facebook

Alergeni–IgE SPECIFICE

Informaţii generale  

În 1968 două grupuri de cercetători din SUA şi Suedia au anunţat descoperirea unei noi imunoglobuline care a fost denumită IgE. Imunoglobulinele E se găsesc în principal în secreţiile mucoase de la nivelul tractului gastrointestinal şi respirator, în ser fiind prezente în concentraţii foarte mici. Creşteri ale nivelului IgE sunt înregistrate în afecţiuni alergice, boli parazitare, boala Hodgkin, mielom multiplu de tip IgE.

Manifestările clinice majore ale afecţiunilor alergice IgE mediate sunt anafilaxia, astmul, rinita alergică, dermatita atopică, alergia alimentară, alergia la înţepături de insecte, alergia la latex.

Aceste tipuri de alergie sunt răspândite ubicuitar, iar prevalenţa lor este în continuă creştere1.

Apariţia bolilor sau sindroamelor alergice solicită intervenţia, pe de o parte a subiecţilor “predispuşi” (“atopici” în general), iar pe de altă parte a unor factori de mediu extern – aproape totdeauna – denumiţi alergeni1;4;7.

Atopia se referă la tendinţa moştenită de a produce continuu anticorpi de tip IgE faţă de mai mulţi alergeni obişnuiţi din mediu (ingeraţi sau inhalaţi). Astfel definiţia atopiei este limitată la o condiţie cu trăsături imunologice şi clinice specifice, care afectează însă un procent semnificativ din populaţia generală (estimat ca fiind 10-30% în ţările dezvoltate). Etiologia atopiei nu este cunoscută. Studiile epidemiologice, familiale, pe gemeni monozigoţi, precum şi cele pe modele animale indică faptul că factorii genetici sunt implicaţi în atopie, atât în reglarea producerii de IgE totale cât şi în producerea de IgE faţă de epitopi specifici. Cu toate acestea, nu s-a stabilit încă o bază genetică pentru variatele manifestări ale atopiei1.

Termenul “alergeni” include antigenele care provoacă simptome alergice: induc sinteza IgE la anumite persoane, se leagă specific de aceste molecule IgE ataşate de suprafaţa celulelor şi declanşează reacţia alergică7.

Din punct de vedere al structurii chimice alergenii sunt în majoritatea cazurilor proteine cu greutatea moleculară cuprinsă între 5000 şi 100 000 Da. Cu toate acestea, date recente sugerează că structura glican a unei glicoproteine poate fi de asemenea alergenică. Aproximativ 20% dintre din pacienţii alergici pot produce anticorpi faţă de miezul glican al alergenilor cu potenţial de reactivitate încrucişată.

Alergenii se găsesc de obicei sub formă de amestecuri de (glico)proteine; sursele cele mai complexe sunt polenurile, fungii şi acarienii, iar cele mai simple epiteliile şi urina de animale, precum şi alergenii profesionali. Numărul de proteine potenţial alergene dintr-o sursă este foarte variabil, iar persoanele sensibilizate recunosc de obicei mai multe proteine alergene. Acei alergeni proveniţi dintr-o anumită sursă care sunt recunoscuţi de mai mult de jumătate dintre persoanele alergice sunt denumiţi ”majori”, în timp ce aceia care prezintă relevanţă doar în cazuri individuale sunt consideraţi ”minori”.

Se crede că imunogenicitatea alergenilor depinde de factori cum ar fi dimensiunile moleculei, cantitatea şi durata expunerii, însă date mai recente atribuie un rol la fel de important evenimentelor inflamatorii care se produc în vecinătatea depunerii alergenilor.

O parte din alergenii cu relevanţă clinică posedă activitate proteazică care facilitează procesul de sensibilizare prin creşterea permeabilităţii epiteliale sau stimularea eliberării citokinelor proinflamatorii.

Anumite proteine ale gazdei pot fi uneori alergenice (autoalergeni), asociate în special cu dermatita atopică. Majoritatea acestor alergeni pare să aibă origine intracelulară; un exemplu il constituie antigenul specific prostatei care joacă rol în sensibilizarea persoanelor de sex feminin faţă de lichidul seminal.

În conformitate cu recomandările internaţionale numele fiecărui alergen include primele 3-4 litere ale genului sursei de provenienţă, la care se adaugă 1-2 litere ale numelui speciei şi un număr reprezentat cu cifre arabe care reflectă, fie ordinea în care a fost izolat alergenul, fie importanţa sa clinică, fie ambele. De exemplu, alergenii de tip cistein-protează care provin de la acarieni prezenţi în praful de casă cum ar fi Dermatophagoides pteronyssinus, D. farinae, Euroglyphus maynei şi Blomia tropicalis sunt denumiţi astfel: Der p 1, Der f 1, Eur m 1 şi Blo t 12.

După sursa şi calea de pătrundere, alergenii pot fi clasificaţi în:

1. Pneumalergeni (polen, praf de casă, fungi atmosferici, peri şi epiderme de animale);
2. Alergeni alimentari şi digestivi (albuş de ou, lapte de vacă, căpşuni, fragi etc.);
3. Alergeni proveniţi de la insecte;
4. Alergeni proveniţi de la paraziţi;
5. Alergeni medicamentoşi;
6. Alergeni chimici (profesionali sau nu)4.

1. Pneumalergenii – sunt reprezentaţi de:

  • a. Polenul atmosferic;
  • b. Fungii alergogeni atmosferici;
  • c. Praful de casă;
  • d. Perii şi epidermele de animale.

a. Polenul atmosferic este alergenul atopic răspândit în toată zona temperată răspunzător, în funcţie de ţară şi localităţi, de un număr relativ mare de rinite intermitente, rino-conjunctivite şi astm bronşic. In mod obişnuit plantele cu polen alergogen se împart în: graminee, ierburi, arbori.

Gramineele cuprind circa 9000 de specii. Există variaţii mari în lume în ceea ce priveşte polenizarea lor. În Europa această perioadă cuprinde lunile mai-iulie. Cynodon dactylon, Lolium perenae, Sorghum halepense, Bromus inermis, Holcus lanata, Phleum pratense, Triticum sativum, Festuca elation sunt cele mai importante plante polenic alergogene în ţara noastră şi în Europa temperată.

Alergenii proveniţi de la graminee pot fi clasificaţi în 13 grupuri distincte de proteine cu proprietăţi biochimice diverse. Astfel, grupurile 1 (ex. Lol p 1, Phl p 1), 2 şi 3 (ex. Lol p 2, Lol p 3) sunt β-expansine prezente la majoritatea speciilor de graminee. Grupurile 4 şi 13 (ex. Lol p 4, Phl p 4, Phl p 13) sunt enzime implicate în degradarea pectinelor, în timp ce grupul 5 (Lol p 5, Phl p 5, Poa p 5) şi grupul 6 sunt ribonucleaze. Alergenii minori sunt incluşi în grupul 7 al proteinelor care leagă calciu, grupul 10 al proteinelor citocromului C şi în grupul 12 al profilinelor. Funcţia alergenilor din grupul 11 este necunoscută2;4.

Polenul de ierburi este al doilea în ceea ce priveşte sensibilizarea polinică la noi în ţară şi provine de la specii de Asteraceae, Urticaceae, Chenopodiaceae şi Brassicaceae. Dintre Asteraceae prezintă importanţă clinică Ambrosia, Artemisia vulgaris şi Hellianthus annus (floarea-soarelui); dintre Urticaceae se remarcă Urtica dioica (urzica), Parietaria officinalis şi judaica, iar dintre Brassicaceae,  Brassica napus (napul).

Sensibilizările cele mai numeroase şi mai severe apar la polenul de Ambrosia (Ambrosia artemisitolia, psilostachya, trifida). În România aceste plante cresc pe Valea Mureşului, înfloresc vara târziu şi toamna devreme, iar epidemiile de astm bronşic (sever) apar toamna târziu.

O oarecare importanţă prezintă polenul de Artemisia absinthium, Artemisia vulgaris (pelin negru) şi Crysantemum care apare în ţara noastră mai ales la mijlocul şi sfârşitul verii4.

Alergenii majori proveniţi de la Asteraceae includ liazele pectinelor (ex. Amb a 1, 2), proteinele legate de transferul electronilor (ex. Amb a 3) şi β-extensinele; alergenii minori sunt reprezentaţi în principal de profiline (Amb a 8, Art v 4) şi proteine de transfer al lipidelor (ex. Amb a 6, Art v 3)2.

În România polenul de arbori este dominant în lunile martie-mai şi apoi iunie. Arborii, din punct de vedere alergologic, reunesc familia Fagale, cu subdiviziunile ei (ex.: Betulacee, Fagacee, Ulmacee, Platunacee, Oleacee etc). Deşi polenul de arbori este puţin alergizant, în unele zone sensibilizarea poate fi importantă4.

Alergenii majori proveniţi de la Fagale sunt: proteinele legate de patogeneză (PR-10) care posedă activitate de ribonucleaze (ex. Bet v 1), pectin-metil-esterazele, proteinele asemănătoare globulinelor şi proteinele de transfer al lipidelor (LTP). Printre alergenii minori se numără profilinele (ex. Bet v 2), izoflavon-reductaza (ex. Bet v 5), peptidil-prolil izomeraza (ex. Bet v 7), proteinele care leagă calciul (ex. Bet v 3, 4)2.

b. Fungii atmosferici sunt răspândiţi pe tot globul, dar incidenţa speciilor este diferită în funcţie de continent sau regiune şi, mai ales, de anotimpul în care s-a făcut cercetarea, ştiut fiind că aceştia se reduc în lunile de iarnă până aproape de zero. Temperatura medie, curenţii de aer, precipitaţiile şi, mai ales, substratul util hranei lor influenţează decisiv prezenţa şi înmulţirea lor.

