Intoleranță la gluten sau boală celiacă?
Boala celiacă și intoleranța la gluten, deși au simptome similare și ambele determină un răspuns negativ, exagerat al organismului la gluten, au impact și consecințe diferite pe termen lung. Ele sunt adesea confundate, dar este important de înțeles că reprezintă două afecțiuni diferite.
Celiachia este o boală autoimună – atunci când un pacient care suferă de această boală ingerează gluten, sistemul său imunitar va ataca propriile țesuturi, în timp ce, dacă o persoană are intoleranță la gluten, consumul de gluten va provoca manifestări digestive pe termen scurt, precum, balonare și/sau dureri abdominale. Spre deosebire de boala celiacă, intoleranța la gluten nu determină, de obicei, efecte negative sau complicații pe termen lung.
Cuprins:
Ce este boala celiacă?
Boala celiacă, cunoscută și sub denumirea de celiachie sau enteropatie glutenică, este o afecțiune cronică a tractului digestiv, declanșată de ingestia de gluten (chiar și o cantitate infimă) la persoanele cu predispoziție genetică. Afectează 1% din populație și determină apariția inflamației la nivelul intestinului subțire după ingestia de gluten, rezultând astfel o absorbție defectuoasă a nutrienților din alimente.1 Predispoziția genetică (uneori numită și susceptibilitate genetică) reprezintă probabilitatea crescută de a dezvolta o anumită boală ca urmare a modificărilor aparute la nivelul materialului genetic al pacientului. Un pacient diagnosticat cu această boală va trebui să consume alimente fără gluten toată viața.
Boala celiacă: cauze ale apariției
La apariția bolii celiace contribuie genele de predispoziție, consumul de alimente cu gluten, precum și alți factori de mediu.
Uneori, boala celiacă este declanșată sau devine activă pentru prima oară după o intervenție chirurgicală, sarcină, naștere, infecții virale sau stres emoțional sever.
De asemenea, practicile incorecte de diversificare a alimentației la sugari, infecțiile digestive și modificările florei bacteriene intestinale ar putea să crească riscul dezvoltării bolii celiace. Ca rezultat al reacției anormale a organismului la glutenul din alimente, sunt modificate progresiv până la aplatizare și dispariție vilozitățile intestinale, acele formațiuni proeminente ce căptușesc mucoasa intestinului subțire. Vilozitățile absorb vitaminele, mineralele și nutrienții din alimentele ingerate, însă, în cazul în care acestea sunt afectate, nu se pot obține suficient de mulți nutrienți, indiferent cât de mult mănânci.
Cum se manifestă boala celiacă?
În cele mai multe cazuri boala celiacă se manifestă pentru prima dată în copilărie, atunci când începe ingestia de gluten. Simptomele bolii celiace pot persista în timpul copilăriei și, dacă nu sunt tratate, ele se ameliorează de obicei în timpul adolescenței. Simptomele reapar deseori la adulții tineri, în al 3-lea și al 4-lea deceniu de viață. Din nefericire, în multe cazuri diagnosticul de boală celiacă se stabilește abia la vârsta adultă.
osteoporoză (pierderea de masă osoasă cu creșterea fragilității osului);
anemie (reducerea concentrației de hemoglobină din sânge);
simptome neurologice (slăbiciune motorie, parestezii cu pierderea sensibilității).
Boala celiacă: simptome
Principalele semne și simptome la adulți sunt:
- diaree sau constipație;
- flatulență;
- balonare;
- scădere în greutate;
- oboseală (ca urmare a anemiei cauzată cel mai adesea de absorbția deficitară a fierului);
- durere abdominală severă;
- greață;
- constipație;
- vărsături;
- anemie;
- reflux acid;
- arsuri la stomac;
- defecte de smalț dentar.
Semnele care pot anunța debutul bolii celiace la copii sunt:
- vărsături;
- scădere ponderală semnificativă;
- diaree sau constipație;
- atrofie musculară;
- copilul se simte slăbit și lipsit de energie timp de câteva zile fără un motiv evident.
Atunci când boala este descoperită târziu la copii, aceștia pot prezenta: anemie, tulburări de coagulare a sângelui, tulburări de creștere.
De asemenea, există și o serie de manifestări secundare ale bolii celiace, care apar la un număr redus de pacienți
- osteoporoză (pierderea de masă osoasă cu creșterea fragilității osului);
- anemie (reducerea concentrației de hemoglobină din sânge);
- simptome neurologice (slăbiciune motorie, parestezii cu pierderea sensibilității).
Intoleranța la gluten (sensibilitatea non-celiacă la gluten – NCGS)
Ce este glutenul?
Glutenul este o proteină care se găsește de obicei în cereale precum grâu, secară și orz.
Originea intoleranței la gluten și cauzele exacte rămân necunoscute. Studiile arată că această afecțiune nu este o reacție autoimună, cum este boala celiacă, sau o reacție alergică, precum alergia la grâu. Simptomele pot fi cauzate de prezența în alimentație a FODMAP (fermentable oligosaccharides, disaccharides, monosaccharides and polyols), un grup de carbohidrați care sunt greu de digerat dar abundenți în cerealele care conțin gluten, cum ar fi secară, orz și grâu și în anumite oleaginoase, cum ar fi lintea sau în fructe, cum ar fi merele și perele.
Intoleranța la gluten: simptome
Intoleranța la gluten are aceleași simptome ca și boala celiacă, motiv pentru care cele două sunt greu de diferențiat, în primă fază. Simptomele pot fi gastrointestinale și non-gastrointestinale.
