facebook

PSA (Antigen specific prostatic)

39 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informaţii generale şi recomandări pentru determinarea PSA şi free-PSA

PSA este un component esenţial al plasmei seminale, având o greutate moleculară de 33kDa. Este sintetizat în celulele acinare şi în epiteliul ductal al prostatei, după care este secretat în sistemul ductal unde atinge concentraţii mari. Se pare că PSA are rol în liza coagulului seminal, fiind implicat astfel în fertilitatea masculină.

In mod obişnuit PSA este prezent în ser în concentraţii reduse. In cazurile în care se produce alterarea structurii microscopice a prostatei (cancer, hipertrofie prostatică benignă, prostatită acută, biopsie prostatică) PSA va difuza în stromă, de unde va ajunge în circulaţia generală, pe calea sistemului limfatic şi capilar.

In ser PSA formează complexe stabile cu α1-antichimotripsină (ACT) şi cu α2-macroglobulină. 86% din PSA circulant este reprezentat de complexul PSA-ACT; o mică porţiune de PSA este legată de α2-macroglobulină, iar restul constituie PSA nelegat (free-PSA)3.

Antigenul specific prostatei este cel mai important marker în evaluarea cancerului de prostată şi are utilitate atât în depistarea cât şi in monitorizarea acestei afecţiuni.

PSA este aproape în exclusivitate asociat cu afecţiunile prostatei, dar nu este specific pentru cancerul de prostată, valori crescute fiind întâlnite şi în alte condiţii (adenomul de prostată, prostatită acută sau cronică).

Recomandările internaţionale privind depistarea precoce a cancerului de prostată includ testarea anuală a PSA combinată cu examenul prostatei (tuşeu rectal) la bărbaţii cu vârste de peste 50 ani, cu risc moderat. Screening-ul la o vârstă mai tânără (40-45 ani) este indicat doar în acele cazuri cu antecedente familiale de cancer de prostată (rude de gradul I). Deşi PSA reprezintă cel mai bun test de laborator pentru detecţia cancerului de prostată, rezultatul obţinut trebuie să fie interpretat întotdeauna împreună cu datele clinice furnizate de tuşeul rectal. !Interpretarea izolată a valorii PSA poate crea confuzii1;4.

Mai nou ghidurile internaţionale recomandă ca pacientul să fie informat de către clinician despre beneficiile, limitele şi riscurile pe care le presupune această testare şi să işi dea acordul privind efectuarea PSA, înainte de a se prezenta la laborator. Medicul nu trebuie să supraestimeze posibilele beneficii ale depistării precoce şi nici să subestimeze riscurile asociate cu intervenţia precoce.

La pacienţii cu valori ale PSA cuprinse între 4 şi 10 ng/mL şi cu tuşeu rectal negativ se recomandă determinarea markerului free-PSA din acelaşi ser. S-a dovedit că efectuarea suplimentară a acestui test reduce numărul de biopsii nenecesare.

PSA deţine un rol important şi în monitorizarea cancerului de prostată în diverse etape ale acestuia: supraveghere, stabilirea opţiunii terapeutice, estimarea prognosticului şi evaluarea eficienţei tratamentului (chirurgical, hormonal). După prostatectomia radicală PSA trebuie să scadă până la niveluri nedetectabile; valori persistent crescute de PSA indică prezenţa bolii reziduale. Creşterea nivelului PSA după intervenţia chirurgicală radicală reprezintă un indicator de recidivă a bolii care poate precede alte semne clinice.

Free-PSA nu oferă informaţii clinice relevante în monitorizarea cancerului de prostată, de aceea nu se recomandă utilizarea testului în acest scop4.

Pregătire pacient à jeun (pe nemâncate). Recoltarea probei de sânge trebuie efectuată dimineaţa (deoarece există mici variaţii diurne), înaintea oricărei manevre urologice (inclusiv tuseul rectal) şi la câteva săptămâni după vindecarea unei afecţiuni inflamatorii a prostatei (prostatită)1;2.

Specimen recoltat sânge venos2.

Recipient de recoltare vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator2.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare; se lucrează serul proaspăt în maxim 2 ore; dacă acest lucru nu este posibil, serul se păstrează la 2-8°C, la -20°C sau la -70°C2.

Volum probă – minim 0.5 mL ser2.

Cauze de respingere a probei

• specimen hemolizat;
• specimen expus la temperatură ridicată;
• specimen contaminat bacterian2.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 5 zile la  2-8°C; 6 luni la -20°C sau -70°C2.

Metodă imunochimică cu detecţie prin electrochemilumiscenţă (ECLIA)2.

Valori de referinţă

PSA total – sunt dependente de vârstă:

<40 ani:    ≤ 1.4 ng/mL;

40-50 ani: ≤  2.0 ng/mL;

50-60 ani: ≤  3.1 ng/mL;

60-70 ani: ≤ 4.1 ng/mL;

>70 ani:    ≤  4.4 ng/mL.

Free-PSA: se exprimă procentual raportul dintre PSA liber detectat de analizor şi PSA total (obligatoriu cele 2 teste se efectuează din acelaşi ser!).

Dacă free-PSA este >19% se poate afirma cu o sensibilitate şi o specificitate de 82% că este vorba de o hipertrofie prostatică benignă.

Dacă free-PSA este >23% se poate afirma cu o sensibilitate de 90% şi o specificitate de 63% că este vorba de o hipertrofie prostatică benignă2.

Limita de detecţie  – PSA total:  0.003 ng/mL2.