În ţara noastră fungul dominant este Cladosporium care însă este puţin alergizant, la fel ca şi Penicillium spp. Alternaria spp. produce sensibilizări respiratorii rare, în timp ce  Aspergillus spp. este considerat a fi fungul cel mai important în apariţia accidentelor alergice respiratorii4.

Alergenii proveniţi de la fungi se pot găsi atât în micelii cât şi în spori, deşi unii alergeni derivaţi din spori lipsesc în extractele miceliene; nu este clar însă dacă persoanele atopice sunt sensibilizate iniţial la spori sau la micelii.

Alergenii majori de la speciile cele mai importante de fungi (implicate în alergiile respiratorii sau în aspergiloza bronhopulmonară alergică) includ: Alt a 1, 2, 13; Asp f 1, 2, 4; Cla h 1.

Funcţiile Alt a 1 şi Cla h 1 nu sunt cunoscute până în prezent. Alt a 2 este o proteină alcalină cu greutate moleculară mică şi cu activitate de α-kinază, deţinând rol în sinteza de proteine; Alt a 13 este o glutation-S-transferază. Asp f 1 este omolog citotoxinelor fungice mitogilin şi alfa-sarcin ce se găsesc atât în micelii cât şi în spori şi au activitate ribonucleazică specifică pentru purine. Alergenul Asp f 2 este o proteină similară manoproteinei de 54 kDa provenită de la Candida albicans, despre care s-a constatat că leagă fibrinogenul2.

c. Praful de casă este considerat pentru multe ţări (inclusiv Romania) ca principalul alergen sensibilizant respirator atât pentru rinita persistentă cât şi pentru astmul bronşic. El este de asemenea incriminat a fi agentul etiopatologic pentru unele dermatite alergice.

Praful nu este în sine un alergen ci un amestec de alergeni. Compoziţia sa diferă de la o casă la alta şi de la un loc la altul. Acarienii, perii şi epidermele de animale, resturile de insecte şi fungi, plus resturile de diverse vegetale constituie, în ordinea de mai sus a importanţei, multitudinea compoziţiei alergenice a prafului de casă.

Principalul alergen din praful de casă este acarianul Dermatophagoides pteronyssinus, acesta fiind şi primul identificat. Ulterior s-a descoperit şi al doilea acarian, Dermatophagoides farinae.

Acarienii se găsesc în scuamele umane. Un gram de praf de casă poate conţine sute şi chiar mii din aceşti alergeni, mai ales în lunile februarie-martie şi septembrie-noiembrie4.

Alergenii majori proveniţi de la acarieni sunt reprezentaţi de:

  • enzime: cistein-proteaze (ex. Der p 1, Der f 1), tripsina (ex. Der p 3), chimotripsina (ex. Der p 6), o enzimă similară colagenazei (ex. Der p 9), amilaza (ex. Der p 4) şi chitinaza care s-a dovedit a fi un alergen implicat în dermatita atopică atât la om (Der f 18) cât şi la câine (Der p 15);
  • proteine care leagă actina: tropomiozina (ex. Der p 10) şi paramiozina (ex. Der f 11) ce fac parte din citoscheletul majorităţii celulelor;
  • proteine care leagă liganzi sau proteine a căror funcţie nu este însă cunoscută2.

Sensibilizarea la alergenul provenit din gândacul de bucătărie, în praful de casă sau ca alergen separat, a fost raportată relativ frecvent în ultimii ani; pot fi infectate bucătăriile, aparatura pentru încălzit apa şi sistemele centrale de încălzire, aparatele de radio şi televiziune, ca şi frigiderele deschise. La subiecţii sensibilizaţi alergizarea duce la apariţia astmului bronşic sau a rinitei persistente ca alergen inhalant, dar este incriminat a avea un rol şi ca alergen ingestant. Insectele respective fac parte din familia Blatidelor şi sunt ubicuitare. Sunt cunoscute mai ales: Blatella germanica, Blatta orientalis, Periplaneta americana ca şi Blatta africana4.

Alergenii majori proveniţi de la gândacul de bucătărie sunt reprezentaţi de: glutation-S-transferaza (Bla g 5), aspartat proteaza inactivă (Bla g 2), lipocalin (Bla g 4), troponina C (Bla g 6), tropomiozina (Per a 7), hexamerin (Per a 3), precum şi de proteine cu funcţie necunoscută (Bla g 1, Per a 1)2.

d. În afara componentelor alergenice din praful de casă, care provin din peri şi epiderme de animale, acestea pot reprezenta uneori alergeni de sine stătători, extrem de puternici.

Alergenul “păr de pisică” este un alergen puternic şi răspândit în măsura în care pisica este un oaspete obişnuit în casele noastre, cu copii sau fără. Antigenul este o glicoproteină, conţinută în principal în salivă, dar existând în cantitate importantă şi în extractele de păr, ca rezultat al “spălării” lor prin saliva proprie. Sensibilizarea umană se manifestă sub formă de rinită persistentă sau astm bronşic, uneori sever.

Alergenul “păr de câine” are putere sensibilizantă relativ mică, deşi câinii reprezintă populaţia de animale domestice cea mai mare. Alergenii sunt conţinuţi în scuame, dar se pot găsi şi în urină, ser sau salivă.

Reacţiile alergice la cobai au fost descrise atât la personalul de laborator cât şi în mediul domestic, datorită popularităţii din ce în ce mai mari a cobailor ca animale de companie. Sursele de alergeni sunt reprezentate de păr, urină, salivă şi epitelii. Persoanele sensibilizate pot dezvolta astm, rino-conjunctivită şi dermatita atopică. Simptome clinice similare pot fi generate şi de expunerea la epiteliile de hamster4;5.

Alergenii majori proveniţi din peri şi epiderme de animale sunt reprezentaţi de lipocaline (denumite şi calicine), care deţin rol în legarea şi/sau transportul moleculelor hidrofobe mici şi includ proteine cum ar fi: β-lactoglobulina, proteine care leagă bilina, α1-microglobina, cistatine, imunoglobuline şi albumine2.

 2. Alergenii alimentari

Se apreciază că incidenţa alergiilor alimentare la copilul mic este în proporţie de 0.5-6%.

Trebuie diferenţiate alergiile alimentare propriu-zise de hipersensibilizările non-alergice care sunt de asemenea frecvente. De aceea este importantă cercetarea IgE specifice faţă de alergeni alimentari.

Principalele alimente alergizante sunt: laptele de vacă, ouăle de pasăre, peştele, apoi carnea, nucile, fragii, căpşunile, soia, arahidele, midii, scoici, crustacei, legume, fructe şi sucuri de fructe.

Destul de frecvent alergenii alimentari dau reacţii încrucişate:

  • cu alte alimente din aceeaşi familie (ex.: grâul cu secară sau nucile cu alunele);
  • cu alte categorii de alergeni alimentari: frecventa asociere a alergiei la unele fructe (măr, alune) şi unele legume (ţelină şi morcov);
  • cu alţi alergeni (polenuri); de exemplu, polenul de mesteacăn reacţionează cu alunele sau murele şi cu ţelina crudă. Astfel, ingestia de alune la un pacient cu rinită alergică la polen de mesteacăn poate declanşa un puseu de prurit faringian, insoţit de salve de strănuturi şi rinoree.

Pe primul loc la noi în ţară se află sensibilizarea la laptele de vacă, urmată de sensibilizarea la alergenii din ou4;5.

Laptele de vacă conţine 3 alergeni, alergenul major fiind beta-lactoglobulina (Bos d 5), celelalte două fiind alfa-lactalbumina (Bos d 4) şi cazeina (Bos d 8). Alergenul major produce sindroame clinice la copilul mic, dar nu şi la adult.

Alergenii majori din ou sunt ovalbumina (Gal d 2), conalbumina (Gal d 3) şi ovomucoidul (Gal d 1), care sunt conţinuţi în albuşul de ou şi care sunt sensibilizanţi atât pentru copil, cât şi pentru adult.

Peştele conţine fracţiuni alergizante extrem de numeroase, majoritatea fiind termolabile. Alergenul M provenit de la cod a fost primul alergen izolat ca fracţiune pură. Pacienţii cu alergie la peşte prezintă adesea simptome dramatice, cum ar fi crize severe de astm sau reacţii anafilactice. Reacţiile sistemice sunt induse adesea nu numai de ingestia de peşte ci şi de inhalarea aburilor care rezultă din prelucrarea termică a acestuia.

Fructele de mare sunt considerate de asemenea alimente cu potenţial alergenic ridicat, capabile să determine reacţii anafilactice severe.

Alergenii majori proveniţi de la peşte sunt reprezentaţi de parvalbumine (ex. Gal c 1), iar cei derivaţi din crustacee şi moluşte (crevete, crab şi melci) includ tropomiozine (Pen a 1, Met e 1, Cha f 1) şi arginin-kinaze asociate actinei2;4;5.

Carnea, în special cea de porc, conţine proteine alergenice, inclusiv gelatina, care dau frecvent reacţii alergice.

Glutenul, proteina elastică din grâu, secară şi orz, întâlnit în industria biscuiţilor, prăjiturilor şi pastelor, este implicat în principal în patogenia bolii celiace (afecţiune ereditară a sistemului imun, în care ingestia de gluten provoacă afectarea mucoasei intestinului subţire, având drept consecinţă malabsorbţia substanţelor nutritive). Boala celiacă (denumită şi intoleranţa la gluten), cauzată de anticorpi IgA şi IgG faţă de gluten (gliadina) trebuie diferenţiată de alergia la proteinele din cereale (printre care se numără şi glutenul), care este mediată prin anticorpi IgE şi care se caracterizează clinic prin manifestări de tip imediat (cutanate, digestive sau respiratorii).

