Teste de laborator

Pachete de analize medicale

Planșa anatomică

Senzorul de sanatate

Teste de la A la Z A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Teste Laborator
Product categories
Pachete analize Plansa anatomica Quizz
< inapoi la lista

Babesia ADN (sânge)

Pret 779.00 lei

SKU: BM157 Durata 10 zile
* estimare valabilă doar pentru centrele din București
Sânge venos

Informații generale

Boala numită babezioză este produsă de paraziții din genul Babesia. Deși au fost raportate peste 100 de specii, doar câteva au fost identificate ca producând infecții umane, inclusiv Babesia microti, Babesia divergens, Babesia duncani și o tulpină nenumită în prezent, desemnată MO-11,2. Majoritatea infecțiilor sunt asimptomatice, așa cum indică anchetele epidemiologice.

Manifestările bolii includ febră, frisoane, transpirație, mialgie, oboseală, hepatosplenomegalie și anemie hemolitică. Simptomele apar de obicei după o perioadă de incubație de 1 până la 4 săptămâni și pot dura câteva săptămâni3. Boala este mai severă la pacienții imunodeprimați, splenectomizați și/sau vârstnici. Infecțiile produse de Babesia divergens tind să fie mai severe (frecvent fatale, dacă nu sunt tratate corespunzător) decât cele cauzate de Babesia microti, unde de obicei apare recuperarea clinică4.

În unele infecții cu paraziți intraeritrocitari, caracteristicile morfologice observate la examenul microscopic al frotiurilor de sânge nu permit o diferențiere clară între Babesia și Plasmodium. Mai mult, potențialii donatori de sânge pot prezenta simptome subclinice și parazitemie foarte scăzută, nedetectabilă în frotiurile de sânge. În astfel de cazuri, diagnosticul poate fi derivat din tehnici moleculare, cum ar fi tehnica PCR.

În plus, abordările moleculare sunt foarte valoroase în investigațiile noilor variante (sau specii) de Babesia, observate în infecțiile umane recente în Statele Unite și în Europa5,6.

Recomandări pentru determinarea Babesia ADN

  • Screening sau o metodă de testare de confirmare pentru suspiciunea de babesioză în timpul stadiului febril acut al infecției la pacienții din zone endemice, în special atunci când frotiurile de sânge periferic colorate cu Giemsa nu evidențiază niciun organisme sau morfologia organismului este neconcludentă6.

Specimen recoltat – sânge venos6

Recipient de recoltare – vacutainer cu anticoagulant EDTA6

Volum probă -1 mL6

Cauze de respingere a probei6

  • Specimen lipemic
  • Specimen recoltat pe alt tip de anticoagulant (ex heparină)

Stabilitate probă – timp de 7 zile la temperaturi cuprinse între 2-4oC6

Metodă – Real-Time Polymerase Chain Reaction (PCR)6

Interpretare rezultate – pozitiv/negativ6

Limitări și interferențe6

Substanțele inhibitoare (la persoanele sub tratament) pot provoca rezultate fals negative.

Recoltarea inadecvată a probelor sau depozitarea necorespunzătoare pot compromite proba, prin urmare, rezultatele testului pot să nu fie acurate.

 Bibliografie

  1. Zimmer AJ, Simonsen KA. Babesiosis. [Updated 2021 Aug 7]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2022 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430715/
  2. Tonnetti, L., Townsend, R. L., Deisting, B. M., Haynes, J. M., Dodd, R. Y., & Stramer, S. L. (2019). The impact of Babesia microti blood donation screening. Transfusion, 59(2), 593–600. https://doi.org/10.1111/trf.15043
  3. Paparone, P., & Paparone, P. W. (2018). Variable clinical presentations of babesiosis. The Nurse practitioner, 43(10), 48–54. https://doi.org/10.1097/01.NPR.0000545000.07640.11
  4. Hoversten, K., & Bartlett, M. A. (2018). Diagnosis of a tick-borne coinfection in a patient with persistent symptoms following treatment for Lyme disease. BMJ case reports, 2018, bcr2018225342. https://doi.org/10.1136/bcr-2018-225342
  5. Lempereur, L., Beck, R., Fonseca, I., Marques, C., Duarte, A., Santos, M., Zúquete, S., Gomes, J., Walder, G., Domingos, A., Antunes, S., Baneth, G., Silaghi, C., Holman, P., & Zintl, A. (2017). Guidelines for the Detection of Babesia and Theileria Parasites. Vector borne and zoonotic diseases (Larchmont, N.Y.), 17(1), 51–65. https://doi.org/10.1089/vbz.2016.1955
  6. Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. [on-line]: https://www.mayocliniclabs.com/test-catalog/overview/62847 [Accesat la data de 05.04.2022].
< inapoi la lista

Pret 779.00 lei