Ce este epilepsia, ce trebuie să faci la o criză și cum se tratează
Actualizat la 30 ianuarie 2026
Ce este criza de epilepsie?
Epilepsia este o afecțiune neurologică frecvent întâlnită în rândul populației, cauzată de o activitate electrică anormală a creierului care determină declanșarea convulsiilor.
Criza de
epilepsie constă
în contracții bruște, involuntare, prelungite ale musculaturii unui segment al
corpului sau a întregului organism. Crizele epileptice sunt declanșate de o
hiperactivitate electrică cerebrală, temporară. Epilepsia poate debuta la orice
vârstă, însă literatura medicală menționează două perioade de vârstă
frecventă pentru debut: copilăria și vârsta de peste 60 de ani.
Aproximativ 50 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de epilepsie, ceea ce o face una dintre cele mai frecvente boli neurologice la nivel global. Cu toate acestea, aproximativ 70% dintre pacienții tratați corespunzător pot desfășura activitățile zilnice fără a experimenta crize epileptice.
Epilepsie – simptome și clasificare
Deoarece epilepsia rezultă din activitate electrică anormală a creierului, convulsiile pot afecta orice funcție coordonată de acesta, inclusiv mișcarea, senzațiile, percepția și funcțiile cognitive.
Semnele și simptomele convulsiilor pot include: confuzie temporară, rigiditate musculară, mișcări incontrolabile ale brațelor și picioarelor, pierderea conștienței, tulburări psihologice precum frica, anxietatea. În cele mai multe cazuri, o persoană cu epilepsie va avea același tip de convulsii de fiecare dată, astfel încât simptomele vor fi similare de la un episod la altul3.
Clasificarea crizelor de epilepsie este făcută în funcție de manifestări și localizarea activității de la nivelul creierului în:
- Crize focale – atunci când crizele rezultă dintr-o activitate anormală într-o singură zonă a creierului. La rândul lor acestea se împart în două categorii:
- Convulsii focale fără pierderea conștienței – aceste convulsii pot altera emoțiile sau anumite simțuri - miros, gust sau auz. Unii oameni experimentează senzația de deja vu. Totodată, aceste senzații pot fi însoțite de spasme involuntare și simptome senzoriale spontane, cum ar fi furnicături, amețeli și lumini intermitente.
- Convulsiile focale cu afectarea conștienței – sunt numite crize parțiale complexe și implică pierderea conștienței. Acești pacienți sunt dezorientați temporo-spațial, fac mișcări repetitive, cum ar fi frecarea mâinilor, mestecatul, înghițirea sau mersul în cerc.
Simptomele convulsiilor focale pot fi adesea confundate și cu alte tulburări neurologice, de tip migrene, narcolepsie sau chiar boli mintale. De aceea, examinarea clinică detaliată și testarea amănunțită sunt esențiale pentru un diagnostic diferențial.
- Crize generalizate - apar atunci când întreaga activitate cerebrală este afectată, implicând ambele emisfere ale creierului și determinând pierderea conștienței și convulsii generalizate. Se cunosc șase tipuri de convulsii generalizate:
- Crize fără convulsii - apar de obicei la copii. Se caracterizează prin agitație și un mod aparte de a privi în spațiu, cu sau fără mișcări ale corpului. Durează doar 5-10 secunde, sunt repetitive pe durata unei zile și pot provoca o scurtă pierdere a conștienței.
- Crize tonice - provoacă rigiditate musculară și pot afecta starea de conștiență. Aceste convulsii afectează, de obicei, mușchii spatelui, brațelor și membrelor inferioare, provocând așa-numitul fenomen de ”cădere a pacientului din picioare”.
- Crize atonice - cunoscute și sub denumirea de ”convulsii de picătură”, provoacă o pierdere a controlului muscular. Afectează cel mai adesea musculatura picioarelor, motiv pentru care pacientul, în timpul crizei, se poate prăbuși brusc.
- Crize clonice - sunt asociate cu mișcări musculare repetate sau ritmice, bruște. Aceste crize afectează de obicei gâtul, fața și brațele.
- Convulsii mioclonice - apar de obicei sub formă de zvâcniri scurte și de obicei afectează partea superioară a corpului, brațele și picioarele.
- Crize tonico-clonice – reprezintă cel mai dramatic tip de criză epileptică. Pot provoca o pierdere bruscă a conștienței și rigidizarea organismului, zvâcniri și tremurături. Produc pierderea controlului unor funcții fiziologice (controlul vezicii urinare sau a intestinului gros) și, totodată, mușcarea limbii.