Legumele şi fructele prezintă importanţă în alergiile alimentare la copii mari şi adulţi. Sunt implicate în special în sindromul alergiei orale – o reacţie imunologică la anumite proteine din fructe, legume şi nuci care se dezvoltă la unele persoane cu alergie la polenuri. Simptomele pot rămâne cantonate la nivelul cavităţii bucale (prurit, înţepături, senzaţie de contracţie a mucoasei jugale, gingivale, palatine şi labiale, însoţite de micropapule şi vezicule) sau se pot extinde atât la tegumentele periorale şi ale feţei, cât şi la nivelul altor organe: tract respirator superior sau inferior, conjunctivă, tract digestiv. In cazuri rare se poate instala chiar şoc anafilactic. Este important de menţionat că reacţiile alergice apar în majoritatea cazurilor la ingestia de legume şi fructe crude; prelucrarea termică sau conservarea acestora elimină de obicei manifestările. Antigenele alimentare implicate posedă epitopi prezenţi în profiline, comuni cu cei ai unor specii de polen (arbori, graminee, herbacee), astfel că manifestările clinice, deşi pot apărea ori de câte ori sunt consumate alimentele respective, sunt mult agravate în cursul sezonului polinic.

Dintre reprezentanţii fructelor distingem:

  • fructele familiei Rosaceae: mere, caise, piersici, pere, căpşuni. Alergia la mere este de obicei asociată cu cea la polenul de mesteacăn datorită similitudinii alergenilor; clinic predomină manifestările oro-faringiene. Mai pot apărea rinita, astm, edem laringian şi tulburări gastrointestinale. Piersicile pot induce atât manifestări orale cât şi reacţii sistemice: urticarie, astm şi chiar şoc anafilactic. Căpşunile constituie o cauză obişnuită de alergie la copii. Printre manifestările clinice se numără: tulburări gastrointestinale, dermatita atopică, astm, rinită şi sindromul alergiei orale.
  • fructele din familia Betulaceae includ în special alunele de pădure, care au în componenţa lor profiline ce reacţionează încrucişat cu polenul de mesteacăn. Produc de regulă sindrom alergic oral, dar sunt posibile şi reacţii anafilactice severe.
  • fructele din familia Cucurbitaceae: pepene galben, pepene verde, dovleac. Pepenele galben induce simptome la persoanele sensibilizate, în special la cei cu alergie la latex (sindromul latex-fructe). Sindromul alergiei orale reprezintă cea mai obişnuită manifestare, dar pot apărea şi urticarie, tulburări gastrointestinale, dermatită, angioedem şi anafilaxie.
  • kiwi (familia Actinidiaceae) este implicat în special în producerea sindromului alergiei orale; se asociază adesea cu sensibilizarea faţă de mere şi alune. Aproximativ 17% dintre pacienţii cu alergie la latex prezintă sensibilizare faţă de kiwi.
  • portocalele (familia Rutaceae) consumate ca atare sau sub formă de sucuri proaspete induc frecvent manifestări clinice la persoanele sensibilizate: tulburări gastrointestinale, angioedem, urticarie, rinită, brohospasm, sindromul alergiei orale, anafilaxie.
  • bananele (familia Musaceae) conţin alergeni termostabili ce determină manifestări alergice ca sindromul alergiei orale şi rino-conjunctivită, prin sensibilizare încrucişată cu polenul de ambrozie. In plus există alergie încrucişată între banane şi latex, deci personalul sanitar poate prezenta manifestări anafilactice severe sau simple urticarii de contact, induse de manipularea mănuşilor chirurgicale, dar pregătite de sensibilizarea realizată pe cale orală prin consumul de banane.
  • ananasul (familia Bromeliaceae) poate determina la persoanele sensibilizate astm, rinită, tulburări gastrointestinale, uneori angioedem sau chiar şoc anafilactic. Studiile au confirmat implicarea sa în sindromul latex-fructe.

Dintre legumele implicate în reacţii alergice menţionăm:

  • legumele familiei Apiaceae: ţelina şi morcovul. Telina poate determina atât manifestări oro-faringiene cât şi reacţii generalizate: urticarie, astm bronsic sau şoc anafilactic. Panalergenul profilina este responsabil de alergia încrucişată cu polenul de mesteacan şi pelin. Morcovul prezintă acelaşi spectru de reacţii ca şi ţelina, dar cu o amplitudine mult mai redusă.
  • legumele familiei Solanaceae: cartofii şi roşiile. Cartoful conţine alergene volatile capabile să inducă manifestări extradigestive de rino-conjunctivită şi astm. Este implicat de asemenea în sindromul alergiei orale, prezentand reacţie încrucişată cu polenul de mesteacăn. Manifestările alergice determinate de roşii includ: urticarie-angioedem, dermatită, sindromul alergiei orale, astm, rinită şi tulburări gastrointestinale. Prezintă alergie încrucişată cu diverse tipuri de polenuri.
  • ceapa (familia Alliaceae) induce manifestări de alergie alimentară, astm şi rino-conjunctivită la persoanele sensibilizate. De asemenea, au fost descrise cazuri de anafilaxie indusă de efort după ingestia de ceapă.

O atenţie specială trebuie acordată arahidelor (familia Fabaceae – arahidele aparţin legumelor, spre deosebire de nuci şi alune de pădure ) care se numără printre alimentele cele mai alergizante. Arahidele intră în compoziţia unor prăjituri, ciocolate, îngheţate şi băuturi, fiind consumate însă, cel mai frecvent, sub forma lor integrală. Cei doi alergeni majori sunt termostabili şi rezistenţi la acţiunea enzimelor digestive. Declanşează reacţii alergice digestive şi extradigestive (astm, rinită, urticarie şi eczeme), precum şi şoc anafilactic. Instalarea manifestărilor clinice se produce rapid (în câteva minute), iar alergenii pot acţiona şi pe cale inhalatorie (miezul arahidelor). Prezintă reacţii alergice încrucişate cu polenul unor graminee (floarea-soarelui)4;5.

Alergenii majori derivaţi din arahide sunt: proteina majoră de stocare – vicilina (Ara h 1), conglutina (Ara h 2) şi aglutininele. Alergenii minori sunt reprezentaţi de profiline (Ara  h 5), glicinine (Ara h 4, 5) şi proteine similare conglutinelor (Ara h 6, 7)2.

Alergia la cacao a fost descrisă în special la personalul care lucrează în cofetării; clinic se poate manifesta ca rinita alergică sau astm bronşic.

Piperul negru constituie unul din condimentele cu cea mai largă utilizare. La persoanele sensibilizate poate induce manifestări clinice de severitate variabilă, de la prurit până la anafilaxie. Poate prezenta reacţie încrucişată cu unele legume şi polenuri, fiind implicat în apariţia sindromului pelin-ţelină-condimente5.

3. Alergenii de insecte

Alergizarea prin înţepătura de insecte nu este frecventă, însă poate fi extrem de gravă, chiar fatală. Principalele insecte responsabile sunt albina (Apis melifera) şi viespea (Vespula spp.).
Toate proteinele din veninul de albină sunt alergice, dar mai ales hialuronidaza şi fosfolipaza A. După inocularea veninului se observă relativ repede o reacţie locală cu eritem şi edem important şi, în unele cazuri, şoc anafilactic cu toate consecinţele lui. Uneori se remarcă prezenţa unor sindroame clinice cum ar fi rinita şi astmul bronşic4.

4. Alergenii proveniţi de la paraziţi

Dintre patogenii asociaţi cu reacţii alergice paraziţii helmintici sunt cei mai bine studiaţi. Au fost descrişi mai mulţi alergeni printre care se numără: poliproteinele care leagă lipide provenite de la speciile de Ascaris şi Dirofilaria immitis, serin-proteazele derivate din Trichinella spiralis, ciclofilina de la Echinococcus granulosus şi un spectru de inhibitori de protează proveniţi de la Anisakis simplex, E.granulosus şi speciile de Schistosoma. Majoritatea acestor proteine se găseşte în secreţii, fiind esenţială pentru protejarea parazitului de mecanismele de apărare a gazdei2.
Clinic sensibilizarea la paraziţi se poate manifesta prin urticarie, edem angioneurotic, anafilaxie; în ser se pot evidenţia niveluri crescute de IgE totale şi alergen-specifice4.

5. Alergenii medicamentoşi

În mod obişnuit reacţiile adverse la medicamente se împart în reacţii alergice sau non-alergice. Primele recunosc un mecanism imunologic care se încadrează cel mai obişnuit în tipul I, mediat IgE, dar sunt posibile şi mecanismele de tip II, III si IV.

În tipul I de hipersensibilizare, mediată IgE, alergenii principali sunt: penicilina şi derivaţii săi, nitrofurantoinul, extractele alergenice, antiserurile străine (inclusiv gamaglobulinele), hormonii (ACTH, TSH, insulina) şi vaccinurile (toxoid tetanic, gripal şi alte vaccinuri care conţin componente din ou).

Antibioticele beta-lactamice (penicilinele şi cefalosporinele) constituie cea mai frecventă cauză de reacţii alergice la medicamente. Se estimează astfel că la pacienţii trataţi incidenţa alergiei la penicilină variază între 0.7 şi 10%. Sensibilizarea se poate produce în cursul administrării terapeutice (calea parenterală fiind mai riscantă decât cea orală), ca urmare a consumului de alimente provenite de la animale tratate cu penicilină sau a expunerii profesionale. Tabloul manifestărilor alergice IgE-mediate include urticarie, angioedem şi şoc anafilactic.

Penicilinele naturale şi semisintetice prezintă o structură comună – acid 6-amino penicilanic -alcătuită din inelul betalactam legat de tiazolidina; diferă între ele prin catena laterală fixată la funcţia 6-amino. Pe de altă parte, cefalosporinele sunt alcătuite ca şi penicilinele din inelul betalactam, care este însă legat de un inel de 1,3 tiazină. Existenţa grupărilor beta-lactam în molecula penicilinelor şi a cefalosporinelor favorizează reacţii de sensibilizare încrucişată între aceste antibiotice. Incidenţa acestora este însă destul de scăzută în special pentru cefalosporinele de generaţia a doua şi a treia.

