Terapii țintite în tumori maligne: o abordare inovativă în tratamentul cancerului

Cuprins:

• Cum sunt utilizați biomarkerii tumorali în tratamentul cancerului?
• Biomarkerii tumorali sunt descriși în lista de mai jos
• Există ghiduri care recomandă utilizarea biomarkerilor tumorali?
• Există cercetări în curs de desfășurare pentru a dezvolta biomarkeri tumorali suplimentari?
• Concluzie

Noțiunea de biomarkeri tumorali se referă la molecule specifice prezente în sânge, urină, scaun, tumori sau alte țesuturi ori fluide corporale ale pacienților cu cancer. Pot fi proteine sau material genetic – ADN sau ARN – ce sunt detectate și măsurate cu ajutorul diferitelor tehnici de laborator precum imunohistochimia, secvențierea genomică sau testele de sânge.

În ultimii ani, au fost utilizați din ce în ce mai mulți biomarkeri genomici (cum ar fi mutațiile genelor tumorale, modelele de expresie a genelor supresoare tumorale și modificările nongenetice ale ADN-ului tumoral) care se regăsesc în tumori sau fragmente tumorale. Aceștia sunt asociați cu unul sau mai multe tipuri de cancer.

Cum sunt utilizați biomarkerii tumorali în tratamentul cancerului?

Există două tipuri principale de biomarkeri tumorali: circulanți și de țesut tumoral.

1. Biomarkeri tumorali circulanți – se găsesc în fluidele corporale (sânge, urină sau materii fecale) ale pacienților cu diagnosticul de cancer.

Aceștia sunt utilizați pentru:

• estimarea prognosticului;
• determinarea stadiului afecțiunii
• identificarea bolii reziduale sau a riscului de recidivă;
• evaluarea răspunsului la tratament.

Coroborate cu alte investigații specifice, cum ar fi biopsia sau teste imagistice, analiza biomarkerilor tumorali permite obținerea unui tablou complet pentru diagnosticul cancerului.

Exemple de biomarkeri tumorali circulanți utilizați în mod obișnuit:

• calcitonina (măsurată în sânge) – utilizată pentru a evalua răspunsul la tratament, a detecta recurența și a estima prognosticul în cancerul tiroidian medular;
• CA-125 (măsurat în sânge) – folosit pentru a monitoriza eficacitatea tratamentului în cancerul ovarian, inclusivi aparițiarecidivei;
• beta-2-microglobulină (măsurată în sânge, urină sau lichid cefalorahidian), pentru a estima prognosticul și a urmări răspunsul la tratamentul pentru mielom multiplu, leucemie limfocitară cronică și unele limfoame.

1. Biomarkeri de țesut tumoral (sau celulari) – se găsesc în tumorile propriu-zise, de obicei într-o probă de țesut care este obținută în timpul unei biopsii.

Sunt recomandați pentru:

• diagnostic, stadializare și/sau clasificarea cancerului;
• estimarea prognosticului;
• selectarea unui tratament adecvat (de exemplu, tratamentul cu terapie hormonală sau cu terapie țintită).

Denumiți și markeri tumorali pentru tratamentul cancerului, aceștia sunt teste genetice care identifică variante genetice responsabile de dezvoltarea cancerului.

Printre exemplele de biomarkeri celulari sunt menționați:

• receptorul de estrogen și receptorul de progesteron, care sunt testați pentru a determina dacă un pacient cu cancer de sân ar trebui să primească tratament cu terapie hormonală;
• mutațiile genei FGFR3, pentru selecția tratamentului în cancerul de vezică urinară;
• PD-L1, pentru identificarea eligibilității tratamentului cu inhibitori ai punctelor de control ale ciclului celular sau cu alte terapii țintite în diferite tipuri de cancere care prezintă expresia PD-L1

Deoarece unele tumori eliberează celule și material genetic în sânge, uneori este posibil să se examineze biomarkerii din probele de sânge (biopsii lichide). Aceste testări au avantajul că nu implică o intervenție chirurgicală și pot fi efectuate mai frecvent decât biopsiile standard. De asemenea, ele sunt recomandate atunci când biopsiile chirurgicale nu pot fi efectuate, cum ar fi situația în care tumorile sunt greu abordabile sau când pacienții nu tolerează intervenția chirurgicală.

Testele de biopsie lichidă pot detecta adesea mai mulți biomarkeri asociați procesului tumoral. De exemplu, testul Foundation One Liquid CDx este aprobat pentru detectarea mutațiilor genetice în 324 de gene și a două semnături genomice în orice tip de tumoră solidă. Totodată, testul poate identifica care dintre pacienții diagnosticați cu cancer pulmonar non-microcelular, melanom, cancer de sân, colorectal sau ovarian pot beneficia de 15 opțiuni diferite de tratament țintit aprobate de FDA.

Biomarkerii tumorali sunt descriși în lista de mai jos¹:

Există ghiduri care recomandă utilizarea biomarkerilor tumorali?

Anumite organizații internaționale au elaborat ghiduri pentru utilizarea de biomarkeri tumorali în anumite tipuri de cancer, astfel:

• Societatea Americană de Oncologie Clinică (ASCO) a redactat și publicat ghiduri pentru biomarkeri tumorali recomandați în cancerul de sân, colorectal, pulmonar și alte tipuri.
• Academia Națională de Biochimie Clinică are ghiduri de practică în medicina de laborator, inclusiv Utilizarea markerilor tumorali în practica clinică: Quality Requirements, care se concentrează pe folosirea adecvată a markerilor tumorali pentru cancere specifice.

Există cercetări în curs de desfășurare pentru a dezvolta biomarkeri tumorali suplimentari?

Există cercetări în domeniu axate pe descoperirea, dezvoltarea și validarea biomarkerilor și a metodelor imagistice pentru detecția afecțiunilor neoplazice în stadii incipiente și pentru a evalua riscul de a dezvolta cancer. În plus, pentru a reduce riscul de supratratament se dorește dezvoltarea de biomarkeri care pot diferenția între cancerele agresive în stadiu incipient și cele cu creștere lentă care nu ar provoca niciodată simptome.

Studiile bazate pe proteomică (studiul structurii, funcției și modelelor de expresie a proteinelor) și proteogenomică (integrarea proteomicii cu genomica și analiza expresiei genice, sau transcriptomică) pot conduce la dezvoltarea de noi biomarkeri care să identifice tumori în stadii incipiente și să prezică eficacitatea tratamentului și șansele de recidivă.

Astfel, NCI’s Clinical Proteomic Tumor Analysis Consortium (CPTAC) utilizează o abordare proteogenomică pentru descoperirea de biomarkeri tumorali pentru un număr tot mai mare de cancere, inclusiv cancere colorectale, de sân și ovariene. Prin identificarea sistematică a proteinelor (și a proceselor biologice asociate) care își au originea în alterările din genomul cancerului, cercetătorii CPTAC au descoperit noi subtipuri tumorale, variații ale micro-mediului tumoral și noi proteine potențiale pentru terapia țintită. Inovații recente au arătat că aceste analize ar putea fi efectuate folosind cantități foarte mici de țesut tumoral obținut dintr-o biopsie.

Concluzie

Terapiile țintite reprezintă o paradigmă nouă și promițătoare în tratamentul anumitor subtipuri de tumori maligne. Această abordare personalizată permite medicilor să identifice terapiile cele mai eficiente pentru fiecare pacient, luând în considerare specificitățile moleculare ale tumorii respective. Cu toate acestea, este necesară o cercetare continuă pentru a identifica și valida noi biomarkeri tumorali și terapii țintite, îmbunătățind astfel rezultatele pentru pacienții oncologici.

Referințe:

1. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/11248153/
2. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15118073/
3. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15175435/
4. https://www.cancer.gov/about-cancer/diagnosis-staging/diagnosis/tumor-markers-fact-sheet
5. https://www.cancer.gov/about-cancer/diagnosis-staging/diagnosis/tumor-markers-list