Cumpără online analizele medicale necesare, utilizează codul ONLINE10 și beneficiază de 10% reducere la coșul de cumpărături.
Synevo
Programări
Coșul meu
Atelierul de sănătate
Sănătatea sub microscop

Infecții digestive produse de Rotavirus și consecințe

rotavirus, vaccin rotavirus, rotavirus copii, rotavirus simptome, ce este rotavirus,

Ce este rotavirus?

Rotavirus este unul dintre cei mai frecvenți agenți infecțioși care determină gastroenterite infecțioase, în special la sugari și copii mici. Climatul de iarnă favorizează infecțiile cu acest virus, care determină până la 85% dintre cazurile de diaree la copiii cu vârsta <3 ani. În sezonul cald, frecvența îmbolnăvirilor cu rotavirus scade la 40%.

Cuprins:

La nivel mondial, această patologie se asociază cu o rată crescută de morbiditate și mortalitate. Deși mult timp s-a considerat că bolile gastrointestinale sunt produse de bacterii, odată cu descoperirea virusului Norwalk, în 1972 și a rotavirusului, în 1973, au fost identificați adevărații agenți cauzali pentru majoritatea gastroenteritelor non-bacteriene. Aproape jumătate dintre cazurile de diaree, care necesită internare la copiii cu vârste sub 2 ani, sunt cauzate de infecția cu rotavirus. În schimb, rolul rotavirusului la adulți, ca agent patogen, a fost mult timp subapreciat.

Rotavirusul este un virus ARN ce aparține familiei Reoviridae, clasificându-se în 7 tipuri antigenice, de la A la G, tipul A fiind responsabil de peste 90% dintre gastroenteritele virale de interes uman.

Infecția cu rotavirus se produce prin ingerarea de particule virale care, odată ajunse la nivelul celulelor intestinului subțire (tractul digestiv), produc o enterotoxină ce determină un proces inflamator și tulburări de absorbție alimentară care vor duce la apariția scaunelor diareice. Perioada de incubație are o durată de 1-3 zile.

Rotavirus simptome

Infecția primară cu rotavirus apare de obicei la sugarii cu vârste cuprinse între 6 luni și 2 ani.

În general simptomele apar la 2-3 zile de la expunerea la virus, acestea fiind: febră (38-39˚C) vărsături, dureri abdominale urmate de apariția unor scaune diareice apoase sau gudronoase, uneori chiar sanguinolente, având o durată de 3-7 zile. În situațiile în care se asociază febră și vărsături, există riscul apariției unei deshidratări severe, ce poate pune viața în pericol.  

La copil, semnele de deshidratare includ scăderea cantității de urină, uscăciune a gâtului și a gurii, senzație de amețeală în ortostatism, plâns cu lacrimi puține sau fără lacrimi, somnolență sau stare neobișnuită de agitație. La adulții sănătoși, infecția cu rotavirus poate provoca semne și simptome ușoare sau poate fi asimptomatică.

Rotavirus factori de risc și complicații

Rotavirus poate fi contactat de orice persoană, indiferent de vârstă, dar cei mai predispuși sunt sugarii, copiii mici, personalul didactic din școli sau grădinițe. Infecțiile sunt frecvente la copiii cu vârste cuprinse între 3 și 35 de luni, în special cei care stau în colectivitate. Adulții sau cei care îngrijesc copii mici au, de asemenea, un risc crescut de infecție.

Virusul este prezent în scaunul copilului înainte de apariția simptomelor și dispare la 10 zile după remiterea acestora. Se răspândește cu ușurință în mediul înconjurator, chiar dacă persoana infectată nu evidențiază simptome, prin contactul mâinilor cu gura, prin atingerea jucăriilor, alimentelor, suprafețelor contaminate. 

Infecții repetate sunt posibile chiar și în cazul celor vaccinați (vaccin rotavirus) dar acestea sunt de obicei mai puțin severe. Deoarece rotavirusul poate supraviețui pe suprafețe și obiecte săptămâni întregi, este recomandată dezinfectarea regulată a acestora pentru limitarea răspândirii virusului.

Diareea severă este cea mai frecventă complicație, care poate duce la deshidratare, în special la copiii mici. Netratat, sindromul de deshidratare, poate pune viața în pericol, indiferent de cauza declanșatoare.

Rotavirus diagnostic și tratament

Medicul stabilește diagnosticul în baza anamnezei, a examenului fizic și prin recomandarea unor teste de laborator:

Antigen Rotavirus/Adenovirus în materii fecale – suspiciune clinică de gastroenterită virală.

Coprocultură (cu antibiogramă după caz) pentru identificarea agenților microbieni care au determinat infecția.  

Coprocitogramă reprezintă examinarea microscopică a materiilor fecale, în vederea unui diagnostic diferențial între diareea de tip infecţios şi cea de tip toxigen.

O altă metodă de identificare a virusului din materiile fecale este RT- PCR (real-time-reverse-transcription polymerase chain reaction) considerat a fi cel mai eficient mijloc de diagnostic la momentul actual. Tehnica evidențiază prezența de material genetic viral în scaunul pacienților cu rotavirus și are capacitatea de a diferenția o infecție acută de un portaj intestinal, confirmând astfel cu o mare acuratețe agentul etiologic viral.

Nu există un tratament specific pentru infecția cu rotavirus. Astfel, antibioticele și antiviralele nu sunt eficiente pentru eradicarea virusului, de obicei infecția fiind remisă în 3-7 zile.

Tratamentul infecțiilor cu rotavirus este recomandat pentru ameliorarea simptomelor și restabilirea funcției intestinale fiziologice. Printre recomandările pentru combaterea diareei cauzată de infecția cu rotavirus, este adesea menționată hidratarea (primul pas în combaterea diareei), administrarea de săruri de rehidratare orală și pro/prebiotice ce conțin bacterii Lactobacillus spp, pentru o echilibrare a conținutului florei intestinale.

Dacă simptomele nu pot fi controlate și pacientul prezintă un grad major de deshidratatare, poate fi necesară internarea în spital pentru administrarea intravenoasă de lichide.

Dacă diareea persistă timp de 24 până la 48 de ore și nu există sânge în scaun, care ar putea indica o infecție bacteriană gravă, se pot administra medicamente antidiareice. Aceste medicamente nu pot fi administrate copiilor sub 2 ani, iar utilizarea lor este limitată la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. De asemenea, acestea nu trebuie administrate persoanelor adulte care au folosit recent antibiotice sau care au diaree asociată cu febră.


Referințe:

  1. https://www.thelancet.com/journals/laninf/article/PIIS1473309904009284/fulltext
  2. https://www.webmd.com/children/guide/what-is-rotavirus
  3. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/rotavirus/symptoms-causes/syc-20351300
  4. https://www.cdc.gov/rotavirus/about/symptoms.html
  5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7106507/
Articole similare
Ultimele articole
Cele mai citite articole
icon-cart

Produsul a fost adăugat în coș

Continuă cumpărăturile
Vezi coșul
×
Cumpărate frecvent împreună
    Cumpără online analizele adăugate în coșul tău, Utilizează codul ONLINE10 și beneficiezi de 10% reducere.

    În plus, ai la dispoziție 30 de zile pentru a veni la recoltare.