Penicilina şi derivatele sale semisintetice se comportă ca haptene care devin alergene numai dacă în urma combinării lor cu proteine plasmatice sau tisulare rezultă un complex medicament-proteină sau metabolit medicament-proteină care stimulează răspunsul imun. Se consideră că există două tipuri de determinanţi alergenici în penicilină şi anume:

  • determinantul alergenic major (80-85% din totalul metaboliţilor), benzilpeniciloil;
  • determinanul alergenic minor format din penicilina cristalină, benzilpeniciloat şi alfabenzil peniciloilamină.

Reacţiile alergice de tip imediat sunt mediate prin anticorpi IgE indreptaţi fie împotriva determinantului major, fie a celor minori, fie împotriva amandurora. Trebuie menţionat faptul că testele alergologice in vitro depistează numai anticorpi IgE indreptaţi împotriva determinanţilor majori.

Studiile efectuate pentru a identifica zonele de legare a anticorpilor IgE la nivelul moleculelor de penicilină a demonstrat existenţa unor determinanţi haptenici heterogeni reprezentaţi de catenele laterale precum şi de inelele betalactam şi tiazolidină. Ca urmare a existenţei unor epitopi imunogeni localizaţi la nivelul catenelor laterale este posibil să se dezvolte reacţii alergice specifice numai anumitor peniciline semisintetice (spre exemplu, ampicilina şi amoxicilina), testele pentru benzilpenicilină fiind negative în aceste situaţii. Astfel este important ca evaluarea pacienţilor cu fenomene alergice la peniciline să includă, pe lângă testarea clasică faţă de Penicilloyl G (benzilpenicilloyl), şi determinări de IgE specifice faţă de Ampicilloyl, Amoxicilloyl şi Penicilloyl V5;8.

 5. Alergenii profesionali

Bolile alergice profesionale rezultă în urma contactului cu alergenii prezenţi la locurile de muncă. Severitatea simptomelor este dictată de orarul de lucru, existand tendinţa de dispariţie a manifestărilor clinice în perioadele mai lungi de concediu. În mod obişnuit, contactul cu alergenii profesionali se realizează  prin inhalare şi pe cale cutanată.

Una din cele mai frecvent întalnite boli profesionale este astmul bronşic profesional – afecţiune caracterizată prin crize recurente de obstrucţie bronşică, reversibile spontan sau prin tratament, provocate de expunerea la noxe (pulberi, vapori, aerosoli, gaze) degajate în atmosfera locurilor de muncă prin diverse procese tehnologice. Există două tipuri de astm profesional, diferenţiate pe baza existenţei sau absenţei unei perioade de latenţă între expunere şi apariţia simptomelor: astmul cu perioada de latenţă la care se demonstrează implicarea mecanismului imunologic (sensibilizarea la anumite substanţe) şi astmul “chimic-iritativ”, nealergic, fără perioada de latenţă, la care sindromul de obstrucţie bronşică se instalează după o expunere la concentraţii mici/medii de gaze iritante, sub pragul la care se declanşează o reacţie bronhospastică la toţi subiecţii expuşi. Astmul bronşic profesional trebuie diferenţiat de astmul agravat la locul de muncă – astm bronşic preexistent, exacerbat de diverşi factori prezenţi la locul de muncă: efort fizic susţinut, umezeală, praf, vapori, fum de ţigară.

Principalii agenţi etiologici ai astmului alergic profesional cuprind în general alergeni compleţi (de origine animală sau vegetală: păr, pene şi alte produse de la animale domestice şi de laborator, acarieni, insecte, mucegaiuri, făină de peşte, crustacee, fructe de mare, enzime proteolitice, plante de cultură, furajere sau ornamentale, pulbere de eşente indigene sau exotice, latex) sau haptene (compuşi chimici micromoleculari: izocianaţi, vapori de formaldehida, anhidride, amine şi diamine, răşini epoxidice, compuşi ai platinei, cromului hexavalent, vanadiului, nichelului, cobaltului, antibiotice). Durata expunerii necesare pentru instalarea unei sensibilizări este foarte variabilă: de la câteva săptămâni sau luni, în cazul alergenilor puternici (ricin, gumă arabică, enzime proteolitice, etc.) până la 10-15 ani în cazul alergenilor slabi (ex: făina de cereale).

Ne vom referi în continuare la câţiva alergeni profesionali ce pot fi identificaţi prin determinarea IgE specifice în serul persoanelor sensibilizate.

Izocianaţii (diizocianatul de toluen TDI, difenilmetilen MDI şi hexametilen HDI), larg utilizaţi în industria plasticelor, cleiurilor şi vopselelor, poliuretanilor, adezivilor, elastomerilor, izolarea cablurilor electrice, sunt foarte iritanţi pentru căile respiratorii şi ochi. Au fost descrise numeroase afecţiuni respiratorii, având la bază reacţii de hipersensibilitate de tip imediat sau întârziat: rinita, bronşita acută, astm, bronşita cronică, bronhopneumonie şi pneumonita prin hipersensibilizare. Un procent de până 5% din muncitorii expuşi dezvoltă astm bronşic profesional. In serul persoanelor expuse au fost depistate IgE specifice faţă de haptenele izocianaţilor în 14-19% din cazuri. Muncitorii asimptomatici au în general nivele foarte scăzute sau nedetectabile de IgE specifice. Determinarea IgE specifice permite astfel monitorizarea expunerii profesionale la izocianaţi, nivelurile crescute fiind corelate cu agravarea expunerii. Sensibilitatea determinării IgE specifice este maximă atunci când recoltarea probei de sânge se face într-un interval de o lună de la ultima expunere.

Anhidrida ftalica este un compus cu multiple aplicaţii industriale, constituind materie primă pentru plastice, vopsele, răşini poliesterice. Printre reacţiile IgE mediate se numără astmul, precedat în general de rinită. Determinarea IgE specifice este utilă în monitorizarea expunerii profesionale.

Formaldehida este folosită în industria textilă, a hârtiei, cauciucului, adezivilor, cosmeticelor. La persoanele expuse pot apărea IgE specifice, responsabile de simptome similare astmului bronşic.

Cloramina T este un compus micromolecular utilizat ca sterilizant, antiseptic, dezinfectant şi reactiv chimic în spitale, laboratoare, industria alimentară. Cloramina este implicată în apariţia astmului profesional la persoanele expuse. Au fost raportate de asemenea şi alte reacţii IgE mediate: rinită şi urticarie.

Etilen oxidul (etenoxid) este în mod obişnuit utilizat în sterilizarea instrumentelor medicale termosensibile. Produsele sterilizate pot conţine reziduuri de etilen oxid, astfel că la pacienţii cu hemodializă cronică s-au descris reacţii alergice şi anafilaxie iniţiate de anticorpi IgE specifici, ce pot fi puşi în evidenţă în ser.

Enzima alfa-amilaza, implicată în degradarea amidonului, este un aditiv prezent constant în făina utilizată în brutării, având origine fungică (Aspergillus niger sau orizae). Această enzimă împreună cu componentele cerealelor este responsabilă de sensibilizările şi simptomele IgE mediate înregistrate la morari, brutari şi alte persoane expuse la făină. Astmul brutarilor este adesea asociat cu prezenţa în serul persoanelor expuse de IgE specifice faţă de alfa-amilază.

Sitophilus granarius este o insectă ce contamineaza cerealele din depozite, fiind recunoscută ca una din cauzele “astmului morarilor”  şi “plămânului fermierilor”. La unele din persoanele expuse pot fi evidenţiate IgE specifice.

Latexul este cauciucul natural obţinut din arborele Hevea brasiliensis fiind folosit la fabricarea următoarelor produse: mănuşi chirurgicale, catetere, prezervative, baloane, echipament sportiv. Alergia la latex constituie o problemă de sănătate cu incidenţă în creştere; prevalenţa sa la persoanele din sectorul medical variază între 2 şi 25%. Sensibilizarea se poate face atât pe cale respiratorie, prin inhalarea pudrei provenite de la mănuşile de latex cât şi pe cale cutanată, prin contactul direct cu produsele respective. Manifestările alergiei la latex sunt reprezentate de: urticarie-angioedem, eczemă, rinită, astm, sindromul latex-fructe şi uneori anafilaxie. Grupul cu risc crescut include pe lângă personalul medical, muncitorii din industria cauciucului, copiii cu spina bifidă sau anomalii urologice, pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale multiple, datorită expunerii prelungite la latex4;5.

Alergenii majori derivaţi din latex sunt reprezentaţi de factorii de elongatie a cauciucului (Hev b 1, 3), proheveina (Hev b 6) şi o proteină cu funcţie necunoscută (Hev b 5). Alergenii minori includ o proteină similară patatinei (Hev b 7), enolaza (Hev b 9), superoxid-dismutaza manganului (Hev b 10), profilina (Hev b 8 ) şi carbohidraza (Hev b 2)2.

Tutunul este o plantă din familia Solanaceae. Alergia la frunza de tutun mediată prin anticorpi IgE a fost descrisă la fermieri şi la muncitorii din industria tutunului; manifestările clinice includ urticarie şi rinoconjunctivită.  A fost de asemenea demonstrată existenţa unor epitopi antigenici comuni între tutun şi polenul de pelin4.

În ceea ce priveşte investigaţiile de laborator în afecţiunile alergice IgE-mediate sunt disponibile mai multe tipuri de teste:

teste pentru screening-ul atopiei: Phadiatop şi Phadiatop Infant;
teste pentru diverse amestecuri de alergeni: praf amestec, fungi amestec, polen graminee etc.;
teste pentru alergeni individuali: lapte de vacă, gluten, frunză de tutun etc5.

