Encefalita: Cauze și Simptome. Tipuri de encefalită. Tratament

Cuprins:

• Encefalita primară
• Encefalita secundară
• Tipuri de encefalită și cauzele acestora
• Encefalita – Factori de risc
• Encefalita – Simptome
• Encefalita la sugari și copii mici
• Encefalita – Cum este diagnosticată?
• Encefalita – Tratament?
• Cât durează spitalizarea în caz de encefalită?
• Encefalită – Metode de prevenție
• Encefalita – Posibile complicații
• Cum decurge recuperarea după encefalită?
• Întrebări frecvente despre encefalită

Encefalita primară

Encefalita primară este o formă de inflamație a creierului cauzată direct de un agent patogen, cel mai frecvent un virus care afectează direct țesutul cerebral.

Encefalita secundară

Această condiție se manifestă ca urmare a unei reacții inadecvate a sistemului imunitar la o infecție (localizată într-o altă zonă a corpului), un vaccin sau o afecțiune tumorală, inițiind un atac asupra celulelor cerebrale. Apariția acesteia poate surveni la 1-3 săptămâni după o infecție sau vaccinare. De asemenea, poate fi cauzată de o tulburare autoimună.

Tipuri de encefalită și cauzele acestora

Encefalita mai poate fi clasificată și in funcție de  etiologie, un aspect important pentru  diagnosticarea corectă și managementul eficient al bolii.  Cele mai frecvente forme sunt:

1. Encefalita virală

Este cea mai frecventă formă. Această afecțiune este o inflamație a creierului cauzată de o infecție virală. Manifestările cele mai frecvente cuprind: febră, cefalee, confuzie, convulsii și, în cazuri severe, tulburări senzoriale sau motorii. Virusurile care pot provoca encefalită sunt:

• Herpes simplex (HSV-1 și HSV-2): cea mai gravă formă, cu afectare severă a lobului temporal.
• Virusul varicelo-zosterian (VZV): poate apărea după varicelă sau zona zoster.
• Virusul West Nile: transmis prin țânțari care sunt întâlniți în special în regiunile tropicale.
• Enterovirusuri (ex. virusul Coxsackie): afectează mai ales copiii.
• Rabia: apare după mușcătura unui animal infectat și poate fi letală dacă nu este tratată.
• HIV: poate provoca encefalită în stadiile avansate ale bolii.
• Și altele: Polio, virus Epstein-Barr, virusul rujeolei, virusul rubeolei, virusul urlian, visusurile gripale, rhabdovirus;
• Encefalita bacteriană – este mai rară, dar poate da diferite complicații.
• Borrelia burgdorferi (boala Lyme): transmisă prin căpușe.
• Mycoplasma pneumoniae: poate apărea în infecții respiratorii complicate.
• Listeria monocytogenes: afectează frecvent femeile însărcinate și pacienții imunocompromiși.
• Tuberculoza cerebrală: se manifestă sub forma meningitei tuberculoase sau encefalitei.
• Și altele: stafilococ, streptococ, toxoplasma, ricketsia.
• Encefalita autoimună apare atunci când sistemul imunitar al organismului atacă în mod eronat celulele sănătoase ale creierului, producând astfel inflamație. Deși cauza exactă pentru care se declanșează această patologie este necunoscută, există totuși câteva cauze cunoscute cum ar fi:
• tumori maligne
• tumori beningne, care pot declanșa sindroame paraneoplazice ale sistemului nervos
• infecții care pot da un alt tip de encefalită autoimună: encefalomielita acută diseminată (ADEM), cunoscută și sub denumirea de encefalită autoimună postinfecțioasă.

Una dintre cele mai cunoscute forme de encefalită autoimună este encefalita cu receptor anti-NMDA, care afectează adesea tinerii.

2. Encefalita letargică (EL)

Cunoscută și sub denumirea de “boala somnului”, este o formă rară și severă care duce la inflamația creierului, cauzând o serie de simptome neurologice și psihiatrice. Deși boala a fost cel mai bine cunoscută în timpul unei epidemii la începutul secolului al XX-lea, cazuri sporadice apar și astăzi. Encefalita letargică poate duce la invaliditate pe termen lung sau deces, iar cauza să rămâne necunoscută, ceea ce face ca diagnosticul și tratamentul să fie dificile.

