Ce este si ce se ascunde în spatele unei anemii

Trimite pe e-mail acest articol
Printeaza acest articol

Anemia se defineşte (în mod clasic) ca fiind scăderea hemoglobinei şi a hematocritului sub valorile normale corespunzatoare vârstei şi sexului.

Hemoglobina este o proteinpă complexă (care conţine fier) ce reprezintă cea mai importantă componentă a globulelor roşii din sânge numite hematii sau eritrocite. Hematocritul reprezintă raportul dintre volumul hematiilor şi volumul plasmatic exprimat procentual.

Simptomele anemiei

Rolul principal al hemoglobinei este acela de a fixa si transporta oxigenul de la plamân la ţesuturi, pentru a asigura funcţionarea normală a celulelor.

Reducerea capacitaţii de a asigura transportul oxigenului (ca urmare fie a reducerii concentraţiei de hemoglobină din eritrocite, fie a reducerii numărului de eritrocite din circulatie) se manifestă prin paloare, care se instalează lent în anemia cronica şi rapid în anemia consecutivă unei hemoragii, racirea extremitatilor din cauza reducerii metabolismului din ţesuturi, respiraţie accelerată care asigură o creştere a cantitaţii de oxigen fixată pe hemoglobina, tahicardie (adica creşterea frecvenţei batailor inimii) pentru a compensa reducerea cantitaţii de sânge care transportă oxigen.

Datorita oxigenării insuficiente a sistemului nervos mai pot aparea o serie de simptome cum ar fi: ameţeli, cefalee (durerile de cap), astenie.

Cauzele anemiilor

Anemia este semnul evocator al unei stări patologice.

Anemiile posthemoragice se caracterizează prin scăderea masiva a numărului de hematii precum şi a cantitaţii de hemoglobină. O formă gravă a anemiei acute posthemoragice este însoţită de şoc sau colaps cardiovascular. Forma cronică apare dupa pierderi mici, dar repetate, de sânge, prelungite deseori timp de luni şi ani, ducând la epuizarea măduvei osoase şi a rezervelor de fier ale organismului. Aceasta situaţie apare în caz de ulcer duodenal sângerând, hemoroizi, colită ulceroasă, cancer gastric sau intestinal, pierderi de sânge prin urina şi sângerări uterine abundente.

Anemia feriprivă se caracterizează prin încarcarea redusă cu hemoglobină a hematiilor şi apare la persoanele care primesc prin alimentaţie cantitaţi insuficiente de fier, la cele cu absorbţie defectuoasş de fier prin intestin, la cele la care consumul de fier este crescut (gravide, fete la pubertate etc.), precum şi în utilizarea defectuoasa a fierului (tumorile maligne şi infecţii).

Talasemiile sunt boli genetice (transmise ereditar) caracterizate prin afectarea sintezei globinei (proteina specifica hemoglobinei). Majoritatea sunt forme minore de boala caracterizate prin persistenta de-a lungul vietii a unei anemii usoare, asimptomatice sau cu simptomatologie discreta. Formele intermediara si majora ale talasemiei sunt rare dar foarte grave.

Anemia pernicioasă (megaloblastica, Biermer) se caracterizează prin lipsa de maturatie a globulelor roşii datorită fie a unui aport insuficient de vitamina B12 şi/sau acid folic, fie a unei absorbţii necorespunzatoare (orice afecţiune gastrică care scade sinteza factorului intrinsec, factor care asigură absorbtia vitaminei B12).

Anemiile hemolitice apar în urma unei distrugeri exagerate a globulelor roşii, distrugeri datorate fie calităţii defectuoase a hematiei, fie anticorpilor din plasma sangvina, fie distrugerii într-un ritm prea accelerat a hematiilor de către splina. Factorii chimici care pot declanşa anemiile hemolitice sunt: cloratul de potasiu, benzenul, plumbul, fosforul, sulfamidele, fenacetina, toxinele unor microbi (streptococi, stafilococi), toxinele unor paraziţi (exemplu: malaria) precum ţi unele toxine provenite din ciuperci sau veninuri de sarpe si paianjen. O anemie hemolitica foarte gravă se produce în cursul transfuziilor cu sânge incompatibil.

Anemiile prin defect de generare a hematiilor se mai numesc hipoplastice sau aplastice si sunt consecinta incapacitaţii măduvei osoase de a produce hematii. Aceste anemii care apar în special în bolile maligne ale sângelui (leucemii acute si cronice) ţi sunt asociate cu o scădere a numarului de trombocite, din a căror cauza alaturi de anemie apar şi hemoragii care vor accentua anemia.

