facebook

Virus urlian IgG in LCR/ser

260 Lei
Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Informatii generale

Virusul urlian, impreuna cu virusurile parainfluenzae, virusul sincitial respirator si virusul rujeolei, face parte din familia Paramyxoviridae6. Virusul se transmite prin secretiile respiratorii provenite de la persoane infectate.

70-90% dintre copiii de 4-15 ani dezvolta boala clinica, principala trasatura fiind inflamatia nesupurativa a glandei parotide uni- sau bilaterala (parotidita epidemica).

Oreionul este, de regula, o afectiune care nu pune probleme, insa uneori pot aparea complicatii cum ar fi: afectarea sistemului nervos central (meningita/encefalita), pancreatita (<5% din cazuri), miocardita si pericardita urliana (cazuri destul de rare), artrita, pneumonia interstitiala sau nefrita.

Meningoencefalita este cea mai frecventa complicatie in copilarie, rata incidentei fiind dificil de estimat, deoarece exista si forme subclinice ale infectiei SNC. Barbatii sunt de 3-5 ori mai des afectati decat femeile, iar mortalitatea este de 2%. Infectia SNC poate apare simultan cu parotidita sau la 10 zile dupa infectia glandei salivare. Meningita urliana (1-10%) apare la 1-2 saptamani de la afectarea glandelor salivare si se manifesta prin: febra, cefalee, rigiditate nucala sau varsaturi.

Encefalita determinata de virusul urlian apare in 0,5% cazuri si se caracterizeaza prin febra, alterarea starii de constienta, convulsii, pareza, afazie, simptome ce pot persista 1-2 saptamani. Uneori pacientii raman cu sechele, cum ar fi retardul psihomotor sau hidrocefalia.

In anumite cazuri pot aparea surditatea temporara sau definitiva, ataxie cerebeloasa, paralizii faciale, mielita transversa, nevrita optica sau sindrom Guillain-Barré1;3;7.

Pana la 90% dintre pacientii cu meningita acuta urliana demonstreaza sinteza intratecala de anticorpi IgG specifici incepand cu prima saptamana de la debutul infectiei; acesti anticorpi oligoclonali pot persista uneori mai mult de 2 ani4. Prezenta intratecala a anticorpilor specifici trebuie evaluata luand in considerare variabilele esentiale ale lichidului cefalo-rahidian, cum ar fi: celularitatea, concentratia totala a anticorpilor IgG, concentratia albuminei. Pentru o cuantificare mai veridica a sintezei intratecale de imunoglobuline, trebuie aplicata o functie hiperbolica pentru a distinge intre fractiunile proteice derivate din sange si, respective, SNC prezente in LCR (diagrama lui Reiber)5.

Recomandari pentru determinarea IgG in LCR/ser diagnosticul de laborator al infectiei SNC cu virusul urlian5.

Specimen recoltat se recolteaza obligatoriu 2 probe: a) lichid cefalorahidian recoltat prin punctie lombara si b) sange venos5.

Recipient de recoltare – a) recipient steril; b) vacutainer fara anticoagulant cu/fara gel separator5.

Prelucrare  necesara dupa recoltare se separa serul prin centrifugare5.

Volum minim proba – 1) 2 mL; 2) 1mL5.

Cauze de respingere a probei – ser hemolizat; plasma in loc de ser5.                

Stabilitate proba 7 zile la  2-80C atat pentru ser cat si pentru LCR5.

Metoda nefelometrica (pentru determinarea albuminei, anticorpilor totali IgG in ser si LCR); ELISA (pentru determinarea anticorpilor specifici in ser si LCR)5.

Valori de referinta, comunicarea si interpretarea rezultatelor

Pe buletinul final de rezultate sunt comunicati urmatorii parametri:

Denumire parametru

Valori de referinta

Albumina in LCR

100-350 mg/L

Albumina in ser

36.6-51 g/L

Indice albuminic QAlb

< 9

IgG in LCR

<40 mg/L

IgG in ser

7-16 g/L

IgG in LCR/IgG in ser (QIgG)

< 3

Index IgG (QIgG/ Qalb)

< 0.7

Virus urlian IgG  ASI

<1.3

 Buletinul va contine si interpretarea rezultatelor conform diagramei Reiber, cu urmatoarele situatii posibile:

-bariera hematoencefalica integra; sinteza intratecala de imunoglobuline IgG absenta;

-bariera hematoencefalica alterata; prezenta sinteza intratecala de imunoglobuline IgG; 

-bariera hematoencefalica alterata; sinteza intratecala de imunoglobuline IgG; 

-bariera hematoencefalica integra; prezenta sinteza intratecala de imunoglobuline IgG5. 

Pentru anticorpii IgG, indicele anticorpilor specifici (index specific antibodies = ASI) ASI este calculat conform formulei:

ASI = Qspec / QIgG.

Qspec = coeficientul anticorpilor IgG specifici = anticorpi IgG specifici in LCR/anticorpi IgG specifici in ser.

QIgG = coeficientul anticorpilor IgG totali = anticorpi IgG in LCR/anticorpi IgG in ser.

Daca este necesar (QIgG > Qlim) se va efectua corectia pentru sinteza locala de IgG policlonale:

ASI = Qspec / Qlim.

Qlim reprezinta fractia anticorpilor  IgG din LCR care provin numai din sange si se calculeaza cu ajutorul unei formule din indicele albuminic individual (Qalb).

In mod normal ASI <1.3. Valorile ASI 1.3-1.5 constituie un rezultat echivoc. O valoare a ASI mai mare de 1.5 indica o productie locala crescuta de anticorpi specifici2;5.

 

Bibliografie

1. Eileen C Quintana, Hosseinali Shahidi. Mumps. www.emedicine.medscape.com. Ref Type: Internet Communication.

2. Hansotto Reiber, Peter Lange. Quantification of Virus-Specific Antibodies in Cerebrospinal Fluid and Serum: Sensitive and Specific Detection of Antibody Synthesis in Brain. In Clinical Chemistry, 37/7, 1153-1160, 1991.

3. Ileana Rebedea. Oreionul. In Boli infectioase, Editura Medicala, 2000, 358-364.

4. Kathryn M. Carbone, Steven A. Rubin. Mumps Virus. In Fields’ Virology, 5th Edition, Lippincott, Williams & Wikins, 2007, 1540.

5. Laborator Synevo. Referinte specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.

6. Lothar Thomas. Laboratory diagnosis of neurological diseases. In Clinical Laboratory Diagnostics-Use and Assessment of Clinical Laboratory Results. TH-Books Verlagsgesellschaft mbH, Frankfurt /Main, Germany, 1 Ed., 1998, 1308 – 1325.

7. Nathan Litman. Stephen G. Baum. Mumps Virus. In Mandell, Douglas,and Bennett’s Principles and Practice of Infectious Diseases, 7th edition, Churchill Livingstone, Elsevier, 2010, 2201-2206.

Abonează-te la Newsletter