Simptomele inițiale includ febră, dureri de cap și oboseală extremă, urmate de somnolență excesivă, tulburări de mișcare, comportament anormal și, în unele cazuri, comă. Cauza exactă a encefalitei letargice rămâne necunoscută, deși s-au vehiculat diverse ipoteze, cum ar fi: infecții virale și reacții autoimune. Nu există un tratament specific pentru această afecțiune; managementul se concentrează pe ameliorarea simptomelor și susținerea pacientului.

Encefalita – Factori de risc

Encefalita poate afecta pe oricine, însă anumite grupuri prezintă un risc mai ridicat, astfel:

• Vârsta: copiii mici și adulții în vârstă sunt mai susceptibili la majoritatea tipurilor de encefalită virală.
• Sistemul imunitar slăbit: pacienții cu HIV/SIDA, cei care iau medicamente imunosupresoare sau care suferă de alte afecțiuni ce compromit sistemul imunitar au un risc crescut.
• Regiunea geografică: anumite virusuri care provoacă encefalită sunt mai frecvente în anumite zone geografice. De exemplu, virusul West Nile este mai prevalent în anumite părți ale Statelor Unite ale Americii.
• Sezonul: bolile transmise de țânțari sau căpușe tind să fie mai frecvente în lunile de vară și la începutul toamnei, ceea ce poate crește riscul de encefalită virală în aceste perioade.

Encefalita – Simptome

Encefalita poate prezenta o varietate de simptome, de la forme ușoare la severe. Pacienții afectați pot avea:

• strabism;
• pareza limbii;
• stări de confuzie;
• schimbări de personalitate;
• convulsii;
• probleme cu mișcarea;
• febră;
• cefalee (durere de cap persistentă);
• sensibilitate la lumină (disconfort sau durere oculară în prezența luminii puternice);
• tulburări de vorbire sau de auz;
• slăbiciune musculară;
• pierderea conștienței.  

Dacă se observă apariția unor astfel de simptome, trebuie sa se solicite asistență medicală imediată, deoarece encefalita poate progresa rapid și poate pune viața în pericol.

Encefalita la sugari și copii mici

Encefalita poate afecta grav sugarii și copiii mici, deoarece creierul lor este în plină dezvoltare, iar complicațiile pot avea efecte pe termen lung.

La sugari și copii mici pot apărea următoarele simptome:

• fontanele bombate;
• vărsături;
• iritabilitate;
• lipsa poftei de mâncare;
• rigiditate corporală.

Encefalita – Cum este diagnosticată?

Diagnosticul encefalitei implică mai multe etape, de la examinări clinice, analize de laborator și până la investigații imagistice pentru a identifica dacă există inflamație la nivelul creierului și a determina cauza acesteia.

În cazul unei suspiciuni, medicul va recomanda următoarele investigații:

• Investigații imagistice. Imaginile RMN sau CT pot dezvălui orice inflamație a creierului sau o altă afecțiune care ar putea cauza simptomele, cum ar fi o tumoră.
• RMN cerebral (Rezonanță Magnetică Nucleară) – pentru a identifica inflamația sau leziunile cerebrale specifice.
• CT (Tomografie computerizată) utilizat în cazuri de urgență pentru a exclude alte cauze, cum ar fi hemoragiile cerebrale.
• Analiza lichidului cefalorahidian (LCR)

Pentru a putea efectua diverse teste de laborator specifice pentru diagnosticul encefalitei, se va efectua o puncție lombară, cu ajutorul căreia este analizat lichidul cefalorahidianîn vederea detectării cauzei inflamației și a unei posibile infecții. Sunt analizați următorii parametri: celularitatea, nivelul de proteine, glucoza (în funcție de agentul infecțios, poate fi normală sau scăzută) și tipul de agent patogen. Acesta poate fi determinat prin:

• teste multiplex PCR pentru virusuri (herpes simplex, virus varicelo-zosterian, enterovirusuri) sau bacterii
  • culturi bacteriene sau fungice
  • analize pentru anticorpi specifici (ex. virusul West Nile)
• Teste serologice
• Detectarea anticorpilor IgM și IgG specifici pentru virusuri (ex. virus West Nile, arbovirusuri)
• Teste pentru determinarea prezenței anticorpilor asociați cu encefalita autoimună, cum ar fi anticorpi anti-receptor glutamat (tip NMDA), anticorpi anti-canale de potasiu voltaj-dependente (anti-VGKC).