Componenta cea mai variabila a testelor care detectează IgE specifice este reactivul care conţine extractul de alergen(i). Variaţiile în conţinutul alergenic al materialelor-sursă, procesul de extracţie a alergenilor din materialele brute, metodele de manufacturare a alergenilor, legarea diferenţiată de diverse faze solide, instabilitatea în cursul stocării, heterogenitatea standardelor interne de referinţă, precum şi diferenţele de procedură (antiseruri, soluţii de lucru) face dificilă obţinerea unor rezultate reproductibile prin metode diferite.

Sistemul ImmunoCap folosit în laboratorul nostru a fost validat clinic de numeroase studii efectuate de-a lungul timpului. Acesta foloseşte atât extracte naturale de alergeni din diverse surse cât şi alergeni recombinaţi5;6.

Alergenii recombinaţi oferă posibilitatea îmbunătăţirii diagnosticului de alergie mediată IgE prin identificarea componentelor proteice responsabile la nivel molecular de iniţierea simptomelor alergice, spre deosebire de testele tradiţionale care folosesc extracte naturale de alergeni şi care evidenţiază numai sursa de alergeni. De asemenea testele bazate pe alergeni recombinaţi permit analiza unor fenomene mai complicate, cum ar fi diferenţele geografice în ceea ce priveşte reactivitatea clinică şi reacţiile încrucişate cu alergeni la distanţă5.

Testele Phadiatop şi Phadiatop Infant diferenţiază bolile atopice de afecţiunile non-atopice. După efectuarea anamnezei şi a examenului fizic, solicitarea unui test Phadiatop constituie prima etapă a diagnosticului de laborator, care oferă informaţii despre statusul atopic al pacientului5.

Trebuie menţionat faptul că determinarea IgE totale prezintă utilitate clinică limitată în diagnosticul afecţiunilor atopice atât la copil cât şi la adult. Astfel, un nivel IgE normal la copilul mic sau la subiecţii de vârstă mai mare nu exclude diagnosticul de boală alergică. Pe de altă parte niveluri IgE crescute sunt întâlnite şi în afecţiuni non-alergice cum ar fi, cel mai adesea, unele infestări parazitare1.

În cazul testelor Phadiatop, reactivii folosiţi sunt alcătuiţi dintr-un amestec echilibrat de alergeni relevanţi (în funcţie de varsta pacientului) care reacţionează cu anticorpii IgE specifici din serul pacientului.

Phadiatop şi Phadiatop Infant demonstrează prezenţa alergiei atopice la alergeni obişnuiţi, relevanţi pentru adulţi şi, respectiv, pentru copiii cu vârste între 0-4 ani.

Efectuate la copii, adolescenţi sau adulţi, testele răspund foarte eficient la intrebarea: “Este posibil ca simptomele pacientului să se datoreze unei alergii?”.

Un test Phadiatop oferă un răspuns obiectiv Da sau Nu:

  • Un rezultat pozitiv demonstrează prezenţa alergiei atopice. Medicul va continua investigarea alergologică recomandand teste mai specifice pentru a confirma agentul etiologic.
  • Un rezultat negativ indică faptul că simptomele nu sunt produse de alergeni obişnuiţi, inhalanţi în cazul testului Phadiatop şi inhalanţi + alergeni alimentari în cazul testului Phadiatop Infant.

La copiii mici (0-4 ani) sensibilizarea alergică este în mod obişnuit legată de alergeni alimentari cum ar fi: oul, laptele de vacă, soia şi arahidele, si mai puţin de alergeni inhalanţi. Totuşi, s-a demonstrat că anticorpii IgE specifici alergenilor inhalanţi, cum ar fi acarienii din praful de casă şi perii de animale, apar precoce în cursul vieţii la persoanele predispuse la atopie şi pot avea valoare predictivă. Tinând cont de aceste date, Phadiatop Infant oferă posibilitatea testării la un complex de alergeni obişnuiţi, atât alimentari cât şi inhalanţi. Acest test este recomandat copiilor mici (0-4 ani) care prezintă clinic wheezing şi/sau eczemă, cu scopul de a detecta atopia.

Atopia la copil constituie un factor de risc pentru dezvoltarea astmului bronşic. De aceea este foarte importantă demonstrarea prezenţei acestei condiţii pentru monitorizare şi tratament adecvat.

Daca testul Phadiatop Infant este pozitiv, medicul va continua investigarea alergologică pentru a detecta alergenul/alergenii răspunzători de simptome, solicitând determinarea de anticorpi IgE specifici pentru:

  • Lapte de vacă
  • Albuş de ou
  • Arahide
  • Acarienii din praful de casă
  • Păr de pisică
  • Păr de câine
În situaţii speciale se va recurge la testarea polenurilor (graminee, ierburi, arbori). La copii peste 5 ani şi adulţi se recomandă testul Phadiatop care demonstrează prezenţa anticorpilor IgE la cei mai obişnuiţi alergeni inhalanţi din mediu. Menţionăm că testele Phadiatop, în ciuda eficacităţii lor clinice satisfacătoare, nu pot fi folosite efectiv în scop de screening pe o populaţie neselecţionată. Pe de altă parte, testele reprezintă un instrument de diagnostic eficient, de primă alegere, la pacienţii suspectaţi ca fiind atopici în baza predispoziţiei genetice şi a istoricului familial. Sensibilitatea şi specificitatea testelor sunt de 89% şi, respectiv, 91%. După evidenţierea statusului atopic se poate trece la testarea IgE specifice unor grupuri de alergeni sau a unor alergeni individuali5.

Aprecierea cantitativă a anticorpilor IgE circulanţi la alergeni specifici individuali oferă o evaluare obiectivă a sensibilizării la un alergen.

Determinările cantitative de IgE specifice reprezintă un instrument preţios pentru:

diagnostic: confirmă sensibilizarea faţă de un anumit alergen şi permit clinicianului să identifice alergenii posibil răspunzători de inflamaţia alergică şi de simptomele prezentate de pacient;
prognostic: sensibilizarea precoce poate avea valoare predictivă pentru dezvoltarea în viitor a unei manifestări alergice; s-a demonstrat că prezenţa în primul an de viaţă de IgE specifice faţă de alergeni alimentari se asociază cu un risc crescut de sensibilizare faţă de alergenii inhalanţi şi dezvoltare a unei boli alergice la o vârstă mai mare (7-10 ani)5.

Recomandările actuale privind determinarea IgE alergen-specifice în practica medicală se bazează pe rezultatele studiilor clinice în care sensibilitatea şi valoarea predictivă a testelor alergologice in vitro a fost comparată cu cea a altor tipuri de investigaţii, cum ar fi testele cutanate şi testele de provocare.

Testele in vitro prezintă avantajul că nu conferă nici un fel de risc pentru pacienţi, pot fi efectuate la toate categoriile de vârstă, iar medicaţia anti-alergică nu influenţează rezultatele, nefiind necesară întreruperea acesteia.

De asemenea pot fi recomandate în situaţiile în care nu pot fi efectuate teste cutanate in vivo: copii mici, pacienţi cu dermografism sau cu leziuni cutanate extinse.

Trebuie însă menţionat faptul că sensibilitatea diagnostică a IgE alergen-specifice variază considerabil în funcţie de intervalul de timp între momentul expunerii şi cel al testării, de clasa de alergeni, vârstă şi de organele ţintă afectate.

Copiii atopici dezvoltă adesea simptome şi semne de boală alergică într-o succesiune predictibilă ce este denumită ”marş alergic“. Astfel, prima manifestare este reprezentată cel mai frecvent de eczema/dermatita atopică; copiii sub 3 ani pot prezenta, de asemenea, manifestări gastrointestinale (colici, diaree, vărsături), wheezing-ul recurent fiind mai puţin obişnuit la acestă grupă de vârstă. După vârsta de 3 ani, manifestările cutanate şi gastronitestinale fac adesea loc simptomelor respiratorii cu dezvoltarea rinitei alergice şi astmului.

Într-un document de consens recent (Host 2003), Academia Europeană de Alergie şi Imunologie Clinică a formulat recomandarea că toate persoanele cu posibile ”simptome alergice“ severe, persistente sau recurente, indiferent de vârstă, să beneficeze de teste alergologice specifice.

La grupa de vârstă sub 3 ani diagnosticul prezumtiv de boală alergică poate fi stabilit prin testarea IgE specifice faţă de alergeni alimentari obişnuiţi şi acarienii din praful de casă. Un rezultat pozitiv are o semnificaţie dublă: indică o probabilitate crescută de alergie de tip imediat şi în acelaşi timp arată un risc crescut de sensibilizare la alţi alergeni în viitor. În general, cu cât nivelul IgE specifice este mai mare cu atât există o probabilitate mai mare de sensibilizare clinic semnificativă faţă de fiecare alergen alimentar. În condiţiile obţinerii unui rezultat negativ la alergenii alimentari comuni este rareori necesar să se testeze IgE faţă de alte alimente. De asemenea nu se consideră utilă testarea la copiii mici de IgE specifice faţă de alergeni inhalanţi ca polenurile şi mucegaiurile (fungii).

La copiii peste 3 ani determinarea IgE specifice faţă de alergeni inhalanţi devine mult mai importantă pentru decizia clinică. Deoarece există o varietate largă de alergeni inhalanţi se recomandă folosirea de amestecuri multialergeni sau de profile mici de alergeni individuali. Nu există un consens asupra numărului minim de alergeni inhalanţi ce trebuie testaţi la un copil cu simptome respiratorii, dar se agreează că determinarea trebuie să includă acarienii din praful de casă, păr de pisică şi câine, o specie ubicuitară de fungi (ex. Alternaria tenuis) şi polenuri. Testarea faţa de polenuri se indică la copiii mai mari, mai ales dacă simptomele sunt sezoniere, iar determinările pot fi efectuate în timpul episoadelor de alergie. Se recomandă folosirea iniţială de amestecuri de polenuri urmată de IgE specifice faţă de alergeni individuali.

