Teste de laborator

Pachete de analize medicale

Planșa anatomică

Senzorul de sanatate

Teste de la A la Z A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Teste Laborator
Product categories
Pachete analize Plansa anatomica Quizz
< inapoi la lista

Virus West-Nile IgG, IgM in LCR/ser

Pret 321.00 lei

SKU: im331 Durata 10 zile
* estimare valabilă doar pentru centrele din București
LCR

Informații generale

Virusul West-Nile este un flavivirus (tip ARN, monocatenar)  transmis de țânțari care infectează în principal păsările, dar poate infecta și oamenii și caii. Virusul West-Nile a fost izolat pentru prima dată în 1937 de o persoană infectată din districtul West Nile din Uganda1. Până când infecția virală a fost recunoscută în 1999 la păsările din New York, acest virus a fost găsit doar în emisfera estică, cu o distribuție largă în Africa, Asia, Orientul Mijlociu și Europa1-3. În 2012, un total de 5674 de cazuri de WNV au fost raportate la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), dintre care 2873 (51%) au fost clasificate ca boli neuroinvazive ( meningită sau encefalită), iar 286 (5%) cazuri au dus la deces4.

Perioada de incubație pentru virusul West-Nile este de obicei de 2 până la 6 zile, dar variază de la 2 la 14 zile și poate fi de câteva săptămâni la persoanele imunocompromise. Se estimează că 70-80% din infecțiile cu acest virus sunt subclinice sau asimptomatice5. Majoritatea persoanelor simptomatice au o boală febrilă sistemică acută care include adesea cefalee, slăbiciune, mialgie sau artralgie. Au fost raportate frecvent și simptome gastro-intestinale și erupții cutanate maculo-papulare tranzitorii. Mai puțin de 1% dintre persoanele infectate dezvoltă boli neuroinvazive, care se manifestă de obicei ca meningită, encefalită sau paralizie acută flască5-6.

Majoritatea persoanelor infectate cu virusul West-Nile nu vor dezvolta semne clinice de boală. Se estimează că aproximativ 20% dintre cei care se infectează vor dezvolta febră Nilului de Vest cu simptome ușoare, inclusiv febră, cefalee, mialgie și ocazional o erupție pe piele pe trunchiul corpului7. Ratele mortalității în rândul pacienților spitalizați în timpul focarelor recente au variat între 4% și 14%. Vârsta înaintată este cel mai important factor de risc pentru deces, iar pacienții cu vârsta peste 70 de ani prezintă un risc mare8.

Diagnosticul de laborator se realizează în general prin testarea serică sau a lichidului cefalorahidian (LCR) pentru a detecta anticorpii IgM specifici. Anticorpii IgM specifici virusului West-Nile sunt de obicei detectabili la 3 până la 8 zile după debutul bolii și persistă timp de 30 până la 90 de zile, dar a fost demonstrată uneori o persistență mai lungă. Prin urmare, anticorpii IgM pozitivi pot reflecta ocazional o infecție din trecut. Dacă serul este prelevat în decurs de 8 zile de la debutul bolii, absența IgM specifică virusului nu exclude diagnosticul infecției cu virus West-Nile, iar testul ar trebui repetat. Prezența IgM specifică în sânge sau LCR oferă dovezi ale infecției recente, dar poate rezulta și din reacții încrucișate, după infecția cu alte flavivirusuri sau din reactivitatea nespecifică. Anticorpii IgG specifici virusului West-Nile sunt în general detectați la scurt timp după anticorpii IgM și persistă mulți ani după o infecție simptomatică sau asimptomatică. Prin urmare, prezența anticorpilor IgG singulari este doar o dovadă a infecției anterioare și cazurile compatibile clinic cu prezența IgG, dar nu IgM, trebuie evaluate pentru alți agenți etiologici9.

 Recomandări pentru determinarea virusului West-Nile IgG și IgM în LCR/ser

  • Diagnosticul de laborator pentru infecția cu virusul West-Nile9

Specimen recoltat – sânge venos/ lichid cefalo-rahidian10

Volum probă – 1mL/2ml

Cauze de respingere a probei10

  • Specimen hemolizat
  • Specimen lipemic
  • Specimen icteric
  • Specimen transportat neconform

Stabilitate probă – serul refrigerat timp de 14 zile, iar LCR refrigerat timp de 7 zile10

Metodă – ELISA10

Valori de referință

Un rezultat pozitiv este în concordanță cu faza acută a meningitei sau encefalitei virusului West Nile. În stadiile incipiente ale infecției acute, IgM poate fi detectabilă în lichidul cefalorahidian înainte ca aceasta să devină detectabilă în ser10.