Alte teste de sânge care pot semnala prezența unei inflamații sau a unei infecții în organism sunt:  hemograma, CRP (proteina C reactivă), fibrinogen și VSH.

• Electroencefalograma (EEG) – evidențiază activitatea cerebrală anormală specifică encefalitei.

Encefalita – Tratament

Tratamentul encefalitei este adaptat în funcție de cauza care a declanșat inflamația creierului și de severitatea simptomelor. Există mai multe tipuri de terapii specifice pentru tipul de encefalită, simptome, stadiu, astfel:

Tratament specific etiologic:

1.Encefalita virală

În cazurile de encefalită herpetică, se administrează de urgență tratament antiviral, cum ar fi aciclovir (de regulă, prin perfuzie intravenoasă).

Pentru alte tipuri de encefalită virală, tratamentul poate fi în mare parte simptomatic, deoarece nu există întotdeauna antivirale specifice disponibile.

2.Encefalita autoimună

Tratamentul se bazează pe imunosupresoare, cum ar fi corticosteroizii (de exemplu, metilprednisolonul) și, în unele cazuri, imunoglobulinele intravenoase (IVIG) sau schimbul de plasmă (plasmafereză).

3.Encefalita bacteriană

La pacienții cu encefalită bacteriană trebuie administrat tratament antibiotic.

Tratamentul de susținere are 2 obiective:

• Gestionarea simptomelor:

Se administrează atât medicamente pentru controlul febrei, durerii și inflamației, cât și medicamente antiepileptice în cazul apariției convulsiilor.

• Terapie intensivă:

Pacienții cu encefalită severă pot necesita internare în secția de terapie intensivă pentru monitorizarea funcțiilor vitale și a parametrilor neurologici.

Se acordă atenție specială menținerii unui echilibru adecvat al presiunii intracraniene.

• Susținere și reabilitare:

După faza acută, pacienții pot beneficia de programe de reabilitare, inclusiv fizioterapie, terapie ocupațională și consiliere psihologică, pentru a ajuta la recuperarea funcțiilor neurologice și a calității vieții.

• Abordarea multidisciplinară:

Tratamentul encefalitei implică adesea colaborarea între medici neurologi, infecționiști, specialiști în terapie intensivă și alți profesioniști din domeniul medical pentru a asigura o gestionare optimă a cazului.

Aceste măsuri pot varia în funcție de particularitățile fiecărui pacient și de evoluția bolii. Diagnosticul rapid și inițierea promptă a tratamentului sunt esențiale pentru a reduce riscul de complicații și a îmbunătăți prognosticul.

Cât durează spitalizarea în caz de encefalită?

Durata spitalizării în caz de encefalită variază considerabil în funcție de gravitatea bolii și de complicațiile care pot apărea. De exemplu, în cazurile ușoare sau moderate, spitalizarea poate dura de la câteva zile până la o săptămână (de regulă între 3 și 7 zile), în timp ce formele severe ale bolii – cele care pot necesita terapie intensivă, ventilație mecanică sau alte intervenții speciale – pot necesita internare prelungită, ajungând la câteva săptămâni sau chiar luni. În plus, recuperarea completă a funcțiilor neurologice poate dura mai mult timp și adesea implică etape de reabilitare (de exemplu, fizioterapie, terapie logopedică sau neuropsihologică).

Encefalită – Metode de prevenție

Prevenția encefalitei variază în funcție de tipul acesteia (virală, bacteriană, autoimună etc), dar, cu toate acestea, există câteva măsuri generale de prevenție recomandate, astfel:

1.Vaccinarea

Pentru anumite tipuri de encefalită de cauză virală, vaccinarea este o metodă esențială. De asemenea, vaccinurile împotriva bolilor care pot avea complicații encefalitice (ca rujeola, oreionul, rubeola sau varicela) contribuie la prevenirea declanșării encefalitei ca o complicație secundară.