La adulţii cu rinită alergică sau astm testarea de IgE specifice prezintă aceeaşi acurateţe în identificarea sensibilizării faţă de toate clasele de alergeni. Testarea este utilă mai ales pentru includerea pacienţilor în programele de imunoterapie.

Introducerea în ultimii ani a medicaţiei anti-IgE (anticorpi monoclonali de şoarece umanizaţi care se leagă de anticorpii IgE şi blochează ataşarea acestora de receptorii mastocitari) a redus rata exacerbărilor bolii şi a necesităţii corticoterapiei la pacienţii cu astm alergic sever persistent. Pentru ca un pacient să fie tratat cu un preparat anti-IgE este nevoie să se demonstreze că acesta prezintă un nivel seric bazal crescut de IgE totale şi IgE specifice faţă de pneumalergenii pereni. Tratamentul anti-IgE este recomandat de asemenea şi la pacienţii cu alergie la arahide precum şi la cei cu rinită alergică severă.

O altă aplicaţie clinică a IgE alergen-specifice este evaluarea hipersensibilităţii la alergeni alimentari. Determinarea este indicata la pacienţii cu simptome induse de alimente care afectează mai multe organe-ţintă (tegument, tract gastro-intestinal, respirator) sau care produc reactivitate sistemică. Metoda “gold-standard” pentru evidenţierea hipersensibilităţii la un alergen alimentar este testul de provocare dublu-orb placebo-controlat (DBPCFC). Date recente au arătat că nivelurile de IgE specifice pot avea valoare predictivă asupra răspunsului la testul de provocare pentru câteva alimente obişnuite. Aceste rezultate definesc nivelurile de IgE specifice sub care probabilitatea de obţine un răspuns negativ la testul de provocare depăşeste 95% şi deasupra cărora provocarea nu mai este necesară.

Testarea IgE specifice prezintă importanţă şi în cazurile în care se suspectează o sensibilizare la veninurile de Hymenoptera.

De asemenea determinarea IgE specifice este utilă în diagnosticul alergiei la medicamente. Deşi multe medicamente şi metaboliţi ai acestora pot induce sinteza anticorpi, datele clinice şi determinările IgE indică o relevanţă semnificativă numai în cazul penicilinelor şi derivaţilor acestora, precum şi pentru unii compuşi polipeptidici, cum ar fi insulina. Testarea in vitro pentru determinantul major al penicilinei (peniciloil) se indică numai la pacienţii cu antecedente recente de reacţii de hipersensibilizare, deoarece nivelul IgE poate deveni nedetectabil dacă se evită antibioticele incriminate.

Pacienţii cu boli alergice profesionale pot beneficia de asemenea de testări IgE specifice. Determinarea IgE specifice faţa de latex este importantă pentru identificarea persoanelor sensibilizate3.

Au fost stabilite şi profile de alergeni care pot fi solicitate în funcţie de simptomatologia pacientului:

  • profil eczemă/dermatită atopică: include IgE specifice pentru albuşul de ou, laptele de vacă, grau, soia şi Dermatophagoides pteronyssinus;
  • profil astm/rinită alergică intermitentă: include IgE specifice pentru polen Betula verrucosa (mesteacăn), polen Phleum pratense (timoftica), polen Artemisia vulgaris (pelin) şi Alternaria alternata;
  • profil astm/rinită persistentă: include IgE specifice pentru  Dermatophagoides pteronyssinus, păr de pisică, păr de câine şi fungi amestec5.

Recomandări pentru determinara IgE alergen-specifice

În concluzie, determinarea de IgE alergen-specifice este utilă şi poate fi recomandată în următoarele situaţii clinice:

1) evaluarea copiilor cu istoric familial pozitiv de afecţiuni alergice şi semne precoce de boala;
2) evaluarea copiilor şi adulţilor suspectaţi de afecţiuni alergice respiratorii pentru stabilirea diagnosticului şi definirea specificităţii sensibilizării faţă de polenuri, praf, antigene fungice şi alimente;
3) confirmarea hipersensibilităţii la alimente în cazul pacienţilor cu reacţii anafilactice, angioedem, astm sau dermatită;
4) evaluarea sensibilizării faţă de veninurile de insecte în special în situaţiile în care testele cutanate au dat rezultate echivoce;
5) confirmarea sensibilizării la penicilină în cazul pacienţilor cu antecedente recente de reacţii anafilactice;
6) confirmarea prezenţei de anticorpi IgE faţă de alergeni profesionali cum ar fi latexul.
Testarea IgE specifice nu este utilă pentru evaluarea efectelor imunoterapiei şi nici pentru excluderea sensibiliăarii anafilactice la veninuri de insecte în cazul pacienţilor trataţi3.
În tabelul de mai jos sunt prezentate categoriile de alergeni pentru care laboratorul Synevo efectuează determinări de IgE specifice5:

A. TESTE PENTRU SCREENING-UL ATOPIEI

Testul Phadiatop Infant
Testul Phadiatop 

B. PNEUMALERGENI

Polen graminee

Alergeni individuali

g1    Anthoxanthum odoratum (vitelar)
g2    Cynodon dactylon (pir gros)
g3    Dactylis glomerata (golomat)
g4    Festuca elatior (iarba inaltă)
g5    Lolium perenne (iarba de gazon)
g7    Phragmites communis (trestie, stuf)
g6    Polen Phleum pratense (timoftica)
g8    Poa pratensis (firuta)
g9    Agrostis stolonifera (iarba câmpului)
g10  Sorghum halepense (costrei)
g11  Bromus inermis (tarsaca)
g12  Secale cereale (secară)
g13  Holcus lanatus (iarba cailor)
g14  Avena sativa (ovaz)
g15  Triticum aestivum (grau)
g16  Alopecurus pratensis (coada-vulpii)
g17  Paspalum notatum (bahia grass)
g70  Elymus triticoides (secara sălbatică)
g71  Phalaris arundinacea (iarba albă)
        g201 Hordeum vulgare (orz)
g202 Zea mays (porumb)
g203 Distichlis spicata (salt grass)
g204 Arrhenaltherum elatius (ovazcior)
g208 Phleum pratense (alergen nativ timoftica: nPhl p 4)

Alergeni recombinaţi

g205 Phleum pratense (alergen recombinat timoftica: rPhl p 1)
g206 Phleum pratense (alergen recombinat timoftica: rPhl p 2)
g209 Phleum pratense (alergen recombinat timoftica: rPhl p 6)
g210 Phleum pratense (alergen recombinat timoftica: rPhl p 7)
g211 Phleum pratense (alergen recombinat timoftica: rPhl p 11)
g212 Phleum pratense (alergen recombinat profilina timoftica: rPhl p 12)
g213 Phleum pratense (alergeni recombinaţi timoftica: rPhl p 1, rPhl p 5b)
g214 Phleum pratense (alergeni recombinaţi timoftica: rPhl p 7, rPhl p 12)
g215 Phleum pratense (alergen recombinat timoftica: nPhl p 5b)

Amestecuri

gx1  Dactylis glomerata, Festuca elatior, Lolium perenne, Phleum pratense, Poa pratensis;
gx2  Cynodon dactylon, Lolium perenne, Phleum pratense, Poa pratensis, Sorghum  halepense, Paspalum notatum;
gx4  Anthoxanthum odoratum, Lolium perenne, Phragmites communis, Secale cereale, Holcus lanatus;
gx6  Cynodon dactylon, Lolium perenae, Sorghum halepense, Bromus inermis, Holcus lanata, Paspalum notatum.

 

Polen ierburi

Alergeni individuali

w1    Ambrosia elatior
w2    Ambrosia psilostachya
w3    Ambrosia trifida
w4    Franseria acanthicarpa
w5    Ambrosia absinthium
w7    Chrysantemum leucanthemum (margaretă)
w6    Polen Artemisia vulgaris (pelin)
w8    Taraxacum vulgare (păpădie)
w9    Plantago lanceolata (pătlagina ingustă)
w10  Chenopodium album (spanac sălbatic)
w11  Salsola kali (ciulin rusesc)
w12  Solidago virdaurea (splinuţă)
w13  Xanthium commune (scaiete)
w14  Amaranthus retroflexus (stir)
w15  Atriplex lentiformis (ciulin alb)
w16  Iva ciliate
w17  Kochia scoparia (mături de casa)
w18  Rumex acetosella (măcriş de pădure)
w19  Parietaria officinalis (parachernita)
w20  Urtica dioica (urzică)
w21  Parietaria judaica
w22  Humulus scandens (hamei japonez)
w203 Brassica napus (nap)
w204 Helianthus annuus (floarea soarelui)
w206 Matricaria chamomilla (muşeţel)
w207 Lupinus spp. (lupin dulce)
w210 Beta vulgaris (sfeclă de zahăr)

Alergeni recombinaţi

w211 Parietaria judaica (alergen recombinat: rPar j 2)

Amestecuri

wx1        Ambrosia elatior, Artemisia vulgaris, Plantago lanceolata, Chenopodium album, Salsola kali;
wx2        Ambrosia psilostachya, Artemisia vulgaris, Plantago lanceolata, Chenopodium album, Atriplex lentiformis;
wx3        Artemisia vulgaris, Plantago lanceolata, Chenopodium album, Solidago virdaurea, Urtica dioica;
wx7        Chrysantemum leucanthemum, Taraxacum vulgare, Plantago lanceolata, Chenopodium album,  Solidago virdaurea;
Rw209  Ambrosia artemisitolia, psilostachya, trifida.

