea volumului sanguin, a eritrocitelor şi hemoglobinei pentru a creşte capacitatea de transport a oxigenului. Astfel, o creştere a hemoglobinei cu 0.3 g/dL are ca urmare o creştere a capacităţii de efort cu 1%. Folosirea EPO poate fi dificil de dovedit deoarece forma sintetică nu se deosebeşte de cea naturală. Pot fi trase concluzii în mod indirect, prin modificările hemoglobinei, hematocritului, feritinei şi receptorului pentru transferină3.

Recomandări pentru determinarea  eritropietinei serice

• Diferenţierea policitemiei primare (vera) de cea secundară Identificarea candidaţilor la terapia cu EPO umană recombinatăInvestigarea unei anemii normocitare de cauză neclară
Evaluarea pacienţilor aflaţi sub tratament cu EPO la care se constată un răspuns hematopoietic inadecvat Monitorizarea pacienţilor cu tumori EPO-secretante3;4.

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate)3.

Specimen recoltat sânge venos3.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator3.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare3.

Volum probă – minim 0.5 mL ser3.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; timp îndelungat la -20°C3.

Metodă imunochimică cu detecţie prin chemiluminiscenţă (CLIA)3.

Valori de referinţă 4.3-29 UI/L3.

Interpretarea rezultatelor

În policitemia vera valorile EPO sunt scăzute sau la limita inferioară a intervalului de referinţă, în timp ce în formele secundare sunt crescute.
La pacienţii cu anemie asociată insuficienţei renale cronice se întâlnesc valori  EPO foarte scăzute în raport cu gradul anemiei, care se datorează incapacităţii rinichiului afectat de a produce eritropoetină. De asemenea, crizele de rejet la pacienţii cu transplant renal sunt însoţite de scăderea eritropoietinei3.
La pacienţii cu anemii feriprive, talasemii sau insuficienţă medulară se înregistrează valori EPO crescute4.
Valori ridicate ale eritropoetinei pot fi cauzate de tumori renale producătoare de EPO sau care blochează fluxul sanguin local producând hipoxie, fără a exista o anemie sau hipoxie generală3.
Pacienţii care prezintă un răspuns slab sau absent la tratamentul cu eritropietină şi la care nivelele EPO serice sunt normale sau chiar crescute pot avea alte cauze nerecunoscute de anemie. Dacă însă nu poate fi identificat nici un alt factor, se va lua în considerare posibilitatea dezvoltării de anticorpi anti-EPO. Această condiţie poate avea consecinţe clinice grave cu riscul apariţiei aplaziei medulare de serie roşie4.

Limite şi interferenţe

Unii pacienţi cu policitemia vera prezintă niveluri serice normale de eritropoietină.
Acest test nu permite distincţia între EPO endogenă şi cea administrată exogen4.

• Medicamente

Scăderi: acetazolamidă, amfotericina B, cisplatin, enalapril, furosemid, teofilina.

Cresteri: steroizi anabolizanţi, daunorubicin, eritropietină, fluoximesteron, hidroxiurea, teofilină, zidovudina. 

• Interferenţe analitice

Anticorpii heterofili prezenţi în serul pacienţilor pot interacţiona cu imunoglobulinele incluse în componentele din kit alterând rezultatele3.

 

Bibliografie:

1. Emmanuel N. Dessypriss, Stephen T Sawyer. Erytropoiesis. In Wintrobe’s Clinical Hematology, Lippincot Williams & Wilkins, 12th Edition, 2009, 118-121.
2. Frances Fischbach. Effects of the Most Commonly Used Drugs on Frequently Ordered Laboratory Tests. In A Manual of Laboratory and Diagnostic Tests. Lippincott Williams & Wilkins, USA, 8 ed. 2009, 1237.
3. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2012. Ref Type: Catalog
4. Mayo Clinic/Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Erythropoietin (EPO), Serum. www.mayomedicallaboratories.com  Ref Type: Internet Communication.
5. Sharad Mathur, Kateherine Schexneider, Rober E. Huchinson. Hematopoiesis. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods.Sauders Elsevier 21-Ed 2007, 486.
6. WHO 2008 Classification of Chronic Myeloid Neoplasms.
Abonează-te la Newsletter