2.Prevenirea mușcăturilor de insecte

Măsurile pentru evitarea mușcăturilor de țânțari și căpușe sunt foarte importante, mai ales în zonele rurale sau în regiunile unde aceste insecte transmit virusurile encefalitice (ex.: virusul West Nile sau virusul encefalitei transmise de căpușe).

Se recomandă utilizarea de repelente pe bază de DEET sau alte substanțe active, purtarea de îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni atunci când se petrece timp în aer liber în zonele cu risc și verificarea atentă a pielii după expunere pentru a îndepărta orice eventuală căpușă.

3.Măsuri de igienă personală și evitarea contactului cu persoane infectate

Deși encefalita în sine nu se transmite de la om la om, unele dintre virusurile care o pot declanșa (de exemplu, cele responsabile pentru rujeolă sau oreion) se pot transmite prin picături respiratorii. Respectarea regulilor de igienă (spălarea frecventă a mâinilor, evitarea contactului apropiat cu persoanele bolnave) poate reduce riscul de expunere la aceste infecții.

4.Monitorizarea și educația

Informarea cu privire la riscurile din zonele cu incidență crescută a bolilor transmisibile, precum și monitorizarea sănătății după expunerea la agenții patogeni, pot ajuta la identificarea precoce a simptomelor, permițând astfel intervenția rapidă.

Encefalita – Posibile complicații

Complicațiile encefalitei pot varia în funcție de gravitatea bolii, de tipul encefalitei (virală, bacteriană, autoimună etc.) și de promptitudinea tratamentului administrat.

Printre posibilele complicații se numără:

• Afectarea funcțiilor cognitive și a memoriei: inflamația creierului poate duce la pierderi de memorie, dificultăți de concentrare și probleme în procesarea informațiilor, care pot persista pe termen lung sau pot deveni permanente.
• Convulsii și epilepsie: mulți pacienți pot dezvolta convulsii în timpul bolii acute, iar unele cazuri pot evolua spre epilepsie cronică.
• Comă: în formele severe, encefalita poate determina pierderea conștienței și intrarea în comă, necesitând monitorizare intensivă.
• Deficite neurologice: acestea includ paralizii parțiale sau totale, probleme de coordonare, dificultăți în vorbire sau de auz, care pot afecta semnificativ calitatea vieții.
• Modificări de personalitate și comportament: inflamația cerebrală poate determina schimbări de dispoziție, comportament neobișnuit sau psihoză.
• Complicații pe termen lung: în unele cazuri, recuperarea completă nu este posibilă, iar pacienții pot rămâne cu sechele neurologice ce necesită intervenții de reabilitare, cum ar fi fizioterapia sau terapia logopedică.

Cum decurge recuperarea după encefalită?

Recuperarea după encefalită este un proces individualizat și, în general, poate decurge în următoarele etape:

• Stabilizarea inițială și tratamentul acut:

În faza acută, obiectivul este stabilizarea stării pacientului prin administrarea tratamentului specific (antiviral, antibiotic sau imunomodulator, în funcție de etiologie) și monitorizarea atentă în unitatea de terapie intensivă, dacă este cazul. Pentru a limita producerea de leziuni cerebrale și a reduce riscul de complicații, intervenția precoce este esențială.

• Reabilitarea timpurie:

După ce starea acută se stabilizează, se recomandă inițierea unei reabilitări specializate. Aceasta poate consta în:

Fizioterapia: pentru a îmbunătăți forța, coordonarea și mobilitatea.

Terapia logopedică: pentru recuperarea capacității de vorbire și de comunicare, în cazurile în care encefalita a afectat aceste funcții.

Susținere neuropsihologică: pentru a ajuta la refacerea funcțiilor cognitive și a memoriei.

Aceste programe de reabilitare sunt foarte importante, în special în cazurile în care boala a provocat leziuni semnificative ale creierului.

• Recuperarea pe termen lung:

În cazurile severe, recuperarea completă poate dura luni sau chiar ani. Pe lângă îmbunătățirile evidente produse în faza inițială, pacienții pot avea nevoie de terapie de lungă durată pentru a gestiona eventualele sechele neurologice, cum ar fi dificultățile de memorie, problemele de coordonare sau modificările de personalitate. Dar, rezultatele pot varia, iar unele deficite pot deveni permanente, însă o intervenție reabilitativă intensă poate aduce îmbunătățiri notabile în calitatea vieții.

