Care sunt actele necesare pentru înregistrarea cererii de analize medicale?
Înregistrarea cererii de analize în laboratoarele Synevo se poate face doar în baza prezentării unuia din următoarele acte:
- în cazul adulților: act de identitate (CI/BI), pașaport sau permis auto;
- în cazul minorilor: certificat de naştere (în cazul cetățenilor români) sau pașaport (în cazul cetățenilor străini). Totodată, este necesar ca minorul să fie însoțit de reprezentantul său legal (e.g. părinte, tutore, curator) sau în absența reprezentantului legal, de o ruda majoră cea mai apropiată, până la al patrulea grad inclusiv (e.g. frați, bunici, unchi, mătuși, veri primari). Aceștia din urmă trebuie să prezinte cartea de identitate (CI/BI), pașaport sau permis auto în vederea identificării și înregistrării serviciilor.