Oboseala cronică și disfuncțiile imunitare
Sindromul de oboseală cronică (SOC) sau encefalomielita mialgică (ME) cuprinde o serie de condiții medicale debilitante caracterizate în special prin oboseală extremă persistentă. Boala se poate manifesta la orice vârstă, însă rata de incidență este mai mare între 10-19 ani și 30-39 de ani. Femeile sunt afectate de două ori mai mult decât bărbații.
Începând cu anul 1992, data de 12 mai marchează Ziua Mondială a Oboselii Cronice și a Disfuncțiilor Imunitare, cu scopul de a atrage atenția publicului, cât și a profesioniștilor din sănatate asupra simptomelor, criteriilor de diagnostic și a tratamentului în cazul acestui complex de afecțiuni.
Oboseala cronică sau Sindromul de Oboseală cronică
Oboseala cronică nu este cauzată de efort, nu este ameliorată semnificativ prin odihnă și nu este determinată de alte afecțiuni medicale, fiind manifestă de obicei la persoane anterior sănatoase și active.
Simptomele oboselii cronice pot varia în intensitate și apar fie brusc, fie treptat. Mulți pacienți se plâng de “ceață cerebrală” – brain fog. Aceasta este descrisă ca o gândire lentă, dificultăți de concentrare și pierderi de memorie.
Simptomul caracteristic a ceea ce unii cercetători cred că este un sindrom de disfuncție imunitară, este oboseala extremă și continuă care durează mai mult de 6 luni. De obicei, pacienții suferă de:
- epuizare persistentă, inclusiv după odihnă sau somn;
- lipsă de energie;
- tulburări cognitive;
- dureri de cap;
- dureri în gât, musculare sau articulare;
- disfuncție autonomă;
- durere cronică.
Oboseala cronică: un sindrom de disfuncție imunitară?
Cauzele exacte ale sindromului de oboseală cronică sunt încă necunoscute, dar tot mai multe dovezi arată că un proces biologic de bază, cum ar fi o disfuncție imunitară, declanșată de o infecție, joacă un rol important în apariția bolii. Se estimează că între 50% și 70% dintre pacienții cu sindrom de oboseală cronică raportează că simptomele lor au început după ce au avut o infecție virală sau au fost diagnosticați cu o boală autoimună (fibromialgia sau boala Hashimoto). Aproximativ unul din patru pacienții cu sindrom de oboseală cronică suferă de o formă severă a bolii, unii dintre aceștia fiind complet imobilizați.
Alte cauze posibile pot fi de natură genetică, deorece unele persoane se pot naște cu o susceptibilitate mai mare de a dezvolta această afecțiune sau pot include prezența unor traume fizice sau emoționale, cum ar fi un accident, o intervenție chirurgicală sau un stres emoțional semnificativ petrecut cu puțin timp înainte de începerea simptomelor.
Factorii de risc pentru sindromul de oboseală cronică includ:
- Vârsta. Boala afectează cel mai frecvent adulții tineri sau pe cei de vârstă mijlocie.
- Sexul. Femeile sunt diagnosticate cu oboseală cronică mult mai des decât bărbații.
- Alte probleme medicale: s-a observat o predispoziție mai mare la pacienții cu istoric de fibromialgie sau sindrom de tahicardie posturală ortostatică.
Complicațiile sindromului de oboseală cronică depind de intensitatea simptomelor, care pot apărea și dispărea. Acest lucru poate face dificilă menținerea unui program de lucru regulat sau chiar îngrijirea personală. Multe persoane se pot simți prea slăbite pentru a se ridica din pat, în unele situații fiind nevoie și de un scaun cu rotile pentru a facilita deplasarea.
Diagnostic și tratament
În acest moment, nu există un test specific pentru diagnosticul sindromului de oboseală cronică (SOC).
Pașii necesari în vederea unui diagnostic corect sunt:
- Documentarea istoricului medical al pacientului
- Efectuarea unui examen medical amănunțit
- Excluderea altor afecțiuni care ar putea cauza sau exacerba oboseala: tulburări de somn (apneea obstructivă în somn, sindromul picioarelor neliniștite sau insomnia), probleme de sănătate mintală (depresia și anxietatea), sindromul colonului iritabil sau fibromialgie.
- Monitorizarea pacientului de-a lungul timpului pentru a vedea dacă apar alte afecțiuni de bază.
Testele de laborator pot fi utile pentru a ajuta la diagnosticarea și gestionarea altor afecțiuni cu simptome și tulburări similare care trebuie identificate și tratate înainte de a se putea pune un diagnostic de sindrom de oboseală cronică. Astfel, pot fi recomandate următoarele teste:
- hemograma;
- sumar de urină;
- uree;
- ALT,;
- AST;
- GGT;
- T3;
- T4;
- TSH;
- FT4;
- VSH;
- proteina C reactivă;
- glucoză;
- creatinină serică;
- teste de sânge pentru depistarea sensibilității la gluten (anticorpi anti-gliadin deamidad IgA, anticorpi anti-gliadin deamidad IgG);
- calciu seric;
- creatinkinaza
- feritină.
Tratamentul se concentrează pe ameliorarea simptomatologiei. Simptomele cele mai perturbatoare sau invalidante trebuie abordate mai întâi.
Unele manifestări asociate cu encefalomielita mialgică (ME)/ sindromul de oboseală cronică (SOC) pot fi controlate cu ajutorul anumitor medicamente, cum ar fi cele pentru ameliorarea durerii, pentru reglarea tensiunii arteriale sau a ritmului cardiac ori tratarea depresiei.
Persoanele afectate prezintă o agravare a simptomelor după un efort fizic, mental sau emoțional. Acest lucru se numește stare de rău post-efort, începe să se manifeste la 12-24 de ore după activitate și poate dura zile sau săptămâni. Pentru a minimiza aceste stări este important să se revină la același nivel de activitate pe care pacientul îl avea când era sănătos. Poate fi util un jurnal zilnic al activităților și simptomelor, astfel încât să se poată observa dacă activitatea efectuată ar însemna prea mult pentru persoana afectată.
Bibliografie:
1.https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/chronic-fatigue-syndrome/symptoms-causes/syc-20360490
