înapoi la lista
Proteina fosfo-Tau 181 (screening boala Alzheimer)
Informații generale: Proteina fosfo-Tau 181 (screening boala Alzheimer)
Boala Alzheimer (AD) reprezintă una dintre cele mai importante provocări medicale ale secolului XXI, cu un impact major asupra sănătății publice și a sistemelor de îngrijire medicală la nivel global. Diagnosticul precoce al acestei afecțiuni rămâne o problemă semnificativă, deoarece simptomele clinice devin evidente abia într-un stadiu avansat al neurodegenerării. În prezent, până la 75% dintre pacienții care prezintă simptome sugestive pentru boala Alzheimer nu primesc un diagnostic corect și în timp util, iar intervalul mediu dintre debutul simptomelor și stabilirea diagnosticului este de aproximativ trei ani. În acest context, identificarea unor biomarkeri fiabili, accesibili și minim invazivi este o prioritate strategică pentru medicina modernă.
Unul dintre acești biomarkeri este proteina fosfo-Tau 181 (pTau181) determinată din plasmă, o componentă esențială în lanțul patogenetic al bolii Alzheimer și un instrument diagnostic cu potențial major în practica clinică curentă.
Proteina Tau este o proteină asociată microtubulilor, exprimată în special în neuronii sistemului nervos central. În condiții fiziologice, Tau stabilizează microtubulii și contribuie la transportul axonal eficient. În boala Alzheimer, proteina Tau suferă modificări post-translaționale, în special hiperfosforilare, ceea ce determină pierderea afinității pentru microtubuli, destabilizarea acestora și agregarea proteinei sub formă de filamente helicoidale pereche. Aceste agregate formează “încurcături” (ghemuri) neurofibrilare (neurofibrillary tangles) — una dintre cele două leziuni histopatologice majore ale AD, alături de plăcile amiloide extracelulare.
Fosforilarea proteinei Tau poate avea loc în mai multe situsuri. Dintre acestea, reziduul de treonină 181 este deosebit de important, deoarece fosforilarea în acest punct (pTau181) este puternic corelată cu prezența și extinderea patologiei neurofibrilare. Creșterea concentrației pTau181 reflectă acumularea anormală de Tau în creier și este considerată un marker specific pentru boala Alzheimer, cu sensibilitate și specificitate ridicate în discriminarea față de alte cauze de demență.
Determinarea pTau181 plasmatic se bazează pe tehnologii imunologice ultrasensibile, cum ar fi ECLIA (electrochemiluminiscență). Testul Elecsys pTau181 Plasma, prima metodă IVDR certificată în Uniunea Europeană pentru determinarea pTau181 în plasmă ca test de diagnostic in vitro.
Printr-un singur prag de referință („cut-off”), testul permite excluderea bolii Alzheimer asociate cu patologie amiloidă, cu o valoare predictivă negativă ridicată.
Valorile crescute ale pTau181 plasmatic sunt corelate cu prezența patologiei amiloidice și tau la nivel cerebral, confirmată prin PET sau analiza LCR. Numeroase studii au demonstrat o corelație directă între concentrația plasmatică de pTau181 și stadiul bolii, de la stadiile prodromale până la demența Alzheimer manifestă.
Utilizarea acestui biomarker în practica clinică aduce mai multe beneficii:
- Screening inițial al pacienților cu tulburări cognitive, înainte de trimiterea către investigații costisitoare sau invazive;
- Trierea pacienților care ar beneficia de investigații suplimentare (PET, LCR);
- Reducerea numărului de investigații inutile la pacienții cu test negativ
Un rezultat negativ la pTau181 plasmatic are o valoare predictivă negativă foarte mare, ceea ce înseamnă că probabilitatea de a avea patologie amiloidică este foarte scăzută, iar pacientul poate fi direcționat către alte investigații sau monitorizat în timp. Un rezultat pozitiv nu confirmă boala Alzheimer în mod absolut, dar indică necesitatea unor investigații suplimentare.
Un avantaj suplimentar al pTau181 este specificitatea crescută pentru boala Alzheimer, în comparație cu alte forme de demență, cum ar fi demența frontotemporală (FTD), demența vasculară sau boala Parkinson cu demență. Studiile arată că pTau181 are o capacitate superioară de a distinge AD de FTD, cu o acuratețe diagnostică comparabilă cu cea a LCR.
Această specificitate are implicații majore în alegerea tratamentului, întrucât terapiile anti-amiloidice aflate în dezvoltare (de ex. anticorpi monoclonali) sunt utile exclusiv la pacienții cu AD confirmat.
pTau181 este primul marker plasmatic pentru boala Alzheimer aprobat în Europa, dar face parte dintr-o generație emergentă de biomarkeri ce includ și pTau217, pTau231, Aβ42/40 și GFAP (glial fibrillary acidic protein). Combinația acestora într-un panel multimarker va permite diagnosticul etiologic precis încă din stadiile presimptomatice ale bolii.
De asemenea, utilizarea biomarkerilor plasmatici va facilita screeningul populațional, selectarea pacienților pentru terapii țintite și monitorizarea eficacității tratamentului în timp real.
Determinarea pTau181 plasmatic reprezintă un progres major în diagnosticul bolii Alzheimer, oferind un test accesibil, minim invaziv și cu acuratețe comparabilă cu metodele de referință. Acest biomarker permite identificarea precoce a pacienților cu probabilitate crescută de patologie amiloidică, reducând nevoia de investigații invazive și facilitând accesul la tratament și îngrijire personalizată.
Într-un context în care numărul pacienților cu tulburări cognitive este în creștere, iar terapiile specifice devin disponibile, integrarea pTau181 în practica clinică de rutină va reprezenta un pas strategic către medicina personalizată în neurologie.
Pregătirea pacientului:
Nu este necesară o pregătire specială; se recomandă recoltarea a jeun sau la minimum două ore după masă.
Specimen recoltat: Sânge venos
Recipient de recoltare: Vacutainer EDTA cu gel (tub cu capac sidefiu)
Prelucrare necesară după recoltare: Separarea plasmei prin centrifugare
Stabilitatea probei: Plasma este stabilă 7 zile la 2–8°C sau 3 luni la −20°C
Cauze de respingere a probei: Proba intens hemolizată, lipemică sau depozitată în condiții necorespunzătoare
Metodă: ECLIA (Electrochemiluminiscență)
Interval de referință:
0,3–1,9 pg/mL.
Vezi tot conținutul
Vezi mai puțin