Miringita: o afecțiune ORL des întâlnită, dar mai puțin cunoscută

Termenul de miringită este mai rar utilizat și este definit ca fiind reacția inflamatorie a membranei timpanului (MT), ce afectează suprafața laterală a acestuia, cu sau fără implicarea canalului auditiv extern osos adiacent. Miringita poate fi acută sau cronică.

Miringita și formele sale inflamatorii

Miringita granulară (MG) și miringita eczematoidă (ME) sunt forme inflamatorii cronice ale patologiei membranei timpanului, în timp ce formele acute includ miringita buloasă (MB), cunoscută și sub numele de miringită hemoragică buloasă și miringită fungică (MF).

Miringita granulomatoasă este, în general, o afectare a urechii externe, care se extinde la membrana timpanului și se manifestă prin, otoree cronică (secreție auriculară) nedureroasă și aspect granulomatos al membranei timpanului.

Miringita buloasă este un tip de infecție asociată cu afectarea urechii medii, în care la nivelul timpanului se formează o bulă/ veziculă (unică), având lichid în interiorul acesteia. Aceasta provoacă, de obicei, durere severă.

Miringita flictenulară este tot un proces inflamator al membranei timpanului, produs de o infecție virală sau bacteriană.Se manifestă prin otodinie (durere la nivelul urechii), hipoacuzie, iar otoragia (scurgerea de sânge) apare în momentul când veziculele, mai mici, pline cu lichid seros,  fistulizează spontan. 

Structura și funcțiile urechii

Urechea umană poate percepe sunete cu frecvențe cuprinse între 32 și 20.000 Hz și o intensitate de la 0 la 130 decibeli (Db). Ultrasunetele sunt cele de peste 20.000 Hz iar la intensități mai mari de 130 Db pot fi afectate urechea internă și medie, cu apariția durerii. 

Există trei segmente principale ale urechii: extern, mijlociu și intern:

• Urechea externă este  formată din pavilion și canalul auditiv extern. Prin pavilion, sunt captate și dirijate undele sonore prin conductul auditiv extern, care le transmite membranei timpanului. Membrana timpanică separă urechea externă de cea medie, are o structură fibroasă și o grosime de 0,1 mm. Conductul auditiv are o lungime de 3 cm, este acoperit de epiderm, care prezintă peri și glande ceruminoase (glande sebacee care secretă cerumenul). Perii și cerumenul protejează membrana timpanică de pătrunderea corpilor străini.

• Urechea medie este formată dintr-o cavitate a osului temporar, plină cu aer la presiunea atmosferică, datorită prezenței trompei lui Eustachio, care comunică cu nazofaringele. Spre urechea internă se găsesc fereastra ovală și fereastra rotundă.  În urechea medie se află un lanț format din cele trei oscioare (ciocan, nicovală și scărița), cu mușchii anexați lor, care  permit transmiterea vibrațiilor sonore de la timpan către urechea internă. Suprafața timpanului este de 13 ori mai mare decât cea a fereastrei ovale, având un rol esențial în amplificarea sunetelor recepționate. La nivelul urechii medii apar, de regulă, infecțiile.

• Urechea internă este formată dintr-un sistem de camere/ cavități numite labirint osos, adăpostit în stânca temporalului. Labirintul osos este format din vestibulul osos, canale semicirculare osoase și cohleea osoasă. În labirintul osos se află labirintul membranos (format din canalul cohlear ce conține receptori acustici) și labirintul vestibular care conține receptori vestibulari. Împreună, cele două labirinturi formează aparatul vestibular, responsabil cu simțul echilibrului. Împreună cu aparatul vestibular, la menținerea echilibrului mai participă analizatorul vizual, kinestezic și exteroceptiv.