Un rezultat negativ poate indica absența bolii. Cu toate acestea, probele extrase prea devreme în faza acută pot fi negative pentru imunoglobulinele de clasă IgM. Dacă se suspectează infecția, un al doilea specimen ar trebui colectat în una până la 2 săptămâni10.

Limite și interferențe10

Rezultatele testelor trebuie utilizate împreună cu evaluarea clinică, istoricul expunerii și alte proceduri de diagnostic disponibile.

Semnificația rezultatelor testelor negative la pacienții imunosupresați este incertă.

Rezultate fals pozitive pot apărea la pacienții infectați cu alte flavivirusuri, inclusiv virusul Dengue, virusul St. Louis și virusul Zika și la persoanele infectate anterior cu virusul West Nile.

Deoarece arbovirusurile înrudite prezintă reactivitate încrucișată serologică, uneori poate fi important din punct de vedere epidemiologic identificarea virusului infectant prin efectuarea unor teste mai specifice.

 

 Bibliografie

  1. Petersen, L. R., Brault, A. C., & Nasci, R. S. (2013). West Nile virus: review of the literature. JAMA, 310(3), 308–315. https://doi.org/10.1001/jama.2013.8042
  2. Hayes, E. B., & Gubler, D. J. (2006). West Nile virus: epidemiology and clinical features of an emerging epidemic in the United States. Annual review of medicine, 57, 181–194. https://doi.org/10.1146/annurev.med.57.121304.131418
  3. Kramer, L. D., Styer, L. M., & Ebel, G. D. (2008). A global perspective on the epidemiology of West Nile virus. Annual review of entomology, 53, 61–81. https://doi.org/10.1146/annurev.ento.53.103106.093258
  4. Vilibic-Cavlek, T., Savic, V., Sabadi, D., Peric, L., Barbic, L., Klobucar, A., Miklausic, B., Tabain, I., Santini, M., Vucelja, M., Dvorski, E., Butigan, T., Kolaric-Sviben, G., Potocnik-Hunjadi, T., Balenovic, M., Bogdanic, M., Andric, Z., Stevanovic, V., Capak, K., Balicevic, M., … Savini, G. (2019). Prevalence and molecular epidemiology of West Nile and Usutu virus infections in Croatia in the ‘One health’ context, 2018. Transboundary and emerging diseases, 66(5), 1946–1957. https://doi.org/10.1111/tbed.13225
  5. Gingrich, J. B., O’Connor, L. L., Meredith, W. H., Pesek, J. D., & Shriver, W. G. (2010). Epidemiology of West Nile virus: a silent epiornitic in Northern Delaware in 2007 without associated human cases. Journal of the American Mosquito Control Association, 26(3), 274–286. https://doi.org/10.2987/09-5974.1
  6. Leis, A. A., & Stokic, D. S. (2012). Neuromuscular manifestations of west nile virus infection. Frontiers in neurology, 3, 37. https://doi.org/10.3389/fneur.2012.00037
  7. Murray, K. O., Baraniuk, S., Resnick, M., Arafat, R., Kilborn, C., Shallenberger, R., York, T. L., Martinez, D., Malkoff, M., Elgawley, N., McNeely, W., & Khuwaja, S. A. (2008). Clinical investigation of hospitalized human cases of West Nile virus infection in Houston, Texas, 2002-2004. Vector borne and zoonotic diseases (Larchmont, N.Y.), 8(2), 167–174. https://doi.org/10.1089/vbz.2007.0109
  8. Campbell, G. L., Grady, L. J., Huang, C., Lanciotti, R., Kramer, L., Roehrig, J. T., & Shope, R. E. (2001). Laboratory testing for West Nile virus: panel discussion. Annals of the New York Academy of Sciences, 951, 179–194. https://doi.org/10.1111/j.1749-6632.2001.tb02696.x
  9. Lelli, D., Moreno, A., Brocchi, E., Sozzi, E., Capucci, L., Canelli, E., Barbieri, I., Zeller, H., & Cordioli, P. (2012). West Nile virus: characterization and diagnostic applications of monoclonal antibodies. Virology journal, 9, 81. https://doi.org/10.1186/1743-422X-9-81
  10. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. [on-line]: https://www.mayocliniclabs.com [Accesat la data de 25.09.2021]

 

 

 

< inapoi la lista

Pret 321.00 lei