Polen arbori

Alergeni individuali

t1    Acer negundo (arţar american)
t2    Alnus incana (arin alb)
t3    Polen Betulla verrucosa (mesteacăn)
t4    Corylus avellana (alun)
t5    Fagus grandifolia (fag cu frunza lată)
t6    Juniperus sabinoides (ienupăr de munte)
t7    Quercus alba (stejar alb)
t8    Ulmus americana (ulm)
t9    Olea europaea (maslin)
t10  Juglans californica (nuc)
t11   Platanus acerifolia (platan englezesc)
t12   Salix caprea (salcie)
t14   Populs deltoides (plop)
t15   Fraxinus americana (frasin)
t16   Pinus strobus (pin alb)
t18   Eucalyptus spp. (eucalipt)
t19   Acacia longifolia (acacia)
t20   Prosopis juliflora (zquite)
t21    Melaleuca leucadendron (cajeput)
t22    Carya pecan (pecan)
t23    Cupressus sempervirens (chiparos)
t25    Fraxinus excelsior (frasin comun)
t70    Morus alba (dud alb)
t72    Arecastrum romanzoffianum (palmier)
t201  Picea excelsa (molid)
t203  Aesculus hippocastanum (castan alb)
t205  Sambucus nigra (soc)
t206  Castanea sativa (castan comestibil)
t207  Pseudotsuga taxifolia (duglas)
t209  Carpenus betulus (carpen)
t210   Ligustrum vulgare (lemn cainesc)
t211    Liquidambar styraciflua
t212    Libocedrus decurrens (cedru)
t213    Pinus radiata (pin)
t214    Phoenix canariensis (curmal)
t217    Schinus molle (piper roz)
t218    Quercus virginiana (stejar de Virginia)
t219    Cercidium floridum (paloverde)
t223    Elaeis guineensis (palmier de ulei)

Alergeni recombinaţi

t215 Betulla verrucosa (alergen recombinat mesteacăn: rBet v 1)
t216 Betulla verrucosa (alergen recombinat profilina mesteacăn: rBet v 2)
t220 Betulla verrucosa (alergen recombinat mesteacăn: rBet v 4)
t221 Betulla verrucosa (alergeni recombinaţi mesteacăn: rBet v 2, rBet v 4)

Amestecuri

tx1  Acer negundo, Betulla verrucosa, Quercus alba, Ulmus americana, Juglans  californica;
tx2  Acer negundo, Quercus alba, Ulmus americana, Populus deltoides, Carya pecan;
tx4  Quercus alba, Ulmus americana, Platanus acerifolia, Salix caprea, Populus  deltoides;
tx5  Alnus incana, Corylus avellana, Ulmus americana, Salix caprea, Populus deltoides;
tx7  Olea europaea, Salix caprea, Pinus strobus, Eucalyptus spp., Acacia longifolia, Melaleuca leucadendron;
tx8  Acer negundo, Betulla verrucosa, Corylus avellana, Quercus alba, Juglans californica;
tx9  Alnus incana, Betulla verrucosa, Corylus avellana, Quercus alba, Salix caprea;
tx10 Alnus incana, Betulla verrucosa, Corylus avellana, Fraxinus americana.

 

Fungi şi alte microorganisme

Alergeni individuali

m207  Aspergillus niger
m6       Alternaria alternata
m36     Aspergillus terreus
m12     Aureobasidium pullulans
m228  Aspergillus flavus
m3       Aspergillus fumigatus
m7       Botrytis cinerea
m5       Candida albicans
m202  Cephalosporium acremonium
m208  Chaetomium globosum
m2       Cladosporium herbarum
m16     Curvularia lunata
m14     Epicoccum purpurascens
m9       Fusarium moniliforme
m8       Helminthosporium halodes
m227   Malassezia spp.
m4       Mucor racemosus
m209  Penicillum frequetans
m1        Penicillium notatum
m13      Phoma betae
m70     Pitysporium orbiculare
m11      Rhizopus nigricans
m10     Stemphylium botryosum
m15     Trichoderma viride
m210   Trichophyton ment.var.goetzii
m211    Trichophyton ment.var.interdigitale
m203   Trichosporon pullulans
m205   Trichphyton rubrum
m204   Ulocladium chartarum
m201    Ustilago nuda, tritici
m80     Staphylococcus aureus Enterotoxin A
m81      Staphylococcus aureus Enterotoxin B
m223    Staphylococcus aureus Enterotoxin C
m224    Staphylococcus aureus Enterotoxin D
m226    Toxic Shock Syndrome Toxin (TSST)

Alergeni recombinaţi

m218 Aspergillus fumigatus (alergen recombinat: rAsp f 1)
m219 Aspergillus fumigatus (alergen recombinat: rAsp f 2)
m220 Aspergillus fumigatus (alergen recombinat: rAsp f 3)
m221 Aspergillus fumigatus (alergen recombinat: rAsp f 4)
m222 Aspergillus fumigatus (alergen recombinat: rAsp f 6)

Amestecuri

mx1   Penicillium notatum, Cladosporium herbarum, Aspergillus fumigatus, Alternaria alternata;
mx2  Penicillium notatum, Cladosporium herbarum, Aspergillus fumigatus, Candida albicans, Alternaria alternata, Helminthosporium halodes;
mx4   A. fumigatus, A. niger, A. terreus, A. flavus.

 

Epiderme şi proteine provenite de la animale

Alergeni individuali

e208  Epitelii de chinchilla
e86     Pene de raţă
e214   Pene de cinteză
e217   Epitelii de nevastuică
e210   Epitelii de vulpe
e70     Pene de gâscă
e84     Epitelii de hamster
e216   Epitelii de căprioară
e85     Pene de pui
e218   Dejecţii de pui
e219   Proteine serice de pui
e1       Păr pisică
e2       Epitelii de caine
e5       Păr caine
e6       Epitelii cobai
e221   Albumina serică de câine
e201   Pene de canar
e200  Dejecţii de canar
e199   Ser de canar
e82    Epitelii de iepure
e206  Proteine serice de iepure
e211   Proteine urinare de iepure
e220  Albumina serică de pisică
e88    Epitelii, proteine serice şi urinare de şoarece
e72     Proteine urinare de şoarece
e203  Epitelii de nurcă
e196   Pene de papagal (perroquet)
e197   Dejecţii de papagal (perroquet)
e198   Ser de papagal (perroquet)
e213   Pene de papagal
e3       Păr de cal
e205  Ser de cal
e87     Epitelii, proteine serice şi urinare de şobolan
e74     Proteine urinare de şobolan
e202   Epitelii de ren
e4        Păr de vacă
e204   Albumină serică bovină
e81      Epitelii de oaie
e83     Epitelii de porc
e222   Albumina serică de porc
e215    Pene de porumbel
e7        Dejecţii de porumbel
e89     Pene de curcan
e78     Pene de papagal de Australia
e77     Dejectii de papagal de Australia
e79     Proteine serice de papagal de Australia
e209  Epitelii de şoarece de deşert
e80    Epitelii de capră

 Amestecuri

ex1    (Epitelii şi păr de pisică, păr de cal, păr de vacă, păr de câine)
ex70  (Epitelii de cobai, epitelii de iepure, epitelii de hamster, epitelii, proteine serice şi urinare de şobolan, epitelii, proteine serice şi urinare de şoarece)
ex72  (Pene de papagal de Australia, pene de canar, pene de papagal, pene de cinteză)
ex73  (Pene de gâscă, pene de pui, pene de raţă, pene de papagal)

Acarieni

d1    Dermatophagoides pteronyssinus
d2    Dermatophagoides farinae
d3    Dermatophagoides microceras
d70  Acarus siro (musca de făină)
d71   Lepidoglyphus destructor
d72   Tyrophagus putrescentiae
d73   Glycophagus domesticus
d74   Euroglyphus maynei
d201 Blomia tropicalis
 
Praf de casă
hx2 Praf de casă amestec (D. pteronyssinus, D. farinae, Blatella germanica)

 

C. INSECTE SI VENINURI

i1     Venin albină
i3     Venin viespe
i70   Solepnosis invicta (fire ant)
i5      Dolichovespula arenaria (viespe galbenă)
i6      Blatella germanica
i2      Dolichovespula maculate (viespe americană)
i75    Vespa crabro (viespe europeană)
i205  Bombus terrestris (bondar)
i206  Periplaneta americana (gândac de bucătărie american)
i207  Blatta orientalis (gandac de bucătărie oriental)
i203  Ephestia kuehniella (molia de făina)
i8       Bombyx mori (vierme de mătase)
i73     Chironomus thummi (rame de mare)
i4       Polistes spp. (viespe de hârtie)
i202  Sitophilus granarius (gărgăriţa grâului)
i204  Tabanus spp. (muşte de cal)
i71     Aedes communis (ţânţar)
i72    Cladotanytarsus Lewisi (green nimitti)
i76    Trogoderma angustum (gândăcel de Berlin)
 

ALERGENI ALIMENTARI

Alergeni individuali

Cereale

f4     Grâu
f14   Soia
f11    Hrişcă
f124 Grâu spelta
f6     Orz
f7     Ovăz
f57   Mei japonez
f333 Seminţe de in
f8     Porumb
f9     Orez
f55   Mei comun
f5     Secară

Nuci

f13    Arahide
f202 Anacard (caju)
f17    Alune
f36   Nucă de cocos
f345 Macadamia Nuss
f20   Migdală
f18    Nucă braziliană
f201  Nucă de pecan
f253  Muguri de pin
f203  Fistic
f256  Nucă
f10    Seminţe de susan

