Cumpără online analizele medicale necesare, utilizează codul ONLINE10 și beneficiază de 10% reducere la coșul de cumpărături.
Synevo
Programări
Coșul meu
Atelierul de sănătate
Sănătatea sub microscop

SARS-CoV-2: Detecția anticorpilor IgG în laboratoarele Synevo

SARS-CoV-2: Detecția anticorpilor IgG în laboratoarele Synevo - Synevo

Testul serologic oferit de Synevo identifică anticorpi IgG SARS-CoV-2. Prezența acestor anticorpi indică dacă o persoană asimptomatică a avut COVID-19 și a dezvoltat anticorpi.

Virusul SARS-CoV-2 determină, din punct de vedere clinic, o infecție respiratorie numită COVID-19 (Coronavirus infectious disease – 2019). Timpul dintre expunerea inițială la virus și debutul simptomelor (perioada de incubație) este de 2-14 zile în 95% din cazuri.

Diagnosticul de laborator al infecției cu COVID-19

Diagnosticarea infecției COVID-19 poate urma două căi:

– evidențierea virusului prin tehnici de amplificare a materialului genetic viral – teste RT-PCR (ARN Viral SARS-CoV-2 – disponibil în laboratoarele Synevo)

– detecția anticorpilor specifici – care reprezintă răspunsul imun al organismului la virus, anticorpii eliberați de organism în lupta cu virusul (Virusul SARS-COV-2 – anticorpi IgG – disponibil în laboratoarele Synevo)

Testele serologice de detecţie a anticorpilor specifici

Aceste teste pot identifica, în sângele pacientului, anticorpii de tip IgM și IgG produși de organismul uman ca răspuns la infecția cu SARS-CoV-2.

Anticorpii detectați prin teste serologice indică faptul că o persoană a venit în contact cu virusul, indiferent dacă aceasta prezenta simptome specifice infecției COVID-19 sau a fost asimptomatică.

Seroconversia IgM sau IgG se poate produce simultan sau secvențial, iar titrurile anticorpilor ating un nivel de platou în decurs de 6 zile de la momentul seroconversiei.

Ce sunt anticorpii IgM și IgG?

Detecția anticorpilor specifici anti SARS-CoV-2 de tip IgM permite evidențierea infecțiilor acute.

Testele IgM pozitive ar trebui confirmate cu teste RT-PCR, deoarece un test IgM pozitiv poate apărea și la persoane vindecate, ceea ce limitează foarte mult utilitatea acestei metode pentru diagnosticul infecției și reducerea transmiterii. Deoarece anticorpii IgM s-ar putea să nu se dezvolte precoce sau deloc la pacienții infectați, acest tip de test de anticorpi nu este utilizat pentru a exclude SARS-CoV-2 la un individ.

Anticorpii IgG apar în organism mai târziu și se mențin pe o perioadă mai lungă. Studiile efectuate până acum nu demonstrează cu certitudine care este durata prezenței anticorpilor IgG în organism (săptămâni, luni). De asemenea, monitorizarea în dinamică a nivelului anticorpilor IgG constituie o modalitate importantă de depistare a infecției acute, astfel un titru de anticorpi specifici tip IgG din faza de covalescență de ≥4 ori mai mare comparativ cu titrul identificat în faza acută, poate fi utilizat drept criteriu de diagnostic pentru pacienții suspectați de infecție SARS-CoV-2, cu rezultate negative la testele RT-PCR.

SARS-CoV-2: Detecția anticorpilor IgG în laboratoarele Synevo - Synevo

Fig. 1 Preluat https://www.who.int/docs/default-source/coronaviruse/risk-comms-updates/update-24-immuniy-n-clinical-manifestations.pdf?sfvrsn=7c84a6bf_4

Ce ar trebui să știi despre testul oferit de Synevo – Virusul SARS-CoV-2 – anticorpi IgG

  • Testul serologic oferit de Synevo identifică anticorpii de tip IgG. Prezența acestor anticorpi indică dacă o persoană asimptomatică a avut COVID-19 și a dezvoltat anticorpi.
  • Testul pus la dispoziție de Synevo are o acuratețe de 99%, sensibilitate de 100%, specificitate 99.5%. A fost aprobat la sfârșitul lunii aprilie în UE după succesul acreditării în SUA de către FDA (Food and Drug Administration).
  • Testele serologice pot juca un rol esențial în lupta împotriva COVID-19, ajutând la identificarea persoanelor care au fost expuse la virusul SARS-CoV-2 și au dezvoltat un răspuns imun. În plus, aceste rezultate pot ajuta la determinarea persoanelor care pot dona o parte din sângele lor, numită plasmă convalescentă, produs ce poate servi studiilor pentru realizarea unui posibil tratament sau vaccin, pentru tratarea formelor severe de COVID-19.