Factori declanșatori ai crizei de epilepsie
Urmărirea oricăror factori care pot apărea înainte de o criză (numiți și factori declanșatori ai crizei) te poate ajuta să recunoști când ar putea apărea o criză și chiar să previi apariția ei.
Factorii declanșatori pentru crizele epileptice pot include:
- Un anumit moment al zilei sau al nopții (de exemplu, crizele lor pot apărea doar în timpul somnului sau la trezire)
- Lipsa somnului - oboseală excesivă, somn insuficient, somn perturbat
- Boală - cu sau fără febră
- Lumini puternice intermitente
- Consumul de alcool
- Consumul de droguri
- Stresul
- Ciclul menstrual sau alte modificări hormonale
- Alimentația necorespunzătoare, săracă în vitamine și nutrienți
- Deshidratare
- Scăderea glicemiei
- Deficiențe de vitamine și minerale
- Anumite alimente - exces de cafeină, de exemplu
- Utilizarea anumitor medicamente, dar și omiterea administrării unor medicamente
Nu toate condițiile sau evenimentele care apar înaintea unei crize provoacă neapărat criza.
- Factori asociați – elemente care apar în jurul crizei, dar care nu o declanșează constant. Exemple: stres ușor, oboseală ocazională, zgomot.
- Factori declanșatori (triggers) – elemente care apar frecvent înaintea crizelor și cresc probabilitatea apariției acestora. Exemple comune: lipsa somnului, consumul anumitor medicamente, alcool, lumini intermitente (fotostimulare), infecții sau febră.
Identificarea corectă a declanșatorilor ajută la prevenirea crizelor și la optimizarea tratamentului.
Pentru a identifica declanșatorii, poți încerca următoarele lucruri:
- Notează data și ora fiecărei crize, dar și factorii declanșatori pe care îi bănuiești.
- Dacă observi că un anumit factor apare în mod constant înainte de o criză, încearcă să îi urmărești mai activ legătura cu crizele. De asemenea, notează și dacă identifici factorul respectiv fără a fi urmat de o criză. Vei putea determina astfel dacă acesta este un declanșator constant pentru tine.
- Dacă ai o formă de epilepsie reflexă, discută cu medicul tău despre trigger. Cunoașterea tipului de epilepsie și a factorilor trigger pentru crize te poate ajuta să construiești modalități de a evita declanșatorii ori de câte ori este posibil sau să găsești modalități de a reduce efectul lor asupra ta.
Cât durează o criză de epilepsie?
În funcție de tipul de criză, cele mai multe dintre acestea durează între 30 de secunde și două minute. O criză de epilepsie care durează mai mult de cinci minute este o urgență medicală.
Cât de des se fac crizele de epilepsie?
Frecvența crizelor epileptice variază foarte mult în funcție de individ, de tipul de epilepsie și de modul în care este gestionată boala, variind de la mai puțin de una pe an până la sute pe zi. Mulți dintre pacienții care urmează tratament pentru epilepsie și răspund bine la acesta pot avea crize foarte rare – la intervale de câteva luni sau chiar ani, în timp ce alții, cu epilepsie rezistentă la tratament, pot avea crize frecvente – zilnice sau chiar mai multe pe zi (clusters).
Ce trebuie să faci la o criză de epilepsie - cum acorzi primul ajutor
Deși poate părea înfricoșător să fii martorul unei crize de epilepsie, trebuie să înțelegi că persoana în cauză are nevoie de ajutorul tău. De aceea, este important să cunoști măsurile de prim ajutor pentru crize epileptice.
Cum să ajuți pe cineva care are o criză epileptică?
Fundația Americană pentru Epilepsie recomandă următorii pași:
STAY – Rămâi calm alături de persoana respectivă până când aceasta depășește criza și este trează, cronometrând durata acesteia.
SAFE – Păstrează pacientul în siguranță, departe de posibile pericole din mediul înconjurător.
SIDE – Întoarce persoana pe o parte, cu ceva mic și moale sub cap și menține căile respiratorii libere. Slăbește hainele strâmte, dacă e cazul, în special din jurul gâtului.
Sună la 112 dacă:
- Criza durează mai mult de 5 minute
- Persoana nu revine la starea sa obișnuită
- Persoana este rănită, însărcinată sau bolnavă
- Convulsiile sunt repetate
- Este prima criză
- Apar dificultăți de respirație
- Convulsia apare în apă
Ce să nu faci?
- Nu imobiliza pacientul
- Nu îi pune nimic în gură!
Epilepsie – cauze și diagnostic
În cazul convulsiilor cu etiologie necunoscută, se pot efectua analize uzuale de sânge, care oferă informații importante pentru identificarea cauzei. Acest lucru este deosebit de util în evaluarea encefalopatiilor metabolice sau toxice, care pot determina apariția convulsiilor. Din acest motiv, se recomandă:
- CK – creatinkinaza - o enzimă ce se găsește în concentrații crescute în miocard și mușchii scheletici, și în concentrații mult mai mici la nivelul creierului. În timpul convulsiilor se înregistrează valori crescute ale CK.