Interperetare rezultatelor, limite şi interferenţe

Lipsa de specificitate cât şi inabilitatea acestui marker de a determina agresivitatea tumorii reprezintă cele mai semnificative limitări ale testului PSA în detecţia cancerului de prostată. Aproximativ 25% din pacienţii diagnosticaţi cu neoplasm de prostată prezintă valori în limitele intervalului de referinţă, în timp ce 50% din bărbaţii cu hipertrofie benignă de prostată prezintă niveluri crescute de PSA5.

Câteva studii mari (Catalona et al, 1994, Crawford et al, 1999) au concluzionat faptul că valoarea prag de 4 ng/mL pentru PSA este adecvată pentru detecţia cancerului de prostată. De asemenea în 4 studii care au avut drept stop screening-ul cancerului de prostată s-a constatat că valoarea prag de 4 ng/mL are o sensibilitate de 75%-92.3%, specificitate de 63.1%-87% şi o valoare predictiv pozitivă de 17%-27.9%. In Europa această valoare prag este utilizată frecvent atât în studiile clinice cât şi în practica medicală.

Analiza datelor studiului PCPT (Prostate Cancer Prevention Trial, Thompson et al, 2004) a evidenţiat însă că riscul cancerului de prostată la bărbaţii cu valori PSA ≤4 ng/mL este mai mare decat cel estimat anterior. Mai mult, alte studii recente au indicat o incidenţă de 22-25% a cancerului de prostată în lotul de bărbaţi cu valori PSA intre 2.5-4 ng/mL, iar aceste neoplazii au fost clinic semnificative. Pe baza acestor date şi a altor constatări provenite din studii s-a sugerat reducerea valorii prag a PSA pentru detectarea cancerului de prostată; astfel în SUA a fost adoptată valoarea de 2.5 ng/mL pentru efectuarea biopsiei. Deşi reducerea valorii prag poate îmbunătăţi screening-ul cancerului de prostată, trebuie luat în considerare şi impactul generării unui număr mai mare de rezultate fals-pozitive şi în consecinţă de biopsii nenecesare. In ceea ce priveşte free-PSA, un procent de 10% este în mod curent utilizat ca valoare prag pentru biopsie conform ghidurilor NCCN (National Comprehensive Cancer Network) din SUA.

In concluzie, nu există o valoare prag optimă pentru PSA; în unele ţări valoarea prag a fost redusă la 2.5 ng/mL; cel mai important însă, rezultatele obţinute trebuie interpretate întotdeauna de către medicul urolog în contextul examenului clinic şi a altor investigaţii4.

Alte afecţiuni benigne ale prostatei care pot fi însoţite de creşteri ale PSA sunt: prostatita acută sau cronică, infarctul prostatic, retenţia de urină.

Efectul manevrelor urologice asupra nivelului de PSA:

  • Tuseu rectal: poate determina creşteri minore, rareori clinic semnificative.
  • Masaj prostatic: poate determina creşteri minore la unii pacienţi.
  • Rezecţie transuretrală: determină creşteri semnificative (recoltarea se va face după cel puţin 6 săptămâni).
  • Biopsie  prostatică: determină creşteri semnificative (recoltarea se va face după cel puţin 6 săptămâni).
  • Echografie: poate determina creşteri la un număr mic de pacienţi.
  • Cistoscopie: aparent folosirea cistoscopului flexibil nu modifică nivelul PSA, pe când folosirea cistoscopului rigid poate determina apariţia unor niveluri crescute.

Ejacularea poate determina creşteri tranzitorii ale PSA1;3;5.

După tratamentul hormonal PSA nu reflectă întotdeuna comportamentul tumorii. Medicaţia anti-androgenică poate genera valori scăzute de PSA, în prezenţa bolii reziduale.

• Medicamente: inhibitorii de 5-alfa reductază (Finasterida, Dutasterida) – utilizaţi în tratamentul hipertrofiei de prostată, determină reducerea nivelului de PSA cu aproximativ 50% după 6 luni4. Din acest motiv, pentru a interpreta o valoare izolată a PSA la o persoană tratată cu inhibitori de 5-alfa reductază timp de şase luni sau mai mult, valorile PSA ar trebui să fie dublate pentru a le compara cu valorile PSA-ului pacienţilor la care nu se administrează tratamentul. Această ajustare păstrează sensibilitatea şi specificitatea testului PSA şi îi menţine capacitatea de a depista cancerul de prostată. Concentraţiile plasmatice totale ale PSA revin la valoarea iniţială în şase luni de la întreruperea tratamentului. Raportul PSA liber/total rămâne constant, chiar sub influenţa inhibitorilor de 5-alfa reductază4.

• Interferenţe analitice

Pot produce interferenţe cu unele componente ale kit-ului şi conduce la rezultate neconcludente următoarele:

– tratamentul cu biotină în doze mari (>5 mg/zi); de aceea se recomandă ca recoltarea de sânge să se facă după minimum 8 ore de la ultima administrare;
– titrurile foarte crescute de anticorpi anti-streptavidină şi anti-ruteniu;
– anticorpii monoclonali proveniţi de la şoarece administraţi la unii pacienţi în scop diagnostic sau terapeutic2.

 

Bibliografie

1. Frances Fischbach. Chemistry Studies. In A Manual of Laboratory and Diagnostics Tests, 8 Ed., 2009, 410-412.
2. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
3. Lothar Thomas. Tumor Markers. In Clinical Laboratory Diagnostics, 1998, 982-985.
4. Nicolae Calomfirescu. Diagnosticul precoce al cancerului de prostată. Conferinţa AMFB, oct. 2010.
5. The National Academy of Clinical Biochemistry. Practice Guidelines and Recommendations for Use of Tumor Markers in the Clinic.(Laboratory Medicine Practice Guidelines), vol. 15, 2002, 20-25.
Abonează-te la Newsletter