Urina biochimie si sediment (sumar urină)
Preț: 33.00 lei
Informații generale Urina biochimie si sediment (sumar urină)
Cele două teste alcătuiesc profilul cunoscut sub denumirea sumar de urină. Analiza completă de urină include determinarea caracterelor fizice (culoare, aspect, densitate), chimice (pH, proteine, glucoză, corpi cetonici, bilirubină, urobilinogen, nitriți, activitatea esterazei leucocitare, hemoglobină) și examenul microscopic al sedimentului urinar.
Biochimia urinei se determină printr-o metodă semicantitativă, cel mai adesea pe un analizor automat, folosind stripuri de urină. Acest tip de test este rapid şi măsoară elementele din urină care sunt semnificative pentru disfuncţii renale, urinare, hepatice şi metabolice.
Examenul microscopic al sedimentului urinar permite identificarea și cuantificarea următoarelor particule: leucocite, hematii, celule epiteliale, cilindrii urinari, cristale, bacterii.
Pregătirea pacientului
Sumarul de urină presupune recoltarea unei probe de urină, preferabil din prima urină de dimineaţă sau dintr-o urină emisă în orice moment al zilei. Prima urină de dimineaţă are avantajul că este mai concentrată şi nu este influenţată de dietă şi activitatea fizică.
Specimen recoltat – urină
Recipient de recoltare – recipient pentru sumarul de urină
Produsul a fost adăugat în coș
În plus, ai la dispoziție 30 de zile pentru a veni la recoltare.