Urechea are deci, o funcție auditivă (cu rol în captarea sunetelor, amplificarea și transmiterea lor). Aparatul neurosenzorial reprezentat de organul Corti (care se află la nivelul urechii interne) va transforma informaţia sonoră în potențiale bioelectrice. Pe calea nervului acustic, impulsul electric se va transmite până la cortex, realizând senzația de percepţie. Cea de-a doua funcție esențială a urechii este cea de orientare în spațiu și echilibru, atât static cât și dinamic. Acestea se realizează cu ajutorul analizatorului vestibular. Aparatul neurosenzorial este reprezentat de organul Scarpa, de unde excitaţiile sunt preluate de nervul vestibular şi apoi sunt transmise către trunchiul cerebral.

Miringita – simptome și diagnostic

 Miringita infecțioasă este cauzată de aceleași virusuri sau bacterii care provoacă, în general, infecții la nivelul urechii medii. Cei mai frecvenți agenți patogeni implicați în miringite sunt Mycoplasma, Streptococul, Stafilococul. Miringita este adesea asociată cu o viroză obișnuită sau cu alte infecții similare, ce produc otita medie acută și sinuzitele. Afecțiunea este cel mai adesea observată la copii, dar poate apărea și la adulți.

Debutul este brusc, cu otalgie (durere intensă la nivelul urechii) și febră. Durerea persistă 24 – 48 de ore. Aceste simptome sunt asociate și cu astenie, dificultăți de auz, scăderea poftei de mâncare. La nivelul urechii se poate simți o senzație de plenitudine, prurit intern (mâncărimi), ca și în exteriorul urechii. Majoritatea infecțiilor urechii se remit în decurs de câteva zile, rareori simptomele persistă  o săptămână.

Diagnosticul se stabilește pe baza tabloului clinic, pe informațiile furnizate la examenul ORL, iar dacă la examenul otoscopic se constată otoree (secreție otică), medicul poate recomanda o cultură cu antibiogramă pentru detecția agentului patogen și stabilirea terapiei antibiotice corespunzătoare. Tratamentul ghidat conform antibiogramei este un tratament țintit și în același timp are avantajul de a nu determina rezistență la antibiotice. În laboratorul Synevo București este disponibil un sistem automat de identificare bacteriană și de efectuare a antibiogramei, cu eliberarea rezultatului în 24 ore de la izolarea germenului, în cultura pură.

Miringita buloasă (MB) este o afecțiune relativ neobișnuită. Incidența raportată a MB la copiii cu vârsta mai mică de doi ani, este de aproximativ 5,7% (Kotikoski și colab., 2003a). Spre deosebire de miringita granulară (MG), miringita buloasă este frecvent asociată cu afectarea urechii medii și se poate constata și o disfuncție tranzitorie a urechii interne, la mai mult de jumătate dintre pacienți. Dacă infecția este cauzată de Mycoplasma, mult mai indicată este monitorizarea în dinamică a anticorpilor specifici. Audiograma este necesară în cazurile MB pentru a determina hipoacuzia (scăderea auzului) și pentru a realiza o cuantificare a sensibilității auditive. Pacienții se pot confrunta chiar și cu pierderea auzului.

Timpanometria evaluează variațiile de presiune de la nivelul căsuței timpanului și se prezintă sub forma unei curbe plane, la majoritatea pacienților cu MB.

Diferențele dintre Miringita granulară și Miringita buloasă

Miringita cronică este adesea confundată cu otita medie cronică. Aceasta întarzie inițierea unui tratament adecvat și uneori poate duce la o intervenție chirurgicală inutilă.  

Este important să vă adresați medicului specialist, în cazul unei suspiciuni. Prevenția apariției infecțiilor urechii se educă încă din copilărie și cele mai frecvente recomandări țin de prevenția apariței virozelor banale și de igiena locală. Dacă este posibil, pentru mămici, alăptarea sugarilor cel puțin șase luni este benefică, laptele matern fiind bogat în anticorpi, care pot oferi protecție împotriva infecțiilor diverse, chiar și a celor ale urechii. Vaccinarea este foarte importantă, atât în sezonul gripal, cât și împotriva unor alte virusuri.

Referințe:

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6424705/
2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/ear-infections/symptoms-causes/syc-20351616
3. https://www.nhs.uk/conditions/ear-infections/
4. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0165587603002519
5. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK553029/