Rolul laboratorul în diagnosticarea anemiilor

În cazul existenţei unei suspiciuni de anemie confirmarea acesteia este foarte uşor de facut de către laborator.

Efectuarea unei hemograme complete reprezintă investigaţia primară obligatorie la care se adaugă în anumite cazuri (stabilite de catre medicul de laborator în functie de aspectul hemogramei) examinarea frotiului de sânge. O hemograma completă (care în laboratoarele moderne se face în 1-5 minute, datorită aparaturii ultraperformante) cuprinde:

* numărul de hematii – care în anemie poate fi scăzut, normal sau crescut în funcţie de vechimea anemiei şi de capacitatea măduvei osoase de a compensa anemia.
* hematocritul – care în anemii este scăzut
* hemoglobina – care de asemenea este scăzută
* volumul eritrocitar mediu (VEM) ne da informaţii asupra marimii hematiei – este scăzut în anemiile feriprive şi talasemii, normal în anemii posthemoragice, crescut în anemia pernicioasa
* hemoglobina eritrocitara medie (HEM) – este scazută în anemiile feriprive si alte anemii care merg cu scăderea sintezei de hemoglobină (talasemii), normala in anemiile posthemoragice recente, crescută în anemia pernicioasă.
* concentraţia hemoglobinei eritrocitare medii (CHEM) este scăzută în anemiile feriprive şi alte anemii care merg cu scăderea sintezei de hemoglobina şi normala în restul anemiilor

Restul parametrilor unei hemograme (număr de trombocite, volumul trombocitar mediu, trombocitocritul, numarul de leucocite si formula leucocitara) constituie, în multe cazuri, informaţii utile care ne pot avertiza asupra unei cauze a anemiei (leucemii, trombocitopenii, etc.).

Examinarea microscopica a frotiului se sânge (preparat obtinut prin întinderea în strat subtire pe o lama de sticla a unei picaturi de sânge urmata de colorarea acestuia ) reprezintă modalitatea de studiere a morfologiei celulelor sangvine, de apreciere a cantităţii de hemoglobină din hematii, a numarului de leucocite si trombocite din sânge, informatii suplimentare care vor ajuta la stabilirea tipului de anemie.

Pentru confirmarea diagnosticului provizoriu stabilit dupa examenul clinic si investigatiile primare, sunt necesare si alte investigatii cum ar fi: dozarea sideremiei (determinarea fierului din sânge), capacitatea totala de legare a fierului, feritina, haptoglobina, transferina, bilirubina, lactatdehidrogenaza, testul Coombs, electroforeza de hemoglobina, etc. Se poate ajunge în unele situaţii pâna la puncţie medulară pentru examinarea măduvei osoase.

În cursul tratamentului unei anemii este foarte important să se urmareasca pe lânga hemograma completa şi numarul de reticulocite (ele sunt precursori ai hematiilor) care ne vor da informaţii asupra eficienţei tratamentului.

Principii de tratament

Tratamentul anemiilor depinde de cauza care le-a provocat şi deoarece cauzele sunt multiple este bine să vă adresaţi medicului.

Pentru anemiile cu caracter acut, provocate de hemoragii importante, cel mai bun tratament este înlocuirea rapida a sângelui pierdut (dupa ce s-a oprit hemoragia) prin efectuarea de transfuzii.

În anemiile provocate de lipsa diferitelor elemente necesare productiei de hematii si de hemoglobina (anemie prin lipsa de fier, prin lipsa de vitamine) se administreaza, dupa caz si în cantitatile necesare, fierul sau vitaminele care lipsesc.

În anemiile produse de o hemoliză crescută se administrează hormoni corticoizi sau se îndepărtează operator splina.

În anemiile provocate de infecţii se face tratament antiinfectios corespunzator (cu antibiotice sau alte preparate), iar în cele provocate de cancer se face tratamentul bolii de bază.

Cel mai bun tratament este însa prevenţia. O atenţie deosebita trebuie acordata regimului alimentar la care ne supunem cu sau fără voie zilnic şi care trebuie să conţină cantitati adecvate de minerale si vitamine.

De asemenea, în cazul talasemiilor minore, medicul trebuie sa-i explice pacientului natura bolii precum si riscul de a avea descendenti afectati în cazul unui cuplu în care unul sau ambii parteneri prezintă aceasta afecţiune. În cazul în care ambii parteneri suferă de această afectiune există riscul ca descendenţii să prezinte forma grava a bolii şi de aici importantă sfatului genetic. Tratamentul aplicat în această situaţie nu poate trata cauza ci doar simptomele şi complicatiile induse de leziunile genetice.

Dr. Liliana Lup
Laboratorul Synevo Satu Mare
Dr. Ileana Apostolescu
Laboratorul Synevo Bucuresti