facebook

Seleniu

150 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale

Seleniul constituie unul din oligoelementele esenţiale care protejează organismul de stresul oxidativ. În celulele şi ţesuturile organismului uman au fost descrise aproximativ 25 selenoproteine (proteine care conţin un reziduu de selenocisteină), clasificate în glutation-peroxidaze, tioredoxin reductaze şi deiodinaze.

În primul rând seleniul este un cofactor necesar pentru menţinerea activităţii glutation peroxidazei, o familie de enzime ce catalizează degradarea hidroperoxizilor organici rezultaţi din procesele metabolice normale şi asigură protecţia proteinelor, lipidelor şi acizilor nucleici faţă de acţiunea moleculelor oxidante. Activitatea antioxidantă este similară celei exercitată de vitamina E. Astfel, absenţa seleniului se corelează cu scăderea activităţii glutation peroxidazei şi este asociată cu distrugerea membranelor celulare, ca rezultat al acumulării de radicali liberi2;5.

5′ iodotironindeiodinaza este o selenopropteină care deţine rol în conversia periferică a tiroxinei (T4) în triodotironină (T3). Se pare că tioredoxin reductaza deţine rol în metabolismul vitaminei C.

Seleniul interacţionează cu un număr mare de metale, potenţial toxice. Acestea sunt: arseniu (As), cadmiu (Cd), mercur (Hg), argint (Ag), plumb (Pb) şi platină (Pt). La niveluri micronutriţionale (între 50 şi 200 μg/zi), seleniul este capabil să prevină manifestările toxice ale acestor substanţe, probabil prin formarea derivaţilor mai puţin toxici sau inactivi. In acest mod, seleniul modulează toxicitatea metalelor grele.

Alimentele vegetale constituie sursa majoră de seleniu. Conţinutul de seleniu din alimente depinde de conţinutul de seleniu din sol. Raţia zilnică de seleniu recomandată este de 55 μg1.

Deficitul de seleniu influenţează în primul rând miocardul, având drept consecinţă apariţia în cazuri severe a bolii Keshan (denumirea provine de la provincia situată în nord-estul Chinei unde prevalenţa bolii este mare datorită unui sol deficitar în seleniu). Afecţiunea se caracterizează prin cardiomiopatie ce conduce la cardiomegalie şi insuficienţă cardiacă congestivă; se manifestă în special la copii şi femei aflate în perioada reproductivă. Histopatologic se constată o degenerescenţă miocardică; datorită afectării membranare celulele miocardului normal sunt înlocuite de fibroblaşti. Boala mai asociază cataractă, osteoartrită la copii, unghii decolorate/îngroşate, tulburări de creştere3;4;5.

În SUA au fost raportate mai multe cazuri de deficit de seleniu la persoanele care au primit mai mult de o săptămână alimentaţie parenterală fără suplimentarea seleniului3;5.

Intoxicaţia cu seleniu se poate înregistra în cazurile de supradozare a seleniului, ca urmare a expunerii industriale sau prin consumul de apă cu un conţinut ridicat în acest oligoelement. În industrie seleniul reprezintă un produs secundar în procesul de rafinare a cuprului; este utilizat de asemenea la fabricarea semiconductorilor, ca agent decolarant pentru ceramică şi sticlă, ca agent vulcanizator în industria cauciucului. Selenoza – intoxicaţia cronică cu seleniu – se produce în situaţia unui aport de seleniu de aproximativ 5 mg/zi şi se manifestă prin căderea părului şi unghiilor, carii dentare, halenă cu miros de usturoi, insuficienţă hepatică, neuropatii, dermatită. Aportul zilnic maxim de seleniu fără a fi însoţit de reacţii adverse a fost calculat la 800 μg, însă pentru unele persoane este de 600 μg3;4.

Seleniul nu este considerat teratogen. Datorită activităţii sale antioxidante s-a presupus că seleniul are efecte anticancerigene, fapt nedovedit însă5.

Recomandări pentru determinarea seleniului

– detectarea deficitului de seleniu;
– monitorizarea terapiei de substituţie cu seleniu;
– monitorizarea expunerii la seleniu3;5.

Pregătire pacient – nu este necesară o pregătire specială2.

Specimen recoltat – sânge venos2.

Recipient de recoltare vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator2.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare2.

Cantitate recoltată – 2 mL ser2.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile  la 2-8°C2.

Metodăspectrometrie cu absorbţie atomică (AAS)2.

Valori de referinţă şi interpretarea rezultatelor

Valorile de referinţă variază în funcţie de vârstă:

0-3 luni: 18-64 μg/L
4-11 luni: 32-101 μg/L
1-5 ani: 58-116 μg/L
6-16 ani: 69-121 μg/L
> 16 ani: 50-120 μg/L2

Valorile < 40 μg/L indică de obicei un deficit de seleniu asociat cu pierderea activităţii glutation-peroxidazei5.

Limite şi interferenţe
Nivelurile serice crescute de gadoliniu şi iod interferă cu testarea seleniului, de aceea în cazul în care au fost administrate substanţe de contrast cu gadoliniu sau iod, recoltarea trebuie amânată cel puţin 96 de ore5.

 

Bibliografie

1. Florentina Moldovanu. Micromineralele – nutrienţi esenţiali pentru sănătatea copilului. In Medicina Modernă, Vol. XII – Nr. 7 (iulie 2005).
2. Laborator Synevo. Referinţe specifice tehnologiei de lucru utilizate 2016. Ref Type: Catalog.
3. Laboratory Corporation of America. Directory of Services and Interpretive Guide. Selenium, Blood. www.labcorp.com 2016. Ref Type: Internet Communication.
4. Martin J. Salwen. Vitamins and Trace Elements. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods. Sauders Elsevier 21-Ed 2007, 385.
5. Mayo Clinic, Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. Selenium, Serum. www.mayomedicallaboratories.com. Ref Type: Internet Communication, 2016.
Abonează-te la Newsletter