- electroliți (ionogramă) - esențiali pentru funcționarea sistemului muscular și nervos, cu rol în menținerea echilibrului acido-bazic – sodiu (Na), clor (Cl), potasiu (K), magneziu (Mg), calciu (Ca). Dezechilibrul electrolitic poate fi cauzat de deshidratarea prin vărsături sau diaree.
- creatinina pentru evaluarea funcției renale și teste hepatice (TGP și TGO) sunt, de asemenea, analize indicate în cazul bolnavilor care manifestă crize de epilepsie.
Acești biomarkeri orientează diagnosticul și prognosticul convulsiilor și al complicațiilor legate de episoadele epileptice.
O altă cauză a epilepsiei poate fi genetică, epilepsia afectând un procent cuprins între 0,8-1% din populație, la nivel global. Modificările genetice sunt implicate în majoritatea tipurilor de epilepsie. Riscul de a dezvolta boala, pentru rudele de gradul I al pacienților diagnosticați cu epilepsie, este de 2-4 ori mai mare decât în populația generală, depinzând de tipul de epilepsie.
La Synevo se pot realiza teste genetice pentru identificarea mutațiilor genetice implicate în etiologia acesteia. Consilierea pacientului este foarte importantă, ca parte a procesului de evaluare și testare genetică, pre- și post-testare4.
Alți factori care pot contribui la apariția unor crize de epilepsie, sunt5:
- traumatismele craniene;
- sechele cerebrale post-traumatice (epilepsie post-traumatică);
- febră foarte mare;
- oxigenare insuficientă a creierului;
- accident vascular cerebral, sursa a jumătate dintre cazurile de epilepsie la adulții în vârstă, cu etiologie necunoscută;
- boli neurologice: demență, boala Alzheimer;
- tumori cerebrale;
- meningită.
Apariția convulsiilor poate reprezenta doar un simptom care semnalează o problemă medicală gravă. Diagnosticul de epilepsie se stabilește pe baza istoricului medical și a simptomelor caracteristice. La examinarea neurologică se vor testa abilitățile motorii și funcțiile cognitive ale pacientului.
Pentru a diferenția epilepsia de alte afecțiuni, care la rândul lor pot provoca convulsii, medicul va recomanda o serie de analize de sânge pentru a investiga semne de boli infecțioase, funcția ficatului și a rinichilor, nivelul glucozei din sânge etc. Aceste investigații ajută la identificarea cauzelor metabolice, toxice sau sistemice ale convulsiilor și la stabilirea unui diagnostic corect.
Totodată, electroencefalograma (EEG) este nelipsită în diagnosticarea epilepsiei. Este un test neinvaziv și nedureros care evidențiază apariția de modele anormale ale activității electrice a creierului. Cu ajutorul testelor imagistice (CT, RMN, PET) sunt diagnosticate tumorile și alte anomalii care pot fi cauza apariției convulsiilor.
Epilepsia la copii
Diagnosticul și tratamentul epilepsiei sunt similare la copii, adolescenți și adulți. Însă epilepsia le afectează viața în mod diferit – copiii au nevoi diferite și fac față în mod diferit bolii.
Aproximativ 0,5% dintre copii și adolescenți sunt afectați de epilepsie. Formele ușoare au un impact redus asupra activităților cotidiene, însă epilepsia cu crize frecvente și severe poate reprezenta o provocare semnificativă pentru întreaga familie, necesitând monitorizare și management adecvat. Multe tipuri de epilepsie debutează în copilărie și continuă și la vârsta adultă. Simptomele pot fi diferite, de la caz la caz, fără să depindă de vârsta pacienților.
Există și anumite tipuri de epilepsie care apar în copilărie sau pubertate, dar dispar la vârsta adultă. Acești copii se dezvoltă în general normal și nu au probleme pe termen lung legate de epilepsie.
La unii copii, epilepsia nu se ameliorează și poate fi severă. Crizele pot fi controlate eficient prin tratament medicamentos, care, în majoritatea cazurilor, trebuie menținut pe termen lung. Formele foarte severe de epilepsie, cum ar fi spasmele infantile, pot afecta dezvoltarea neurocognitivă a copilului, iar medicația poate fi mai puțin eficientă sau ineficientă în aceste situații.
Medicii pot prezice evoluția pe termen lung a epilepsiei, adesea în câteva săptămâni sau luni de la diagnosticare.
Referințe:
