Despre alergii alimentare și intoleranțe la copii
În cel de-al doilea episod Dr. Podcast dedicat gastroenterologiei pediatrice, vorbim despre alergiile și intoleranțele alimentare la copii: Care sunt asemănările și diferențele dintre acestea? Ce se întâmplă în organism atunci când există o alergie alimentară sau o intoleranță? Care sunt simptomele specifice la copii care ar trebui să ne alerteze și să ne trimită la medic? Care sunt posibilele complicații?
Ne este alături din nou Șef Lucr. Dr. Iulia Florentina Țincu, medic primar pediatrie și medic specialist gastroenterologie pediatrică la Spitalul Clinic de Copii ”Dr. Victor Gomoiu”, pentru a ne explica mecanismele din spatele acestor afecțiuni din ce în ce mai frecvente în rândul copiilor și pentru a ne ajuta să întelegem mai bine modul în care ar trebui să acționăm pentru a le oferi celor mici o calitate a vieții cât mai bună.
Alergiile și intoleranțele alimentare sunt diagnosticate cel mai frecvent la vârsta pediatrică și pot avea un impact important asupra creșterii și dezvoltării copilului. De aceea, consultul medical de specialitate este deosebit de important. Prin teste specifice bazate pe anticorpi, teste genetice ori paneluri specifice de alergii, medicul poate pune un diagnostic corect, pentru a stabili ulterior tratamentul potrivit.
Simptomele celor mai întâlnite tipuri de intoleranțe alimentare, relevanța screening-ului pentru boală celiacă, dar și importanța consultării cu medicul înainte de a scoate din dieta copilului un anumit aliment reprezintă doar câteva dintre subiectele dezbătute de Asist. Univ. Dr. Antoanela Curici, director medical Synevo, alături de Dr. Iulia Țincu în acest episod Dr. Podcast.