Simptomele intoleranței la gluten includ, în afară de cele specifice pentru celiachie:
- dureri de cap și/sau migrene;
- dureri musculare, articulare;
- ceață cerebrală;
- erupții cutanate;
- neuropatie (senzații de amorțeală și furnicături la nivelul membrelor inferioare și superioare);
- depresie și/sau anxietate.
Experiența fiecărui pacient în ceea ce privește intoleranța la gluten este diferită. Pentru unii, primele semne de intoleranță la gluten sunt balonarea sau diareea după o masă cu paste făinoase. Pentru alții, pot fi: oboseală, ceață cerebrală sau depresie care apar treptat și sunt mai dificil de asociat consumului unei mese specifice.
Cum se diagnostichează?
- Diagnosticul de boală celiacă
Colegiul American de Gastroenterologie (ACG) recomandă anticorpii de tip IgA anti-transglutaminază tisulară ca fiind cel mai bun test neinvaziv în cazul unei suspiciuni de boală celiacă la persoanele cu vârsta peste 2 ani. Determinarea anticorpilor este utilă și pentru monitorizarea eficienței dietei – nivelul acestora se va reduce la minim, până la negativare, după 6-12 luni de la modificarea alimentației.
În situația în care se obține un rezultat neconcludent la anticorpii anti-transglutaminază tisulară, se recomandă testarea anticorpilor anti-endomisium cu relevanță medicală similară. Anticorpii anti-endomisiali (EMA) testează anticorpii dezvoltați ca reacție la afectarea continuă a mucoasei intestinale.
Anticorpii anti-endomisium IgA – se corelează de obicei cu severitatea bolii şi scad odată cu introducerea dietei fără gluten, ajungând la valori foarte mici sau chiar negative după aproximativ 9 luni de regim.
Anticorpi anti-endomisium IgG prezintă titruri semnificativ crescute la pacienţii cu boală celiacă care asociază deficit selectiv de IgA. Pot fi utilizaţi atât pentru diagnostic, cât şi pentru monitorizarea complianţei la dieta fără gluten.
Un alt tip de anticorpi detectați în special la copiii sub 2 ani, dar cu o valoare diagnostică mai mică față de celelalte două tipuri de anticorpi sunt anticorpii anti-gliadin. Gliadina este una dintre proteinele principale din gluten.
Anticorpi anti-gliadin deamidad IgA – recomandați atât în evaluarea pacienților suspectați de boală celiacă, cât și la evaluarea răspunsului la tratament cu o dietă fără gluten.
Diagnosticul de certitudine nu se poate baza exclusiv pe teste de laborator, pentru anumite categorii de pacienți.
Astfel, pacienții adulți cu rezultate pozitive la serologie sau cei cu rezultate negative la teste, dar cu suspiciune clinică ridicată ar trebui să fie îndrumați pentru biopsie intestinală. Aceștia trebuie să aibă o dietă care să conțină gluten până la efectuarea biopsiei.
Predispozitia genetică pentru boala celiacă (HLA-DQ2/DQ8) este un test util în diagnosticul bolii celiace, în special la copiii cu suspiciune clinică mare și serologie net pozitivă, înlocuind biopsia de mucoasă duodenală. Testul genetic este considerat investigația de primă linie și la adulții cu risc crescut. Rudele de gradul I ale pacienților cu boală celiacă pot beneficia de testarea genetică pentru a stabili riscul dezvoltării în viitor a acestei afecțiuni. Un rezultat negativ exclude posibilitatea apariției afecțiunii, în timp ce un rezultat pozitiv indică doar un risc crescut și nu dezvoltarea obligatorie a bolii, fiind necesară o supraveghere medicală periodică.
- Diagnosticul de intoleranță la gluten
Singura modalitate de a diferenția intoleranța la gluten de boala celiacă și alergia la grâu este de a exclude mai întâi aceste afecțiuni prin testele specifice de laborator.
Astfel, pe langă testele specifice pentru diagnosticul bolii celiace, se vor recomanda: gluten, IgE specific, grâu, IgE specific.
În cazul confirmării alergiei la grâu, testarea trebuie să se extindă și la orz, ovăz și secară, deoarece este posibil să existe alergie și la acestea. Cu toate acestea, cu excepția cazului în care pacientul este alergic la alte cereale decât grâul, dieta fără grâu recomandată este mai puțin restrictivă față de regimul fără gluten.
Cum se tratează?
Deși consumul de gluten este factorul declanșator pentru boala celiacă, nu toate persoanele care au intoleranță la gluten au boala celiacă. Boala celiacă este un proces lent, simptomele sale fiind resimțite treptat. Atunci când există doar intoleranță la gluten, reacțiile adverse (ex. diareea), apar imediat.
Tratamentul bolii celiace constă în introducerea dietei fără gluten, care trebuie respectată toată viața. Înlocuirea glutenului din dietă este esențială, dar evitarea totală a acestuia este greu de realizat. Pentru a evita denutriția, mai ales în cazul copiilor, este necesar să se consulte un medic specialist în boli de nutriție, în scopul stabilirii unei diete sănătoase fără gluten.
Abordarea intoleranței la gluten se recomandă a fi începută prin reducerea alimentelor care conțin gluten, mai degrabă decât eliminarea completă a acestora. În funcție de gradul de intoleranță, consumul de gluten trebuie redus puțin sau mai mult, în funcție de răspunsul fiecărui pacient. Ca atare, un consum minim de alimente care conțin gluten este acceptabil urmând a fi ajustat pentru fiecare persoană pentru a evita apariția simptomelor.
Referințe:
2.https://www.schaer.com/en-us/a/celiac-vs-gluten-intolerance
