Enterocolita inflamatorie cronică: o boală severă, nu doar în sezonul cald

Enterocolita inflamatorie cronică sau boala inflamatorie cronică intestinală are drept caracteristică principală inflamaţia cronică a mucoasei intestinale şi este reprezentată de boala Crohn (care afectează, în special ileonul și colonul) şi de colita ulcerativă (sau rectocolita ulcero-hemoragică), boala autoimună care afectează colonul și rectul).

Aceste boli digestive sunt relativ răspândite în ţările dezvoltate din emisfera nordică, cu existenţa unei variații semnificative a incidenței lor (mult mai răspândite în Scandinavia față de Peninsula Iberică). În România, enterocolitele, atât RUH, cât și boala Crohn, au o incidență redusă, formele severe fiind și ele rare. Odată cu schimbarea modului de alimentație, se constată o creştere a frecvenţei acestor afecțiuni.

Din punct de vedere al mecanismului etiopatogenic, aceste patologii apar sub acţiunea factorilor de mediu (care acţionează ca “triggers”), pe un fond de predispoziţie genetică. Se pare că flora saprofită poate fi incriminată, cu pierderea toleranței imune a mucoasei la antigenii microbieni ai acesteia.

Deşi tabloul celor două afecţiuni se poate asemăna adesea, uneori chiar suprapunându-se, totuşi ele prezintă destul de multe deosebiri.

Enterocolita – boala inflamatorie cronică intestinală și manifestările sale

Rectocolita Ulcero-Hemoragica (RUH) reprezintă o boală inflamatorie intestinală (enterocolita), caracterizată prin  episoade recurente de diaree cu mucus şi sânge, alternând cu perioade de acalmie.

Manifestările digestive constau în diaree cu sânge, mucus şi puroi. Mai apar durerile abdominale, tenesmele şi crampele abdominale. Palparea abdomenului este dureroasă în hipogastru sau pe traiectul colonic. De obicei, episoadele diareice au un număr de scaune de 3-10/ zi (rareori mai multe), iar în puseele severe, adesea pot apărea doar emisii de sânge, mucus şi puroi. În afara episoadelor acute, scaunul poate fi chiar normal, sau se ajunge, eventual, la 2-3 scaune, dar de obicei fără sânge.

Manifestările extradigestive sunt: anemia secundară pierderii sanguine, febra sau subfebrilitatea în puseu, pierderea ponderală, astenia. Uneori pot apărea artrita, eritemul nodos, uveita (relativ rar). Alte afecţiuni ce pot apărea concomitent, dar în legătură cu RUH, sunt: colangita sclerozantă, bolile hepatice, amiloidoza secundară, spondilita anchilozantă.

Examene paraclinice, care contribuie la diagnosticul de RUH, sunt: investigaţiile biologice şi investigaţiile ce evidenţiază modificări morfologice ale zonelor afectate.

Tabloul clinic al Rectocolitei Ulcero-Hemoragice

Datele de laborator ce apar modificate în puseu sunt: hemograma, prezenţa anemiei de tip feripriv, cu hipocromie şi sideremie scăzută, hipoalbuminemie prin pierdere, sindrom inflamator prezent (creşterea VSH-ului, leucocitoza uneori, proteina C reactiva crescută). Coprocultura este utilă pentru a exclude o cauză infecţioasă, cum ar fi dizenteria bacteriană.

Datele endoscopice sunt absolut necesare, deoarece aspectul rectului si colonului demonstrează uşor diagnosticul. Biopsia din mucoasa rectocolonică este obligatorie pentru diagnostic, ea arătând infiltrat inflamator cu polimorfonucleare la nivelul mucoasei (nu a tuturor straturilor), prezenţa abceselor la nivelul glandelor criptice, exulceraţii. Aceasta permite şi aprecierea severităţii leziunilor.

Diagnosticul pozitiv se pune pe baza prezenţei diareei cu sânge, mucus şi puroi, apoi pe aspectul endoscopic, urmate de confirmarea prin biopsie. Evoluţia este sub forma unor episoade de acutizare, cu durată variabilă, de obicei săptămâni sau luni, urmată de remisiune.

Regim alimentar și tratament în Rectocolita Ulcero-Hemoragica

Regimul alimentar în puseu va fi unul de cruţare digestivă, cu evitarea laptelui şi a lactatelor (smântână, brânzeturi fermentate), a legumelor şi fructelor crude, a dulciurilor concentrate. În puseele deosebit de grave se poate apela la nutriţia parenterală pentru câteva zile, iar tratamentul medicamentos pentru enterocolita depinde de intensitatea puseului.

Boala Crohn

Boala Crohn (BC) este tot o afecţiune inflamatorie cronică a tubului digestiv, ce cuprinde ileonul terminal la aproximativ 30% din cazuri, la aprox. 50% există afectare ileo-colonică, iar uneori e afectat doar colonul. De fapt, orice segment al tubului digestiv poate fi afectat (inclusiv esofagul, stomacul, duodenul sau apendicul, dar mult mai rar). Predispoziţia genetică pentru BC este mare, riscul fiind crescut, la populaţia evreiască.

Tabloul clinic în Boala Crohn

Tabloul clinic poate fi şters sau absent, iar uneori poate fi sugestiv pentru boală. Contextul clinic la această boală este reprezentat de: diareea cronică (chiar dacă sunt prezente doar 2-4 scaune/ zi), cu subfebrilitate, astenie, leziuni perianale (fistule delabrante). Examenul clinic poate releva un abdomen difuz dureros la palpare, uneori palparea unei mase tumorale în fosa iliacă dreaptă, prezenţa unor fistule cutanate.

Diagnosticul se bazează în primul rând pe endoscopie cu biopsie. Tabloul biologic în puseu va releva sindromul inflamator cu creşterea VSH, leucocitozei, fibrinogenului, proteinei C reactive si pot sa apara anemia şi modificari ale albuminei serice ( hipoalbuminemie)

Evoluţia bolii este caracterizată prin recidive. În general, mai mult de 50% din cazuri recidivează după o rezecţie iniţială.

Referine:

Curs de gastroenterologie universitatea de medicină şi farmacie “Victor Babeş” Timişoara – clinica de gastroenterologie și hepatologie, 2007, Autor: prof. Dr. Ioan Sporea, şef clinică gastroenterologie