Legume şi fructe

f210 Ananas
f237 Caisă
f262 Vânătă
f96   Avocado
f51    Muguri de bambus
f94   Pară
f288 Afine
f291 Conopidă
f260 Broccoli
f211  Mure
f212  Ciuperci
f289 Curmală
f299 Castană dulce
f276 Molură
f209 Grapefruit
f292 Guava
f244 Castravete
f330 Macese
f343 Zmeură
f318 Nangka
f322 Coacăze roşii
f242 Cireşe
f47   Usturoi
f216 Varză
f25   Roşie
f31   Morcov
f33  Portocală
f35  Cartof
f44  Căpşuni
f48  Ceapa
f49  Măr
f84  Kiwi
f85  Telină
f87  Pepene galben
f92  Banană
f95  Piersică
f225 Dovleac
f306 Lime
f348 Litchi
f302 Mandarină
f91    Mango
f342 Măsline negre
f293 Papaya
f294 Fructul pasiunii
f255 Pruna
f217 Varza de Bruxelles
f215 Salata verde
f261 Sparanghel
f214 Spanac
f295 Carambola (fructul stea)
f259 Struguri
f208 Lamaie
f15    Fasole alba
f315  Fasole verde
f287 Fasole roşie
f12    Mazăre
f235 Linte
f309 Năut

Condimente şi aditivi alimentari

f271  Anason
f269 Busuioc
f279 Ardei iute
f281 Curry
f277 Mărar
f272 Tarhon
f79   Gluten
f280 Piper negru
f268 Cuişoare
f270 Ghimbir
f267 Cardamon
f317 Coriandru
f265 Chimen
f275 Leustean
f278 Frunza de dafin
f274 Măghiran
f332 Mentă
f283 Oregano
f218 Paprika
f263 Piper verde
f331 Sofran
f344 Salvie
f273 Cimbru
f234 Vanilie
f220 Scorţişoară
f89   Muştar
f296 Roşcova
f297 Gumă arabică
f298 Adragant
f221 Cafea
f93   Cacao
f222 Ceai
f247 Miere
f90   Malţ

Lapte şi derivate

f2    Lapte de vacă
f76  Alfa-lactalbumina
f77  Beta-lactoglobulina
f81  Brânză (cedar)
f78  Cazeină
f231 Lapte pasteurizat
f236 Zer
f334 Lactoferin bovin
f325 Lapte de oaie
f82   Brânză cu mucegai
f300 Lapte de capră

 Ouă şi derivate

f1      Albuş de ou
f245 Ou (albuş, gălbenuş)
f75   Gălbenuş
f232 Ovalbumina
f233 Ovomucoid
f323 Conalbumina

 Carne

f88   Carne de oaie
f83   Carne de pui
f213 Carne de iepure
f27   Carne de vită
f26   Carne de porc
f284 Carne de curcan

Peste şi fructe de mare

f290 Stridie
f320 Rac de râu
f3      Peşte (cod)
f264 Anghila
f204 Păstrăv
f24   Crevete
f303 Peşte de mare
f205 Hering
f80   Homar
f338 Moluşcă
f23   Crab
f41   Somon
f304 Langustă
f206 Macrou
f37   Midie albastră
f59   Caracatiţă
f313 Anşoa
f61   Sardină
f254 Cambula
f312 Peşte sabie
f307 Merluciu
f337 Plătică
f40   Ton
f58   Calmar de Pacific
f314  Melci

Alergeni recombinaţi

f351 rPen a 1; tropomiozina (alergen recombinat crevete)

Amestecuri de alimente

fx1    Arahide, alune, nucă braziliană, migdală, nucă de cocos
fx2    Cod, crevete, midie albastră, ton, somon
fx3    Grâu, ovăz, porumb, seminţe de susan, hrişcă
fx5    Albuş de ou, lapte de vacă, peşte, grâu, arahide, soia
fx16  Căpşuni, pară, lămaie, ananas
fx22  Nucă de pecan, caju, fistic, nucă
fx29  Portocală, lămâie, grapefruit, mandarină
fx30  Kiwi, banana, mango, papaya, avocado
fx31  Măr, pară, piersică, cireaşă, prună
fx73  Carne amestec (porc, vită, pui)
fx74  Cod, hering, macrou, cambula

 E. PARAZITI

p1 Ascaris
p2 Echinococcus
p4 Anisakis

 F. MEDICAMENTE

Anestezice şi analgezice

Procaina
Metamizol
Novalgin
Tramadol
Paracetamol
c202 Suxamethoniu

Antiiflamatorii nesteroidiene

Aspirina
Diclofenac
Ibuprofen

 Antibiotice

Ciprofloxacin
c5    Ampicilloyl
c6   Amoxicilloyl
c1   Penicilloyl G
c2   Penicilloyl V
rc7  Cefaclor
Claritromicină
Clindamicină
Co-trimoxazol
Ofloxacin

Hormoni

c73  Insulina umană
c71  Insulina bovină
c70  Insulina porcină 

G. ALERGENI PROFESIONALI

Alergeni individuali

k212    Praf de lemn
k205   Alcalaza
k87     α-Amylaza
k83     Seminţe de bumbac
k214   Bougainvillea (floarea de hartie)
k202  Bromelin
k85     Cloramina T
k78     Etilenoxid
k81     Ficus spp.
k80    Formaldehida/Formalina
k209  Anhidrida hexahidroftalica
k77     Izocianat HDI
k76     Izocianat MDI
k75     Izocianat TDI
k72     Isphaghula
k70     Boabe de cafea verde
k208   Lizozim
k204   Maxataza
k211    Anhidrida metiltetrahidroftalica
k74      Matase
k201    Papaina
k213    Pepsina
k203   Fosfolipaza
k79      Anhidrida ftalica
k71      Boabe de ricin
k206   Savinaza
k73      Deşeuri de matase
k82      Latex
ro201  Frunza de tutun
pax4    Alergeni industria alimentara (grâu, soia, alfa-amilaza, Sitophilus granarius)
pax5    Reactivi chimici (izocianaţi TDI, MDI, HDI şi anhidrida ftalica)
pax6    Agenţi dezinfectanţi (etilen oxid, anhidrida ftalica, formaldehida, cloramina T)
k84      Seminţe de floarea soarelui
k86      TMA (anhidrida trimelitica)
k302    Glucoamilaza
k300    Pancreatin
k301     Pentozanaza

 Alergeni recombinaţi

k215   rHev b1 din latex
k216   rHev b2 din latex
k217   rHev b3 aus latex
k218   rHev b5 din latex
k219   rHev b6.01 din latex
k220  rHev b6.02 din latex
k221   rHev b8 din latex
k222  rHev b9 din latex
k224  rHev b11 din latex

  

H. DIVERSE

o1      Fibre de bumbac (neprelucrate)
o202 Artemia salina (hrană pentru peşti)
o207 Daphnia (hrană pentru peşti)
o203 Tetramin (hrană pentru peşti)
o70   Lichid seminal

În final prezentăm un posibil algoritm de diagnostic al unei afecţiuni alergice mediate IgE5:

 

Pregătire pacient – à jeun (pe nemâncate) sau postprandial (după mese)5.

Specimen recoltat – sânge venos5.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator5.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare5.

Volum probă – minim 0.2 mL ser pentru fiecare alergen5.

Cauze de respingere a probei – ser hemolizat5.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 7 zile la 2-8°C; 6 luni la – 20°C5.

Metodă imunoenzimatică cu detecţie prin fluorescenţă (FEIA).

Faza solidă este reprezentată de o matrice spongioasă de celuloză – polimer hidrofilic flexibil – de care componentele alergenice sunt legate covalent5.
Valorile IgE specifice sunt evaluate cu ajutorul unei curbe de calibrare IgE total trasabilă la materialul de referinţă internaţional WHO 75/502 IgE şi exprimate în unităţi alergen specifice (kUA/L). Astfel, 1 kUA/L de IgE alergen-specifice este echivalentă în acest test cu 1 KU/L de IgE total5;6.

Valori de referinţă şi exprimarea rezultatelor pentru IgE specifice

Indivizii sănătoşi prezintă cantităţi foarte mici de IgE specifice în ser, în mod obişnuit sub 0.35 KUA/L. Pacienţii sensibilizaţi prezintă valori crescute, peste 0.35 KUA/L. Analizorul detectează cantitaţile de anticorpi IgE cuprinse într-un interval de 0.35 şi 100 KUA/L. Rezultatul este raportat cantitativ.
Deoarece de multe ori nu există o relaţie directă între valorile IgE specifice şi gravitatea simptomatologiei clinice (valori uşor crescute se pot asocia cu simptome severe şi invers), rezultatul obţinut va fi interpretat de către medic numai în contextul clinic al pacientului.
Pentru testele Phadiatop Infant/Phadiatop, cat şi pentru unele amestecuri de alergeni, rezultatele vor fi exprimate calitativ, respectiv pozitiv sau negativ5.

 

Bibliografie

1. Francesco Dati & Erwin Metzmann. Allergic diseases. In Proteins Laboratory Testing and Clinical Use, Media Print Taunusdruck GmbH, Frankfurt am Main; 2005, 192-193.
2. Geoffrey A Stewart, Jihui Zhang, Clive Robinson. The Structure and Function of Allergens. In Middleton’s Allergy, Seventh Edition., Mosby Elsevier, 2009, 569-607.
3. Henry A. Homburger. Allergic Disease. In Henry’s Clinical Diagnosis and Management by Laboratory Methods, Saunders-Elsevier, 21st Edition, 967-970.
4. Ion Gr. Popescu. Alergenii. În Alergologie – Fiziopatologie, diagnostic, tratament, editura All, 1998, 35-86.
5. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2010. Ref Type: Catalog.
6. Robert G. Hamilton. Assessment of Human Allergic Diseases. In Clinical Immunology. Principles and Practice, Mosby, Elsevier, Third Edition, 2008, 1476.
7. S.G.O. Johansson, et al. A Revised Nomenclature for Allergy: An EAACI Position Statement from the EEACI Nomenclature Task Force. In European Journal of Allergy and Clinical Immunology, sept. 2001, 56: 813-824.
8. Solensky R, Mendelson LM. Systemic reactions to antibiotics. Immunol Allergy Clin North Am. 2001; 21:679-697.
Abonează-te la Newsletter