Totul despre talasemie

Cuprins:

• Talasemie:etiologie
• Tipuri de Talasemie
• Simptomele beta talasemiei
• Diagnosticul cazurilor de Talasemie
• Talasemia necesită o alimentație specifică?

Diagnosticul de talasemie presupune identificarea unei forme modificate de hemoglobină (patologică), măduva osoasă producând astfel mai puține globule roșii “sănătoase” sau hematii cu aspect patologic ce au o durată de viață mai scăzută sau, compensatoriu, în unele situații, produce mai multe eritrocite. Existența unui număr redus de eritrocite are drept consecință apariția anemiei. Deoarece eritrocitele din sânge au rolul vital de a furniza oxigen tuturor țesuturilor, scăderea numărului acestora va priva celulele organismului de oxigenul și substanțele nutritive, necesare pentru dezvoltarea lor.

Cea mai mare incidență a acestor patologii se remarcă în țările zonei mediteraneene și a celei balcanice, populația din nordul Europei nefiind afectată de aceste sindroame talasemice.

Talasemie: etiologie

Talasemia este o boală genetică autozomal recesivă, ceea ce indică faptul că părinții ar trebui să fie purtători ai unor defecte genetice specifice, pentru ca afecțiunea să poată fi transmisă la următoarea generație. Boala este cauzată de mutații sau deleții ale genelor ce sintetizează Hb, având ca rezultat, producția insuficientă sau absența lanțurilor alfa sau beta, din structura acestei proteine.

Au fost identificate peste 200 de mutații responsabile de producerea talasemiei. Talasemia alfa este cauzată de deleții apărute în genele alfa-globinei, iar talasemiile beta sunt consecința unei mutații punctiforme apărute în cromozomul 11.

Patogenia sindroamelor talasemice este complexă, însă în mod tradițional aceste anemii sunt incluse în grupul anemiilor hemolitice, chiar dacă există o componentă importantă de eritropoieză deficitară.

Tipuri de Talasemie

Clasificarea talasemiei se referă, fie la zona/ lanțul afectat(ă) structural din hemoglobină (de obicei “alfa” sau”beta”), fie la gravitatea formelor de manifestare clinică ale talasemiei. Atunci când talasemia este numită “alfa” sau “beta”, aceasta se referă la tipul lanțului modificat, de hemoglobină. Dacă zona alfa sau beta nu este sintetizată corespunzător, nu se vor produce cantitățile necesare (fiziologice/ normale) de hemoglobină.

Tipul de talasemie este condiționat de nivelul dominanței unor modificări genetice, moștenite de la părinți. De exemplu, dacă o persoană moștenește o variantă de talasemie beta de la tată și alta de la mamă, va dezvolta formă de talasemie beta majoră.

Dacă o persoană moștenește o modificare specifică pentru talasemie alfa de la mamă și varianta (trasăturile) alfa normală, de la tată, aceasta va suferi de talasemie minoră alfa. La anumite persoane este posibil ca aceste modificări să nu genereze boala (apariția de simptome), dar să existe un risc de a o dezvolta.

Alfa talasemia este produsă de modificări ce apar la nivelul genei care codifică sinteza alfa-globinei, având ca rezultat o producție redusă sau absentă de lanțuri alfa-globinice din structura hemoglobinei. Gena care va sintetiza alfa-globina se prezintă sub forma a patru „versiuni” (alele), severitatea bolii putând varia în funcție de numărul modificărilor apărute în aceste alele, de la o formă ușoară, la una severă. Delețiile (dispariția/ ștergerea unor zone) din structura tuturor celor patru alele va produce cea mai severă formă de boală, iar cele de la nivelul unei singure gene vor genera doar o formă ușoară de boală (frecvent fără manifestări clinice).

Beta talasemia este consecința apariției unor mutații punctiforme (minore) la nivelul genelor ce codifică sinteza beta-globinei din structura Hb2. Este împărțită în trei categorii în funcție de zigozitatea (gradul de asemănare) a acestor mutații, în genele beta.

O mutație heterozigotă (beta-plus talasemie) are ca rezultat o producție redusă de lanțuri beta determinând apariția talasemiei minore. Aceasta este o forma de boală ușoară și este de obicei asimptomatică. Beta-talasemia majoră este produsă de o mutație homozigotă (beta-zero talasemie) apărută la nivelul genelor ce sintetizează beta-globina și are ca rezultat absența totală a lanțurilor beta.

În țara noastră, cel mai frecvent tip de talasemie este β-talasemia, sub două forme: homozigotă (β-talasemie majoră) sau cea heterozigotă (β-talasemie minoră).