Cum pot face testul – Virusul SARS-CoV-2 – anticorpi IgG

  • Testul Synevo de detecție a anticorpilor IgG este disponibil în toate centrele de recoltare Synevo, peste 100 la nivel național.
  • Pentru efectuarea acestui test nu este necesară pregătirea în prealabil a pacientului.
  • Se recoltează sânge venos prin puncție venoasă.
  • Rezultatul testului se eliberează în maximum 48 ore și poate fi vizualizat în platforma online WebResults.

Care este prețul acestui test serologic – Virusul SARS-CoV-2 – anticorpi IgG?

SARS-CoV-2: Detecția anticorpilor IgG în laboratoarele Synevo - Synevo
Momentan, testul pentru detecția anticorpilor IgG nu este disponibil. Poți opta pentru testul pentru detecția anticorpilor neutralizanți anti-proteina Spike(S).

Interpretarea rezultatului pentru testul serologic – Virusul SARS-COV-2 – anticorpi IgG

Rezultatele eliberate în urma procesării probelor biologice pentru testul serologic IgG sunt exprimate sub forma unui index.

IgG <1.4 – Negativ

Rezultatele dvs. au fost negative. Aceasta înseamnă că anticorpii IgG nu au fost detectați în proba de sânge recoltată.

Rezultatele dvs. sugerează că nu ați fost expus la infecția cu virusul SARS-CoV-2 (COVID-19) sau încă nu s-au dezvoltat anticorpi IgG. Dacă credeți că ați fost expus și ați intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu COVID-19, contactați medicul curant care vă poate recomanda un test molecular (RT-PCR) ce evidențiază o infecţie activă.

*Un rezultat fals negativ poate să apară dacă testarea a fost făcută în fazele timpurii ale infecției și organismul nu a produs anticorpi specifici suficienți. În funcție de contextul clinic se recomandă monitorizarea în dinamică și retestarea Ac IgG în 10 – 14 zile.

IgG > 1.4 – Pozitiv

Rezultatele dvs. au fost pozitive. Acest lucru înseamnă că anticorpii IgG au fost detectați în proba de sânge recoltată. Rezultatele dvs. sugerează că ați fost expus la infecția cu SARS-CoV-2 (COVID-19)

*Anticorpii, de obicei, sugerează imunitate împotriva infecțiilor ulterioare. Cu toate acestea, nu există suficiente dovezi din studiile medicale efectuate până acum care să ateste că anticorpii IgG oferă imunitate împotriva SARS-CoV-2 pe termen nelimitat.

Un rezultat IgG pozitiv indică cel mai probabil o expunere anterioară față de infecția SARS-CoV-2, însă nu exclude posibilitatea unei infecții active. În funcție de contextul epidemiologic și simptomatologia dumneavoastră se recomandă testarea RT-PCR în vederea identificării virusului.

* Dacă ați fost diagnosticat anterior sau expus la alte tipuri de coronavirusuri, există posibilitatea unui rezultat fals pozitiv.

Află mai multe informații despre monitorizarea în dinamică a titrului anticorpilor neutralizanți anti proteină Spike (S) și pentru evaluarea statusului imun post vaccinare sau post infecție. În centrele Synevo se poate efectua testul SARS-COV-2 – anticorpi neutralizanti anti-proteina spike (S).


Referințe:

  1. Linton NM, Kobayashi T, Yang Y, Hayashi K, Akhmetzhanov AR, Jung SM, Yuan B, Kinoshita R, Nishiura H. Incubation Period and Other Epidemiological Characteristics of 2019 Novel Coronavirus Infections with Right Truncation: A Statistical Analysis of Publicly Available Case Data. J Clin Med. 2020 Feb 17;9(2).
  2. Comisia de Microbiologie Medicală a Ministerului Sănătății. Comisia de Microbiologie Medicală a Colegiului Medicilor din România. Infecția cu SARS-CoV-2. Ref Type: Internet Communication  http://www.ms.ro/wp-content/uploads/2020/04/Recomandarea-Comisiilor-de-Microbiologie- Medical%C4%83-a-MS-%C8%99i-CMR-Diagnostic-SARS-CoV-2.pdf
  1. Laborator Synevo. Referintele specifice tehnologiei de lucru utilizate 2020. Ref Type: Catalog
  2. https://www.labcorp.com/antibody-testing
Articole similare
Cele mai citite articole
icon-cart

Produsul a fost adăugat în coș

Continuă cumpărăturile
Vezi coșul
×
Cumpărate frecvent împreună
    Cumpără online analizele adăugate în coșul tău, Utilizează codul ONLINE10 și beneficiezi de 10% reducere.

    În plus, ai la dispoziție 30 de zile pentru a veni la recoltare.