Întrebări frecvente despre encefalită

1. Cât timp durează recuperarea după encefalită?

Durata recuperării după encefalită variază semnificativ în funcție de severitatea inflamației cerebrale și de răspunsul individual al pacientului la tratament. În cazurile ușoare, pacienții se pot recupera complet în câteva săptămâni, fără a rămâne cu sechele neurologice. În schimb, formele severe pot necesita luni de recuperare și pot lăsa complicații pe termen lung sau permanente.

Faza acută a encefalitei durează, de obicei, între 1 și 2 săptămâni, timp în care simptomele precum febra și cefaleea pot dispărea treptat sau brusc. Totuși, recuperarea completă poate necesita câteva luni, în funcție de gravitatea afecțiunii și de complicațiile apărute.

Este important de menționat că, deși unii pacienți se recuperează complet, mulți rămân cu probleme pe termen lung, cum ar fi deficiențe de memorie, convulsii frecvente, modificări de comportament și oboseală persistentă. Procesul de recuperare poate fi lung și frustrant, necesitând adesea reabilitare specializată și sprijin continuu.

2. Encefalita este contagioasă?

Encefalita nu este contagioasă în sine și nu se transmite direct de la o persoană la alta. Cu toate acestea, anumite virusuri care pot provoca encefalita sunt contagioase și se pot răspândi între persoane. De exemplu, virusurile herpetice, precum virusul herpes simplex sau virusul varicelo-zosterian, se pot transmite prin contact direct sau prin picături respiratorii. De asemenea, anumite tipuri de encefalită sunt transmise prin mușcături de țânțari sau căpușe infectate, cum ar fi encefalita West Nile sau encefalita transmisă de căpușe. În aceste cazuri, virusul este transmis de la insectă la om, dar nu se transmite ulterior de la om la om.

Pentru a reduce riscul de infecție cu virusuri care pot provoca encefalita, este important să se respecte măsurile de igienă personală, să se evite contactul cu persoane infectate și să se ia măsuri de protecție împotriva mușcăturilor de insecte, cum ar fi utilizarea de repelente și purtarea de îmbrăcăminte adecvată în zonele cu risc.

3. Te poti îmbolnăvi de encefalită de mai multe ori?

Da, este posibil să te îmbolnăvești de encefalită de mai multe ori, în funcție de cauza subiacentă a bolii. În cazul encefalitei virale, riscul de recidivă depinde de tipul specific de virus implicat și de starea generală a sistemului imunitar al individului.

De exemplu, în cazul encefalitei autoimune, recăderile pot apărea chiar și după tratamentul cu medicamente imunosupresoare. Un studiu a raportat cazuri de recădere în encefalita asociată cu anticorpi împotriva receptorilor LGI1, ceea ce poate necesita un tratament mai lung sau continuu cu medicamente precum rituximab sau ciclofosfamidă.

Este important de menționat că recăderile sunt mai frecvente în anumite tipuri de encefalită autoimună și pot necesita ajustări ale tratamentului pentru a preveni apariția acestora.

În concluzie, posibilitatea de a dezvolta encefalită de mai multe ori depinde de cauza specifică a bolii și de răspunsul individual al sistemului imunitar. Monitorizarea atentă și tratamentele adecvate sunt esențiale pentru prevenirea recăderilor.

4. Cât de comună este encefalita?

Encefalita este o boală rară, în 2019 fiind înregistrate 1,444,720 cazuri noi la nivel mondial. Numai anumite virusuri au capacitatea de a afecta nervii și de a putea pătrunde la nivelul sistemului nervos central (creierul și măduva spinării) prin bariera hematoencefalică. Aceasta are rolul de a filtra sângele și a împiedica agenții nocivi să ajungă la creier. În majoritatea cazurilor, infectarea cu unul dintre aceste virusuri nu va provoca encefalită.

---

Referințe:

1. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/encephalitis/symptoms-causes/syc-20356136
2. https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/encephalitis/diagnosis-treatment/drc-20356142
3. https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/6058-encephalitis