Simptomele beta talasemiei

Talasemia se manifestă clinic prin simptome precum:

• icter;
• retard de creștere;
• hepatosplenomegalie;
• anomalii endocrine;
• anemie severă, care necesită transfuzii de sânge pe toată durata vieții.

Afecțiunile, cu simptomatologie ce poate fi încadrată între aceste două forme de boală (majoră și minoră), fac parte din grupul beta-talasemiilor intermediare, având simptome clinice ușoare până la moderate.

Concluzionând, din punct de vedere al modificărilor genetice ce pot să apară în talasemie se întâlnesc următoarele situații clinice:

• O singură genă mutantă moștenită: semne și simptome ușoare, iar afecțiunea se numește talasemie minoră.
• Două gene mutante moștenite, în care semnele și simptomele vor fi moderate până la severe. Această afecțiune se numește talasemie majoră sau anemie Cooley. În acest caz, nou-născuții ce vor documenta prezența a două gene mutante pentru hemoglobina beta sunt, de obicei, sănătoși la naștere, dar boala începe să se manifeste după 6 luni de viață, atunci când hemoglobina fetală (Hb-gamma) dispare și este înlocuită de Hb adultă. Aspectul clinic se caracterizează prin paloare cutaneo-mucoasă progresivă și lentă. Sugarul este anorexic, cu deficit ponderal, subicter conjunctival și hepatosplenomegalie.

În prezent, sunt folosite frecvent două terminologii noi, care clasifică talasemiile în forme ce necesită transfuzii de sânge și cele care nu au indicații pentru acest tip de terapie.

Diagnosticul cazurilor de Talasemie

Talasemia moderată sau severă este adesea diagnosticată în copilărie, deoarece simptomele apar, de obicei, în primii doi ani de viață ai copilului.

În cazul unei suspiciuni de talasemie sunt indicate o serie de analize de sânge:

• Hemogramă completă (HLG), care include dozarea hemoglobinei și evaluarea numărului și dimensiunii eritrocitelor (globulelor roșii) din sânge. Persoanele cu talasemie au mai puține globule roșii sănătoase și hemoglobină mică. De asemenea, pot fi evidențiate globule roșii de dimensiuni mai mici (microcite) decât în mod normal și cu forme caracteristice anormale (sferocite, ovalocite, hematii în semn de tras la țintă);
• Numărătoarea de reticulocite (globule roșii tinere) – scăderea numărului acestora poate semnaliza existența unei măduve osoase care nu produce suficiente globule roșii;
• Analiza cantitativă a fierului va indica dacă deficitul acestui element este cauza anemiei;
• Electroforeza hemoglobinei este utilizată pentru a evidenția specific diverse variante de Hb;
• Teste genetice: Alfa-talasemie-testare genetica (HBA1) și Beta-talasemie-testare genetica (HBB) – sunt folosite pentru diagnosticul prenatal, depistarea purtătorilor din familiile cu risc crescut și pentru stabilirea prognosticului, în talasemiile alfa și beta.

Talasemiile fiind determinate genetic, principiile terapeutice, în prezent, sunt doar suportive. În acest context, transfuziile repetate de masă eritrocitară au eficiența cea mai mare, obiectivul fiind de a menține valorile hemoglobinei peste 9 g/dl, cu o frecvență a acestor transfuzii la interval de maximun 4 săptămâni. Acest regim transfuzional trebuie obligatoriu însoțit de administrarea de medicamente chelatoare de fier.

Prognosticul acestor pacienți este rezervat, speranța de viață dincolo de adolescență fiind întâlnită doar în cazurile de hipertransfuzii asociate cu chelatori de fier.

Talasemia necesită o alimentație specifică?

Transfuziile de sânge regulate pot crește riscul supraîncărcării cu fier. De aceea, pe lista alimentelor interzise în talasemie (sau mai degrabă care ar trebui consumate în cantități cât mai mici) se numără: ficatul, carnea de vită, fasolea, carnea de porc ori arahidele, dar și prunele, spanacul, mazarea, broccoli, pepenele roşu şi legumele cu frunze verzi.

Pe de altă parte, este recomandat consumul alimentelor bogate în calciu și vitamina D (lactate, pește).

Referințe:

1. Thalassemia: Types, Traits, Symptoms & Treatment (clevelandclinic.org)
2. What is Thalassemia? | CDC
3. Thalassemia – StatPearls – NCBI Bookshelf (nih.gov)
4. Thalassemia: Types, Traits, Symptoms & Treatment (clevelandclinic.org)